Decizia civilă nr. 689/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 689

Ședința publică din data de 17 iunie 2013 Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte Tribunal Judecător: I. D. -D.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: O. Ana

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea D. G. A F. P. A J. S. , cu sediul în Z., Piața

I. M., nr. 15, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 669 din 07 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

Procedura este îndeplinită.

Mersul dezbaterilor și concluziile părții prezente au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 4 iunie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului declarat:

Prin sentința civilă nr. 669/07 martie 2013 Judecătoria Zalău a admis în parte contestația la executare formulată de Ministerul Finanțelor Publice - prin D.

G. a F. P. a J. S. în contradictoriu cu intimatul P. D. -N. , a anulat în parte actele de executare din dosarul de executare nr. 1592/2012 al B. ui

E. J. A. D., I. și C. pentru suma de 1.200,84 lei, reprezentând cheltuieli de executare (1079,84 onorariu executor și 1200 lei - taxă înregistrare), a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea actelor de executare silită ca fiind prematur formulat și a respins ca nefondată cererea intimatului P. D. -N. de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că, prin somația din data de_, emisă în dosarul de executare nr. 1592/2012 (f.43), BEJ A. D., I. și C. a somat, în temeiul art. 387 și art. 411 Cod procedură civilă, debitorul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească creditorului P. D.

N. suma de 17.210,12 lei în temeiul titlurilor executorii - Sentința Civilă nr.213/_ a T. ui S. și Decizia Civilă nr. 1708/_ pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr._, precum și a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din_, în termenul stabilit de art. 2 din OG nr.

22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.288/2002 și Legea nr.110/2007.

Potrivit procesului-verbal din_ (f. 44), executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 2.040,84 lei, și a actualizat în mod distinct, raportat la indicele de inflație, despăgubirile în cuantum de 13.700 lei pentru perioada februarie 2012 - octombrie 2012, la suma de 14.143,88 lei, și cheltuielile de judecată în cuantum de 1.000 lei pentru perioada mai 2012- octombrie 2012, la suma de 1025,40 lei.

Nu s-a invocat efectuarea altor acte de executare după comunicarea somației din_, către contestatoare. Actul de executare contestat de debitoare este somația întocmita la data de_ .

Somația adresată debitoarei a fost emisă cu respectarea stricta a dispozițiilor art. 2 din OG nr. 22/2002 modificată, ca urmare a cererii de executare silită formulată de intimată și adresată executorului judecătoresc la data de_ (f. 51). Ca atare, această somație este un act de executare distinct, de natură a produce efecte juridice specifice, astfel cum rezultă din interpretarea logică a art. 2 din Legea nr. 110/2007, executarea începând la data primirii somației, însă poate fi temporizată pentru o perioadă de 6 luni în situația lipsei de fonduri. În acest context, apărarea contestatoarei potrivit căreia executarea silită a fost prematur începută, apare ca neîntemeiată.

Prin urmare, instanța a înlăturat susținerile contestatoarei potrivit cărora procedura de executare silită demarată de creditorul obligației stabilite prin titlurile executorii - Sentința Civilă nr. 213/_ a T. ui S. și Decizia civilă nr. 1708/_ pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr._, este nelegală ca urmare a nerespectării procedurii reglementate de Ordinul ministrului finanțelor nr. 1899/2004 sau nr. 2626/2010.

Cât privește actualizarea creanței cu indicele de inflație prin procesul verbal din data de_ întocmit în dosarul execuțional nr. 1592/2012 și a cărei modalitate de calcul nu a fost contestată, se apreciază că executorul judecătoresc a procedat cu respectarea art. 371 ind. 2 alin. 3 Cod procedură civilă, potrivit căruia, în cazul în care titlul executoriu nu conține nici un criteriu în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilită în bani, ";organul de executare va proceda la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie (…) și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri";.

Astfel, cheltuielile de executare sunt justificate în parte, contestatoarea procedând la executarea parțială a obligației sale (f. 62), după declanșarea procedurii executării silite și în timpul soluționării procesului privind contestația la executare, și nu a făcut dovada vreunui demers efectuat pentru achitarea benevolă a debitului, după comunicării hotărârii Curții de A. din data de_ și până la data comunicării somației din_, însă în privința cuantumului acestora instanța a apreciat onorariul executorului judecătoresc ca excesiv stabilit la plafonul maxim prevăzut de lege, raportat la actele efectuate în dosar și complexitatea cauzei, și a dispus reducerea acestuia de la 1.879,84 lei la suma de 800 lei. De altfel, doar pentru suma de 248 lei s-a făcut dovada achitării de către creditor (f. 58-59). În ceea ce privește celelalte cheltuieli de executare în cuantum de 40 de lei consemnate in procesul verbal de constatare cheltuieli întocmite de

BEJ (taxe de timbru, timbru judiciar, taxe poștale), instanța a reținut că sunt justificate cu chitanța anexată (f. 58), însă în privința sumei de 121 lei reprezentând taxă de înregistrare, nu s-a făcut dovada achitării acesteia, nefiind justificată.

Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs D. G. a F.

P. a J. S. solicitând admiterea acesteia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul anulării în totalitate a actelor de executare din dosarul de executare nr. 1592/2012 al B. ui E. J. A.

D., I. și C. .

În motivul de recurs invocat, D. G. a F. P. a J. S. arată în primul rând că, a achitat despăgubirile materiale în sumă de 13700 lei și cheltuielile de judecată în sumă de 1000 lei cu OP nr. 137/2013, OP nr. 139/2013 și OP nr. 206/2013, anexate, și instanța nu s-a pronunțat cu privire la actualizarea cu indicele de inflație a despăgubirilor materiale în sumă de 13700 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei la suma de 1250,40 lei. Se mai arată că în dosarul T. ui S. nr._ cu obiect despăgubiri la Legea nr. 221/2009 nu s-a dispus nici de Tribunalul Sălaj și nici de Curte de A. C. actualizarea valorii obligațiilor stabilite în bani, astfel că, motivarea Judecătoriei Z. cu privire la actualizarea sumelor cu indicele de inflație încalcă prevederile legale în vigoare, iar cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 1200,84 lei către executorul judecătoresc, în mod greșit s-a reținut că sunt compuse din 1079,84 lei onorariu executor și 1200 lei taxă înregistrare, fiind un total de 2279,84 lei, și nu 1200,84 lei. Se consideră că, în mod nelegal, a obligat instituția la 1200,84 lei, chiar diminuate cu 800 lei, întrucât Statul Român nu trebuie să suporte cheltuielile de executare solicitate de executorul judecătoresc prin procesul verbal din_, și DGFP S. nu avea cum să efectueze plata către reclamantul

P. D. -N., deoarece hotărârile judecătorești trebuie învestite cu formulă executorie și transmise instituției pentru executare, iar reclamantul trebuia să se adreseze DGFP S. cu cerere de restituire a sumei de 13700 lei și 1000 cheltuieli de judecată, urmând ca recurenta să facă demersurile legale pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, ceea ce reclamantul nu a făcut și astfel, nu se poate reține culpa statului în neexecutarea sumei datorate și care nu datorează cheltuieli de executare în sumă de 2040,84 lei, iar pentru suma de 121 lei, acordată de către instanță, nu s-a făcut dovada achitării.

Recursul Direcției Generale a F. P. a J. S. este întemeiat.

Potrivit art. 1 alin. 1 și art. 2 din OG nr. 22/2002 "Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului";.

Conform art. 3 din același act normativ "În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligațiile de plată în temeiul prevăzut de art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă. ";

În cazul în speță, prin Sentința civilă nr. 213/_ Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la plata către intimatul P. D. -N. a despăgubirilor civile în sumă de 13700 lei, iar prin Decizia civilă nr. 1708/_ Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. a J.

S., a fost obligat să plătească aceluiași intimat P. D. -N. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs

(filele 52-57 dosar fond).

Prin Somația din data de_, emisă în Dosar de executare nr. 1592/2012 BEJ A. D., I. și C. a somat debitorul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească creditorului P. D. -N. suma de 17210,12 lei făcând trimitere la titlurile executorii sentința civilă nr. 213/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj și decizia civilă nr. 1708/_ a Curții de A. C. precum și la Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din_ .

Conform Procesului verbal din_, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 2040,84 lei și a actualizat în mod distinct, raportat la indicele de inflație, despăgubirile în cuantum de 13700 lei, de la 13700 lei la 14143,88 lei pentru perioada februarie - octombrie 2012 cheltuieli de judecată de 1000 lei la 1025,40 pentru perioada mai - octombrie 2012 (fila 10 dosar fond).

În aplicarea procedurii de executare a sumelor de la bugetul de stat există Ordinul nr. 2626/2010 pentru aprobarea procedurii operaționale PO - 05.02

"Veniturile și plata obligațiilor bănești stabilite prin hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești pe teritoriul statului Român."; Acest ordin prevede o procedură specială ce trebuia urmată și de creditorul P. D. -N. care trebuia să se adreseze Ministerului F. P. reprezentat prin DGFP S., cu o cerere de restituire a sumei de 13700 lei și a sumei de 1000 lei, urmând ca

Ministerului F. P. reprezentat prin DGFP S. să facă demersurile legale pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești.

Prin urmare, debitoarea DGFP S. nu a fost învestită cu o cerere de restituire a sumelor câștigate în instanță de către creditor și nu i s-a dat posibilitatea să achite în mod voluntar plata acestei sume.

Deci, recurenta DGFP S. nu are nici o culpă prin faptul că intimatul creditor s-a adresat direct executorului judecătoresc din B. și a cauzat stabilirea unor cheltuieli suplimentare care nu au nici o justificare legală.

Cu alte cuvinte Procesul verbal din_ este nelegal întocmit deoarece executorul judecătoresc a procedat la actualizarea despăgubirilor civile cu indicele de inflație și a cheltuielilor de judecată, fără a dispune de un titlu executoriu în acest sens și nici de un temei legal.

Astfel, s-au calculat cheltuieli de executare nejustificate, în sumă de 2040,84

lei.

Se poate reține deci că creditorul P. D. -N. nu a urmat procedura

specială prevăzută de Ordinul 2626/2010 și nu s-a adresat DGFP S. pentru restituirea sumei datorate, care nu se află în culpă pentru că nu i s-a solicitat restituirea sumei în litigiu.

În consecință, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă instanța va admite recursul declarat de D. G. a F. P. a J. S. contra sentinței civile nr. 679 din_ a Judecătoriei Z. și va modifica hotărârea

atacată și judecând cauza în fond va admite contestația la executare formulată de către D. G. a F. P. a J. S. și va menține actele de executare din Dosar de executare nr. 1592/2012 al B. ui E. J. A. D. ,

I. și C., având la bază sentința civilă nr. 213/2012 a T. ui S. și decizia civilă nr. 1708/R/2012 a Curții de A. C. pentru suma de 14700 lei. Va menține restul dispozițiilor sentinței.

Pentru aceste motive

În numele L E G I I,

D E C I D E :

Admite recursul declarat de D. G. a F. P. a J. S. contra sentinței civile nr. 679 din_ a Judecătoriei Z. .

Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond admite contestația la executare formulată de către D. G. a F. P. a J. S. și menține actele de executare din Dosar de executare nr. 1592/2012 al B. ui E. J.

A. D., I. și C., având la bază sentința civilă nr. 213/2012 a T. ui S. și decizia civilă nr. 1708/R/2012 a Curții de A. C., pentru suma de 14700 lei. Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

K. M. I. D. D. G. O. Ana

Plecat în CO Plecat în CO Plecat în CO Semnează președinte instanță Semnează președinte instanță Semnează grefier șef

K. M. K. M. C. P. E.

Red.DG/_ /Dact.MLM/_ /2 ex./Jud. fond L. D. M.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 689/2013. Contestaţie la executare