Sentința civilă nr. 472/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR.472
Ședința publică din 25 Martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. | S. | -T. |
G. ier: M. | H. |
Ministerul Public reprezentat de procuror Băgeag L. de la P. de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este pronunțarea soluției asupra cauzei civile formulate de către reclamantul F. C., cu domiciliul în Ș., nr.402, județul M., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice B.
, cu sediul în B., str. Apollodor nr.17, sector 5, având ca obiect despăgubiri
- Legea nr. 221/2009.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură
civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru data de azi, când a hotărât următoarele.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. în data de_ sub nr._, reclamantul F. C. a chemat în judecată pe pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul politic al măsurii administrative a internării sale în colonii de muncă precum și al condamnării pentru infracțiunea de "uneltire";, măsuri la care a fost supus în perioada 1948- 1960; obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în valoare de 500.000 euro în echivalent lei la cursul din ziua plății, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit în urma măsurilor cu caracter politic, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței că după adoptarea Decretului nr. 358/1948 și urmare a faptului că a refuzat să treacă la religia ortodoxă și a continuat să practice și să acorde sprijin confesiunii greco-catolice, a fost arestat pentru prima dată. Se afla atunci la mănăstirea Bixad, de unde a fost luat și dus mai întâi la sediul securității din B.
M. .
Reclamantul a învederat că ulterior a fost încarcerat succesiv în penitenciarele din Satu M., Oradea, Gherla, Aiud și Ghencea(B. ) iar apoi, pentru o perioadă de patru ani, la Canalul Dunăre - M. a Neagră, în localitatea Cernavodă. A fost supus unor suferințe fizice și psihice greu de exprimat în cuvinte: bătăi frecvente, hrană puțină și de proastă calitate, frig, condiții de muncă deosebit de grele.
De asemenea, reclamantul a mai susținut că în anul 1959 a fost arestat din nou, fiind pus în libertate în luna iunie 1960, prin Sentința nr. 300/_ a
T. ui Militar C. .
Reclamantul a precizat că este îndreptățit la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, conform art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, despăgubiri la evaluarea cărora a avut în vedere: perioada detenției; regimul de detenție din penitenciarele în care a executat pedeapsa, suferințele fizice și psihice la care a fost supus în fiecare loc de detenție; consecințele ulterioare executării pedepsei, produse asupra sănătății sale, în plan fizic și moral; dificultățile întâmpinate ulterior executării pedepsei în ce privește reintegrarea în societate și găsirea unui loc de muncă; practica judiciară în materie de daune morale și în special cea privind repararea prejudiciilor în cazul condamnărilor pe nedrept. Aprecierea gravității prejudiciului trebuie să fie una corespunzătoare, multilaterală. Măsura administrativă și condamnarea au avut asupra reclamantului consecințe negative deosebite în plan fizic, psihic, social și profesional.
În drept s-au invocat art. 1 - art. 4 și art. 5 alin. 1 lit.a din Legea nr. 221/2009, art. 998-999 cod civil anterior, art. 52 alin. 3 din Constituția României, precum și art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Acțiunea este scutită de obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat a se respinge acțiunea, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
S-a învederat în esență că reclamantul nu a probat caracterul politic al măsurii luate, iar în ceea ce privește daunele morale, perioadei condamnării suferite de reclamant nu îi sunt aplicabile dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului întrucât aceasta nu făcea parte din dreptul intern la data condamnării suferite de către reclamant, fiind ratificată de România abia în anul 1994. Pârâtul a mai susținut că urmare a publicării Deciziei Curții
Constituționale nr. 1358/2010, nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii.
Prin note de ședință, reclamantul a precizat ulterior perioadele în care a fost reținut, arestat preventiv sau internat pentru motive politice, astfel: reținut preventiv pentru o perioadă de 16 luni, din martie 1949-august 1950 în Penitenciarul Oradea, conform concluziilor de învinuire din data de 06 decembrie 1959, pag.7; internat în Penitenciarul Oradea în continuare, până în data de 20 ianuarie 1951, conform fișei matricole penale emise de Penitenciarul Oradea; trimis în unitate de muncă, inițial pentru o perioadă de 6 luni, conform Decretului nr. 6 din_, Decizia nr. 158 din_, din_ -_, la Canalul Dunăre-M. a Neagră, în localitatea Cernavodă. S-a precizat că petentul a rămas închis la această unitate de muncă până în anul 1955, nefiind eliberat după 6 luni; reținut preventiv în Penitenciarul din B. M., conform mandatului de arestare nr. 133 din_, eliberat doar la_ din Penitenciarul Oradea, conform înscrisurilor de pe dosarul individual. Pentru o parte din perioada în care a fost închis nu se găsesc documente, ceea ce dovedește încă o dată modul ilegal în care s-au făcut aceste rețineri.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a comunicat instanței datele care rezultă din evidențele deținute, vizându-l pe reclamant.
În probațiune au fost depuse la dosar în fotocopie înscrisuri.
A fost audiată sub prestare de jurământ martora F. V., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Analizând cererea formulată, prin raportare la materialul probator administrat în cauză și la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Reclamantul F. C. s-a născut în Ș., județul M., în data de _
.
În perioada martie 1949-august 1950 acesta a fost reținut preventiv și
apoi internat pentru "activitate instigatoare și de rezistență față de unificarea bisericii greco-catolice cu cea ortodoxă";. Ulterior lunii august 1950 acesta a fost deținut în continuare în Penitenciarul Oradea, până în data de_, fiind internat de Direcțiunea G. a Securității P. orului prin ordin fără număr.
Această stare de fapt rezultă din coroborarea mențiunilor din fișa matricolă (fila 56 dosar), care se referă la o detenție de 4 luni în 1949, cu cele din raportul nr. 5/5179 din_ întocmit de Direcțiunea G. a Securității
P. orului - D.G.S. Oradea, care se referă la deținerea lui F. C. începând din_ . Motivul acestei rețineri l-a reprezentat activitatea în cadrul mișcării de rezistență a greco-catolicilor (filele 63-65). De asemenea, din cuprinsul concluziilor de învinuire din_ depuse la filele 90-101 dosar rezultă că F.
C., fost frate călugăr greco-catolic la Mănăstirea Bixad a fost reținut preventiv timp de 16 luni de zile (martie 1949-august 1950) pentru activitate instigatoare și de rezistență față de unificarea bisericii greco-catolice cu cea ortodoxă.
Fișa matricolă penală nr. 131 din_ întocmită lui F. C. de Penitenciarul Oradea relevă internarea acestuia de către Direcțiunea G. a Securității P. orului cu ordin "fără Număr";, precum și predarea la DRSPJ în_ (fila 4 dosar). Fișa matricolă nu cuprinde descrierea faptei pentru care s-a dispus internarea reclamantului, dar din înscrisurile anterior evocate rezultă că motivul internării a fost activitatea de rezistență greco-catolică.
Raportat la dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, conform cărora persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. (3) urmând a se aplica în mod corespunzător, se constată că această măsură dispusă față de reclamant a avut un caracter politic. Activitatea de rezistență greco-catolică desfășurată de reclamant este, în aprecierea instanței, încadrabilă în dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. d și e din OUG nr. 214/1999, faptele reclamantului având ca scop recunoașterea și respectarea drepturilor sale civile, înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de religie, urmare a adoptării Decretului nr. 358 din 2 decembrie 1948 prin care s-a stabilit că în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult (greco-catolic), ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.
Prin Decizia nr. 158 a M. ui Afacerilor Interne (fila 5 dosar) s-a dispus în data de_, în temeiul art. 3 din Decretul nr. 6 din_, trimiterea lui C. F. într-o unitate de muncă. Această internare s-a pus în aplicare din_, după cum rezultă din fișa personală a reclamantului (filele 6-7), pentru "activitate de rezistență greco-catolică ilegală";, fiind dispusă pe timp de 6 luni (filele 66-67 dosar), dar perioada de detenție s-a prelungit trei ani la Cernavodă, după cum rezultă din depoziția martorei F. V. .
În ce privește această măsură, se reține aplicabilitatea prevederilor art. 3 lit.a din Legea nr. 221/2001, măsura fiind expres întemeiată pe dispozițiile Decretului nr. 6/1950, constituind așadar de drept o măsură administrativă cu caracter politic.
Apoi, în perioada_ -_ reclamantul F. C. a fost deținut preventiv, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prin agitație contrarevoluționară, faptă prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal din 1936.
Reclamantul a fost arestat de U.M. 0229.13 MAI în data de_, după cum relevă fișa matricolă penală nr. 55/959 întocmită la Penitenciarul Satu Mare, coroborată cu Mandatul de arestare din_ (fila 9) și cu adeverința nr. 889/_ (fila 44).
Prin sentința penală nr. 300 din_ pronunțată de T. Militar C. în dosarul nr. 135/1960 reclamantul F. C. a fost achitat dispunându-se punerea lui în libertate, reținându-se că încă din luna iulie 1955 acesta ar fi trecut în mod oficial la cultul romano-catolic (filele 47-54 dosar). Și această
deținere reprezintă în sensul prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. d și e din OUG nr. 214/1999, o măsură administrativă cu caracter politic, achitarea ulterioară a reclamantului nefiind de natură a-i înlătura efectele.
În ce privește daunele morale, T. reține că prin Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale întrucât dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Curtea a remarcat un paralelism de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, astfel că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Prevederile art. 31 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilesc caracterul definitiv și obligatoriu al deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, respectivele dispoziții încetându-și efectele la 45 de zile de la publicare. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se constată că în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de Legea nr. 221/2009 care să permită acordarea de daune morale.
În mod constant jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a relevat că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice anterioare, dar dacă aleg să acorde despăgubiri, această reparație trebuie să fie efectivă. Așadar statele au drept de opțiune în problematica despăgubirilor pentru înlăturarea sau compensarea efectelor respectivelor măsuri. Prin decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a arătat că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Primul articol din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9
octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că prevederile art.5 alin. 1 lit.a din Legea nr. 221/2009 nu au generat o speranță legitimă la acordarea despăgubirilor morale, deoarece atenuarea vechilor violări nu trebuie să creeze noi nedreptăți (cauza Pincova și Pinc contra Cehiei), iar speranța legitimă în dobândirea proprietății nu subzistă dacă există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțe naționale. S-a mai reținut că prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Raportat la dispozițiile art. 998-999 din Codul civil de la 1864, de asemenea invocate de reclamant în susținerea pretențiilor sale, în aplicarea prevederilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de prescripție a dreptului de a cere despăgubiri morale.
Aplicarea prevederilor art. 998-999 Cod civil are drept situație premisă, între alte elemente, stabilirea săvârșirii unei fapte ilicite.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În speță paguba și autorul invocat au fost cunoscute de către reclamant la momentul suportării măsurilor cu caracter politic, moment față de care cererea de despăgubire apare ca prescrisă, în considerarea dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Nu poate fi luat în considerare ca moment ad quo pentru debutul termenului de prescripție momentul publicării Legii nr. 221/2009 deoarece această lege nu poate servi ca temei pentru acordarea daunelor morale, iar reclamantul a invocat (și) dispozițiile generale în materia răspunderii civile delictuale. În speță dreptul la acțiune s-a născut când reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care răspunde, moment ce nu coincide cu cel al publicării Legii nr. 221/2009.
Pe cale de consecință, această solicitare a reclamantului va fi respinsă-ca prescrisă în temeiul art. 998-999 din Codul civil de la 1864.
În ce privește cheltuielile de judecată, se reține că reclamantul a făcut dovada achitării sumei de 1000 lei, onorariu avocat, conform chitanței depuse la fila 83 dosar. Întrucât pretențiile acestuia au fost admise în parte, în temeiul
dispozițiilor art. 274 și art. 276 Cod procedură civilă instanța îl va obliga pe pârât să achite reclamantului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul F. C., domiciliat în Ș. nr.402, județul M., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B., strada Apollodor nr.17, sector 5, cu sediul ales la D. G. a F. P. M., în B. M., A.
S. nr. 2A, județul M. .
Constată caracterul politic al măsurii reținerii preventive și internării reclamantului F. C. timp de 16 luni de zile, în perioada martie 1949-august 1950, pentru activitate instigatoare și de rezistență față de unificarea bisericii greco catolice cu cea ortodoxă, precum și al deținerii ulterioare a reclamantului în Penitenciarul Oradea, până la data de_, acesta fiind internat de
D.R.S.P. prin ordin fără număr.
Constată caracterul politic al măsurii administrative a internării reclamantului F. C. într-o unitate de muncă, dispusă prin decizia M.A.I. nr. 158 din_ pe perioada_ -_, menținută pentru o perioadă de trei ani, la Cernavodă.
Constată caracterul politic al măsurii detenției preventive a reclamantului F. C. în perioada_ -_, reclamantul fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prin agitație contrarevoluționară, prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal din 1936 și achitat sub aspectul comiterii faptei prin sentința penală nr. 300 din_ a T. ui Militar C., pronunțată în dosarul nr. 135/1960.
Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata de daune morale, în temeiul Legii nr. 221/2009.
Admite excepția de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantului în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata de daune morale, în temeiul prevederilor art. 998-999 din Codul civil de la 1864 și respinge în consecință acest petit.
Obligă pe pârât să achite reclamantului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 25 martie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. S. -T. H. M.
Red.S.T.A/_
Tred. M.H./_ - 6 ex
Com.4ex./_
| ← Sentința civilă nr. 435/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 496/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
