Decizia civilă nr. 615/2013. Evacuare
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 615/R/2013
Ședința publică din 04 Iunie 2013 Instanța alcătuită din: PREȘEDINTE: C. -A. C. JUDECĂTOR: D. T.
JUDECĂTOR: O. R. G. GREFIER: D. B.
S-au luat spre examinare recursurile promovate de recurenții reclamanți G. A., F. I. precum și cel declarat de recurenții pârâți B. P. I., B. M., împotriva sentinței civile nr. 1125/2012 pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ privind și pe intimații G. I., G. A., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
T. UL
Prin sentinței civile nr. 1125/2012 pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții - pârâți G. A. și F.
I., în contradictoriu cu pârâții - reclamanți B. P. și B. M. .
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți B. P. și B. M. în contradictoriu cu reclamanții - pârâți G.
A. și F. I. . S-a dispus evacuarea pârâților - reclamanți B. P. și B. M. din imobilul situat în C. -N., str. A. nr. 5, jud. C. .
Au fost obligați pârâții - reclamanți la plata în favoarea reclamanților - pârâți a sumei de 20.750 euro cu titlu de chirie aferentă perioadei septembrie 2005 - martie 2009, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, au fost obligați reclamanții - pârâți la plata în favoarea pârâților - reclamanți a sumei de 120.727 lei reprezentând contravaloarea actuală a lucrărilor de construire realizate asupra imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5, jud. C. .
S-a respins, ca inadmisibilă, cererea pârâților - reclamanți de constatare a dreptului de proprietate asupra corpului de clădire edificat în extinderea pe orizontală și pe verticală a imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5, jud. C., înscris în CF nr. 1. C., nr. top. 4081/1, în prezent CF nr. 12868 C., nr. top. 4081 și de înscriere în CF a acestor construcții pe numele lor.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâților - reclamanți de instituire a dreptului de retenție asupra imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5, jud. C., până la plata integrală a contravalorii lucrărilor de extindere realizate.
S-a dispus compensarea totală a cheltuielilor de judecată solicitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 109/2002 pronunțată în data de_ de Curtea de Apel C. - Secția Civilă în dosarul nr. 50/2002 s-a constatat nulitatea deciziei de preluare nr. 48/_ și trecerea în proprietatea Statului Român - administrarea Consiliului Local C. a imobilului proprietatea reclamanților, situat în C. -N., str. A. nr. 5, întabulat în CF 12868 C. sub nr. top. 4011, precum și a nulității titlului pârâtului Statul Român întabulat în CF arătată de sub B.13-N.14, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nr. 31152/1996 încheiat între pârâta vânzătoarea SC CONSTRUCTARDEALUL SA C. -N. cu pârâții cumpărători B. P. I. și B. M., având ca obiect imobilul situat în C.
-N., str. A. nr. 5, s-a dispus rectificarea CF 12868 C. prin radierea dreptului de proprietate a pârâtului Statul Român - administrarea operativă a Consiliului Local al Municipiului C. -N., dobândit în temeiul actului nul și restabilirea situației de CF anterioară a drepturilor reclamanților de sub
B.1 - B.10 a CF (filele 4 - 6).
Potrivit răspunsului nr._ 7/45/_ emis de Consiliul Local al municipiului C. -N., Direcția de Administrare a Fondului Imobiliar de Stat, S. Evidență Imobile, li s-a comunicat pârâților - reclamanți că imobilul situat în C. -N., str. A. nr. 5, cu nr. top. 4081/1 înscris în CF 12868, având o suprafață totală de 410 mp, figura în evidențele sale ca fiind revendicat în baza Legii nr. 112/1995 de foștii proprietari G. A. și I., care prin Hotărârea nr. 353/_ a Comisiei Județene au fost despăgubiți, și având în vedere că prin Sentința civilă nr. 6421/1997 a Judecătoriei C. și Decizia nr. 88A/1999 a Trinunalului C. s-a respins acțiunea reclamanților - pârâți pentru restituirea imobilului de la adresa menționată, precum și extrasul CF nr. 1., li s-a dat acordul pârâților - reclamanți pentru extinderea imobilului din str. A. nr. 5 (fila 22).
Totodată, prin răspunsul de la fila 105 din dosar din data de_, emis de Comisia Județeană pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, li s-a comunicat pârâților - reclamanți că, față de extrasul de carte funciară nr. 1. C. - N., nr. top 4081/1, din care rezultă dreptul lor de proprietate, că sunt îndreptățiți să pună în executare proiectul pentru extinderea și mansardarea construcției existente pe str. A. nr. 5, în condițiile autorizării, foștii proprietari fiind despăgubiți în condițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 112/1995.
În baza cererii adresate de pârâții - reclamanți B. P. I. și B. M.
, Primăria Municipiului C. -N. a emis autorizația de construire nr. 1481 din data de_, (filele 128 - 140).
În baza notificării emise de BEJ Câmpian M., înregistrată la data de_ sub nr. 1144, li s-a solicitat pârâților - reclamanți să înceteze orice lucrări de construcție a unui etaj la imobilul situat în str. A. nr. 5, motivat de faptul că imobilul antemenționat a făcut obiectul litigiului aflat pe rolul Curții de Apel C., în dosarul nr. 50/2002 (fila 11).
În baza protocolului de predare - preluare a imobilului nr. 680/45/_ emis de Comisia de punere în posesie din cadrul Primăriei Municipiului C. -
, Direcția Patrimoniul Municipiului și Evidența Proprietății, s-a procedat la data de_ la predarea în favoarea reclamanților - pârâți a imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5 (fila 40).
Potrivit extrasului de carte funciară nr. 12868, în baza cererii din data de_ a reclamanților - pârâți (fila 41).
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții - pârâți au solicitat evacuarea celor doi pârâți - reclamanți din imobilul situat în C. -N., str.
nr. 5, jud. C., și obligarea acestora la plata unei chirii lunare în cuantum de 500 euro începând cu data de_ până în momentul în care vor elibera imobilul.
În cauză, prin Decizia civilă nr. 109/2002 pronunțată în data de_ de Curtea de Apel C. - Secția Civilă în dosarul nr. 50/2002, așa cum s-a arătat mai sus, s-a constatat că reclamanții - pârâți G. A. și G. I. sunt proprietarii imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5, jud. C., ca urmare a anulării deciziei de preluare nr. 48/_ și a trecerii în proprietatea Statului Român - administrarea Consiliului Local C. a imobilului arătat.
Acțiunea în evacuare, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 169 din data de_, este un "instrument juridic aflat la dispoziția proprietarului sau posesorului unui imobil, pentru apărarea folosinței bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate";.
Anterior momentului rămânerii definitive și irevocabile a Deciziei civile nr. 109/2002 pronunțată în data de_ de Curtea de Apel C. - Secția Civilă în dosarul nr. 50/2002, prin Decizia nr. 419 din data de_ din dosarul nr. 5588/2002 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin respingerea recursurilor ca nefondate (fila 6), pârâții - reclamanți au ocupat imobilul sus menționat, în calitate de proprietari (în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 31152/1996 încheiat cu SC CONSTRUCTARDEALUL SA), însă ulterior acestui moment, au continuat să-l ocupe fără titlu, în baza Deciziei civile nr. 109/2002 pronunțată în data de_ de Curtea de Apel C. - Secția Civilă în dosarul nr. 50/2002 constatându-se și nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâta vânzătoarea SC CONSTRUCTARDEALUL SA C. -N. și pârâții cumpărători B. P. I. și B. M. .
În materia acțiunii în evacuare nu se pune în discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar folosința acestuia, folosință încălcată de către pârâții - reclamanți, ca urmare a ocupării fără titlu a imobilului. În cauză, instanța reține că pârâții - reclamanți au ocupat fără titlu imobilul în litigiu, iar reclamanții - pârâți în calitate de proprietari au dreptul la dobândirea folosinței bunului ca atribut al dreptului de proprietate.
Față de aspectele menționate, instanța a dispus evacuarea pârâților - reclamanți din imobilul situat în C. -N., str. A. nr. 5, jud. C. .
În ceea ce privește susținerile pârâților - reclamanți din cuprinsul întâmpinării - filele 46 - 47, potrivit cărora înscrierea în Cartea funciară de care se prevalează reclamanții - pârâți pentru a solicita evacuarea lor din imobil, precum și protocolul de predare - preluare au fost contestate, instanța a reținut că soluțiile pronunțate în respectivele dosarele nu împietează asupra prezentului dosar. Astfel, cererea de chemare în judecată având ca obiect plângerea împotriva Încheierii de Carte Funciară nr. 85626/2007 înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. sub nr._ a fost soluționată în primă instanță prin Sentința civilă nr. 12244/2008 din data de_, în sensul respingerii acesteia, prin Decizia civilă nr. 302/A/_ s-a admis în parte apelul declarat de petenții B. P. -I. și
M., împotriva sentinței civile nr. 12244/_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost schimbată parțial, în sensul că s-a admis în parte plângerea formulată de petenții B.
P. -I. și B. M., în contradictoriu cu intimații G. A., G. I.
, Municipiul C. -N. prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință: s-a anulat încheierea pronunțată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C., Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C. nr. 85626/_, s-a dispus reconstituirea C.F. nr. 12868 C. conform copiei existente la dosarul de fond - filele 26 - 30, care se regăsește și la dosarul de C.F. și s-a dispus rectificarea C.F. nr. 12868 C., în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român - administrația operativă a Consiliului local al municipiului C. -N., înscris sub B 11 - 15 și s-a restabilit situația de carte funciară anterioară a drepturilor intimaților B. P. -I. și B. M. de sub B 7 - 10, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 31152/1996 încheiat între petenți și S.C. "ConstructArdealul"; S.A. C., înscris în C.F. nr. 1. C., iar prin Decizia nr. 2756/R/2009 din data de_ a Curții de Apel C., aceasta a devenit irevocabilă. În ceea ce privește cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea Protocolului de predare - preluare nr. 680/45/_, prin Sentința civilă nr. 15987/2010 din data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de pârâții
- reclamanți.
Raportat la cererea reclamanților - pârâți de obligare a pârâților - reclamanți la plata unei chirii lunare în cuantum de 500 euro începând cu data de_ până în momentul în care vor elibera imobilul, instanța a admis cererea reclamanților - pârâți, pentru următoarele considerente:
Data de_ de la care reclamanții - pârâți au solicitat obligarea pârâților - reclamanți la plata chiriei reprezintă data încheierii procesului verbal întocmit în urma răspunsului la notificarea din data de_ - fila 12, dată de la care părțile ar fi convenit încheierea unui contract de închiriere pentru imobilul situat în C. -N., str. A. nr. 5, jud. C. (fila 13).
Deși din cuprinsul notificărilor depuse la dosar de către părți - filele 12, 13, 18, reiese că acestea erau, în principiu, de acord cu negocierea unui contract de închiriere, aceste negocieri nu s-au materializat prin încheierea unui astfel de contract, pârâții - reclamanți apreciind că dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu sunt aplicabile raporturilor dintre părți. Cu toate acestea, instanța a considerat că pârâții - reclamanți datorează chirie pentru perioada în care au ocupat, fără drept, imobilul restituit foștilor proprietari, cuantumul acesteia reprezentând lipsa de folosință pentru spațiul deținut.
Din răspunsurile la interogatoriul luat pârâților - reclamanți - filele
115 - 118 (întrebările 12 și 14), reiese că începând cu luna martie 2009 aceștia nu mai locuiesc în imobilul situat în str. A. nr. 5 din C. -N., iar de la data restituirii în natură a imobilului în favoarea reclamanților - pârâți nu au achitat chirie. Apoi, în baza protocolului de predare - primire, așa cum s-a menționat mai sus, s-a procedat la data de_ la predarea în favoarea reclamanților - pârâți a imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5 (fila 40). Cu privire la cuantumul chiriei solicitate, reclamanții - pârâți au depus la dosar la filele 65, 278 - 290 prețurile practicate pentru închirierea unui imobil (casă cu 2 camere, 1 bucătărie, 1 baie) situat în C. -
N., str. A., jud. C., la nivelul anului 2005 fiind de 500 euro, 2006 - 500 euro, 2007 - 500 euro, 2008 - 400-500 euro, 2009 - 450 euro, 2010 -
350 euro, 2011 - 350 euro și 2012 - 300 euro. Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că pârâții - reclamanți datorează reclamanților - pârâți începând cu data de_, data convocării acestora în vederea negocierii încheierii contractului de închiriere și până în luna martie 2009,
data părăsirii efective a imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5, jud.
C., aspecte necontestate de către reclamanții - pârâți, după cum urmează: pentru perioada septembrie - decembrie 2005, chirie în cuantum de 500 euro lunar - 2.000 euro; pentru perioada ianuarie - decembrie 2006, chirie în cuantum de 500 euro lunar - 6.000 euro; pentru perioada ianuarie - decembrie 2007, chirie în cuantum de 500 euro lunar - 6.000 euro; pentru perioada ianuarie - decembrie 2008, chirie în cuantum de 450 euro lunar - 5400 euro; pentru perioada ianuarie - martie 2009, chirie în cuantum de 450 euro lunar - 1.350 euro, în total suma de 20.750 euro.
Prin cererea reconvențională, pârâții - reclamanți au solicitat să li se constate dreptul de proprietate asupra corpului de clădire edificat de ei în extinderea pe orizontală și pe verticală a imobilului în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, precum și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului mai sus amintit, aflat în posesia pârâților - reclamanți până la plata integrală a contravalorii lucrărilor de extindere realizate.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra corpului de clădire edificat de pârâții - reclamanți în extinderea pe orizontală și pe verticală a imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5, înscris în CF nr. 1. C., nr. top. 4081/1, în prezent CF nr. 12868 C.
, nr. top. 4081, instanța l-a respins ca inadmisibil, prin raportare la prevederile art. 111 C.pr.civ. În conformitate cu prevederile art. 111 din C.pr.civ, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, iar cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Astfel, dispozițiile acestui text de lege statuează că partea care are un interes poate să introducă o cerere pentru constatarea existenței sau
inexistenței unui drept, legiuitorul specificând în alineatul al doilea o condiție suplimentară de admisibilitate, în sensul că o astfel de acțiune nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Sintagma
"cererea nu poate fi primită"; nu poate conduce la ideea unei analizări pe fond a dreptului pretins în justiție, ci legiuitorul a urmărit să suprime această cale procedurală a acțiunii în constatare în toate acele situații în care partea are în mod concret, potrivit dispozițiilor legale aplicabile, posibilitatea unei acțiuni în realizare. Astfel în cauză, primul petit al cererii reconvenționale formulată de pârâții - reclamanți apare ca inadmisibil, în lumina dispozițiilor legale mai sus menționate.
În soluționarea acestui capăt de cerere, instanța a avut în vedere și faptul că în susținerea lui, pârâții - reclamanți s-au limitat la a invoca prevederile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia "în situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și carora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului";, menționând, totodată, că reclamanții - pârâți nu se pot prevala decât de un eventual drept de proprietate asupra imobilului preluat așa cum acesta figura în cartea funciară la momentul preluării, nicidecum de un drept de proprietate asupra întregii construcții existente în prezent.
Raportat la aceste aspecte, instanța a reținut că din raportul de expertiză depus la dosar de pârâții - reclamanți - filele 70 - 81, reiese că, între anul 1986 și data cumpărării locuinței (_ ), familia B. a efectuat numeroase lucrări de reparații și amenajare pentru asigurarea condițiilor
normale de utilizare a locuinței: introducerea în casă a rețelei de apă - canal, inclusiv obiecte sanitare complete, refacerea instalației electrice, extinderea rețelei de gaze, finisaje interioare și exterioare (tencuieli, glet, zugrăveli,
faianță, gresie, sobă din cahle etc.), suprafața construită nu s-a extins, dar veranda s-a închis devenind suprafață utilă (antreu) și s-a alipit de locuință, un garaj din cărămidă, lucrările fiind în curs de realizare, astfel că nu se poate reține că pârâții - reclamanți au adăugat, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, la imobilul situat în C. -napoca, str. A. nr. 5, jud. C. .
Având în vedere ca va respinge capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra corpului de clădire edificat de pârâții - reclamanți în extinderea pe orizontală și pe verticală a imobilului situat în C.
-N., str. A. nr. 5, instanța a respins și capătul de cerere privind înscrierea în CF a construcțiilor efectuate de pârâții - reclamanți pe numele lor.
În subsidiar, au solicitat ca reclamanții - pârâți să fie obligați să le achite contravaloarea actuală a lucrărilor de extindere realizate de ei asupra imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5, înscris în CF nr. 1. C., nr. top. 4081/1, în prezent CF nr. 12868 C., nr. top. 4081. Demersul judiciar pe care l-au întreprins pârâții - reclamanți, cunoscut în doctrină sub denumirea de actio de in rem verso, are ca fundament, în afara oricărui raport contractual, un fapt juridic, în baza căruia patrimoniul reclamanților
- pârâți a fost mărit pe seama patrimoniului pârâților - reclamanți, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic contractual. Acțiunea prin care detentorul unui bun cere restituirea investițiilor și îmbunătățirilor pe care le- a adus imobilului, indiferent dacă s-au făcut cu sau fără acordul proprietarului, are ca temei un fapt juridic licit, ca izvor distinct de obligații, intitulat îmbogățirea fără justă cauză sau fără temei legitim, cazul din prezenta speță fiind tipic situațiilor care dau naștere la raporturi obligaționale, independent de faptul că părțile nu au dorit acest lucru. Din răspunsurile la interogatoriul reclamanților - pârâți (filele 110 - 113), la întrebarea nr. 2 și 5, reiese că la momentul preluării imobilului de către stat, acesta era compus din 2 camere, hol, bucătărie, cămară de alimente, pod, pivniță și magazie de lemne, imobilul fiind în bune condiții de locuit, exista
instalație electrică și gaz, iar în curte exista instalație de apă.
Totodată, din procesul verbal încheiat în data de_ cu ocazia deplasării instanței la imobilul din C. -N., str. A. nr. 5, jud. C., reiese că acesta este compus din: hol, despre care s-a arătat că exista înainte ca d-nii B. să intre în casă în calitate de chiriași; după hol exista un spațiu, despre care pârâtul - reclamant B. P. a arătat că l-a concesionat după anul 1986, în continuarea ușii de la hol, o scurtă terasă din beton, despre care părțile au menționat că exista la momentul închirierii, apoi, în stânga holului de la intrare se aflau patru încăperi alăturate: o cameră la stradă, un hol, o bucătărie și o cămară, care existau la momentul închirierii, încăperea care înainte era cămară a fost transformată după anul 1986 în baie, apoi, în continuarea casei se află un garaj, iar deasupra o mansardă (fila 257).
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert tehnic judiciar ing. Bojan V., s-a stabilit că valoarea de circulație actuală a imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5, jud. C., este de 176.800 lei, valoarea de circulație a mansardei, raportat la materialele încorporate, care au fost atât materiale noi, cât și materiale vechi este de 111.800 lei, iar
valoarea tuturor lucrărilor efectuate de pârâții - reclamanți la imobilul situat în C. -N., str. A. nr. 5, jud. C., este de 8.927 lei.
Față de cele menționate, instanța a apreciat că în cauză sunt
îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, patrimoniul reclamanților - pârâți a fost mărit pe seama patrimoniului pârâților - reclamanți, motiv pentru care îi va obliga pe reclamanții - pârâți la plata în favoarea pârâților - reclamanți a sumei de 120.727 lei reprezentând contravaloarea actuală a
lucrărilor de construire realizate asupra imobilului în litigiu. Solicitările pârâților - reclamanți pentru ca instanța să aibă în vedere la soluționarea prezentei cauze valoarea stabilită prin expertiza realizată de expert Babota Gabor în dosarul privind asigurarea de dovezi, respectiv suma de 111.169 euro, instanța a reținut că respectivul raport de expertiză a fost întocmit în dosarul nr._ în octombrie 2007, acum aproximativ 5 ani, prin cererea reconvențională chiar pârâții - reclamanți solicitând obligarea reclamanților
- pârâți la plata contravalorii actuale a lucrărilor realizate de ei asupra imobilului în litigiu.
Cu privire la instituirea unui drept de retenție asupra imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5, jud. C., până la plata integrală a contravalorii lucrărilor de extindere realizate de ei, instanța a reținut că orice persoană care deține un bun mobil sau imobil al altuia poate să rețină acel bun și, deci, să refuze restituirea, până ce i se plătește datoria legată de bunul respectiv. Dreptul de retenție, reglementat expres de dispozițiile Codului civil pentru unele raporturi juridice, are o aplicare mai largă, fiind recunoscut oricărui deținător al unui bun, ca un drept de garanție, atunci când există o datorie în legătură cu bunul al cărui restituire se cere.
Dreptul de retenție este un mijloc specific de garantare a obligațiilor și constă în dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenția sa, până ce debitorul nu-i plătește ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun. În cauză, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune instituirea unei drept de retenție asupra imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5, întrucât, pe de o parte, începând cu luna martie 2009 aceștia au părăsit imobilul, iar pe de altă parte, așa cum s-a detaliat mai sus reclamanții - pârâți datorează pârâților - reclamanți suma de 120.727 lei, iar pârâții - reclamanți datorează reclamanților - pârâți suma de 20.750 euro, motiv pentru care a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâților - reclamanți de instituire a dreptului de retenție asupra imobilului situat în C. -N., str. A. nr. 5, jud. C., până la plata integrală a contravalorii lucrărilor de extindere realizate de ei.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că reclamanții - pârâți au efectuat cheltuieli pentru achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare aferente cererii formulate, precum și cele privind onorariul expert și onorariu avocat, iar
pârâții - reclamanți cheltuieli pentru achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare și onorariu expert. Având în vedere că, în cauză, instanța a admis în parte atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea reconvențională, în baza art. 276 C.pr.civ., a stabilit ca toate cheltuielile efectuate cu prezentul litigiu să rămână în sarcina fiecăreia dintre părțile care le-a suportat în cursul procesului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs G. A. și F.
I. , solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâților la plata sumei de 35700 euro, reprezentând contravaloarea chiriei.
În motivare se arată că nu are nicio relevanță data la care pârâții susțin că nu mai locuiesc în imobil atât timp cât nu a existat o părăsire efectivă a imobilului. Chiar dacă pârâții nu mai folosesc fizic spațiul, aceștia nu și-au ridicat bunurile. Ei au solicitat instituirea unui drept de retenție, ceea ce semnifică în continuare că îi privează pe reclamanți de dreptul de proprietate.
Plata chiriei trebuie dispusă până la eliberarea efectivă a imobilului, o interpretare în sens contrar constituind o deturnare a spiritului legii și ar constitui pentru reclamanți o sarcină disproporționată și excesivă incompatibilă cu art. 1, Protocol 1 CEDO.
Cauza acțiunii în evacuare o constituie ocuparea fără titlu a locuinței și voința reclamanților ca această ocupare să înceteze.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și B. P. I. și B.
, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, dispunând după cum urmează: cu privire la cererea de chemare în judecată a reclamanților: în principal, respingerea cererii reclamanților cu privire la evacuarea pârâților, în subsidiar, admiterea cererii de evacuare condiționat de plata despăgubirilor aferente investițiilor realizate de pârâți la imobil, respingerea cererii reclamanților privind obligarea pârâților la plata unei chirii în cuantum lunar de 500 Euro începând cu data de_ și până la eliberarea imobilului.
Cu privire la cererea reconvențională, solicită să dispună schimbarea încheierii de ședință prin care s-a stabilit în sarcina pârâților, obligația achitării unei taxe de timbru la valoare pentru capătul de cerere privind contravaloarea investițiilor în sensul exonerării pârâților de la plata taxei de timbru aferente cererii reconvenționale și restituirea taxei achitate.
Admiterea cererii reconvențională formulate de pârâți, respectiv: să constate dreptul de proprietate al pârâților B. P. I. și B. M. asupra corpului de clădire edificat de noi prin extinderea pe orizontală și pe verticală a imobilului inițial din C. -N., str. A. nr. 5, înscris în CF 1. C. nr. top. 4081/1, în prezent înscris în CF 12868 nr. top. 4081, să dispună înscrierea în CF a acestor construcții pe numele pârâților sau, în caz contrar obligarea reclamanților să le achite diferența dintre valoarea de 120.727 lei stabilită de prima instanță contravaloarea lucrărilor de construire realizate de pârâți asupra imobilului în litigiu; să dispună instituirea unui drept de retenție asupra imobilului arătat mai sus aflat în posesia pârâților, până la plata integrală a contravalorii lucrărilor realizate de pârâți la imobilul în litigiu.
Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâții solicită schimbarea soluției de compensare în întregime a cheltuielilor de judecată obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de cererea reconvențională în limita a ceea ce excede compensării, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanții nu au fost puși în posesie decât asupra casei vechi, astfel cum aceasta a fost preluată de Statul Român. Reclamanții nu au fost puși în posesie asupra extinderilor pe orizontală și verticală realizate de pârâți, ca atare, reclamanții puteau obține evacuarea doar din corpul vechi de clădire, extinderile fiind proprietatea pârâților, dobândită prin construire, reclamanții neinvocând accesiunea cu privire la acestea. De asemenea, Statul a rămas proprietar asupra unei cote importante din terenul aferent imobilului, iar pârâții au în concesiune o suprafață de 13 mp de teren.
Cu privire la corpul vechi de clădire reclamanții aveau obligația încheierii unui contract de închiriere în conformitate cu prevederile art. 6 din OUG 40/1999 și art. 13-15 din Lg. 10/2001, pe o perioadă de 5 ani de zile sau cel târziu până în data de_ (data la care expira prelungirea contractelor de închiriere în baza OUG 40/1999 conform OUG 8/2004).
Deși atât pârâții, cât și reclamanții au fost de acord cu privire la încheierea acestui contract de închiriere (contractul încheindu-se prin acordul părților), între părți au existat divergențe doar în legătură cu cuantumul chiriei, reclamanții solicitând chirie de piață, în vreme ce pârâții solicită chirie calculată conform art. 26 și urm din OUG 40/1999.
Din interpretarea dispozițiilor OUG 40/1999 (art. 10, art. 11 alin 1, art. 35 alin 5), se poate trage concluzia că proprietarul nu poate cere evacuarea chiriașului atunci când există divergente asupra chiriei precum si în caz de neplată a chiriei determinată de proprietarul care dorește majorarea chiriei.
Ca atare, apreciază că cel puțin până la data de_ pârâții au folosit în mod legal si legitim corpul vechi de clădire, în baza unui contract de închiriere încheiat conform dispozițiilor art. 6 din OUG 40/1999 si art. 13-15 din Lg. 10/2001. Ulterior lunii martie 2009 pârâții au încetat să mai locuiască efectiv în acest imobil (corp vechi), aspecte dovedite prin răspunsul la interogator și necontestate de reclamanți (chiar recunoscute de aceștia), exercitând un simplu drept de retenției asupra imobilului până la plata contravalorii investițiilor realizate asupra acestuia.
De asemenea, consideră că instanța nu putea dispune evacuarea necondiționată a pârâților din imobil ci raportat la pretențiile pârâților cu privire la contravaloarea lucrărilor de extindere și îmbunătățire care s-au dovedit a fi superioare pretențiilor pentru chirie ale reclamanților, instanța putea dispune evacuarea lor din corpul vechi de clădire doar condiționat de plata de către reclamanți a contravalorii lucrărilor de construire realizate de pârâți sau a diferenței rezultate prin scăderea contravalorii chiriei.
În ce privește solicitarea de plată a unei chirii de 500 Euro/lună, motivarea primei instanțe este contradictorie. Dacă la soluționarea cererii de evacuare instanța reține că pârâții au folosit fără titlu imobilul proprietatea reclamanților, ulterior instanța îi obligă la plata unei chirii în favoarea reclamanților. Daca instanța îi obligă la plata unei chirii atunci în mod cert vorbim despre existența unor raporturi locative - de închiriere și despre existența unui titlu în baza căruia au folosit imobilul.
Aceasta presupune că între părți s-a încheiat un contract de închiriere iar temeiul acestui contract nu putea fi decât OUG 40/1999, pe deplin aplicabil în cauză.
Dacă vorbim despre un raport locativ în baza OUG 40/1999 atunci rezultă următoarele consecințe reclamanții nu pot obține chirie decât cel mult o chirie socială stabilită conform art. 26 și urm. din OUG 40/1999; reclamanții nu pot obține chirie decât cel mult până la data_ data expirării termenului de închiriere conform OUG 40/1999 și OUG 8/2004 (de altfel pârâții au încetat a mai locui în acest imobil chiar din luna martie 2009, în considerarea faptului că expira termenul de închiriere în baza OUG 40/1999, aspect dovedit din probele dosarului), reclamanții nu pot obține chirie decât de la data la care au fost puși în posesie asupra corpului vechi de clădire, respectiv de la data de_ .
Până la acea dată, ca urmare a anulării contractului de vânzare- cumpărare al pârâților, imobilul s-a aflat în administrarea/deținerea mun.
-N. . În acest sens sunt și dispozițiile art. 9 din OUG 40/1999.
Se poate discuta cel mult despre o chirie aferentă corpului vechi de clădire, iar nu cu privire la întreaga construcție, în condițiile în care extinderile au fost edificate de pârâți. Având în vedere că prima instanță reține că pârâții nu au avut nici un titlu locativ asupra imobilului proprietatea reclamanților atunci în mod cert nu putem discuta despre chirie, ci eventual despre o lipsă de folosință (o cu totul altă instituție juridică decât chiria). Având în vedere aceste considerente, acțiunea reclamanților cu privire la plata unei chirii se impunea a fi respinsă, neexistând nici un temei pentru obligarea noastră la plata unei chirii.
Dacă totuși s-ar reține că pârâții ar putea fi obligați la plata unei lipse de folosință în favoarea reclamanților atunci trebuie avute în vedere următoarele aspecte: lipsa de folosință nu a fost evaluată. Nu se poate pune semnul egalității între chirie și lipsă de folosință, iar în lipsa unei evaluări instanța nu o poate aprecia mai cu seamă în condițiile în care reclamanții au afirmat în cursul procesului că doreau să locuiască în acest imobil.
Pârâții se folosesc din martie 2009 imobilul proprietatea reclamanților ci exercită un simplu drept de retenție asupra acestuia până la plata contravalorii lucrărilor realizate la acesta. O condiție esențială pentru existența dreptului de retenție este deținerea posesiei bunului, dreptul de retenție neputând ființa în lipsa acestei posesii. Ca atare, pentru a pierde acest drept de retenție nu face altceva decât să exercite o simplă posesie imobilului, fără însă a-1 folosi propriu-zis.
Cât privește probele administrate în vederea stabilirii cuantumului chiriei de către reclamanții, consideră în egală măsură că prima instanță a pronunțat o hotărâre lipsită de temei. Singurele probe administrate pentru stabilirea valorii chiriei sunt niște adrese de la câteva agenții imobiliare. Aceste adrese nu au pot oferi cel mult o valoare probatorie semnificativă. Aceste adrese pot oferi cel mult o valoare orientativă, întrucât orice chirie se stabilește ținând cont de caracteristicile imobilului.
Apreciază că stabilirea unei chirii nu se putea face decât eventual printr-o expertiză evaluatorie. Mai mult, se știe foarte bine că stabilirea valorii unei chirii se realizează printr-o medie a chiriilor lunare pe perioada unui an, luând în considerare doar 9 luni dintr-un an, având în vedere că se consideră că aceasta este perioada certă de închiriere a unui imobil pe perioada unui an.
Cu privire la cererea reconvențională în primul rând contestă soluția primei instanțe de stabilire a unei taxe de timbru la valoare pentru capătul de cerere privind contravaloarea investițiilor, fiind vorba despre o cerere scutită de la plata taxe de timbru în baza art. 50 alin 1 din Lg. 10/2001, fiind vorba despre o acțiune legată de aplicarea acestei legi și de un bun care a făcut obiectul acesteia.
Cu privire la petitul de constatare a dreptului nostru de proprietate asupra corpurilor de clădire realizate prin extinderea pe orizontală și verticală a corpului vechi de clădire. Prima instanță a respins solicitarea noastră ca inadmisibilă în baza art. 111 Cod proc.civ. Soluția primei instanțe este fundamental greșită. Obiectul acestui casat de cerere îl constituie recunoașterea unui drept de proprietate în favoarea pârâților asupra corpurilor noi de clădire, drept de proprietate dobândit prin construire în baza AC nr. 1481/2000 și prin raportare la prevederile art. 19 alin 2, 3 și 4 din Lg.10/2001. Pârâții nu aveau la dispoziție o altă cale pentru obținerea acestui drept de proprietate, contrar susținerilor primei instanțe, astfel că soluția acesteia este nelegală. Cât privește justețea cererii solicită instanței de apel să observe art. 19 alin 2, 3 și 4 din Lg. 10/2001.
Rezultă din acest dispoziții că reclamanții nu se pot prevala decât de un drept de proprietate asupra imobilul vechi, care le-a fost preluat de Statul Român și care le-a fost de altfel și restituit și predat prin protocolul din data de_, nicidecum de un drept de proprietate asupra întregii construcții existente în prezent pe str. A. nr. 5. Mai mult, este instituit un drept de preemtiune la cumpărarea construcțiilor restituite foștilor proprietari, în favoarea proprietarilor corpurilor de clădire nou edificate. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că persoanele care au edificat corpuri noi de clădire în raport cu forma inițială a clădirii, le dobândesc în proprietate, întrucât foștilor proprietar nu li se restituie decât suprafața deținută inițial în proprietate. Este și cazul din prezenta speță, pârâții concesionând o suprafață de teren de la Primăria Cluj-Napoca, pe care are realizat o extindere pe orizontală și verticală a corpului vechi de clădire al reclamanților. Cât privește soluția dată cererii subsidiare de obligare a reclamanților la plata contravalorii lucrărilor de construire, sunt din nou în prezența unei hotărâri nelegale și netemeinice.
Pârâții aveau drept de creanță asupra reclamanților cu privire la contravaloarea lucrărilor de extindere și îmbunătățire realizate la acest imobil, nefiind permis ca reclamanții să și le însușească cu titlu gratuit.
Pârâții au realizat aceste investiții cu bună-credință atât perioada anilor 1986-1996, cât și ulterior în baza AC 1481/2000.
Rezultă că înainte de demararea lucrărilor pârâții s-au interesat cu privire la situația revendicării acestui imobil, Primăria comunicându-le că cererea reclamanților fusese respinsă în instanță. Ca atare, pârâții au fost de bună credință în ceea ce privește realizarea acestor lucrări și nu am urmărit doar împiedicarea reclamanților de la obținerea reconstituirii. Mai mult, de îndată ce reclamanții au început demersurile în baza Lg. 10/2001 și le-au notificat, s-a oprit din construcții, dovadă în acest sens fiind chiar faptul că mansarda este nefinalizată.
Cât privește contravaloarea acestor lucrări, soluția la care s-a oprit instanța este nelegală și în același timp și injustă. Pârâții au promovat un dosar de asigurare de dovezi în anul 2007 tocmai pentru identificarea lucrărilor realizate la acest imobil, în această expertiză (realizată de exp. Babotă Gabor) stabilindu-se și sporul de valoare adus imobilului inițial prin lucrările efectuate de pârâții de-a lungul timpului.
Pârâții sunt constructori de bună-credintă, despăgubirea noastră urmând a se face prin raportare la sporul de valoare adus construcției
inițiale. Instanța își justifica soluția de a alege expertiza realizată de expertul Bojan V., care stabilește o valoare a lucrărilor în sumă de 120.727 lei, prin faptul că subsemnații a solicitat contravaloarea actuală a lucrurilor. Instanța nu ține însă cont că acțiunea noastră reconvențională a fost formulată în anul 2008, în vreme ce expertiza Bojan a fost realizată în anul 2011. În anul 2008 valoarea actuală a sporului de valoare adus imobilului se
ridica la suma stabilită prin expertiza d-lui Babotă Gabor, respectiv 111.169 Euro.
Faptul că acest proces s-a prelungit pe o perioadă de 5 ani se datorează exclusiv reclamanților care au tergiversat soluționarea cauzei prin toate mijloacele posibile. Dincolo de acest aspect este cel puțin bizar că primul expert (Babotă) stabilește că valoarea din prezent a clădirii, datorită investițiilor noastre, este aproximativ de 3 ori mai mare decât valoarea de la preluare, în vreme ce al doilea expert (Bojan) stabilește că valoarea din prezent nu este decât cu aproximativ 0,57% mai mare decât valoarea casei de la preluare. Discordanțele dintre cele - două expertize sunt imense,
împrejurare care ne determină să solicită reevaluarea lucrărilor de construire. Cu privire la dreptul de retenție, soluția primei instanțe este de asemenea nelegală și netemeinică fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. OUG 40/1999 art. 43 alin 2, care stabilesc în favoarea chiriașilor un drept de retenție asupra locuinței până la plata integrală a contravalorii lucrărilor de îmbunătățire aduse locuinței.
Cu privire la cheltuielile de judecată, soluția primei instanțe de compensare integrală este nelegală întrucât cheltuit de efectuate de subsemnații cu cererea reconvențională depășesc substanțial cheltuieli efectuate de reclamanți (mai cu seamă că aceștia nu au fost obligați la plata unei taxe de timbru la valoarea chiriei obținute de 20.750 Euro).
Se impunea în aceste condiții ca reclamanții să fie obligați să achite contravaloarea cheltuielilor pentru care operează compensarea, fiind părți căzute în pretenții față de cererea noastră reconvențională.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, tribunalul le va respinge pentru următoarele considerente:
Recursul reclamanților este neîntemeiat întrucât așa cum a reținut și instanța de fond, faptic pârâții nu mai realizează o ocupare a imobilului din anul 2009, prin ocupare avându-se în vedere conținutul dat de legiuitor. Plata unei sume de bani presupune fie existența unui raport convențional, fie existența unui act păgubitor, care să justifice repararea pe cale delictuală.
Din momentul în care intimații au părăsit imobilul și efectiv nu mai locuiesc în acesta, aceștia au fost în măsură să emită anumite pretenții, decurgând din folosința acestui imobil și asupra căruia au afirmat că au realizat îmbunătățiri.
Din acest punct de vedere nu are relevanță atitudinea pârâților care nu au predat în mod efectiv bunul, bun care din perspectiva procedurii administrative, ca urmare a hotărârilor judecătorești pronunțate, este în posesia reclamanților.
Evacuarea solicitată și dispusă de către instanța de fond a avut în vedere calitatea de proprietar, motiv pentru care din momentul îndeplinirii tuturor atributelor dreptului de proprietate din punct de vedere legal nu se mai poate solicita plata chiriei.
Recursul intimaților B. nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Acțiunea în evacuare s-a întemeiat pe calitatea de proprietari ai reclamanților, recurenții B. nefiind în măsură să invoce vreun titlu cu privire la acest imobil.
Din probele dosarului rezultă că bunul a suferit modificări, modificări care au fost realizate în perioada cât imobilul s-a aflat în patrimoniul acestora, însă acest aspect nu are relevanță în sensul învederat de recurenți prin motivele de recurs, anume că nu s-a solicitat constatarea dobândirii bunului prin accesiune.
iunea trebuie interpretată în sensul avut în vedere de legiuitor. Ca urmare a constatării nevalabilității titlului acestor recurenți, bunul revenind în patrimoniul fostului deținător, accesiunea nu mai poate fi invocată decât în contradictoriu cu acel proprietar.
Cu privire la obligația de încheiere a contractului de închiriere a corpului vechi, în temeiul OUG 40/1999, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată și mai ales a pronunțării hotărârii, dată la care prin Noul cod civil acest act normativ a fost abrogat parțial, este evident că
evacuarea s-a dispus prin perspectiva calității de proprietar fără a se mai ține cont de disp. art.10, 11 și 35 din OUG 40/1999.
Instanța nu putea dispune decât evacuarea integrală din imobil în condițiile în care dreptul de retenție nu putea fi reținut în sarcina acestor recurenți.
Determinarea cuantumului pretențiilor a fost realizată de către instanță în urma administrării unor înscrisuri emanând de la entități care realizează astfel de activități. M. ivarea hotărârii instanței de fond nu este contradictorie atât timp cât instanța a avut în vedere aceste acte și momentul la care recunoașterea dreptului de proprietate s-a realizat.
Este cert că între părți a existat discuții având ca obiect încheierea unui contract de închiriere însă acesta nu s-a realizat tocmai din cauza neînțelegerilor cu privire la închiriere.
Instanța dispus plata chiriei până la momentul martie 2009, astfel încât acest motiv nu este întemeiat, la fel cum neîntemeiat este și motivul că reclamanții ar putea obține chirie doar de la momentul punerii în posesie asupra corpului vechi de clădire deoarece recunoașterea dreptului de proprietate a intervenit anterior și ceea ce vor reclamanții să sancționeze este lipsa de folosință pe acest interval de timp.
Chiar dacă este vorba de o lipsă de folosință, iar reclamanții au calificat-o ca fiind chirie, aceasta are în vedere același conținut, urmărindu- se repararea prejudiciului ca urmare a imposibilității de folosire a imobilului. Criticile privitoare la stabilirea unei taxe de timbru aferentă cererii reconvenționale nu pot fi primite întrucât împotriva modului de stabilire și determinare a acestora legiuitorul a prevăzut o cale specială a reexaminării, finalizată cu pronunțarea unei hotărâri irevocabile. Existând o procedură specială se impune ca aceasta să fie respectată, aceste critici neputând fi
obiectul unui apel sau recurs.
Soluția privitoare la petitul de constatare a dreptului de proprietate, realizate prin extinderea vechiului corp prin raportare la art. 111 C.pr.civ. este corectă. Fără a se contesta dispozițiile autorizației de construire 1841/2001, precum și prin raportare la dispozițiile art. 19, alin. 2, 3 și 4 din Legea 10/2001, nu se poate constata că temeiul de drept invocat dobândirea unui drept de proprietate.
Drepturile asupra lucrării efectuate au fost recunoscute de către instanța de fond care au avut la bază raportul de expertiză efectuat în cauză și nu raportul efectuat de expertul Babotă Gabor anterior, în procedura asigurării de dovezi, întrucât valoarea acestuia trebuie să se raporteze la momentul pronunțării hotărârii. Acesta este momentul care prezintă relevanță fiind știut că piața imobiliară a suferit fluctuații și nu se poate reține valoarea avută la un moment a bunurilor.
Prelungirea procesului se impune a fi suportată de toate părțile, neputându-se solicita uneia dintre părți a se avea în vedere un singur moment devreme ce bunurile pot suferi modificări.
Soluția asupra dreptului de retenție prin perspectiva OUG 40/1999 este corectă atâta timp cât acest act nu mai este în vigoare la momentul pronunțării prin abrogarea expresă a art. 43 prin art. 230 lit. v din Legea 71/2011. Pe de altă parte imobilul a fost părăsit de către reclamanți și nu poate fi primită interpretarea dată de recurenți că practic au realizat o scindare a posesiei asupra bunului în sensul că nu au mai locuit în bun, dar și-au prezervat posesia în vederea recunoașterii unui drept de retenție.
Soluția asupra petitului privitor la cheltuielile de judecată apare ca fiind întemeiat raportat la soluția de admitere în parte a ambelor cereri, impunându-se așadar menținerea.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ. tribunalul va respinge ca nefondate recursurile declarate de G. A. și F. I. ,
P. I. și B. M. împotriva sentinței civile nr.1125/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.
, pe care o va menține în totul.
Având în vedere soluțiile pronunțate asupra recursurilor declarate, fiecare parte făcând cheltuieli de judecată cu plata taxelor de timbru și a angajării unor avocați, instanța va respinge cererile formulate de recurenți având ca obiect cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de G. A. și F.
I., B. P. I. și B. M. împotriva sentinței civile nr.1125/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.
, pe care o menține în totul.
Respinge cererile formulate de recurenți având ca obiect cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2013.
Președinte, C. -A. C. | Judecător, D. T. | Judecător, O. R. G. |
Grefier, D. B. |
Red.dact.D.T./C.Ț.
2 ex/_
Jud.fond.I. A. B.
| ← Decizia civilă nr. 439/2013. Evacuare | Decizia civilă nr. 1005/2013. Evacuare → |
|---|
