Decizia civilă nr. 541/2013. Contestaţie la executare
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.541/2013 Ședința publică din data de 16 mai 2013 Completul este compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă
Judecător: K. M., președinte Tribunal Judecător: I. D.
Grefier: C. P. E.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de contestatoarea Administrația N. a R. de S. și P. S. - U. T.
5. B. ( A. -UT 5. B. ), cu sediul în B., str. G-ral B., nr. 31, sector 1, și intimata S. U. E. Z. S. PRIN Administrator J. I & O I.
S., cu sediul în municipiul Z., str. Valea M., nr. 2, județul Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 353 din 08 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților, procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 09 mai 2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.353 din_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._ s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea - debitor Administrația N. a R. de S. și P. S. - U.
T. 5. B. în contradictoriu cu intimata-creditor SC U. E. Z. SA.
S-a anulat somația din data de_ emisă în dosarul execuțional nr.488/2011 aflat pe rolul B. ui E. J. K. L. F., precum și toate actele de executare subsecvente acestei somații, inclusiv procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, până la concurența sumei de 327.888 lei, pentru care executarea silită poate continua.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea-debitor Administrația N. a R. de S. și P. S.
- U. T. 5. B. a chemat în judecată intimata-creditor S. U. E.
Z. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze somația din data de_ emisă în dosarul execuțional nr. 488/2011 aflat pe rolul B. ui
E. J. K. L. F., precum și toate actele de executare, cheltuielile de executare și să dispună încetarea executării.
În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că și-a executat în întregime obligația de plată cuprinsă în titlul executoriu - Sentința civilă nr. 4064 din_ a T. ui Sălaj, achitând intimatei suma de 1.218.147 lei, astfel cum aceasta a fost clarificată printr-o hotărâre judecătorească anterioară, pronunțată tot în soluționarea unei contestații la executare formulate de către debitoare.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că:
În dosarul execuțional nr. 488/2011 al B. ui E. J. K. L. F. din Z., creditoarea intimată S. U. E. Z. S. a solicitat demararea procedurii de executare silită împotriva debitoarei contestatoare Administrația N. a R. de S. și P. S. - U. T. 5. B., numită în continuare A.N.R.S.P.S.-U.T.5. B., în temeiul titlului executoriu Sentința civilă nr. 4064 din 23 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ .
Prin această hotărâre care constituie titlu executoriu, devenind și irevocabilă prin respingerea recursului, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta S. U. E. Z. S.A împotriva pârâtei A.N.R.S.P.S.-U.T.5. B., dispunându-se obligarea pârâtei să ridice stocul de cărbune constituit ca rezervă de stat depozitat pe o suprafață de 10.332 mp în perimetrul reclamantei, să elibereze și să ecologizeze terenul pe cheltuiala sa și să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 865 lei/zi reprezentând cheltuieli cu personalul pentru pază, prevenirea și stingerea incendiilor începând cu data de_ până la eliberarea și ecologizarea terenului, precum și suma de 1619 lei/zi începând cu_ reprezentând pierderi pentru nevalorificarea bunului în procedura de reorganizare a societății reclamante.
Debitoarea A.N.R.S.P.S.-U.T.5. B. a formulat o primă contestație la executare în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. . Sentința pronunțată de judecătorie a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr. 462 din_ a T. ui Sălaj. Admițând în parte recursul contestatoarei, T. a decis anularea formelor de executare pentru suma care reprezintă TVA, neconținută în titlul executoriu și continuarea executării pentru suma de 1.199.910 lei, rămasă de executat în baza Sentinței civile nr. 4064 din 23 iunie 2011 a T. ui Sălaj. Totodată, raportat la această sumă rămasă de executat, s-a stabilit onorariul execuțional la suma de
18.237 lei inclusiv TVA.
Valoarea totală de 1.218.147 lei stabilită prin această hotărâre judecătorească a fost achitată de contestatoare prin ordin de plată, la data de_ .
Instanța reține că valoarea despăgubirilor menționată în această din urmă hotărâre judecătorească s-a raportat la perioada cuprinsă între datele menționate în hotărârea care constituie titlu executoriu,_, respectiv_ și data introducerii cererii de executare silită,_ .
Așa fiind, pentru aceste perioade, nu se poate pretinde din partea creditorului despăgubiri la o valoare mai mare decât cea menționată în hotărâre, 1.199.910 lei, iar această valoare cuprinde inclusiv actualizarea sumelor datorate.
Pe de altă parte, este adevărat că Sentința civilă nr. 4064 din_ a T. ui Sălaj care constituie titlu executoriu prevede despăgubiri periodice, pe zile, fixând ca termen limită de acumulare a despăgubirilor ziua eliberării și ecologizării terenului sau ziua valorificării bunului imobil prin vânzare.
Așa fiind, nu mai este nevoie de începerea unei noi executări, ci executarea silită deja începută poate continua împotriva contestatoarei-debitor până la
realizarea integrală a obligației stipulate în titlul executoriu, care curge zi cu zi, până la termenul la care se consideră îndeplinită și obligația de a face principală.
Or, contestatoarea nu a executat obligația principală de face stabilită în sarcina sa. Din partea creditoarei intimate, această obligație este stinsă numai la data de_, dată la care s-a realizat valorificarea bunului prin vânzarea acestuia în cadrul procedurii de reorganizare.
Prin urmare, contestatoarea mai datorează despăgubiri intimatei pentru perioada cuprinsă între data de_, dată până la care despăgubirile periodice au fost achitate în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile pronunțate asupra precedentei contestații la executare introduse de către debitoare și data de_, data la care bunul litigios a ieșit din patrimoniul intimatei, fiind valorificat în cadrul procedurii de reorganizare a acesteia.
Pentru această perioadă de 132 zile, cuantumul total al datoriei este 327.888 lei, compus din daune rezultate din paza și supravegherea specializată a bunului -
114.180 lei și daune rezultând din nevalorificarea bunului în procedura de reorganizare - 213.708 lei.
Tot astfel, onorariul executorului judecătoresc pretins pentru continuarea executării trebuie să se raporteze la valoarea de 327.888 lei, valoarea debitului pentru care continuă executarea, iar nu la valoarea de 468.400 lei, valoarea debitului pretins de creditor.
Împotriva hotărârii astfel rezumate au declarat recurs ambele părți.
Intimata SC U. E. SA Z. solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
Criticile sale vizează următoarele:
Prin cererea de executare silită am solicitat executorului judecătoresc să procedeze la actualizarea sumei datorate în funcție de cursul monedei naționale determinat la data plății efective a obligației cuprinse în titlul executoriu, în temeiul art.371 alin.3 Cod de procedură civilă. Prin OP nr.700/_ contestatoarea a virat suma de 1.200.410,00 lei, care nu cuprinde și sumele ce ar fi rezultat prin actualizarea sumei datorate în funcție de cursul monedei naționale determinat la data plății efective a obligației cuprinse în titlul executoriu.
Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că sumele rezultate prin actualizarea sumei datorate în funcție de cursul monedei naționale determinat la data plății efective a obligației cuprinse în titlul executoriu sunt datorate doar de la data de_ ci pentru toată perioada.
Se concluzionează că suma rămasă de executat este de 468.400 lei, prin actualizarea sumelor, conform art.371 al.3 Cod procedură civilă.
Recurenta Administrația N. a R. de S. și P. S. U. T.
5. B. (A. - UT 5. B. ), solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a contestației la executare, cu consecința încetării executării silite, pentru suma de 327.888 lei.
Susține recurenta că solicitarea de a fi executată silit A. - UT 5. B. este un abuz din partea creditoarei SC U. E. Z. SA, prin administrator judiciar I&I I. S. și pentru faptul că prin Sentința civilă nr.2620/_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Sălaj, societatea creditoare nu se mai afla sub incidența Legii nr.85/2006 a insolvenței. Este un anatocism dacă se
respinge recursul deoarece cu această sumă se depășește valoarea contabilă a stocului cărbune rezervă de stat.
Deliberând asupra recursurilor de față, tribunalul reține următoarele:
Sumele pentru care s-a pornit executarea silită în dosarul execuțional nr.488/2011 al BEJ K. L. F. sunt calculate și solicitate ca atare de către creditoarea SC U. E. SA, fără mențiunea că se solicită actualizarea acestora.
Această solicitare a fost formulată mult mai târziu, abia la data de_ (f.71, din dosarul execuțional).
Data formulării cererii de executare silită este_ iar legalitatea desfășurării executării silite a făcut obiectul cercetării judecătorești în dosar nr._ al T. ui Sălaj, în care s-a pronunțat decizia civilă nr.462/2012 a T. ui Sălaj. Prin urmare, ținând cont de aceasta, prima instanță a avut a verifica exclusiv derularea ulterioară a executării silite, observând corect că obligația principală, de a face, a fost stinsă la data de_, când bunul a fost valorificat în procedura de
reorganizare.
Pentru intervalul_ -_ au fost în mod corect efectuate calculele pentru sumele datorate, al căror cuantum este de 327.888 lei.
Se constată, pentru cele ce preced, că hotărârea atacată este legală și temeinică, drept pentru care în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă recursul de față va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatoarea Administrația
N. a R. de S. și P. S., U. T. 5. B. și intimata SC U.
E. SA Z. contra sentinței civile nr.353/2013 a Judecătoriei Z. . Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. G. K. M. I. D. C. P. E.
Plecată în C. O. semnează prim grefier C. D.
Red.I.D./_
Dact.Ș.L./_ /2 ex. Judecător fond P. C. Rareș
← Decizia civilă nr. 245/2013. Contestaţie la executare | Decizia civilă nr. 435/2013. Contestaţie la executare → |
---|