Decizia civilă nr. 59/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 59/2013 ȘEDINȚA PUBLICĂ D_ UARIE 2013 INSTANȚA ESTE CONSTITUITĂ DIN: PREȘEDINTE: D. -I. T.
GREFIER: L. M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cauzei civile privind pe reclamant H. I. și pe pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- CU S. P. A., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând reține că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ reclamantul H. I. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. F., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de despăgubiri.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de_ a fost condamnat de către Tribunalul Militar Timișoara la 5 ani închisoare corecțională în baza art. 267 al. IV C. pen. A executat 1220 zile de detenție și i s-au confiscat 137 g aur, bijuterii și o pânză de 60/40cm, reprezentând natură moartă. Învederează că i s-au mai confiscat și alte bunuri, însă nu de valoare. Arată că în cele 565 zile executate în arestul securității și în penitenciare a fost supus umilințelor și foamei, bătăilor, perchezițiilor nocturne, îmbolnăvindu-se de dizenterie și scorbut.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, având în vedere că nu se încadrează în dispozițiile legale incidente în cauză.
Pârâtul a arătat că infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei nu are caracter politic, chiar dacă dispoziția legală care a reglementat-o a fost abrogată prin DL 12/1990.
Învederează că din cuprinsul celor mai recente decizii pronunțate de CEDO reiese că nu există o obligație generală a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior. Menționează că prevederile Legii 221/2009 nu reglementează modalitatea despăgubirilor civile, motiv pentru care solicitarea reclamantului de acordarea a acestora este lipsită de fundament legal.
Reclamantul a depus la dosar la data de_ o precizare de acțiune, prin care a solicitat să se ia act de faptul că, potrivit art. 1 alin.2 din Legea 221/2009 constituie de drept condamnare cu caracter politic condamnarea sa
pentru infracțiunea prevăzută de aet. 267 C. pen. din 1936, pronunțată prin sentința penală nr. 382/1959 de către Tribunalul Militar Timișoara și să se dispună menționarea pe această sentință a caracterului politic al condamnării; să se constate caracterul politic al măsurii administrative de internare în lagărul de muncă de la Giurgeni și obligare la muncă silnică în perioada martie 1961-17 ianuarie 1963; să se dispună obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 200.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății și la plata de daune materiale în sumă de 93.700 lei reprezentând valoarea de circulație actuală a bunurilor confiscate la momentul arestării la punctul de frontieră Jimbolia; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 44.427 lei reprezentând indemnizația aferentă perioadei 1990-1995 în temeiul DL 118/1990, de care a fost privat datorită refuzului de a i se elibera sentința penală nr.382/1959 a Tribunalului Militar Timișoara și sentința de reabilitare nr.688/1969 a Tribunalului Militar C. .
Pârâtul a formulat completare la întâmpinare prin care a arătat că reclamantul nu a depus nici un act din care să rezulte că i s-au confiscat bunuri, în procesul verbal din_ menționându-se că reclamantul nu poseda nici un bun mobil sau imobil. În ceea ce privește ultimul petit din precizare, pârâtul precizează că Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu sau în calitate de reprezentant al statului, nu a avut și nu are nici o implicare
în acordarea despăgubirilor prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990. De altfel, pârâtul nu a zădărnicit prin nici o acțiune sau inacțiune dreptul reclamantului de a i se elibera hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Din actele comunicate de CNSAS rezultă că prin sentința nr.382/1959 a Tribunalului Militar Timișoara reclamantul H. I. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională și s-a dispus confiscarea întregii averi, pentru tentativa la delictul de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzut de art.267 alin.4 C.penal. Executarea pedepsei a început la data de_, reclamantul fiind eliberat la data_ .
La dosar nu s-au depus acte care să ateste că reclamantului i s-au confiscat bunuri, iar în procesul verbal încheiat la data de_ încheiat de executorul judecătoresc al Tribunalului Turda se arată că la domiciliul reclamantului nu s-au găsit bunuri mobile sau imobile confiscabile.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării, instanța reține că potrivit art.1 alin.2 lit. a din Legea nr.221/2009 constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.267 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, iar conform art.4 alin.1 din aceeași lege persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3).
În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de reclamant
întră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța constată că nu se impune constatarea acestui caracter, astfel încât urmează să respingă ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
De asemenea, din actele depuse la dosar de reclamant sau din cele comunicate de CNSAS nu rezultă că după executarea pedepsei închisorii de 5
ani împotriva reclamantului s-ar fi luat măsura administrativă de internare în lagărul de muncă de la Giurgeni și de obligare la muncă silnică.
În privința petitului având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral, instanța reține, reclamantul invocat dispozițiile art.5 lit. a din Legea nr.221/2009, precum și dispozițiile art.998, 999 din Vechiul cod civil.
Potrivit art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, în vigoare la data introducerii acțiunii, "orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului- lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare";.
Ulterior, prin OUG nr.62/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din lege au fost modificate, având următorul cuprins: "acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea";.
Prin decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.761/_, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a F. P. Constanța și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art.147 alin.(1) din Constituție, dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În consecință, instanța constată că, în condițiile în care de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o modificare a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice.
În privința aplicării dispozițiilor art.998, 999 din Vechiul cod civil, în considerentele deciziei nr.1358/2010 a Curții Constituționale s-a reținut că
"scopul acordãrii de despãgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele
persecutate în perioada comunistã este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similarã cu cea avutã anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea mãsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplinã concordanțã cu recomandãrile Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei. Curtea apreciazã cã nu poate exista decât o obligație "moralã" a statului de a acorda despãgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistã. De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotãrârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotãrârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, cã dispozițiile Convenției pentru apãrarea drepturilor omului și a libertãților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specificã de a repara nedreptãțile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodatã, instanța de la Strasbourg are o jurisprudențã constantã în sensul cã art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garanteazã dreptul de a dobândi un bun (Hotãrârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotãrârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotãrârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de cãtre stat, aceeași Curte a stabilit cã nu se poate interpreta cã ar exista vreo obligație generalã a statului de a restitui proprietãți care au fost expropriate înainte de ratificarea Convenției ori cã ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertãții statelor de a stabili scopul și condițiile oricãrei restituiri cãtre foștii proprietari. (Hotãrârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotãrârea din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilitãții din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei). În materia reglementãrilor privind reabilitarea, restituirea proprietãților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã statele contractante au o largã marjã de apreciere în stabilirea mãsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despãgubirilor (Hotãrârea din
23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituționalã a Ungariei, prin Hotãrârea nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind cã mãsura compensãrii prevãzutã de Actul nr. XXXII din 1992, care reglementa acordarea de despãgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistã, nu este luatã pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoanã nu poate avea un drept substanțial la despãgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea constatã cã, a fortiori, nu se poate concluziona cã în materia despãgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistã ar exista vreo obligație a statului de a le acorda";.
Ținând cont de cele menționate mai sus, instanța consideră că în temeiul răspunderii civile delictuale nu se poate reține în sarcina pârâtului obligația de a acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant prin condamnare.
În ceea ce privește despăgubirile reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, așa cum s-a arătat mai sus, din actele dosarului nu rezultă că reclamantului i s-au confiscat bunuri ca urmare a condamnării. Pe de altă parte, reclamantul a susținut că în momentul arestării la punctul de
trecere a frontierei Jimbolia i s-au confiscat 137 grame de aur și o pictură, însă nu a dovedit prin nici un mijloc de probă aceste susțineri. Este de observat că, deși instanța a încuviințat în ședința publică din_ cererea reclamantului pentru audierea a doi martori și a pus în vedere reprezentantei reclamantului să depună la dosar lista cu numele și adresa martorilor, până la termenul de judecată din_ reclamantul nu și-a îndeplinit această obligație și nici nu a prezentat martorii.
În fine, referitor la ultimul capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 44.427 lei reprezentând indemnizația aferentă perioadei 1990-1995 în temeiul DL 118/1990, de care ar fi fost privat datorită refuzului de a i se elibera sentința penală nr.382/1959 a Tribunalului Militar Timișoara și sentința de reabilitare nr.688/1969 a Tribunalului Militar C., instanța reține că dispozițiile Legii nr.221/2009 nu stabilesc vreo obligație a pârâtului în acest sens, iar condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt
îndeplinite, întrucât nu se poate reține existența unei fapte culpabile a pârâtului care să fi produs prejudiciul invocat de reclamant.
Față de cele ce preced, instanța consideră că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul H. I., domiciliat în comuna Ciurila, sat Ș. nr.19, jud. C. împotriva pârâtului S. R. prin M. UI F. P., cu sediul procesual ales la sediul Direcției Generale a F.
P. a județului C. din C. -N., Piața A. I. nr. 19 jud. C. . Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE,
D. -I. T.
GREFIER,
L. M.
Red. D.T./L.M./ _
| ← Sentința civilă nr. 296/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Încheierea civilă nr. 9/2014. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
