Sentința civilă nr. 496/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 496
Ședința publică din 27 Martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. | S. | -T. |
G. ier: M. | H. |
Ministerul Public reprezentat de procuror Băgeag L. de la P. de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este pronunțarea soluției asupra cauzei civile formulate de către reclamanta G. M., domiciliată în O., strada P. nr. 249, județul M.
, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B., str. Apollodor nr.17, sector 5 și cu sediul procesual ales la mandatara Direcția Generală a F. P. a Județului M. din Baia Mare, Aleea Serelor, nr. 2A, județul M., având ca obiect despăgubiri - Legea nr. 221/2009.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi_, când a hotărât următoarele.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. în data de_ sub nr._ reclamanta G. M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței a constata că în calitate de moștenitoare a defunctului G. Petru este îndreptățită la daune morale în sumă de 30000 euro, sens în care se solicită obligarea Statului Român la plata acestora.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că G. Petru a fost deportat-prizonier de război în U.R.S.-S. în perioada_ -_, reclamanta nefiind beneficiara Legii nr. 118/1990 și nefiind despăgubită în temeiul acestei legi.
În drept reclamanta s-a prevalat de dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Acțiunea este scutită de obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. La dosar au fost depuse în probațiune înscrisuri.
În ședința publică din data de 20 martie 2013 instanța a invocat din oficiu excepția de tardivitate a cererii reclamantei cu privire la solicitarea de obligare a pârâtului la plata sumei de 30.000 Є, despăgubiri morale.
Analizând excepția, T. reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 5 al. 1 din Legea nr. 221/2009, "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005 ori repunerea în drepturi, dacă s-a dispus prin hotărârea de condamnare decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Termenul de 3 ani statornicit de lege a avut ca moment de debut data de_ întrucât Legea nr. 221/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 396/_ și a intrat în vigoare la trei zile de la publicare, potrivit disp. art. 78 din Constituția României, actul neprevăzând o dată ulterioară de intrare în vigoare. Acțiunea introductivă a fost depusă la tribunalul M. în data de 20 noiembrie 2012, după expirarea termenului (_ ). S-a apreciat de către Tribunal că în speță acțiunea a fost depusă tardiv deoarece termenul de 3 ani stabilit de lege este unul de decădere, iar nu de prescripție (susceptibil de întrerupere și suspendare în condițiile dreptului comun). Împlinirea acestuia atrage însăși stingerea dreptului de a solicita despăgubiri morale și materiale în temeiul Legii nr. 221/2009, drept neexercitat în termenul prevăzut de lege, ceea ce este specific decăderii, iar nu prescripției.
În condițiile în care singurul petit formulat de către reclamantă a vizat obligarea Statului Român la plata de daune morale, în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, se constată că acțiunea formulată este tardiv depusă, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de tardivitate.
Respinge ca tardivă cererea formulată de reclamanta G. M., domiciliată în O., strada P. nr. 249, județul M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B., strada Apollodor nr.17, sector 5 și cu sediul procesual ales la Direcția Generală a F. P. a Județului M., în Baia Mare, Aleea Serelor nr. 2A, județul
.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 27 martie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
S. -T. H. M.
Red./dact. A.A.S.T.
4 ex./_
← Sentința civilă nr. 472/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 497/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
---|