Decizia civilă nr. 976/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 976/2013
Ședința publică din 01 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă
Judecător: K. M., președinte Tribunal Judecător: I. D. -D.
Grefier: C. P. E.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. A. - R. A.
S.,
cu sediul în B., str. N. T., nr. 3, Bl. M 101 - prin S. Z.
, cu sediul în municipiul Z., Piața 1 Decembrie 1918, județul Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 1293 din 29 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul intimatului reclamant - avocat B. ea Emanuel, cu împuternicire avocațială depusă la dosar - fila 22, și reprezentanta recurentei - avocat Cubleșan R. - fără delegație depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 187 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentanta recurentei pârâte depune la dosar practică judiciară - fila 24-
28 și arată că nu are alte cereri.
Reprezentantul intimatului pârât - avocat B. ea Emanuel, arată că nu are alte cereri.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond și urmare a admiterii solicită respingerea în totalitate a acțiunii formulate de reclamantul F. V., având în vedere temeiurile legale ale relațiilor și a raporturilor desfășurate dintre asigurător și reclamant respect contractul de asigurare. S-a indicat articolele care își găsesc incidența în prezenta cauză care sunt art. 14 pct. 7, 18, 20 la care s-a făcut referire din contractul de asigurare care sunt incidente în prezenta cauză, prima instanță a făcut o greșeală de calcul pentru că raționamentul logic a fost unul corect dar ca modalitate de calcul s-a aplicat greșit aceste texte din contract. S-a pornit de la suma 4650 Euro din care instanța a scăzut ceea ce asigurătorul a achitat, respectiv suma de 13586 lei considerând că diferența de 6697,22 mai trebuie achitată reclamantului. Se consideră că în mod greșit a procedat așa prima instanță, arătând că s-a arătat modalitatea de calcul potrivit căreia s-a ajuns la despăgubirea sumei de 12976 lei a reclamantului, pornind de la textele anterior menționate, valoarea reală a autovehiculului, scăzând din aceasta valoarea epavei, ratele reținute și
franșiza, ajungând la suma de 12976 lei, arătând că a reieșit o diferență de primă, care s-a achitat în plus de către reclamant, s-a aplicat regula proporționalității prevăzută în contract, restituindu-se reclamantului suma de 607 lei, suma totală restituită reclamantului este de 13583 lei. Nu există nici un fel de dubiu nici cu privire la epavă, la valoarea asigurată în mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, că aceste articole își găsesc aplicabilitatea în această materie este un lucru cert iar că aceasta este practica, a depus în acest sens practică judiciară, pentru aceste motive se solicită admiterea recursului.
Întrebată fiind de unde rezultă valoarea de piață a autovehiculului, reprezentanta recurentei arată că valoarea de 4650 Euro rezultă din verificarea pieții a autoturismelor cu aceleași caracteristici ca și cel din prezenta cauză, din prețurile practicate la momentul producerii accidentului, și din procedura de verificare de pe site-urile de specialitate și din ofertele de preț de pe piața românească, la fel cum se procedează la evaluarea epavelor.
Reprezentantul intimatului reclamant - avocat B. ea Emanuel, Retoric: dacă valoarea de piață a autovehiculelor ar fi crescut, societate de asigurare ar fi despăgubit la valoarea reală a autovehiculului din momentul producerii accidentului? răspunsul este nu.
În replică reprezentata recurentei arată că da, este vorba de acel articol care presupune îndeplinirea cumulativă a celor trei condiții, respectiv: valoarea despăgubirii nu poate depăși suma asigurată, valoarea reală și valoarea de piață a autovehiculului, nu poate depăși valoarea de piață.
Reprezentantul intimatului reclamant - avocat B. ea Emanuel, subliniază că nu poate depăși valoarea, se arată că valoarea autovehiculului care a fost stabilită la data producerii accidentului nu are nici un suport logic, trebuiau avute în vedere alte criterii de stabilire a valorii autovehiculului. Valoarea reală a autovehiculului a fost stabilită la data încheierii de contractului de asigurare la data_, iar evenimentul rutier cauzator de prejudicii s-a produs la câteva luni. În momentul stabiliri valorii reale a autovehiculului, la încheierea contractului de asigurare care consfințește voința părților, s-a avut în vedere un element esențial, pornind de la valoarea ca nou a autovehiculului și s-a stabilit un cuantum x, la acest cuantum reclamantul s-a obligat să achite ratele cuvenite primelor de asigurare. Dacă acel eveniment s-ar fi produs peste 5 ani, 6 ani, dar acesta s-a produs la câteva luni, poate cineva să creadă, că în câteva luni valoarea autovehiculul, valoarea de piață, a scăzut așa de mult ca reclamantul să nu poate beneficia integral de reparații, mai ales că este vorba de o asigurare Casco. Se tot face referire la valoarea de piață a autovehiculului, în contractul de asigurare încheiat nu se vorbește nicăieri de valoarea de piață a autovehiculului ci se face referire la gradul de uzură raportat la prețul autoturismului ca si cum ar fi nou. Acesta este criteriul care s-a avut în vedere la momentul încheierea contractului, acest criteriu trebuia avut în vedere și la data producerii evenimentului rutier cauzator de prejudicii, acestea fiind spuse, se solicită respingerea recursului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în recurs, arătând că sunt două facturi unu pentru redactare recurs și una pentru susținere.
În replică reprezentata recurentei arată că și prima instanță a reținut această valoare reală a autoturismului în mod corect că nu aplică în continuare aceasta este o altă discuție
În contrareplică reprezentantul intimatului arată că nu se poate modifica baza de calcul în două săptămâni, întocmită la momentul încheierii contractului când s-a avut în vedere mai multe element, prima de asigurare a fost calculată la un moment dat fix pe baza unor calcule și nu se poate modifica baza de calcul la 5 luni după încheierea contractului și nu este prevăzut nicăieri în contract așa ceva, solicită respingerea recursului
Instanța în raport cu obiectul cererii, a actelor depuse la dosar, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.1293 din_ a Judecătoriei Z., s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta S.C. A. -R. A. SA B. - prin sucursala Z., și s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul F. V. împotriva pârâtelor S.C.
A. -R. A. S. B., și S.C. A. -R. A. SA - sucursala Z. . Iar pârâtele au fost obligate în solidar, să achite în favoarea reclamantului suma de 6.997,22 lei - reprezentând diferență despăgubiri materiale pentru repararea prejudiciului cauzat la autoturismul proprietatea reclamantului, cu nr. de înmatriculare_, în dosarul de daună al pârâtei SJ1012CA000302 .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta S.C. A. -R. A. SA B. - prin sucursala Z. a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată raportat la dispozițiile art.720 ind.1 din Codul Pocedură Civilă care prevăd că "în procesele și cererile în materie comerciala evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare in judecată ,reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte";. În motivarea acestei excepții, pârâta susține că reclamantul nu a convocat-o la conciliere, indicând pretențiile formulate și anexând dovezile aferente, în vederea îndeplinirii acestei proceduri obligatorii, comunicând doar o Informare prin care își arată nemulțumirea față de suma primită.
Față de natura comercială sau civilă a litigiului, instanța reține ca prin Decizia nr. 23/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că "natura juridică a acțiunii în regres exercitate de asigurător împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă";, în speță, instanța apreciind ca fiind de natură comercială litigiul, justificat de faptul că raportul juridic dintre părțile litigante a luat naștere ca urmare a contractului de asigurare încheiat între reclamant și societatea de asigurare, reclamantul dobândind calitatea de beneficiar al asigurării tocmai în virtutea contractului de asigurare încheiat.
Potrivit art.720 ind.1, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul este obligat să încerce soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Reclamantul a depus în probațiune dovada înregistrării sub nr. 1373/_ la sucursala Sălaj a SC A. -R. A. SA, anterior deci introducerii cererii de chemare în judecată, a înscrisului prin care aduce la cunoștința pârâtei faptul că aceasta îi datorează suma de 8826 lei reprezentând diferență neachitată ca urmare a evenimentului rutier în care a fost implicat, menționând totodată că suma virată
în contul său acoperă doar parțial prejudicial suferit pe care pârâta este obligată a-l acoperi în baza clauzelor contractuale.
Având însă în vedere demersurile ambelor părți finalizate cu soluționarea dosarului de daună nr.SJ1012CA000302 în sensul achitării de către pârâta societate de asigurare a sumei de 13.586 lei, pârâta cunoscând astfel anterior introducerii cererii de chemare în judecată pretențiile reclamantului s-a apreciat ca fiind excesiv de rigidă și formalistă o interpretare în sensul că în prezentul litigiu nu s-ar fi realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 720 ind.1 din Codul de procedura civilă pentru a se putea promova acțiunea în fața instanțelor judecătorești, fiind neîndoielnic că scopul urmărit prin instituirea procedurii prealabile a concilierii directe a fost atins în prezenta cauză. Aceasta, și în considerarea faptului că prevederile textului menționat privind efectuarea concilierii prealabile în litigiile comerciale evaluabile în bani sunt obligatorii, în schimb termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și conținutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în respectivul articol, începând cu alin. (2), nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci numai dacă partea dovedește o vătămare, dovada care în speță nu s-a făcut.
Rațiunea procedurii concilierii constă în simplificarea și degrevarea instanței de soluționarea cauzelor având ca obiect pretenții bănești ce pot fi soluționate pe cale amiabilă, însă această rațiune este practic realizată și atunci când reclamantul a adus la cunoștința pârâtei pretențiile sale anterior introducerii cererii de chemare în judecată, aceasta având posibilitatea soluționării amiabile a litigiului pe baza actelor aflate în dosarul său de daună, deoarece esențial este ca părțile prin voința lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul, astfel cum se relevă și din conținutul somației trimise de reclamant la data de _
.
De altfel, poziția pârâtei a rămas neschimbată și în cadrul litigiului de față, aceasta nelăsând impresia că prin parcurgerea unei noi proceduri societatea-pârâta și-ar putea revizui răspunsul la pretențiile reclamantului, astfel că prima instanță având în vedere considerentele expuse anterior, a respins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii de chemare.
În fapt, la data de_ între părți a fost încheiată polița de asigurare EUROCASCO nr. SJ000511000703 privind asigurarea autovehiculelor individuale, autovehicul asigurat marca Ford Focus pentru perioada_ -_, suma asigurată fiind de 6.787,55 euro, astfel cum reiese din polița depusă în copie la dosar.
La data de_, autoturismul asigurat a fost implicat într-un accident rutier, eveniment asigurat, rezultând avarierea autoturismului proprietatea reclamantului, reperele avariate fiind descrise în declarația conducătorului auto și constatate totodată în dosarul de daună întocmit de pârâtă (f.16-18,20). Conform constatărilor efectuate de inspectorii societății pârâte a rezultat că autovehiculul reclamantului a suferit o daună totală. La solicitarea reclamantului de acordare a indemnizației de asigurare în cuantum de 22.418,34 lei, în urma instrumentării
dosarului de daună SJ1012CA000302 pârâta S.C. SC A. -R. A. SA a achitat suma de 13.586 lei.
Din calculul reparației în sistem AUDATEX utilizat de societatea de asigurare pârâtă pentru evaluarea pagubelor autovehiculelor avariate a rezultat o valoare a reparațiilor de 66.829,64 lei, ceea ce depășește suma asigurată de 6787,55 Euro, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 14.7 din contractul de asigurare referitoare la dauna totală, aspect de altfel necontestat de pârâtă.
În drept, cu privire la fondul cauzei, potrivit art. 1270 Cod civil, "contractul valabil încheiat are putere de lege între părți";. Astfel, în cauza de față instanța va avea în vedere Condițiile de asigurare, parte integrată a contractului încheiat între părți.
De asemenea, în cazul asigurărilor de bunuri, cum este asigurarea tip CASCO contractată de către reclamant, Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, prevede în art.2 faptul că: «În asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare.» iar potrivita art.20 alin.2 din Legea 136/1995: « În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contractul de asigurare. »
Potrivit contractului de asigurare încheiat între părți și art.2199 alin.1 Cod civil, pârâta în calitate de asigurător și-a asumat obligația de a achita asiguratului, în speță reclamantul, despăgubirea pentru avariile cauzate bunului asigurat în perioada de valabilitate a contractului de asigurare.
Întrucât din probele administrate rezultă că dinamica accidentului s-a produs conform modalității descrise de reclamant în cererea de despăgubire, pârâta necontestând acest fapt, instanța constată că refuzul pârâtei de a-și îndeplini obligația contractuală de acordare a despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat bunului asigurat în modalitatea convenită de părți este nejustificată și abuzivă.
Astfel, conform clauzelor contractuale aplicabile în cauză, respectiv art.14.7, ";dacă valoarea estimată a reparațiilor depășește 85% din suma asigurată se va considera că s-a produs daună totală economică. În acest caz se va despăgubi: b)valoarea de piață/reală a autovehiculului din care se scade valoarea pieselor și subansamblelor neavariate, stabilită pe baza Grilei de uzură A., dacă asiguratul renunță la repararea autovehiculului. Valoarea totală a pieselor și subansamblelor neavariate nu poate fi mai mică de 10% și nici mai mare de 40% din valoarea reală a autovehiculului";.
Valoarea reală a autovehiculului reprezintă, potrivit art.1.1.51 din contractul de asigurare, ";valoarea obținută prin scăderea uzurii; se obține prin aplicarea coeficientului de valoare reală (stabilit conform grilei de uzură A. ) asupra valorii de nou a autovehiculului";.
Or, potrivit susținerilor pârâtei din cuprinsul întâmpinării și modalității descrise de aceasta pentru stabilirea despăgubirii reclamantului, pârâta a procedat la calcularea valorii reale a autovehiculului având în vedere ofertele de preț reale pentru autovehicule similare și prețurile practicate pe piață, contrar dispozițiilor contractuale care definesc noțiunea de ";valoare reală"; și potrivit cărora valoarea reală se stabilește prin aplicarea coeficientului de valoare reală (stabilit conform grilei de uzură A. ) asupra valorii de nou a autovehiculului.
S-a reținut că, la încheierea contractului de asigurare, suma asigurată a fost stabilită de părți conform art.8.1 din contract, reprezentând ";valoarea reală a autovehiculului, calculată pe baza valorii de nou și a grilei de uzură A. ";.
Observând Grila de uzură A. din finalul contractului de asigurare, în funcție de care se calculează valoarea reală, se constată că singurul element de calcul variabil îl reprezintă ";vechimea"; autovehiculului exprimată în ani, rămasă însă neschimbată, întrucât de la data încheierii poliței de asigurare până la data producerii riscului asigurat s-a scurs un interval de aproximativ 6 luni de zile și, prin urmare, valoarea reală a autovehiculului de la data încheierii contractului de asigurare în cuantum de 6787,55 euro stabilită de pârâtă (reprezentând suma asigurată), este identică cu valoarea reală de la data producerii riscului asigurat. În consecință, raportat la această valoare pârâta ar fi trebuit să calculeze cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului și nu raportat la valoarea de piață determinată în funcție de prețurile unor autovehicule similare aflate pe piață.
E adevărat că textul art. 14.7 lit.b) face referire la ";valoarea de piață/reală a autovehiculului";, lăsând practic asigurătorului posibilitatea de a alege în mod discreționar modalitatea de stabilire a valorii autovehiculului, însă această dispoziție coroborată cu restul dispozițiilor contractuale potrivit cărora valoarea autovehiculului se stabilește pe baza Grilei de uzură A. și, totodată, valoarea totală a pieselor și subansamblelor neavariate nu poate fi mai mică de 10% și nici mai mare de 40% din valoarea reală a autovehiculului, se impune concluzia că despăgubirea se stabilește prin raportare la valoarea reală a autovehiculului și nu aceea de piață întrucât, pe de o parte, potrivit clauzelor contractuale valoarea de piață nu se determină în funcție de Grila de uzură A. (art.1.1.50), iar pe de altă parte, nu poate fi admisă o formulă de calcul potrivit căreia din valoarea de piață, să se scadă valoarea totală a pieselor și subansamblelor neavariate prin raportare, de această dată, la valoarea reală a autovehiculului.
Chiar dacă în limbajul curent, valoarea reală conduce la ideea unei valori de piață, potrivit clauzelor contractuale cele două noțiuni sunt diferite, desemnând modalități distincte de stabilire a valorii autovehiculului (art.1.1.50 și art.1.1.51) și, în funcție de aceasta, a cuantumului despăgubirii datorate de asigurător în cazul producerii riscului asigurat. De altfel, însuși asigurătorul, detaliind în cuprinsul întâmpinării modalitatea de calcul a despăgubirii, face referire la valoarea reală a autovehiculului, pe care însă a calculat-o în mod greșit, potrivit criteriilor de stabilire a valorii de piață a autovehiculului. Mai mult, pârâta indică o modalitate de stabilire a primei de asigurare, în mod unilateral, aferentă sumei de 4650 euro reprezentând valoarea de piață, contrar dispozițiilor contractuale care prevăd că suma asigurată reprezintă ";valoarea reală a autovehiculului, calculată pe baza valorii de nou și a grilei de uzură A. ";.
Instanța constată că la stabilirea cuantumului despăgubirii sunt aplicabile și dispozițiile art.14.20 din contract, potrivit cărora ";Asigurătorul va reține din despăgubire: a)fransiza prevăzută în poliță; b)orice prime restante în baza poliței; c)toate ratele de primă rămase de achitat până la sfârșitul contractului de asigurare, aferente autovehiculului asigurat, dacă valoarea daunei asigurate reprezintă mai mult de 20% din suma asigurată. Suma ce urmează a fi reținută se calculează folosind cursul de schimb valutar comunicat de BNR, valabil la data producerii riscului asigurat";.
Instanța arată aici faptul că valoarea epavei a fost stabilită de pârâtă în dosarul de daună la suma de 1410 euro și această valoare nu a fost contestată de către părți. De asemenea, reclamantul nu a contestat, în esență, nici valoarea de piață a autovehiculului stabilită de pârâtă, arătând în mod expres în fața instanței faptul că nu solicită efectuarea unei expertize pentru determinarea acesteia, pretențiile reclamantului vizând suma asigurată din care urma să se scadă valoarea epavei, ratele restante și franciza.
Prin urmare, aplicând aceste dispoziții contractuale la starea de fapt reținută, reclamantul ar fi îndreptățit la plata de către societatea pârâtă a despăgubirii în cuantum de 22.538,41 lei .
În același timp însă, potrivit clauzei inserate în cuprinsul art.14.18 din contract, despăgubirea nu poate depăși valoarea de piață a autovehiculului asigurat stabilită la momentul producerii riscului asigurat, valoarea reală a acestuia la același moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată, părțile instituind astfel un plafon maxim al despăgubirii, neputând fi depășită niciuna dintre valorile la care se face referire în articolul menționat.
Ca atare, suma pe care societatea de asigurare este obligată să o achite reclamantului este delimitată la valoarea de piață a autovehiculului (cea mai mică valoare dintre cele instituite de părți), respectiv suma de 4650 euro (20.583 lei, echivalent în lei), din care a fost achitată suma de 13.586 lei, rămânând un rest de plată de 6.997,22 lei.
Împotriva acestei sentințe pârâta SC. A. a reasigurare A. S. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii promovate.
În motivarea recursului se arată că greșeala primei instanțe este evidentă în sensul că a admis și a recunoscut faptul că baza de calcul a despăgubirii o constituie suma de 4650Euro, însă a uitat să coroboreze acest articol cu restul articolelor invocate/acceptate ca fiind aplicabile în speță, respectiv art. 14.7 și 14.20.
În concret prima instanță nu a finalizat raționamentul logic, nu a mai procedat la scăderea din această sumă (4650 euro) a epavei, ratele rămase neachitate și a franșizei, așa cum ea însăși a reținut că trebuia procedat, ci a făcut un calcul succint și evident greșit, scăzând din această sumă de 4650 euro ceea ce recurenta a achitat deja (13.586), considerând că diferența de 6.997,22 reprezintă diferența din despăgubire neachitată de către recurentă.
Aplicându-se regula proporționalității prevăzute de art. 14.21 din condiții, calculul despăgubirilor este următorul: - valoarea de piață/reală :- 4650 Euro x 4,4165 lei/euro (la data producerii accidentului = 20.536 lei; valoarea epavei =
6.296 lei; rate reținute 5x37,17 euro =185,85 euro x4,4165 lei/euro=820 lei; franșiza - 441 lei; Total despăgubire: 20.536-6.296-820-441 = 12.976 lei.
Având în vedere prevederile art. 14.21 din condiții, ținând cont de faptul că prima de asigurare aferentă sumei de 4.650 euro este de 297,78 euro, diferența de primă achitată în plus de către asigurat este de 436,13 euro-297,78 euro = 137,35 euro, adică 607 lei suma care i-a fost achitată (restituită) reclamantului.
Însumând cele două valori (12.976 lei + 607 lei) rezultă un total de 13.583 lei suma cu care reclamantul a fost despăgubit înainte de promovarea prezentei acțiuni, motiv pentru care în mod netemeinic s-a adresat instanței de judecată cu o
cerere suplimentară de despăgubire. Acesta a fost corect și integral despăgubit de către S.C. A. S. .
Prin întâmpinarea sa reclamantul F. V. a solicitat respingerea recursului, arătând că, contractul de asigurare stabilește faptul că, valoarea despăgubirii cuvenite se apreciază în funcție de gradul de uzură cu raportare la valoarea de nou a autovehiculului asigurat, în funcție de vechimea acestuia (conform grilei de uzură A. ).
În aceste condiții, în care contractul de asigurare a fost încheiat ținându-se cont de gradul de uzură al autovehiculului în acel moment (calcul făcut având la bază valoarea de nou a autovehiculului și gradul de uzură A. ), valoarea de despăgubire trebuie apreciată la aceiași parametri.
Autoturismul asigurat a fost implicat într-un accident rutier, eveniment asigurat, rezultând avarierea autoturismului, valoarea reparațiilor ridicându-se la suma de 66.829,64 lei, ceea ce depășește suma asigurată de 6787,55 euro.
Fiind vorba de daună totală și de faptul că autoturismul nu a fost reparat, aplicabile devin prevederile art. 14.7 lit. b din contractul de asigurare care prevede că despăgubirea se acordă la valoarea de piață/reală a autovehiculului din care se scade valoarea pieselor și subansamblelor (inclusiv a dotărilor opționale/suplimentare cuprinse în asigurare) neavariate, stabilite pe baza grilei de uzură A. .
Opțiunea între valoarea de piață sau valoarea reală este clarificată de prevederile art. 1.1.50 din contract, care arată că valoarea de piață este prețul de pe piața locală ce ar putea fi obținut prin vânzarea autovehiculului asigurat în starea în care se afla acesta anterior producerii riscului asigurat în condițiile unei piețe neafectate de cazuri de forță majoră, în lipsa unei piețe locale se va lua în considerare piața cea mai apropiată unde se comercializează autovehicule similare. Valoarea reală este definită de art. 1.1.51 din contract, ca fiind valoarea obținută prin scăderea uzurii se obține prin aplicarea coeficientului de valoare reală
(stabilită conform grilei de uzură A. ) asupra valorii de nou a autovehiculului.
Așadar, prin art. 14.7 lit. b făcându-se raportarea la valoarea stabilită pe baza grilei de uzură A., este clar că ceea ce trebuia avut în vedere este valoarea reală și nu cea de piață întrucât valoarea de piață nu se determină în funcție de grila de uzură A., iar din valoarea de piață nu se poate scădea valoarea totală a pieselor și subansamblelor neavariate (neevaluate de pârâtă) prin raportare la valoarea reală a autovehiculului.
Chiar și recurenta prin motivele de recurs face referire la valoarea reală a autoturismului însă a luat în considerarea această valoare ca fiind cea de piață.
Pe de altă parte, recurenta a stabilit în mod unilateral suma de 4650 lei ca valoare de piață a autoturismului, contrar dispozițiilor contractuale care prevăd că suma asigurată reprezintă ,,valoarea reală a autovehiculului, calculată pe baza valorii de nou și a grilei de uzură A. ";.
Prima instanță a respectat regula proporționalității prevăzută de art. 14.21 însă a pornit de la valoarea reală a autoturismului, de 6787.55 euro așa cum prevede clauza contractuală, din care a scăzut valoarea epavei de 1410 euro și 185,85 euro valoarea ratelor rămase precum și franșiza de 100 Euro, exact cum prevede art. 14.21 din contract..
Însă, întrucât conform art. 14.18 din contract despăgubirea nu poate depăși valoarea de piață a autovehiculului asigurat, respectiv suma de 4650 euro (20.538 lei), cum a fost evaluată de pârâtă, din această sumă urmează a se scădea despăgubirea achitată de către pârâtă și anume 13.586 lei, rămânând un rest de plată de 6.997,22 lei așa cum a stabilit în mod corect prima instanță.
În atari condiții recursul pârâtei apare ca nefondat, urmând a fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. A. - R. A.
S. B., împotriva sentinței civile nr. 1293 din_ a Judecătoriei Z. . Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 Octombrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |||
D. G. | K. | M. I. | D. | C. P. | E. |
Red.KM/_ dact. ECP/_ /2 ex. jud fond L. M. D.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677
| ← Încheierea civilă nr. 142/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 992/2013. Pretenții → |
|---|
