Decizia civilă nr. 69/2013. Anulare act
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 69/2013 Ședința publică din 22 ianuarie 2013 Completul compus din:
Președinte: I. D.
Judecător: D. G., președinte secție civilă Judecător: K. M., președinte tribunal
Grefier: C. P. E.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra recursul declarat de pârâtul D.
D. N., cu domiciliul în orașul Ș. S., str. G. L., Bl. L 4, ap. 3, județul Sălaj, împotriva sentinței civilă nr. 553 din 16 mai 2012, pronunțată de J. Ș. S. în dosar nr._, având ca obiect anulare act anularea încheierii de intabulare - rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 04 decembrie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr. 553 din 16 mai 2012 J. Ș. S. a admis acțiunea precizată formulată de reclamantele D. B. și C. E. împotriva pârâților P. F., Dregan D. -N., C. M., P. I. și V. S. .
S-a anulat în parte încheierea de întabulare nr. 3785/_ din CF 192N Ș.
S. efectuată pe numele lui P. M. F. asupra suprafeței de 7225 mp teren, respectiv suprafața de 2202 mp aferentă nr. cad. 479 și suprafața de 5023 mp din nr. cad. 480.
S-a dispus parcelarea nr. cad. 479 în cadastral 479/1 în suprafață de 2202 și cadastral 479/2 în suprafață de 1117 mp și a nr. cad. 480 în cadastral 480/1 în suprafață de 5023 mp și cadastral 480/2 în suprafață de 2203 mp.
S-a dispus radierea dreptului de proprietate al defunctei P. M. F. asupra suprafeței de 7225 mp teren aferent nr. cadastrale 479/1 în suprafață de 2202 mp și 480/1 în suprafață de 5023 mp.
S-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11424/_ încheiat între P. F. și pârâtul Dregan D. N.
, în calitate de cumpărător, cu privire la suprafața de 7225 mp teren înscris în CF 192 N Ș. S., transcris în CF 51170 Ș. S. și CF 51171 Ș. S. ,
aferent nr. cadastrale noi nr. 479/1 în suprafață de 2202 mp și 480/1 în suprafață de 5023 mp.
S-a dispus anularea parțială a încheierii de întabulare nr. 4008 din CF 192 N din_, transcris în CF 51170 Ș. S. și CF 51171 Ș. S. în ceea ce privește suprafața de 7225 mp aferentă nr. cadastrale noi 479/1 în suprafață de 2202 mp și 480/1 în suprafață de 5023 mp.
S-a dispus reînscrierea dreptului de proprietatea al pârâtului Dregan D. N. cu privire la suprafața de 3320 mp aferent nr. cadastrale noi 479/2 în suprafață de 1117 mp și 480/2 în suprafață de 2203 mp conform planului de situație anexa 1 întocmit de expert Tarcea I., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1533 din 16 noiembrie 1999, s-a admis acțiunea reclamantelor Debre V., D. B., C. Erszebet împotriva pârâților P. F., Comisia Locală Ș. S. și Comisia Județeană Sălaj și s-a dispus anularea parțială a T.P. nr. 57933/35871 emis la data de 9 martie 1994 în sensul că pârâtei să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole pe care le-a avut în Pustă Vale, în loc de Hotarul Ș. lui.
Deși această hotărâre a rămas irevocabilă, defuncta Pinte F. prin încheierea nr.3785 din 16 noiembrie 2005 Oficiul de cadastru obține înscrierea dreptului de proprietate asupra suprafeței totale de teren de 15801 mp teren aferent nr. cad. 479, 480, 481, teren din care suprafața de 8700 mp din litigiu nu o mai deținea în proprietate.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.11424 din 22 noiembrie 2005 pârâta și-a înstrăinat dreptul dobândit în baza Legii nr.18/1991 în favoarea cumpărătorului D. D. -N. .
Prin încheierea nr.4008 din_ noul proprietar al terenului litigios și-a întabulat dreptul în CF, așa cum rezultă din foaia de proprietate a CF 192 N SS
.
Prin sentința civilă nr.1153 din 21 noiembrie 2006 pronunțată de J. Ș.
S. în dosarul nr._, a fost admisă plângerea reclamantelor din prezenta cauză și au fost obligate Comisia locală de fond funciar și Comisia județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate să le pună în posesie pe reclamante cu suprafața de 8700 mp. pe vechiul amplasament din parcela "Hotarul Ș. lui"; și să emită titlul de proprietate în acest sens.
Însă între timp, noul proprietar al terenului și-a întabulat în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit prin cumpărare de la defuncta P. F. .
Examinând concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că terenul reclamantelor amplasat în parcela "Hotarul Ș. lui";, care a făcut și obiectul Sentinței Civile nr. 1153/2006 a Judecătoriei Ș. S., este unul și același cu terenul care a făcut obiectul dosarului nr. 355/1999 în care s-a pronunțat Sentința Civilă nr. 1533/1999 a Judecătoriei Ș. S. .
Din suprafața totală de 8588 mp a reclamantelor, care a făcut obiectul Sentinței Civile nr. 1153/2006 și a dosarului nr. 355/1999 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1533/1999 a Judecătoriei Ș. S., a fost vândută de către P.
F. suprafața de 7225 mp numitului Dregan D. N. (suprafața de 7225 mp face parte din parcelele cu nr. cad. 479 și 480 din CF 192/N Ș. S. .
În consecință, rezultă că există identitate între terenul de 8700 mp. deținut de reclamante și care a făcut obiectul sentinței civile nr.1533/1999 a Judecătoriei Ș. S. și al sentinței civile nr.1153/2006 a Judecătoriei Ș. S. și cel înscris în titlul de proprietate nr.57933/35871 emis pe numele pârâtei P. F. și înscris în CF nr.192 nedefinitiv Ș. S. .
Având în vedere concluziile raportului de expertiză și reținând că la momentul întabulării de către defuncta Pinte F. a dreptului de proprietate asupra de 8700 mp din litigiu, această suprafață nu era în proprietatea defunctei, așa cum rezultă din dispozitivul Sentinței Civilă nr. 1533 din 16 noiembrie 1999, instanța apreciază că este întemeiată cererea reclamantelor de anulare a încheierii de întabulare și va dispune anularea în parte a încheierii de întabulare nr. 3785/_ din CF 192N Ș. S. efectuată pe numele lui P. M. F. asupra suprafeței de 7225 mp teren, respectiv suprafața de 2202 mp aferentă nr. cad. 479 și suprafața de 5023 mp din nr. cad. 480.
De asemenea, din probele testimoniale administrate în cauză, rezultă că pârâtului i s-a comunicat înainte de încheierea tranzacției, că terenul este în litigiu și că nu este proprietatea numitei P. F. . Astfel, din declarația martorului Bagoly Istvan, rezultă faptul că numitul Jurj A. i-a comunicat pârâtului că terenul respectiv nu este a lui P. ci al familiei D. din P. .
De asemenea, din declarația martorului Gall N. I. rezultă că pârâtul a fost atenționat că terenul cumpărat de acesta este cu probleme.
Aceste declarații coroborate cu neprezentarea pârâtului la interogatoriu, așa cum s-a menționat mai sus, conduc la concluzia că pârâtul a fost un cumpărător de rea credință. A cumpărat un teren despre care știa că este în litigiu. Pârâtul putea, cu minime diligențe, să întreprindă demersuri pentru a cunoaște adevăratul proprietar.
Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs pârâtul Dregan D. N. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii precizate a reclamanților, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivul de recurs invocat pârâtul consideră hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică întrucât sentința conține date eronate cu privire la cartea funciară în care este înscris imobilul litigios și cu privire la numărul topografic de identificare a imobilului în litigiu reținându-se că la 14 iunie 2006 reclamantele au solicitat anularea încheierii de intabulare a pârâtei din CF 997 Ș. nr. top 162 pentru terenul în suprafață de 8700 mp. însă din probatoriul administrat în dosar nr. 855/1999 rezultă că pârâtele au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru două terenuri înscrise în CF 977 Ș. nr. top 1622 și CF 1300 Ș. nr. top 1621.
Se mai arată că s-a admis plângerea precizată a reclamantelor, la termenul din 14 noiembrie 2006 prin care au cerut constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de_ deși obiectul contractului era terenul
înscris în CF 192 N Ș. nr. cad. 479 și 480, iar pârâtul a fost citat la interogatoriu la un singur termen de judecată din 5 noiembrie 2008 când citația a fost înmânată unei persoane numită M. Dănuța la sediul unei firme și nu a mai primit altă citație. Mai arată pârâtul că buna sa credință rezidă și din modul cum a cumpărat terenul ca urmare a unui anunț postat pe televiziunea prin cablu care a fost făcut public și că reclamantele deși aveau o sentință definitivă din anul 1999 au rămas în pasivitate și nu au notat nici procesul și nici sentința în cartea funciară pentru a fi opozabilă față de terți. Se mai arată că instanța de fond nu a analizat dacă reclamantele invocă un drept de proprietate asupra imobilelor cu nr. 1621 și 1622 înscrise în CF 1300 și CF 977 Ș. S., însă expertul nu a identificat din punct de vedere topografic terenul reclamantelor ca să constate că li s-a reconstituit dreptul pe parcelele cu nr. top 1620 și 1621 și nu asupra parcelei nr. top 1628(devenit cadastral 479) cu ocazia intabulării titlului de proprietate, însă vânzătoarea P. F. nu a intabulat titlul de proprietate asupra acestor parcele astfel ca reclamantele nu pot justifica vre-un interes în anularea încheierii de
intabulare.
Recursul pârâtului Dregan D. N. nu este întemeiat.
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, ,,Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii";, iar conform art. 98 din același act normativ ,, Schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului";.
În cazul în speță pârâtul a fost citat în cauză de la domiciliul cunoscut adică cel menționat în contractul de vânzare cumpărare, unde a primit toate citațiile.
Astfel la termenul din_ pârâtul formulează personal cerere de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător și depune împuternicire avocațială (fila 34, 39, 41 - dosar fond).
Este de reținut că pârâtul prin cerere de amânare din_ nu indică un alt domiciliu la care acesta să fie citat, iar pe durata procesului deși avea avocat ales nu s-a făcut mențiune despre un alt domiciliu la care să fie citat (fila 41- dosar fond).
Apoi pentru termenul de judecată din_ citația din_ este semnată de primire tot de persoana numită M. Dănuța care semnează și în data de_ dovada de comunicare a hotărârii atacate (fila 190 - dosar fond).
Este adevărat că pârâtul recurent a fost citat o singură dată pentru interogatoriu însă în condițiile în care recurentul a avut apărător ales, acesta trebuia și putea să-i explice importanța probelor încuviințate și care au fost depuse în scris.
Pe fondul cauzei este de reținut că terenul în litigiu în suprafață de 7225 mp situat în locul numit Hotarul Ș. slui a aparținut antecesorilor reclamantelor însă
comisiile de fond funciar au reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui teren pe numele defunctei P. M. F., fiindu-i eliberat T. P. nr. 57933/ 35871/_ (fila 97- 98 - dosar nr._, acvirat) .
Dar acest T.P emis pe numele defunctei P. F. a fost anulat în parte, defunctei urmând să i se reconstituie dreptul de proprietate în Pusta Vale și nu în Hotarul Ș. lui conform sentinței civile nr. 1533/1999 pronunțată de J. Ș.
S. în dosarul nr. 855/1999 (dosar acvirat).
Deși sentința civilă nr. 1533/ 16 noiembrie 1999a rămas definitivă și irevocabilă defuncta P. F. prin Încheierea nr. 3785/_ își înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară nr. 192 N Ș. S. asupra suprafeței totale de teren de 15.801 mp, teren aferent nr. cadastral 479, 480, 481, din cele 7225 mp cea din litigiu nu o mai deținea în proprietate.
Trebuie reținut că prin sentința civilă nr. 1153/_ J. Ș. S. a admis plângerea reclamantelor și a obligat cele două comisii, cea locală Ș. S. și cea județeană de fond funciar să le pună în posesie cu suprafața de 8700 mp. în locul numit Hotarul Ș. S., pe vechiul amplasament și să elibereze TP pe acest teren (fila 57-58 - dosar nr._ - dosar acvirat).
Defuncta, în baza contractului autentic nr. 11242/_ înstrăinează terenul înscris în CF 192N cadastral 479 și 480 pârâtul recurent D. D. N. (fila 34 - dosar nr._ ).
Este de reținut că acest contract de vânzare cumpărare este întocmit cu rea credință din partea ambelor părți, în condițiile în care vânzătoarea nu era proprietara bunului înstrăinat iar cumpărătorul știa că bunul nu-i aparține acesteia.
În acest sens din declarația martorului Bagoly Istvan rezultă că numitul Jurj Anton i-a comunicat pârâtului că terenul respectiv nu este a lui P. ci al familiei
D. din P., iar martorul Gall N. arată că pârâtul a fost atenționat că terenul cumpărat de acesta este cu probleme (fila 60 - 61 - dosar fond).
Aceste declarații coroborate cu neprezentarea pârâtului la interogatoriu duc la concluzia că pârâtul a fost cumpărător de rea credință, iar cu minime diligențe putea să facă demersuri pentru a cunoaște adevăratul proprietar. Procedând în acest fel pârâtul și-a asumat un risc și anume acela al desființării actului .
De altfel există înscrisuri depuse în recurs din care rezultă că pârâtul recurent cunoștea zona în care este situat terenul în litigiu deoarece a cumpărat mai multe parcele de teren pentru societatea comercială pe care o reprezintă și care apare și pe citația aparent necomunicată (f. 35-36).
Apoi reclamantele nu pot fi acuzate că au rămas în pasivitate în apărarea drepturilor lor întrucât în raport cu procesele purtate pentru drepturile lor la momentul când au aflat de intabularea titlului pârâtului au notat procesul.
Concluziile expertizei topografice efectuate în cauză au evidențiat suprapunerea dintre terenul reconstituit reclamantelor prin hotărâre judecătorească și cel înstrăinat recurentului. De fapt recurentul nici prin avocat și nici personal nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză (fila 96-98, 132-134 - dosar fond).
Așa încât toate neconcordanțele topografice cu privire la terenul în litigiu au fost soluționate prin expertiza efectuată în cauză.
Prin urmare în mod justificat prima instanță a admis acțiunea precizată a reclamantelor și a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11424/_ încheiat între P. F. și pârâtul Dregan D. N. în calitate de cumpărător cu privire la suprafața de 7225 mp teren înscris în CF 192N Ș. S. teren înscris în CF 51170 Ș. S. și CF 51171 Ș. S. aferent nr. cad. Nr. 479/1 în suprafața de 2202 mp și 480/1 în suprafață de 5023 mp.
În consecință în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Dregan D. N. împotriva sentinței civile nr. 553 din_ a judecătoriei Ș. S. .
În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtul recurent va fi obligat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamantele D. E. și
C. E. .
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Dregan D. N. împotriva sentinței civile nr. 553 din_ a Judecătoriei Ș. S. .
Obligă pârâtul recurent la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamantele D. E. și C. E. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _ | . | ||
Președinte, Judecător, | Judecător, | Grefier, | |
I. D. D. G. K. M. | C. P. | E. |
Red. D.G./_ /dact. ECP/_ /2 ex. jud. fond M. A. D.
← Decizia civilă nr. 4271/2013. Anulare act | Decizia civilă nr. 552/2013. Anulare act → |
---|