Decizia civilă nr. 619/2013. Anulare act

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVIL

Cod operator de date cu caracter personal 3184

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 619/R/2013

Ședința publică din 05 Iunie 2013 Completul este compus din: Președinte: A. -F. D.

Judecător: O. -R. G. Judecător: O. -C. T. Grefier: A. -P. B.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul reclamant A.

I. în contra Sentinței civile nr. 5425/_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, privind și pe intimații pârâți C. V., Cnstantea A., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant A. I. personal și intimatul pârât C. V. personal și asistat de doamna avocat M. Cucu, lipsă fiind intimata pârâtă C. A. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că au fost comunicate motivele de recurs cu intimatul pârât C.

V., conform dispozițiilor instanței de la termenul anterior,_ și astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașate la filele 32.

La data de_ s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului întâmpinare din partea intimatului pârât C.

V. prin doamna avocat M. Cucu, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, întâmpinare la care s-a atașat și împuternicirea avocațială și chitanțele nr. 361/_ în sumă de 500 lei, onorariu avocațial și chitanța nr. 362/_ în sumă de 100 lei, onorariu avocațial, atașate la filele 34-38 dosar.

Recurentul reclamant A. I. depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 286,50 lei și 5 lei timbru judiciar, conform chitanței nr. 2809/_, atașată la fila 58 dosar. Totodată, mai depune în probațiune un set de înscrisuri în probațiune, și anume o cerere expresă adresată T. ului Cluj, copie contract de vânzare-cumpărare cu întreținere totală și păstrarea de uzufruct, copie contract de vânzare-cumpărare cu întreținere totală și păstrarea de uzufruct parțială, copie adeverință nr. 1723/_ eliberată de Primăria comunei Frata și copii facturi, atașate la filele 41-56 dosar.

La solicitarea instanței ce reprezintă suma de 13.000 lei și pe ce perioadă anume o solicită, recurentul reclamant arată că suma de 13.000 lei o solicită începând cu anul 2008 și până în prezent. Mai arată că pentru mâncare s-au înțeles la suma de 100 lei, iar apoi s-a ajuns la suma de 150

lei, nefăcându-se nici un fel de acte în acest sens, precizând tot la solicitarea instanței că suma de 100 lei și respectiv suma de 150 lei i-a primit lunar. La întrebarea instanței dacă cu privire la întreținere s-au înțeles la o sumă de bani, recurentul reclamant arată că nu s-au înțeles pentru că nu s-a mai făcut contractul notarial. T. ul îi solicită recurentului reclamant să precizeze ce sumă de bani solicită și ce anume reprezintă acea sumă de bani, întrebare la care recurentul reclamant arată că nu solicită nici o sumă de bani, cât crede instanța că i se cuvine, solicitând să se judece actele pe care le-a formulat. Mai arată că el nu vinde și că nu poate fi obligat să vândă.

La întrebarea instanței dacă este de acord cu suma de 100 lei + 150 lei

= 250 lei vechi/lună, respectiv pe ce perioadă solicită această sumă de bani, recurentul reclamant arată din nou că el nu vinde nimic, dorind să se facă acte la notar și, în final arată că este de acord cu suma de 250 lei/lună, iar perioada pe care o solicită a fi avută în vedere este din anul 2007 și până în prezent.

T. ul înmânează un exemplar din întâmpinarea depusă la dosar recurentului reclamant, care solicită în probațiune depunerea celor trei acte legalizate notariale și aducerea sub escortă a doamnei C. .

T. ul după deliberare, respinge cererile în probațiune formulate de către recurentul reclamant, apreciind că nu sunt utile, pertinente și concludente soluționării prezentei cauze, raportat la dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, probă cu martori fiind inadmisibilă în prezenta fază procesuală.

Recurentul reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat ori înscrisuri de depus la dosar.

Reprezentanta intimatului pârât, doamna avocat M. Cucu învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

T. ul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat ori înscrisuri de depus la dosar, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Recurentul reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și să se constate ce anume s-a vândut, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate, cu cheltuieli de judecată, apreciind că instanța fondului a pronunțat o sentință legală și temeinică sub aspectele invocate de recurent, așa încât nu subzistă motive de modificare sau casare a sentinței recurate, care de altfel, nici nu se circumscriu vreunuia din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și, prin urmare se impune respingerea recursului promovat.

T. ul reține cauza în vederea pronunțării.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că prin Sentința civilă nr. 5425/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei C. A. dom in sat

S. de C., nr. 70, com. Frata, jud. Cluj.

S-a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru despagubirile aferente perioadei ianuarie 2007- septembrie 2008.

S-a admis, in parte, cererea promovata de reclamantul A. I. dom in com. Frata, sat B., nr. 292, jud. Cluj in contradictoriu cu paratul C.

V. dom in sat S. de C., nr. 70, com. Frata, jud. Cluj.

A fost obligat pe parat sa plateasca in favoarea reclamantului suma de

5.300 lei cu titlu de despagubiri, daune materiale si suma de 432 lei cheltuieli partiale de judecata

S-a respins restul pretentiilor formulate in cauza ca neintemeiate.

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:

Atat cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei C.

A., la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, dar si pe fondul cauzei se retin urmatoarele:

Intre reclamant si paratul C. V. a intervenit "contractul de vanzare cumparare cu intretinere totala si pastrare de usufruct partiala " datat 23 iunie 2003 prin care in schimbul dobandirii unor proprietati ale reclamantului - casa de locuit, teren Ciurgau de 8700 mp si teren Rit de 1140 mp paratul s-a obligat la plata lunara a unei sume de 150 lei (in functie de paritatea leu- dolar) si la inmanarea "unor alimente de intretinere" pentru o singura persoana, reclamantul pastrandu-si dreptul de uzufruct viager asupra acestor imobile (f. 5, 6 dosar)

Despre modul in care obligatia asumata de catre intretinator a fost sau nu respectata, indeplinita s-au adminsitrat probe propuse deopotriva de catre partile litigante.

Astfel din declaratia martorului B. Nitu audiat la f. 149 dosar reiese ca acesta doar din ceea ce i-a comunicat reclamantul cunoaste ca paratul nu si-ar mai fi respectat obligatia de intretinere asumata, plata lunara de bani si hrana, dupa ce a invocat desfasurarea unui episod nereal insa, episod in cadrul caruia paratul ar fi fost agresat fizic de catre reclamant.

Martora Craciun M. - D. audiat la f. 150 dosar in calitate de vecina cu reclamantul a sustinut ca il vizita zilnic astfel cunoscand de conventia intervenita in raport cu paratul, paratul obligandu-se fata de reclamant in schimbul predarii imobileor casa si terenuri la prestarea de intretinere si ingrijire, aspect care s-a derulat conform intelegerii cca 2 sau 3 ani de la momentul intervenirii ei; spre finalul anului 2007 martora a sustinut ca paratul a adus ca aliment reclamantului carne de porc ce avea un miros persistent alimental in cauza fiindu-i returnat paratului; aceeasi martora a mai sustinut ca reclamantul cu ocazia Sarbatorilor de la acel moment l-a sunat pe parat, parat ce a fost vazut ulterior Sarbatorilor in cauza cand intre parti s-a derulat o neintelegere legata de faptul ca reclamantul sustinea ca paratul i-a luat furca mai apoi paratul nemaifiind vazut a-l cauta pe reclamant.

Audiat la f. 151 dosar martorul Gheti G., tractorist in familia paratului, a sustinut ca inainte de neintelegerea dintre parti generat de faptul ca reclamantul s-a plans ca nu i-a fost dusa mancare in mai multe randuri l-a insotit pe parat pentru a duce reclamantului mancare gatita si pentru a efectua lucrarile agricole la terenurile acestuia ; dupa altercatia dintre parti martorul a afirmat ca paratul i-ar fi spus ca i-a trimis doar bani prin Posta reclamantului, bani ce i-au fost returnat si ca de vizitat nu il mai

viziteaza de teama, de frica. Acelasi martor a mai sustinut si ca nu are cunostinta de vreun episod in care reclamantul sa fi returnat mancarea dusa de parat pe motiv ca este necorespunzatoare ci ca doar o singura data intalnindu-l din intamplare pe reclamant in sat acesta i-a spus ca i se duce mancare "numai oase"; fiind insa vorba de carne conservata la borcan.

Martorul Gheti Sever Stelian audiat la f. 152 dosar a aratat ca in calitatea sa de angajat la fratele paratului a vazut si i s-a spus ca paratul duce mancare si bani reclamantului aspect care de cca 4 ani de zile nu se mai petrece paratul sustinand ca ii este frica de reclamant acesta agresandu-l fizic si ca ii trimite doar bani prin Posta, sume de bani care la un moment dat i-au fost refuzate de catre reclamant ; acelasi martor a mai sustinut si ca nu stie despre vreo situatie in care reclamantul sa fi fost nemultumit de mancarea pe care i-a dus-o paratul.

Conform sentintei judecatoresti pronuntate in dosarul penal nr._ al Judecătoriei Turda, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500 lei, pentru infracțiunea de lovire în formă agravată, tocmai pentru faptul că a săvârșit o astfel de faptă față de o persoană care îi asigura întreținere. S-a admis de asemenea cererea paratului de constituire de parte civilă și reclamantul a fost obligat la plata sumei de 2.600 lei, reprezentând daune materiale, morale și cheltuieli de judecată, obligatie neindeplinita benevol de reclamant uzitandu-se de calea executarii silite in forma popririi pensiei reclamantului pentru sumele de bani astfel datorate (f. 159 dosar).

Conform mandatelor postale depuse in probatiune de catre parat (f.

109-130 dosar) reise ca incepand cu luna decembrie 2008 acesta a inaintat suma de bani la care s-a obligat prin contractual intervenit in raport cu reclamantul, suma de bani calculate raportat la clauzele contractuale asumate deopotriva de partile litigante( paritate leu - dolar)

Asadar, pentru perioada anterioara lunii decembrie 2008 incepand de la momentul racirii relatiilor dintre parti ca urmare a incidentului solutionat in dosarul penal nr._ al Judecătoriei Turda, ianuarie 2007, raportat la ansamblul probator administrat in cauza se va retine ca paratul nu si-a asumat obligatiile contractuale asumate, plata de bani si procurare de alimente lunar; din decembrie 2008 si pana in prezent se va retine raportat la aceiasi probatiune administrata in cauza ca paratul nu s-a achitat de obligatia de procurare alimente, apreciata la suma de 10 lei lunar, suma necontestata de catre partea parata.

In aceiasi ordine de idei, raportat la momentul introducerii cererii 25 octombrie 2011 pentru pretentiile materiale solicitate pe o perioada anterioara unui interval de timp de 3 ani calculat de la momentul inregistrarii actiunii, raportat la prevederile art. 3 D 167/1958 se retine ca în ceea ce privește sumele de bani solicitate astfel este aplicabila exceptia prescripției dreptului la acțiune, termenul general de 3 ani fiind depășit la momentul promovării acțiunii reclamantului conform art. 1 din mai sus amintitul act normativ.

Asadar prin prisma considerentelor si pretentiilor formulate si precizate in concret de catre reclamant se retine ca in fapt acesta a optat in cauza finalmente pentru executarea contractului intervenit in raport cu paratul (si nu pentru desfiintarea lui) astfel ca, in temeiul art._ ,

1084 si 1086 Cod civil, intrunite fiind conditiile cumulative pentru antrenarea raspunderii civile contractuale, urmeaza sa fie obligat paratul sa plateasca reclamantului suma de 5300 lei cu titlu de despagubiri, daune materiale reprezentand suma de 250 lei/ lunar (150 lei - bani si 100 lei - contravaloarea hrana ) pe lunile octombrie, noiembrie 2008 si suma de 100 lei (contravaloare hrana- 10 kg hrana lunar) incepand cu decembrie 2008 si pana in prezent.

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei

C. A., se retine ca aceasta exceptie se verifica in cauza, urmand a fi admisa ca intemeiata, cata vreme din inscrisurile depuse in probatiune paratul este singura persoana care s-a obligat la întreținerea reclamantului. Contractul de întreținere, deși contract nenumit, are un caracter intuitu personae, atât în privința întreținutului, cât și a întreținătorului, deci obligația de întreținere este una personală, așa încât obligarea soției paratului în solidar cu acesta nu poate fi admisă. Totodata calitatea procesuala pasiva reprezinta tocmai legitimitatea persoanei in contra careia se poate exercita actiunea, persoana care si-a asumat obligatii in cadrul raportului juridic dedus judecatii ceea ce in cauza pentru sotia paratului nu se verifica.

In privinta solicitarii reclamantului, solicitare formulata la ultimul termen de judecata, de "desfiintare"; a dosarelor nr._ si nr._ ale Judecatoriei Turda, solutionate prin hotarari judecatoresti, este evident că aceste cereri nu pot forma obiect al verificarii instantei in cadrul prezentului demers juridic, ce nu se constituie nici pe departe in cai de atac (ordinare, extraordinare) cu privire la respectivele sentinte astfel pronuntate.

Pentru considerentele expuse mai sus, considerente de ordin faptic si juridic, urmeaza ca cererea promovata de reclamant sa fie admisa in parte.

In baza art. 274 Cod pr. civila, in masura in care pretentiile reclamantului se vor aprecia intemeiate, paratul va fi obligat la plata catre reclamant a sumei de 432 lei cu titlu de cheltuieli partiale de judecata, reprezentand cota parte aferenta, astfel cuvenita, din taxa de timbru si timbru judiciar achitate in cauza de catre partea reclamanta.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. I. ,

solicitând admiterea recursului.

În motivare arată că atacarea prezentei sentinte se face asupra procedurii de judecata gresite prin nesesizarea greselii constatate din actul de formulare cu depunere la dosar in baza caruia sunt protejate infractiunile comise prin domnul garant ca semnatar C. V., ca ofertanti de intretinere totale cu plati semnate lunare (in schimbul unor terenuri cu folosinte totale) in urma caruia s-a constituit contractul cu titlu de vanzare-cumparare cu clauze formulate la (fila 1 cap.2) cu semnaturi de acte de vecini ca garant cu plati lunare semnate din (filal cap.5 si 6 ) domnul C. V.: ca constituit cu 13 plati lunare din totalul celor 96 de luni restante cu oprire la data de 22 ianuarie 2007 si sechestarea celor 3 acte notariale din 5 decembrie 2005 dupa refuzarea de consum a carnii otravite cu predarea la B. in data de 12 noiembrie 2006, asupra carora s-au comis in pronuntare falsificari de date si fapte cu marturia doaamnei Craciun M. D. :

Tot in cauza s~a protejat invocarea mintita cu bataia la aducerea de hrana si banii datorati, asupra carora Judecatoria Turda nu s-a sfiit sa dispuna condamnari la comanda acestui falseur de prejudiciere cu hrana si intretinerea ca a fost batut sa nu plateasca, in lipsa participarii:

Ca privitor la fapta aratata cu dovezi si acte semnate asupra carora partea vatamata A. I. s-a inscris cu plangerea de anulare a acestor farse mintite din S. de C. in urma careia s-a platit prima suma de 716 lei plus 5 ca judecata cu infometarea in urma caruia s-a dobandit a unor plati cu (diminuarea de restante) asupra folosintii celor 2 terenuri in suprafata de 20.140 mp arabil cu blocari de folosinta in urma contractarii si semnarii acestui act din fila 1 cap.2. / din care rezulta dubla pronuntare cu folosinta totala asupra caruia nu sunt constituite acte de vanzare cu pretul unui leu platit acestui proprietar A. I. .

Prin urmare nu se intelege scopul blocarii sumei de 1831 lei plus 10 ca depuse in contul cererii de reziliere a acestui contract de intretineri alaturat cu cele 3 acte notariale cu formularea in plangerea atasata acestei cauze asupra careia pretinsul cumparator C. V. refuza intabularea prin d- na notar M. Druzina din Turda in anul 1995.

De retinut obligarea de executare a mandatului incredintat ca exclus dreptul de proprietate a partii inchipuite ca a cumparat cu actele detinute prin sechestare (toate bunurile cuprinse asupra carora nu a prezentat plata acestora cu suma deJLJeik-asupra caruia s-a cerut dreptul legii de verificare a indeplinirii a acestor obligari din mandatul incredintat, avand tente de asumare asupra unor lucrari ascunse cu incredintarea in mandatele incredintate cu lucrari clandestine ca neprezentate proprietarului cu acte cu retinerea in contul sau care nu a depus cererea de renuntare potrivit incredintarii pentru desculparea faptuitorului asupra celor 3 mandate notariale prin care si-a insusit parti viclene de bunuri ilicite.

In fapt proprietarul cu actele detinute, care detine dreptul de numire, cercetare si verificare in urma carora detine dreptul de repudiere asupra investitului cu lucruri ascunse si sustrase cafurt clandestine

In dreptul sau de proprietar cu acte care a desemnat prin imputernicire la dobandirea unor valori din imobilul confiscat din anul 1972, fapta comisa a mandatarului imputernicit care nu a instiintat proprietarul de sustragerea unor valori din lucrarea incredintata cu acte notariale asupra carora proprietarul lucrului cu imputernicirea de executare detine dreptul de oprire a lucrului incredintat si trage la raspundere prin judecata a imputemicitului cu acest mandat asupra caruia s-a platit suma de 1831 lei in contul rezilierii (si repudierii cu mandatele incredintate) cu nominalizarea numitului C. V. asupra caruia s-a intitulat unicul proprietar prin neglijenta unor judecati avute si lipsa de a trage la raspundere din lucrul incredintat.

Ca urmare s-a inteles sentinta scrisa din partea doamnei judecator C.

C. cu cota de atasare cu partea parata in urma constatarii unei greseli scrise din cererea reformulata cu citam: asupra caruia in mod gresit s-a scris ,,se renunta" in loc de "nu se renunta la nimic", inchide citatul. Avand baza anterioara consemnata cu indreptarea pe baza celor 3 acte depuse ca plangere de reziliere, resemnarea si cererea scrisa alaturat cu suma de

achitare 716 lei plus 5 si urma cu 1831 lei plus 10 asupra carora se solicita indreptarea greselii scrise in baza unor legi de drept.

In adaos indreptarea rastalmacirii cu martora Craciun M. D. asupra caruia se cere confruntarea cu cei doi martori din S. de C. ca fosti audiati la data de 17 decembrie 2012, in vederea clarificarii si stabilirii de conflicte intre procedura si partea reclamanta.

Actiunea detine baza legii de actionare prin art. 960-970-971, si urma cu art. 1021, 1073 cu partea finala cu art.960 cod civil asupra caruia solicită a decide in consecinta si asupra art. 1556 Cod Civil.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul C. I., s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurentul-reclamant A.

I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt: Recurentul a solicitat initial anularea actelor juridice incheiate cu pârâtul, printre care și a contractului de intretinere incheiat sub semnatura privata la data de 23 iunie 2003, pe motiv ca subsemnatul nu mi-am respectat obligatiile asumate prin acesta.

Sustinerea recurentului din motivarea recursului cum ca nu ar fi renuntat la cererea de anulare a contractului de intretinere nu este adevarata, in fapt, exista incheierile de sedinta in care s-a consemnat pozitia sa oscilanta, care a fost finalizata cu aceea de continuare a executarii contractului de intretinere. Recurentul a fost intrebat de instanta fondului si el a raspuns ca doreste sa ii fie achitate sumele restante si nu insista in anulare actelor. Mai mult, in fata instantei de fond a recunoscut in mod expres ca primea in continuare sumele de bani trimise de parat prin mandat postal si a aratat, tot in mod expres ca doreste doar obligarea pârâtului la plata sumelor si contravaloarea alimentelor, din anul 2007 pana la acel moment, ceea ce a echivalat, evident, cu dorinta de continuare a contractului de intretinere.

In privinta pretentiilor recurentului, datand din ianuarie 2007 pana la zi, in mod corect instanța fondului i-a respins aceste pretentii, întrucat in privinta acestora, la momentul promvăarii cererii de chemare in judecata, respectiv_, era împlinit termenul general de prescriptie extinctiva de 3 ani.

Privitor la fapta penala la care face referire recurentul, aceasta nu a format obiectul prezentului dosar, ci a dosarului penal nr._ al Judecatoriei Turda, fiind pronuntata o hotarare penala, detinitiva și irevocabila, recurentul fiind obligat la plata unor despagubiri civile și cheltuieli de judecata in favoarea sa, in cuantum de 2.600 lei, suma care i-a fost retinuta prin poprire din pensie.

In ceea ce privește sumele de 715 lei și respectiv 1.831 lei, acestea au reprezentat taxele judiciare de timbru stabilite de instanta pentru cererile și precizarile recurentului in faza de judecata a fondului. Aceste sume sunt datorate pentru fiecare cerere și precizare in parte, chiar daca partea renunta la o pretentie.

În privinta sustinerii ca ar fi refuzat întabularea și încheierea actului de intretinere in forma autentica in 1995, aceste sustineri nu au format obiectul dosarului și nici nu sunt adevarate, dimpotriva, ar fi avut tot interesul in finalizarea actelor in forma autentica, doar ca nu s-a pus problema sa se prezite la notar.

In fine, sustinerea recurentului ca nu a renuntat la cererea de anulare a contractului de intretinere, nu are justificare nici chiar in prezent, pentru ca pârâtul și in prezent îi prestează întreținerea îi trimite banii prin mandat postal, iar recurentul îi incaseaza personal chiar si in prezent. Prin urmare, nici chiar intentia de reziliere a contractului nu exista nici din partea recurentului, de vreme ce el primeste intretinerea pârâtului și nici din partea sa, cata vreme continuă sa îi asigure intretinerea.

Anexeză prezentei o chitanta din luna noiembrie 2008 prin care recurentul recunoaște plata sumelor aferente anilor 2007-2008 și predarea alimentelor pentru acea perioada, deși sustine contrariul.

În drept s-a invocat art. 304 C.pr.civila.

Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata constand in onorariu avocatial, potrivit chitantelor atașate.

Analizând recursul formulat de către reclamant, raportat la actele dosarului și dispozițiile legale incidente, tribunalul îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Susținerile recurentului privind greșita soluționare a cauzei de către instanța de fond sunt infirmate de actele dosarului.

Astfel, T. ul constată că în mod corect a reținut prima instanță că reclamantul, prin precizările pe care le-a făcut, a renunțat la cererea de anulare a actelor și a solicitat acordarea unor sume de bani cu titlu de întreținere, pe perioada 22 ianuarie 2007 și până în prezent. În acest sens, a se vedea înscrisul depus de reclamant la data de_ (fila 42), intitulat cerere reformulată, în care a arătat că renunță la cererea de anulare acte și a arătat ce sume pretinde, precum și precizările ulterioare a sumelor pretinse, de la filele 44, 45, 52.

De asemenea, din probele administrate în cauză, înscrisuri, contractul încheiat de părți și declarații de martori, rezultă că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt intervenită între părți și a aplicat în mod corect prevederile art._, 1084, 1086 Cod civil.

În privința perioadei pentru care pretențiile reclamantului au fost respinse, se constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, fiind în mod corect aplicate prevederile art. 1 și art. art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, întrucât acțiunea a fost înregistrată la data de_, iar termenul de prescripție este de 3 ani.

Așadar, în mod corect au fost respinse sumele solicitate pentru perioada anterioară cu 3 ani înregistrării acțiunii: ianuarie 2007 - septembrie 2008.

În ceea ce privește solicitările recurentului de la ultimul termen de judecată din recurs, de a se analiza actele depuse și de a se constata ce anume s-a vândut, T. ul constată că aceste chestiuni exced obiectului dedus judecății în dosar și că, fiind cereri noi, nu poate fi analizate direct în recurs, în conformitate cu art. 294 și art. 316 C.pr.civ.

În concluzie, T. ul reține că sentința atacată este legală și temeinică și că motivele invocate de către recurent nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ.,

În consecință, în baza art. 312 C.pr.civ., T. ul va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. I. împotriva Sentinței civile nr. 5425/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, pe care o va menține în totul.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatului C. V. suma de 660 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Având în vedere că recurentul a achitat taxa de timbru la valoarea sumelor respinse de prima instanță, deși taxa nu era datorată la valoare, ci în sumă fixă de 4 lei, potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1996, întrucât instanța de fond a respins aceste pretenții ca prescrise, T. ul în baza art.

23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 146/1996, va dispune restituirea către recurentul A. I. a taxei judiciare de timbru în sumă de 286,50 lei, achitată cu chitanța nr. 2809 din_, eliberată de Comuna Frata.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant A. I. împotriva Sentinței civile nr. 5425/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Turda, pe care o menține în totul.

Obligă recurentul să plătească intimatului C. V. suma de 660 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Dispune restituirea către recurentul A. I. a taxei judiciare de timbru în sumă de 286,50 lei, achitată cu chitanța nr. 2809 din_, eliberată de Comuna Frata.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 05 Iunie 2013 Pronunțată în ședința publică din data de 05 Iunie 2013.

Președinte,

A. -F. D.

Judecător,

O. -R. G.

Judecător,

O. -C. T.

Grefier,

A. -P. B.

Redactat A.P.B./06 Iunie 2013/0900Red. O.R.G/_ /2 exemplare

Judecător fond: C. C. - Judecătoria Turda

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 619/2013. Anulare act