Decizia civilă nr. 783/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 783/R/2013

Ședința publică de la 21 August 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: O. -C. T. JUDECĂTOR: D. -I. T.

JUDECĂTOR: ANA-SS GREFIER: L. M.

Pe rol fiind judecarea recursului promovat de recurenta D. A. G. împotriva sentinței civile nr. 19879/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimatul P. N., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei, av. M. Harosa, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care T. ul constată că recursul a fost promovat în termen, a fost motivat și comunicat.

Reprezentantul recurentei depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 97 lei și timbru judiciar de 5 lei și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

T. ul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, fără cheltuieli de judecată. Arată că art. 30 și 32 din Codul familiei stabileau o prezumție a comunității de bunuri și datorii, însă regula în Noul cod civil este că datoriile sunt personale. Dacă în reglementarea anterioară a C.civ. se vorbea de un mandat tacit reciproc, NCC nu mai reglementează acest aspect.

T. ul reține cauza în pronunțare.

T. UL

Reține că, prin sentința civilă nr. 19879/_, Judecătoria Cluj- Napoca a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea D. A. -G. în contradictoriu cu intimatul P. N. și a respins cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între D.

C. și intimatul P. N. s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare mobiliară autentificată sub nr. 2432/_ de către BNP Urda M. (fil. 22-23). Prin aceasta, D. C., în calitate de promitent vânzător a promis să vândă promitentului-cumpărător P. N. autoturismul proprietatea sa marca Skoda, având nr. de identificare TMBBP41U832789701, capacitate cilindrică 1896 cmc, de culoare gri metalizat, anul fabricației 2003, număr de înmatriculare_, iar intimatul P. N. s-a obligat să cumpere autoturismul și să facă toate demersurile necesare în vederea înmatriculării acestuia.

Prețul stabilit a fost, conform contractului de 8.000 lei, sumă pe care promitentul - vânzător a primit-o integral de la promitentul-cumpărător anterior semnării actului, în mai multe tranșe.

De asemenea, în promisiunea de vânzare-cumpărare mobiliară încheiată părțile au mai prevăzut că dacă promitentul - vânzător refuză să încheie contractul de vânzare-cumpărare la termenul stabilit de_, se obligă să restituie promitentului-cumpărător suma de 8.000 lei.

La data de_, ca urmare a neexecutării obligației din titlul executoriu, intimatul a depus la Biroul executorului judecătoresc Stolnean Romeo M. o cerere de executare silita in temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare mobiliară mai sus menționată, urmărind recuperarea sumei de 8.000 lei achitată cu titlu de preț, cerere ce a fost înregistrata sub nr. 383/2012 (f. 20).

După încuviințarea executării silite de către instanța de executare (f. 28), executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal de cheltuieli (f. 29) si a emis somația (f. 30).

La_ s-a emis de către executorul judecătoresc somația imobiliară cu privire la imobilul apartament situat în C. -N., str. Ion I. de la Brad, nr. 1B, jud. C. (fil. 59) și s-a întocmit procesul verbal de situație (fil. 58), iar la_ s-a întocmit publicația de vânzare imobiliară (fila 68).

Examinând pe fond contestația la executare exercitată de contestatoarea D.

A. G. prin prisma susținerilor contestatoarei și a normelor legale incidente,

instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestatoarea D. A. -G. s-a căsătorit cu debitorul D. C. la _

, iar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1155/_ de BNP C. D. D. au dobândit prin cumpărare apartamentul nr. 2 situat în C.

-N., str. Ion I. de la Brad, nr. 1B, jud. C., care face obiectul executării silite, acesta fiind potrivit art. 30 din Codul familiei (aplicabil în cauza având în vedere data încheierii contractului) bun comun.

De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 89 din_ debitorul D. C. a cumpărat autoturismul marca Skoda (f. 46), acesta fiind, având în vedere faptul că a fost dobândit în timpul căsătoriei și raportat la prev. art. 30 din Codul familiei, bun comun al soților D. A. G. și D. C. .

Instanța a reținut că, prin derogare de la regula că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt comune, anumite categorii de bunuri, expres și limitativ prevăzute de lege, sunt proprii, chiar dacă sunt dobândite în timpul căsătoriei. Totodată, instanța a reținut că reclamanta nu a susținut și nici nu a propus probe pentru a dovedi că autoturismul care a făcut obiectul promisiunii de vânzare- cumpărare mobiliară, autentificată sub nr. 2432/_ de BNP Urda M. este bun propriu al soțului său D. C. . Doar în concluziile scrise depuse contestatoarea a susținut că autoturismul era folosit de către soțul său în vederea exercitării profesiei fiind așadar un bun propriu conform art. 340 lit. c din Codul. civ., însă instanța nu a avut în vedere aceste afirmații întrucât pe de o parte au fost făcute după închiderea dezbaterilor, iar cu ocazia propunerii de probe, contestatoarea nu a propus probe pentru a dovedi calitatea de bun propriu a autoturismului.

Problema de drept care se pune în cauza de față este caracterul creanței în cuantum de 8.000 lei a intimatului P. N., pentru recuperarea căreia s-a început executarea silită, respectiv dacă această creanță este o datorie comună a soților sau o datorie personală a debitorului D. C. .

Astfel, intimatul P. N. este titularul unei creanțe în cuantum de 8.000 de lei care izvorăște din promisiunea de vânzare-cumpărare mobiliară încheiată la_ cu soțul contestatoarei, ca urmare a neexecutării obligației asumate, respectiv de a se prezenta în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare la data stabilită.

Raportat la susținerea contestatoarei cum că suma de 8.000 de lei este o datorie personală a debitorului D. C., întrucât promisiunea de vânzare- cumpărare mobiliară autentificată sub nr. 2432/_ a fost semnată doar de soțul contestatoarei instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit art. 364 din Noul Cod civil (aplicabil în cauză având în vedere prevederile art. 34 din Legea nr. 71/2011 și data încheierii promisiunii de vânzare- cumpărare, respectiv_ ), "Actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soți. (2) Cu toate acestea, oricare dintre soți poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalități de publicitate. Dispozițiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile. (3) Sunt, de asemenea, exceptate de la prevederile alin. (1) darurile obișnuite.";

Aplicând dispozițiile legale la situația de fapt instanța reținut că debitorul D.

C. putea, în virtutea prezumției de mandat tacit reciproc, dat fiind faptul că este vorba despre un bun mobil și comun al soților, să își asume în mod valabil obligația de a transmite dreptul de proprietate asupra autoturismului, în numele ambilor soți.

Cum obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare aparținea ambilor soți instanța a reținut că și obligația de a restitui suma de 8.000 lei primită cu titlu de preț ca urmare a neexecutării obligației incumbă ambilor soți, iar creanța intimatului este o datorie comună a soților astfel executarea silită care se efectuează prin vânzarea la licitație publică a imobilului bun comun este legală raportat la disp. art. 351 din Noul Cod civil. Totodată instanța a reținut că în cauză deși prezumția de mandat tacit reciproc al soților are caracter relativ și poate fi răsturnată prin dovada contrară, contestatoarea nu a făcut dovada că nu a dat mandat soțului său și că s-a opus la încheierea actului.

Împotriva sentinței civile nr.19879/2013 a declarat recurs contestatoarea D. A. G. , solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

Consideră că sentința atacată este nelegală și netemeinică, instanța de fond aplicând eronat dispozițiile art. 346 NCC care reglementează regimul juridic al actelor de înstrăinare și grevarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, prin analogie și datoriile comune ale soților. Datoriile comune ale soților au un regim juridic distinct. Raportat la datoriile soților, trebuie avute în vedere dispozițiile art.

351 coroborat cu art.364 NCC.

Arată că, în speță, datoria este una proprie, nefiind incident niciunul din cazurile prevăzute de legiuitor în art. 351 lit.a-d NCC, intimatul fiind creditorul personal al lui D. C. și nu creditor comun. Nu rezultă din conținutul promisiunii de vânzare-cumpărare faptul că suma de 8.000 lei a fost primită în scopul îndeplinirii nevoilor obișnuite ale căsătoriei sau că este vorba de o obligație contractată împreună. Intimatul P. N. avea posibilitatea să probeze că suma de bani primită de soțul recurentei a fost utilizată în acest sens.

În lipsa unor asemenea dovezi, simpla împrejurare că obligația de a încheia în forma autentică contractul de vânzare-cumpărare a fost contractată de unul din

soți în timpul căsătoriei nu este de natură să ducă prin ea însăși la concluzia caracterului comun al datoriei pentru care s-a pornit executarea silită.

Instanța de fond a extins prezumția de comunitate reglementată de art. 339 NCC care funcționează în materia dobândirii bunurilor și cu privire la datoriile soților, care este total eronat.

Instituția mandatului tacit reciproc între soți nu mai subzistă sub imperiul Noului Cod civil, grevarea de sarcini fiind efectuată în condițiile art.346 alin.1 și 2, raportat la art.354 alin.4 NCC. Ori, tocmai prin această contestație a arătat că grevarea de sarcini a bunului a fost făcută în interes propriu al celuilalt soț, după cum rezultă însăși din cauza contractului.

Soluția instanței de judecată a fost pronunțată în mod cert cu încălcarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale în materie, în condițiile în care instanța a respins contestația aplicând dispozițiile art.346 NCC, care instituie prezumția de mandat tacit reciproc pentru înstrăinarea bunurilor mobile comune ale soților. Prima instanță a reținut că debitorul D. C. putea, în virtutea prezumției de mandat tacit reciproc, dat fiind că este vorba de un bun mobil al soților, să-și asume în mod valabil obligația de a transmite dreptul de proprietate asupra autoturismului în numele ambilor soți. Chiar bun comun fiind autoturismul obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare, nu se poate prezuma că debitul de 8000 lei reprezintă o datorie comună a soților, prin simplul fapt că unul din soți, în temeiul mandatului tacit reciproc a semnat o promisiune de vânzare-cumpărare cu privire la acesta.

Trebuie avut în vedere că executarea silită a fost pornită doar împotriva unuia dintre soți. Atât cererea de executare silită, cât și toate actele de executare efectuate s-au realizat numai față de debitorul D. C., ceea ce întărește ideea că datoria este una proprie și nu comună.

Imobilul care face obiectul executării silite a fost dobândit în coproprietate de contestatoare și soțul său, prin contract de vânzare-cumpărare. Fiind dobândit în timpul căsătoriei, imobilul a intrat în coproprietatea devălmașă a celor doi soți. În consecință, vânzarea silită pe altă cale a imobilului s-ar face cu încălcarea dreptului de coproprietate al contestatoarei. Prin urmare, atâta timp cât nu a intervenit partajul bunurilor dobândite în codevălmășie în timpul căsătoriei celor doi soți, este exclusă vânzarea silită de către unul din creditorii unuia din soți, a unui bun devălmaș.

În drept se invocă prevederile art. 274, 304 ind.1 C.pr.civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a probelor de la dosarul cauzei, tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.346 Cod civil, actele de înstrăinare sau grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile comune nu spot fi încheiate decât cu acordul ambilor soți. Cu toate acestea, oricare dintre soți poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii anumitor formalități de publicitate. Dispozițiile art.345 alin.4 rămân aplicabile.

Noul Cod civil a renunțat la prezumția mandatului tacit reciproc care a fost înlocuită cu regula gestiunii paralele. Aceasta este aplicabilă și în speță, astfel că oricare dintre soți poate încheia acte de dispoziție cu privire la bunurile mobile care nu sunt supuse unor formalități de publicitate. Legea dă însă posibilitatea soțului care nu a participat la încheierea actului, dacă se consideră prejudiciat să solicite daune interese.

În cauză, așa cum a reținut și prima instanță, soțul reclamantei este cel care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului marca Skoda, autoturism care constituia bun comun. Nu s-a invocat că ar fi vorba de un bun

propriu și nici faptul că prin acea vânzare soțul necontractant ar fi suferit vreun prejudiciu. Altfel spus, bunul comun a fost vândut intimatului, chiar dacă formalitățile de înmatriculare nu s-au realizat, iar suma de bani care a înlocuit bunul comun a devenit comună în virtutea subrogației reale cu titlu particular. În aceste condiții, în mod corect a apreciat prima instanță că obligația de restituire a sumei încasată cu titlu de contravaloare autoturism revine ambilor soți.

În speță sunt incidente dispozițiile art. 351 alin.1 lit a Cod civil potrivit cărora soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune. În aceste condiții, în cauză nici măcar nu are relevanță faptul că soțul contestatoarei recurente ar fi folosit singur banii, aspect care poate fi invocat și dovedit de către aceasta în procesul de partaj.

Caracterul de datorie comună este înlăturat de faptul că executarea silită a început doar în favoarea soțului contractant, iar prin cererea cu care contestatoarea a investit instanța nu a invocat aspecte legate de încălcarea dispozițiilor legale cu privire la executarea silită, ci doar caracterul de datorie proprie a celuilalt soț, care nu este parte în prezentul proces.

În consecință, fiind o datorie comună, precum i dispozițiile art.351 Cod civil, tribunalul apreciază că este de prisos a analiza aspectele invocate la punctul 4,aspecte care vizează situațiile în care un bun comun poate fi urmărit pentru o datorie proprie.

Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor at.312 alin.1 raportat la art.304 cpt.9 și aret.304 1Cod de procedură civilă apreciază că sentința atacată este temeinică și legală, astfel că va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de D. A. G. împotriva sentinței civile nr. 19879/_, pronunțată în dos. nr._ al

Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 August 2013.

Președinte,

O. -C. T.

Judecător,

D. -I. T.

Judecător, Ana-SS

Grefier,

L. M.

Red/DAct/Sss 2ex._

Jud. fond. C. F.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 783/2013. Contestaţie la executare