Decizia civilă nr. 620/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 620/A/2013
Ședința publică din_ Completul compus din: Președinte: O. R. G. Judecător: Dan-I. T. Grefier: A. -P. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului promovat de apelanta reclamantă S.
R. de R. B.,
în contra Sentinței civile nr. 694/_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D., privind și pe intimata pârâtă SA M C. S.R.L.
, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul intimatei pârâte SA M C. S.R.L., domnul avocat Gabriel-F. Tătaru, lipsă fiind apelanta reclamantă S. R. de R. B. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care tribunalul, din oficiu, invocă excepția necompeteței materiale a T. ului Cluj, raportat la faptul că este vorba despre un litigiu care se poartă între profesioniști, dând cuvântul reprezentantului intimatei pârâte asupra excepției invocate.
Reprezentantul intimatei pârâte învederează instanței că este de acord cu admiterea excepției necompeteței materiale a T. ului Cluj.
T. ul reține cauza în vederea pronunțării pe excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj, invocată din oficiu.
T R I B U N A L U L
Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr. 694/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D.
, a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de către reclamanta S. R. de R., în contradictoriu cu pârâta SA M
C. S.R.L.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Art. 3 alin. (2) din HG nr. 977/2003, act emis în vederea asigurării executării Legii nr. 41/1994 și care prevedea obligativitatea taxei, indiferent de cum persoana juridică era sau nu beneficiar, a fost anulat prin sentința civilă nr. 185 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj - Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 318 din 9 mai 2011. Ulterior prin Decizia nr. 607 din 3 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 9 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ
și Fiscal a respins recursurile declarate de Guvernul României și S. R. de R. împotriva Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Din interpretarea textului menționat (art.40 alin.(3) din lege), instanța a reținut că obligația de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune este prevăzută doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază în diferite modalități de serviciile publice respective.
Or, pentru ca pârâta să poată fi obligată să achite taxa, este necesar ca aceasta să fi beneficiat de serviciul menționat. Calitatea de beneficiar nu este prezumată, ci trebuie dovedită, instanța nu a putut reține o prezumție, nici măcar relativă că toate persoanele juridice existente au această calitate. O astfel de prezumție nu ar putea fi dedusă implicit, atâta vreme cât nu a fost expres reglementată.
În plus, trebuie observat că art. 40 alin. (2) din Legea nr. 41/1994 reglementează o excepție de la plata taxei pentru persoanele fizice cu domiciliul în România doar atunci când acestea declară pe propria răspundere că nu dețin receptoare de radio. Pentru persoanele juridice textul alineatului (3) al aceluiași articol nu impune o obligație de a declara pe propria răspundere că nu dețin receptoare de radio ca în cazul persoanelor fizice, însă condiționează plata taxei de calitatea de beneficiar, calitate care trebuie dovedită de către reclamantă în conformitate cu art. 249 din N.C.P.C. aplicabil în cauză potrivit art. 3 din Legea de punere în aplicare a acestui cod.
Având în vedere considerentele menționate, instanța a considerat întemeiate susținerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, astfel că a respins cererea de chemare în judecată.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă prin întâmpinare, instanța a reținut că acestea nu au fost dovedite, astfel că nu le-a acordat.
Reclamanta S. R. de R. a declarat apel împotriva acestei sentințe
, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate iar, pe fond, admiterea acțiunii introductive de instanță și obligarea pârâtei la plata sumei de 704,16 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 600 lei aferentă perioadei aprilie 2010, iunie 2010 - decembrie 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 104,16 lei stabilită la data de 25 februarie 2013, precum și obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că în ceea ce privește efectele H.G. nr. 977/2003, în condițiile în care dispozițiile art. 3 alin. 2 din aceasta au fost anulate de instanța de contencios prin Sentința civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel Cluj, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 607/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, solicită instanței să aibă în vedere următoarele:
Hotărârea de anulare a dispozițiilor art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, cu modificările și completările ulterioare (în speță Sentința civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel Cluj, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 607/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție) are efecte general obligatorii, iar acestea nu se vor produce decât de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 09 mai 2011.
Astfel, pentru intervalul aprilie 2010 - 09 mai 2011, pârâta datorează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune atât în baza dispozițiilor H.G. nr. 977/2003, cât și a prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, potrivit căruia, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public
de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Pe cale de consecință, anularea dispozițiilor cuprinse în art. 3 din hotărârea de guvern menționată anterior, nu poate avea ca efect anularea obligației de plată a taxei radio de către toate persoanele juridice cu sediul în România, având în vedere că actul normativ ce reglementează această obligație, respectiv Legea nr. 41/1994, republicată, este în vigoare. Așadar, pentru perioada 09 mai 2011 - decembrie 2011, pârâta datorează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în baza dispozițiilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește calitatea societății pârâte de beneficiară a serviciului public de radiodifuziune, contrar celor reținute de judecătorul fondului, solicită instanței de recurs să aibă în vedere următoarele aspecte:
Dovada calității pârâtei de beneficiar a serviciilor de taxă radio, rezultă din conținutul art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice.
Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși l-a consacrat că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe.
Instituirea unei astfel de prezumții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art. 40 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și a SRTV, prin Legea nr. 533/2003, această modificare făcând obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin Deciziile nr. 297/2004, nr. 331/2006, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.
De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărârii, menționează faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio își găsește reglementarea constituțională în art. 31 alin. 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare.
Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea și funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
Având în vedere cele menționate, se reține obligativitatea societății pârâte în ceea ce privește plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
Intimata deși legal citată nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de_, tribunalul a invocat excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj.
Analizând excepția invocată, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S. R. de R. a solicitat obligarea pârâtei SA M C. S.R.L. la plata sumei de 704,16 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, fiind vorba despre raporturi juridice între persoane care au calitatea de profesioniști, astfel cum este definită această calitate prin art. 3 alin. 2 și 3 Cod civil, conform căruia "Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ";.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art. 37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului
B. și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea T. ului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
T. ele comerciale Argeș, Cluj și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea C. nr. 654/_ . Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate
și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887.
În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art. 132 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a prezentului apelul în favoarea T. ului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj.
Declină competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta S.
de R. împotriva Sentinței civile nr. 694/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D., în favoarea T. ului Specializat Cluj.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
R. G.
Judecător, Dan-I. T.
Grefier,
-P. B.
Red./Pregătit pentru motivare A.P.B./_ Red. O.R.G./4 exemplare/_
Judecător fond: M. Ștefan G. - Judecătoria Dej
| ← Sentința civilă nr. 584/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 622/2013. Pretenții → |
|---|
