Încheierea civilă nr. 128/2013. Anulare act

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 128/A/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 12 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. -F. D.

Judecător M. O. -S. Grefier C. -G. H.

Pe rol este soluționarea cererii de abținere formulată de judecător O. R. G. în cauza privind pe apelant O. E. și pe intimat S. V., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,

INSTANȚA

Prin cererea de abținere formulată la data de_ în prezentul dosar doamna judecător O. -R. G., membră a completului 6A a arătat că înțelege să se abțină de la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul T. ului C. în apel și repartizat aleatoriu completului 6A, întrucât asupra unor aspecte invocate în prezenta cauză ( cum este împrejurarea că în Certificatul de moștenitor nr. 59/2005 nu au fost trecute cotele ce revin fiecărui moștenitor) s-a pronunțat prin Sentința civilă nr. 6763/2007 dată în dosarul nr._ acvirat la prezentul dosar.

În drept, au fost invocate prevederile art. 27 pct. 7 C.pr.civ. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Abținerea, reglementată de C.pr.civ ca un incident procedural, este posibilitatea recunoscută de lege judecătorului de a solicita îndepărtarea în cazul în care se află în una dintre situațiile strict prevăzute de art. 27 C.pr.civ.

Temeiul de abținere invocat de către este cel prevăzut de art. 27 pct. 7 C.pr.civ.- judecătorul și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă.

Față de aceste împrejurări, instanța apreciază că motivul de abținere invocat este incident în cauză, cererea urmând a fi admisă în baza art. 27 punctul 7 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite declarația de abținere formulată de doamna judecător O. R. G. .

1

Dispune înlăturarea acesteia din compunerea completului 6 A de la judecarea dosarului civil nr._ al T. ului C. și înlocuirea sa cu doamna judecător M.

  1. S., conform listei de permanență. Fără cale de atac.

    Pronunțată în ședința publică din data de 12 septembrie 2013.

    Președinte,

    1. -F. D.

Judecător,

M. O. -S.

Grefier,

C. -G. H.

Red. A.D./C.H. 12 Septembrie 2013

2 ex

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 128/2013. Anulare act