Decizia civilă nr. 88/2013. Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIV ILĂ NR.88/A/2013
Ședința publică din data de 26 iunie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție JUDECĂTOR: M. -L. B.
GREFIER: M. - M. E.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind apelul civil declarat de contestatoarea T. T. -L. împotriva sentinței civile nr. 11046/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 19 iunie 2013 în prezența reprezentantului contestatoarei-recurente, avocat Moroșan N., în substituirea avocatului Bilan I., cu delegație de substituire depusă la dosar concluziile acesteia fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acera dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 11046/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă, în parte, contestația la executare formulată de contestatoarea T. T. -L. , în contradictoriu cu intimații T. C. , V.
N. , C. D. T. și V. R. SA.
S-a constatat calitatea de bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală a contestatoarei T. T. -L. și intimatului T.
a următoarelor bunuri:
garnitură mobilă de dormitor "L. ";, compusă din pat, șifonier cu oglindă, noptieră, în valoare de 2000 lei;
garnitură mobilă cameră de zi, compusă din colțar, masă mică, 4 scaune și șifonier, în valoare totală de 1500;
garnitură mobilă bucătărie, compusă din corpuri suspendate, masă, 4 scaune, în valoare totală de 1000.
S-a dispus partajarea bunurilor mobile enumerate mai sus prin atribuirea lor în favoarea contestatoarei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte în cuantum de 2.250 lei în favoarea intimatului T. C. .
Au fost respinse cererile contestatoarei referitoare la constatarea calității de bun propriu a apartamentului situat în B., str. Ion M., nr. 7, sc. C, ap. 32, înscris în CF nr. 5833/32, nr.top. 8330/C/32, compus din două camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, hol și debara, și de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului menționat.
A fost respinsă cererea contestatoarei de anulare a formelor de executare silită întocmite în dosarele execuționale nr. 312/2011 și nr. 253/2011, ale SCPEJ Andronesi V. n D. & Andronesi D. a M. .
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță în baza probatoriului administrat a reținut următoarele.
Prin Ordonanța nr. 1780/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 1141/2011, instanța a admis cererea formulată de creditoarea C.
T. în contradictoriu cu debitorul T. C. și l-a somat pe debitor să plătească suma de 25.500 lei reprezentând împrumut nerestituit, în termen de 30 de zile de la comunicare, și cheltuieli de judecată în cuantum de 544 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
La solicitarea creditoarei C. D. T., prin Încheierea nr. 3627/2011, Judecătoria Bistrița a dispus învestirea cu formulă executorie a Ordonanței nr. 1780/2011, cererea creditoarei de executare silită, însoțită de titlul executoriu, fiind înregistrată sub nr. 253/_ la SCPEJ V. n D. & Andronesi D. a M.
.
La cererea executorului judecătoresc, executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Bistrița, prin Încheierea nr. 4618/CC/2011, pronunțată în dosarul nr._ .
Conform procesului verbal din_, cheltuielile de executare au fost stabilite la suma de 3745,2 lei.
În dosarul execuțional nr. 253/2011 s-a emis somația de plată din data de_ (f. 9) prin care intimatul T. C. a fost somat ca în termen de o zi de la primire, să achite suma de 29.789,2 lei, conform Ordonanței nr. 1780/2011.
Instanța de fond a reținut că somația îndeplinește exigențele art. 387 alin.
(1) C.pr.civ., conținând toate informațiile cerute de respectivul text normativ.
Prin Ordonanța nr. 3982/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 2080/2011, instanța a admis cererea formulată de creditorul V. N. în contradictoriu cu debitorul T. C. și l-a somat pe acesta din urmă să plătească creditorului suma de 12.200 euro, contravaloarea în lei la cursul zilei din data plății efective, reprezentând împrumut nerestituit, în termen de 30 de zile de la comunicare și cheltuieli de judecată în cuantum de 844 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
La solicitarea creditorului V. N., prin Încheierea nr. 5122/2011, Judecătoria Bistrița a dispus învestirea cu formulă executorie a Ordonanței nr. 3982/2011, cererea creditorului de executare silită, însoțită de titlul executoriu, fiind înregistrată sub nr. 312/2011 la SCPEJ V. n D. & Andronesi D. a M.
.
La cererea executorului judecătoresc, executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Bistrița, prin Încheierea nr. 5525/CC/2011, pronunțată în dosarul nr._ .
Conform procesului verbal din_, cheltuielile de executare au fost stabilite la suma de 6.225 lei.
În dosarul execuțional nr. 312/2011 s-a emis somația de plată din data de_ (f. 6) prin care intimatul T. C. a fost somat ca în termen de 15 zile de la primire, să achite suma de 29.789,2 lei, creditoarei C. D. T. și suma de
12.200 euro și 7.129 lei creditorului V. N. .
Instanța reține că somația îndeplinește exigențele art. 387 alin. (1) C.pr.civ., conținând toate informațiile cerute de respectivul text normativ.
Conform art. 400^1 C.pr.civ., "împărțirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare";.
Cu privire la bunurile mobile indicate în cererea introductivă, în raport de susținerile contestatoarei, coroborate cu poziția intimatului T. C., exprimată prin răspunsul la prima întrebare din interogatoriu (f. 61), văzând prevederile art.
30 Codul familiei, instanța constată calitatea de bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală a contestatoarei T. T. -L. și intimatului T. C. a următoarelor bunuri:
garnitură mobilă de dormitor "L. ";, compusă din pat, șifonier cu oglindă, noptieră, în valoare de 2000 lei;
garnitură mobilă cameră de zi, compusă din colțar, masă mică, 4 scaune și șifonier, în valoare totală de 1500;
garnitură mobilă bucătărie, compusă din corpuri suspendate, masă, 4 scaune, în valoare totală de 1000.
Constatând că bunurile supuse partajului nu au fost contestate sub aspectul existenței ori valorii acestora și, în virtutea principiului disponibilității, reținând cota de contribuție egală a contestatoarei T. T. -L. și intimatului
T. C., instanța, ținând seama de acordul foștilor soți cu privire la modalitatea de împărțeală, va dispune partajul prin atribuirea lor în favoarea contestatoarei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte în cuantum de 2.250 lei în favoarea intimatului T. C. .
În ceea ce privește cererile contestatoarei de a se constata calitatea de bun propriu a apartamentului situat în B., str. Ion M., nr. 7, sc. C, ap. 32, înscris în CF nr. 5833/32, nr.top. 8330/C/32, compus din două camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, hol și debara, și de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului menționat, prima instanță le-a respins în temeiul argumentelor expuse mai jos.
Astfel, instanța a reținut că, așa cum rezultă din Contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 3583/_ la BNPA Bria E. Florea și Bria D.
A. (f. 99), cumpărătorii apartamentului menționat anterior sunt contestatoarea T. T. -L. și intimatul T. C., căsătoriți la momentul respectiv, și nu părinții contestatoarei. Susținerea contestatoarei potrivit căreia întregul preț al imobilului ar fi fost achitat de părinții ei, iar apartamentul i-ar fi fost transmis ei, cu titlu de zestre, sunt contrazise, în primul rând, de clauzele contractului autentic nr. 3583/_ . În al doilea rând, conform actului intitulat Declarație, autentificat sub nr. 849/_ de notarul Groza Aurel V. (f. 100), diferența de preț de 1600 mărci germane stabilită prin contractul de vânzare- cumpărare a apartamentului, a fost achitată personal de intimatul T. C. .
Este, așadar, puțin probabil ca părinții contestatoarei, în intenția de a-și gratifica exclusiv propria fiică, nu numai să accepte ca actul de vânzare cumpărare să fie
încheiat de ambii soți, ci să și încredințeze diferența de 1600 de mărci germane soțului negratificat, pentru ca acesta s-o achite în nume propriu vânzătorilor imobilului apartament în litigiu.
Mai mult, conform propriei declarații de avere (f. 101-105), completate la data de_, contestatoarea a indicat că deține cota de ½ din apartamentul dobândit prin cumpărare, în anul 2000, precum și faptul că intimatul T. C. este coproprietar al imobilului.
Raportat la aspectele deja reținute în cauză, nu poate fi reținută nici recunoașterea acestui intimat în sensul că apartamentul ar fi bun propriu al fostei sale soții, de vreme ce o astfel de recunoaștere i-ar profita prin paralizarea executării silite pornite de creditorii V. N. și C. D. T. împotriva sa. Un dubiu serios în legătură cu sinceritatea declarațiilor intimatului T. C. se naște și din încercarea de a-și nega contribuția la dobândirea oricărui bun comun în timpul unei căsătorii care a durat aproape 11 ani. Conform răspunsului la prima întrebare a interogatoriului (f. 61), acesta pretinde mai puține drepturi asupra bunurilor mobile decât a fost dispusă să-i recunoască fosta soție, care a solicitat stabilirea unor cote de contribuție egale aceste bunuri.
Declarațiile martorilor Grad Ileana (f. 67) și D. ci Ileana (f. 68), persoane a căror legătură cu familia contestatoarei, conform propriilor declarații, era faptul că mai ajutau la muncile câmpului, și care, în această calitate, nu ar fi putut să obțină date acurate cu privire la tranzacțiile imobiliare ale familiei, vor fi înlăturate, necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.
Având în vedere motivul de nulitate invocat de contestatoare, respectiv caracterul de bun propriu al bunului imobil supus executării silite și raportat la aspectele reținute anterior, instanța a constatat că executarea silită în dosarele execuționale nr. 312/2011 și nr. 253/2011, ale SCPEJ Andronesi V. n D. & Andronesi D. a M. s-a derulat cu respectarea dispozițiilor legale de ordine publică, astfel încât a admis, în parte, contestația la executare și a constatat calitatea de bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei, prin contribuție comună și egală a contestatoarei T. T. -L. și intimatului T. C. a bunurilor garnitură mobilă de dormitor "L. ";, compusă din pat, șifonier cu oglindă, noptieră, în valoare de 2000 lei, garnitură mobilă cameră de zi, compusă din colțar, masă mică, 4 scaune și șifonier, în valoare totală de 1500, garnitură mobilă bucătărie, compusă din corpuri suspendate, masă, 4 scaune, în valoare totală de 1000, a dispus partajarea bunurilor mobile enumerate mai sus prin atribuirea lor în favoarea contestatoarei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte în cuantum de 2.250 lei în favoarea intimatului T. C., a respins cererile contestatoarei referitoare la constatarea calității de bun propriu a apartamentului situat în B., str. Ion M., nr. 7, sc. C, ap. 32, înscris în CF nr. 5833/32, nr.top. 8330/C/32, compus din două camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, hol și debara, și de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului menționat și a respins cererea contestatoarei de anulare a
formelor de executare silită întocmite în dosarele execuționale nr. 312/2011 și nr. 253/2011, ale SCPEJ Andronesi V. n D. & Andronesi D. a M. .
Având în vedere faptul că solicitarea de partajare a imobilului în litigiu conform unor cote contributive de ½ a fost formulată de reprezentantul intimatului V. N. după închiderea dezbaterilor, instanța nu s-a pronunțat cu privire la această cerere.
În temeiul prevederilor art. 276 Cod procedură civilă., raportat la soluția pronunțată, instanța a respins cererea contestatoarei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare așa cum a fost formulată și să se constate calitatea de bun propriu a apartamentului situat în B., str. Ion M.
, nr. 7, sc. C, ap. 32, înscris în CF nr. 5833/32, nr.top. 8330/C/32, compus din două camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, hol și debara și să se anuleze ca nelegale și netemeinice formele de executare silită întocmite în dosarele execuționale nr. 312/2011 și nr. 253/2011, ale SCPEJ Andronesi V. n D. & Andronesi D. a M., menținerea celorlalte dispoziții din sentința atacată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a susținut că sentința atacată este profund netemeinică și dată cu încălcarea esențială a legii. În acest sens, s-a reliefat că statuările instanței de fond că înscrierile de carte funciară fac dovada deplină a calității de bun comun și a contribuției părților la dobândirea imobilului sunt greșite, fiindcă în materia partajării bunurilor comune conform literaturii de specialitate și practicii judiciare aceste înscrieri pot fi înlăturate prin orice mijloc de probă privind natura bunului și contribuția soților la dobândirea acestuia.
Statuarea instanței fondului în sensul că nu se poate reține că suma de 1500 DM constituie aportul părinților contestatoarei la dobândirea apartamentului în litigiu deoarece în declarația autentificată la notar apare numele ginerelui este greșită fiindcă apartamentul a fost cumpărat la începutul căsătoriei recurentei și intimatului, iar la acel moment părinții contestatoarei aveau încredere în ginere, iar grija părinților contestatoarei nu a fost de preconstitui probe, ci de a le asigura tinerilor căsătoriți o locuință.
Declarația de avere întocmită de contestatoare la instituția unde era angajată nu are nici o relevanță în cauză și nu este de natură să califice natura bunului ca fiind comun sau propriu și nici contribuția la dobândirea acestuia, această declarație putând fi răsturnată prin alt mijloc de probă în materia partajării bunurilor comune.
Soluția primei instanțe de a înlătura declarațiile martorilor Grad Ileana și
ci Ileana pe motiv că specificul muncilor desfășurate nu le permitea să ofere date corecte privind tranzacțiile imobiliare sunt eronate fiindcă nu este necesar ca martorii să fie experți imobiliari, contabili sau să aibă cunoștințe juridice. Relevant este că martorii au declarat că părinții contestatoarei au achiziționat apartamentul din litigiu pentru fiica lor, pentru ca tinerii să nu mai facă naveta de la Năsăud.
S-a mai arătat că prima instanță fiind preocupată să argumenteze contribuția comună a foștilor soți la dobândirea apartamentului în litigiu, a omis să verifice dacă contestatoarea și intimatul fiind proaspăt căsătoriți aveau resursele financiare necesare pentru cumpărarea acestui imobil, iar recurenta susține că nu aveau asemenea resurse. Împrejurările relatate de martorele audiate se coroborează cu răspunsul la interogatoriu al intimatului T. C., interogatoriu interpretat în mod original de prima instanță, fiind avut în vedere doar la stabilirea calității de bunuri comune a celor mobile și a contribuției soților, însă nu a fost avut în vedere la stabilirea naturii și modalității de dobândire a apartamentului în litigiu.
S-a mai susținut că sunt nefondate și statuările primei instanțe în sensul că acest capăt de cerere ar fi fost formulat în ideea sustragerii apartamentului de la executare silită, fiindcă pretinși creditori au fost citați în cauză și nimeni nu i- a împiedicat să administreze probe prin care să contrazică susținerile contestatoarei. S-a precizat că intimatul V. N. nu mai are calitatea de creditor, fiindcă după promovarea acțiunii de partaj, ordonanța de plată ce constituia titlu executoriu a fost anulată și că oricum partajarea bunurilor comune în cadrul contestației la executare este prevăzută de Codul de procedură civilă.
În drept, s-au invocat prevederile art.312, art.304 pct.9, art.274 Cod procedură civilă. Recursul declarat a fost legal timbrat.
Intimații, deși au fost legal citați, nu s-au prezentat în fața tribunalului și nici nu au depus întâmpinare la dosar.
Trebuie reliefat că tribunalul la termenul de judecată din 17 aprilie 2013 a calificat calea de atac ca fiind apelul și nu recursul, ținând cont de obiectul cauzei și de valoarea acestuia ce depășește suma de 100.000 lei.
Examinând sentința atacată prin prisma și în limitele motivelor de apel invocate de contestatoare, tribunalul constată că nu există temeiuri care să atragă schimbarea sentinței atacate, motiv pentru care apelul formulat va fi respins ca nefondat potrivit considerentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Critica principală a contestatoarei se referă la soluția primei instanțe de respingere a cererii contestatoarei referitoare la constatarea calității de bun propriu al acesteia a apartamentului situat în B., str. Ion M., nr. 7, sc. C, ap. 32, înscris în CF nr. 5833/32, nr.top. 8330/C/32, compus din două camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, hol și debara și de înscriere în cartea
funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului menționat.
Tribunalul, ținând cont de data formulării contestației la executare_, în cadrul căreia s-a solicitat constatarea dobândirii bunurilor comune de către contestatore împreună cu intimatul T. C., dar și constatarea calității de bun propriu a apartamentului situat în B., str. Ion M., nr. 7, sc. C, ap. 32, înscris în CF nr. 5833/32, nr.top. 8330/C/32, arată că sunt aplicabile prevederile art.30-31 din Codul familiei în ce privește aceste pretenții.
În acest sens, tribunalul arată că potrivit art.30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
Orice convenție contrară este nulă.
Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.
Potrivit art.31 din același cod, nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț:
bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei;
bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune;
bunurile de uz personal și cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soți;
bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și inovații, precum și alte asemenea bunuri;
indemnitatea de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei;
valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.
Examinând aceste prevederi legale incidente în speță, tribunalul arată că pentru a se putea constata caracterul de bun propriu al unui bun dobândit de unul dintre soți în timpul căsătoriei acestora este absolut necesar ca acel bun pretins să se încadreze în unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege la art.31 anterior reliefate, în caz contrar, dacă nu se face dovada că bunul dobândit în timpul căsătoriei soților este bun propriu în sensul impus de art.31 Codul familiei, înseamnă că acel bun este bun comun, calitatea acesta netrebuind dovedită așa cum expres prevede art.30 alin.3 Codul familiei.
În speță, analizând contestația la executare formulată de către contestatoare se observă că nu s-a indicat expres ce caz de la art.31 Codul familie ar fi incident pentru a se stabili natura de bun propriu al apartamentului, doar susținându-se că apartamentul respectiv a fost cumpărat la scurt timp după căsătoria contestatoarei cu intimatul, întregul preț fiind achitat de părinții apelantei din banii acestora, iar apartamentul i-a fost transmis cu titlu de zestre.
Raportat la aceste motive concrete invocate de contestatoare, tribunalul arată că se impune a fi analizat dacă bunul imobil respectiv constituie propriu al apelantei în baza art.31 lit.b Codul familiei, adică ca bun dobândit în timpul căsătoriei prin donație din partea părinților acesteia, nefiind incidente în mod evident celelalte cazuri de la art.31 Codul familiei.
Pentru a putea fi considerat bun dobândit prin donație de către unul din soți în timpul căsătoriei acestora, tribunalul arată că este absolut necesar ca chiar bunul dobândit în timpul căsătoriei să fi făcut obiectul unui contract de donație între un donator și unul dintre soți ca donatar. Însă în cauză, tribunalul constată că bunul imobil apartament nu a fost donat de părinții contestatoarei acesteia prin contract autentic de donație, impus de lege sub sancțiunea nulității absolute, ci imobilul apartament în litigiu a fost dobândit printr-un alt tip de contract, respectiv prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3583/_ la BNPA Bria E. Florea și Bria D. A. (f. 99), cumpărătorii apartamentului menționat anterior fiind contestatoarea T. T. -L. și intimatul
T. C., căsătoriți la momentul respectiv, precizându-se expres caracterul de bun comun în contractul autentic, și nu părinții contestatoarei, după cum corect a reținut și prima instanță.
Aspectul că prețul acestui apartament a fost plătit din sume de bani ce ar fi provenit de la părinții contestatoarei este insuficient pentru a se constata că imobilul a fost donat apelantei de părinții săi, cel mult acest lucru ar constitui un
motiv pentru a se constata o cotă de contribuție suplimentară a contestatoarei la dobândirea tuturor bunurilor comune în timpul căsătoriei, dar nu s-a formulat o asemenea cerere de a se constata că imobilul este bun comun și că apelanta contestatoare are o cotă de contribuție mai mare decât a soțului intimat la dobândirea tuturor bunurilor comune.
Așa fiind, reținând că apartamentul în litigiu nu este un bun donat exclusiv contestatoarei de către părinții acesteia și nefiind incident vreun alt caz dintre cele prevăzute de art.31 Codul familiei, în mod legal și corect a fost respinsă cererea acesteia de constatare a calității de bun propriu al acesteia a apartamentului situat în B., str. Ion M., nr. 7, sc. C, ap. 32, înscris în CF nr. 5833/32, nr.top. 8330/C/32, compus din două camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, hol și debara, precum și cea subsidiară și accesorie de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului menționat.
Tribunalul arată că nimic nu i-a împiedicat pe părinții apelantei să cumpere apartamentul pe numele lor, iar apoi în timpul căsătoriei să-l fi donat contestatoarei, situație în care s-ar fi putut constata că este vorba de un bun propriu al acesteia. Acceptând ca bunul să fie cumpărat pe numele ambilor soți, în timpul căsătoriei acestora, chiar dacă suma de bani reprezentând prețul plătit ar fi provenit exclusiv din resursele părinților apelantei, atât apelanta, cât și părinții acesteia, și-au manifestat implicit voința ca bunul imobil să fie bun comun al soților, ceea ce nu este interzis de vreo prevedere legală, situație în care nu mai are relevantă proveniența sumei de bani plătită ca preț.
Oricum, tribunalul arată, că prin declarațiile martorilor audiați de prima instanță f.67-68 coroborate cu înscrisurile depuse în apel privind deținerea de bunuri imobile de către părinții apelantei și încheierea anumitor contracte de vânzare cumpărare f.33-35, nu s-a făcut dovada certă că părinții apelantei au plătit integral prețul pentru apartament, mai ales că nu s-a prevăzut nici o clauză în acest sens, deși se putea face acest lucru, în contractul vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3583/_, prin care să se reliefeze proveniența sumei de bani plătită ca preț.
Nici faptul că intimatul a recunoscut la răspunsul la interogator că bunul imobil este dobândit la două luni după căsătoria acestora și că nu dețineau venituri suficiente în acest sens și că este de acord cu admiterea acțiunii de partaj așa cum a solicitat contestatoarea, nu este suficient pentru admiterea apelului, fiindcă oricum este necesar să se poată încadra dobândirea acestui imobil în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.31 Codul familiei, ori după cum s-a explicat anterior, nu este posibil așa ceva, bunul imobil nefiind donat în timpul căsătoriei de părinții apelantei acesteia, ci a fost cumpărat de la o terță persoană Chendeș Sorin.
Contrar aserțiunilor apelantei că intimatul V. N. nu mai are calitatea de creditor, fiindcă după promovarea acțiunii de partaj, ordonanța de plată ce constituia titlu executoriu a fost anulată, tribunalul constată că prin Ordonanța nr. 3982/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 2080/2011, instanța a admis cererea formulată de creditorul V. N. în contradictoriu cu debitorul T. C. și l-a somat pe acesta din urmă să plătească creditorului suma de 12.200 euro, contravaloarea în lei la cursul zilei din data plății efective, reprezentând împrumut nerestituit, în termen de 30 de zile de la comunicare și cheltuieli de judecată în cuantum de 844 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat, iar apoi la solicitarea creditorului
V. N., prin Încheierea nr. 5122/2011, Judecătoria Bistrița a dispus învestirea cu formulă executorie a Ordonanței nr. 3982/2011, cererea
creditorului de executare silită, însoțită de titlul executoriu, fiind înregistrată sub nr. 312/2011 la SCPEJ V. n D. & Andronesi D. a M. . La cererea
executorului judecătoresc, executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Bistrița, prin Încheierea nr. 5525/CC/2011, pronunțată în dosarul nr._ .
La dosar s-a atașat odată cu contestația la executare sentința civilă nr.482/_ a Judecătoriei Năsăud prin care a fost respinsă cererea formulată de creditorul V. N. împotriva debitorului T. C., numai că titlu executoriu în baza căreia s-a pornit executarea este altul, fiind ulterior acei hotărâri, respectiv Ordonanța nr. 3982/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 2080/2011, nefiind depuse dovezi că a fost anulată această ordonanță.
Nefiind admis apelul privind capătul de cerere privind constatarea ca bun propriu a apartamentului, nu poate fi admis nici în ce privește cererea de anularea a formelor de executare întocmite, fiindcă aceasta se afla în strânsă
legătură cu primul petit, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-au dovedit alte neregularități concrete privind întocmirea formelor de executare realizate în dosarele execuționale.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul urmează ca, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, să respingă ca nefondat apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței civile nr.11046/2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține ca legală și temeinică.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, nu se vor acorda cheltuieli de judecată în apel, fiindcă, pe de o parte, față de soluția respingerii apelului, apelanta se află în culpă procesuală și nu este îndreptățită să i se acorde, iar pe de altă parte, intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de contestatoarea T. T. -L., domiciliată în B., str. Ion M., nr. 7, sc. C, ap. 32, județul B. Năsăud, împotriva sentinței civile nr.11046/2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||||
G. | C. F. | M. | L. | B. M. M. | E. |
MLB// 7 ex.// 10 iulie 2013Jud. fond C. RR.
| ← Încheierea civilă nr. 744/2013. Contestaţie la executare | Decizia civilă nr. 150/2013. Contestaţie la executare → |
|---|
