Decizia civilă nr. 738/2013. Ordonanta presedintiala

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIE CIVILA NR. 738/R/2013

Ședința publică de la 09 Iulie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE C. -V. B.

Judecător C. -A. C. Judecător O. R. G. Grefier E. C.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe recurent B. L. -G.

,împotriva Sentinței civile nr. 6951/_, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, în dosar nr._, privind și pe intimat C. G., CU D. A., intimat B. S. M., CU D. A., intimat C. G., intimat C. G. LA O. 1, intimat B. S. -M. LA O. 1, având ca obiect, ordonanță președințială .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul B.

L. G. asistat de av. C. C. și reprezentantul intimaților av. D.

G., lipsind:

  • intimat Reclamant - B. S. M., CU D. A.

    • intimat Reclamant - B. S. -M. LA O. 1

    • intimat Reclamant - C. G. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

T. ul constată că este legal investit cu judecarea cauzei.

Se constată în ce privește prezentul recurs, că acesta a fost declarat, motivat și comunicat în termen, fiind legal timbrat.

Reprezentantul intimaților, depune la dosar o întâmpinare și copia minutei Sentinței civile nr. 21426/_, din care un exemplar din întâmpinare, arată că i-a comunicat reprezentantei recurentului.

depune la dosar un set de acte, cu mențiunea pentru conformitate cu originalul, respectiv copia acțiunii civile privind acțiunea civilă înregistrată sub nr._, adeverința nr. 404/_, eliberată de Asociația de Proprietari, din C. -N., str. B., Timișului, Rodnei, procesul - verbal nr. 184 /_, încheiat de BEJ STOLNEAN D. M., o adeverință eliberată de CONSILIUL JUDETEAN C., chitanța privind plata c/v servicii citația emisă de M.A.I. C., SECTIA 7 POLIȚIE, un referat întocmit la data de_, adeverința eliberată de COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICAȚII AUGUSTIN MAIOR,privind pe minor, o adeverința medicală privind pe minor, o scrisoare medicală privind pe acesta. De asemenea.

T. ul îl întreabă pe intimatul B. S. dacă unde a locuit a avut consum la utilități.

Intimatul arată că nu a avut încălzire, apă, gaz, însă lucrează la o unitate militară și merge mult pe traseu, căldură nu a folosit, dar apă a consumata avut un consum de 202 lei.

Reprezentanta recurentului, av. C. C. ,arată că i-a fost comunicată întâmpinarea. De asemenea, arată că în ce privește dosarul a cărui acțiune s-a depus la dosar se află în faza căii de atac și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentantul intimaților, arată că intimatul jr. nu și-a luat BAC-ul și a suferit un atac de panică, de asemenea acesta trebuie să se prezinte la sesiunea din toamnă de BAC și trebuie să învețe,însă nu are condițiile necesare. De asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat și solicită acordarea cuvântului pe recurs.

T. ul constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă dezbaterea cauzei și acordă cuvântul cu privire la recurs.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, respectiv modificarea Ordonanței Președințiale, în sensul respingerii cererii intimaților, privind integrarea lor în locuință, cu cheltuieli de judecată. În susținerile sale arată că în ce privește copilul, acesta s-a reintegrat cu mama sa, în familia intimaților unde locuiesc împreună cu tata și sora acesteia, condiții în care nu poate să se pregătească pentru BAC. Solicită a se constata că aceasta a fost hotărârea instanței de fond, care a fost una total greșită, fiind reintegrat intimata în imobil,s-a ajuns să stea recurentul cu două soții. Consideră că sub acest aspect, instanța a făcut o aplicare greșită a legii. Față de momentul pronunțării

acțiunii s-a realizat integrarea în familie în luna mai, deoarece s-a susținut că au optat pentru acest regim, deoarece nu au unde locui. Faptul că în ce privește pe intimată, aceasta a plecat din locuință de bună voie, pentru a o îngriji pe mama sa, care fiind bolnavă, nu putea locui singură. Se mai susține că în ce privește copilul părții are activități extrașcolare, frecventând Ansamblul Folcloric "Izvorașul ". Solicită a se constata că nu sunt îndeplinite condițiile art. 581 C.pr.c. privind urgența, pe motiv că nu a fost dovedită. Susținerea reprezentantului intimaților, că a fost obligat să iasă din locuință în urmă cu 2 ani, a fost pentru că s-a ajuns din cauza aceasta la divorț. În momentul în care acesta și-a refăcut viața au venit să locuiască intimații cu el împreună, într-o suprafață locuibilă, de 17,75 m.p.Ca urmare, consideră că nu poate fi îndeplinită sub nici o formă condiția urgenței. De asemenea, arată că în prezent recurentul achită consumul pentru toate persoanele ce locuiesc în imobil.

Reprezentantul intimaților,solicită respingerea recursului, pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. În susținerile sale arată că intimatul față de mama lui care locuia la țară în Apahida, nu avea nici o obligație, de întreținere. În ce privește pe recurent, acesta are o obligație de întreținere a fiului său, care este elev. Cu privire la afirmația că intimații au plecat de bună voie din imobilul, de pe str. B., arată că se cunosc condițiile pentru care aceștia au plecat. Respectiv a plecat intimata la mama sa care ieșise din spital și avea nevoie de îngrijiri. Așa cum reiese din declarațiile martorilor audiați în cauză, recurentul a ținut gol imobilul de pe str. B., nelăsându-l nici pe fiul lui să stea acolo. Solicită a se constat că acțiunea intimaților a fost admisă și s-a dispus reintegrarea, însă li se refuză de recurent accesul.

Reprezentanta recurentului în replică, arată că ordonanța președințială nu are obiect evacuarea ci doar a se constata că și-au pierdut dreptul de a locui în apartament. A mai arătat că recurentul are o femeie care la 2-3 zile merge pe la apartament și aceasta îi achită cheltuielile cât este plecat.

T. UL

Reține că prin Sentința civilă nr. 6951/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr._, a fost admisă cererea de

ordonanță președințială formulată de către reclamanții C. G. (fosta B.

G. ) si B. S. M. , în contradictoriu cu pârâtul B. -L. G. .

S-a dispus reintegrarea reclamantilor in domiciliul lor, si anume in imobilul situat in C. -N., str. B. nr. 64, bloc B2, scara 1, corp 14, etaj 2, ap. 6, jud. C., cu titlu vremelnic, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond formulate de catre parat, înregistrate in dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., avand ca obiect actiune in constatare.

A fost obligată paratul sa plateasca reclamantilor suma de 310,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 10 lei reprezinta taxa judiciara de timbru, suma de 0,3 lei reprezinta timbru judiciar, iar suma de 300 lei reprezinta onorariu avocat.

Vremelnică și executorie.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Analizând cuprinsul cererii de ordonanta presedintiala formulata de catre reclamanti si probele administrate in cauza, verificând condițiile de admisibilitate pentru pronuntarea unei ordonante presedintiale asa cum sunt acestea prevazute de textul art. 581 alin. 1 C.pr.civ., si anume urgența, vremelnicia masurii si neprejudecarea fondului, instanta apreciaza ca cererea formulata de catre reclamanti este intemeiata si urmeaza a fi admisa, pentru considerentele de mai jos.

Intre Consiliul Local al Municipiului C. -N. si paratul B. -L. G. (la acea data B. G. ) s-a incheiat contractul de inchiriere nr. 186264/_, avand ca obiect imobilul in litigiu, situat in C. -N., str. B. nr. 64, bloc B2, scara 1, corp 14, etaj 2, ap. 6, jud. C., locuinta sociala, compus din 1 camera in suprafata de 17,72 mp si dependinte in suprafata de 25,59 mp, termenul inchirierii fiind de 7 luni (f. 52-53). In contract s-a mentionat ca locuinta va fi folosita de chirias si familia sa, compusa din 3 persoane, titular al contractului de inchiriere fiind paratul.

In fisa suprafetei locative ce reprezinta Anexa nr. 1, parte integranta din contractul de inchiriere, au fost inscrisi titularul contractului, paratul B.

-L. G. (la acea data B. G. ), sotia paratului de la acea data, reclamanta C. G. (la data respectiva B. G. ) si fiul lor, reclamantul B. S. M., minor la data respectiva.

Prin actul aditional nr. 1 a fost prelungita durata contractului de inchiriere pana la data de_ .

Ulterior, in anul 2011, reclamanta si paratul au divortat (f. 57-58), insa nu si-au partajat bunurile, iar cererea reclamantei C. G. de atribuire a beneficiului contractului de inchiriere cu privire la locuinta in litigiu a fost respinsa, retinandu-se ca partile locuiesc impreuna in apartament si nu s-a facut referire la vreun comportament abuziv al paratului in legatura cu folosinta apartamentului. La interogatoriu reclamanta C. G. a aratat ca nu a cerut evacuarea paratului deoarece nici paratul, nici dumneaei si copilul nu aveau unde sa locuiasca (raspuns la intrebarea nr. 3, f. 90).

Dupa divort, in luna aprilie 2011, reclamanta C. G. a plecat temporar din locuinta in litigiu pentru a-si ingriji mama, care era bolnava, si a locuit la domiciliul mamei sale din comuna Apahida. Instanta va retine ca starea de sanatate precara a mamei reclamantei C. G., d-na D. Ana a fost dovedita atat prin inscrisul medical depus de catre reclamanta la dosar (f. 65-66), cat si prin declaratia martorei M. C. (f. 104), care a aratat ca stia ca mama reclamantei era bolnava din discutiile cu reclamanta si cu mama acesteia.

Reclamantul B. S. M. a continuat sa locuiasca in imobilul in litigiu, insa a locuit si la bunica sa, in comuna Apahida, impreuna cu mama sa, C. G. . In aceasta perioada reclamanta C. G. a venit la apartamentul in litigiu pentru a avea grija de fiul sau si pentru a face curatenie, asa cum rezulta din declaratia martorei Leordean I. (f. 103).

Candva in cursul verii anului 2011 paratul a schimbat usa de acces in apartament, in contextul in care mai multi locatari din imobil si-au schimbat usile, si a dat o cheie fiului sau, reclamantul B. S. M., insa ulterior i-a cerut-o inapoi, astfel ca reclamantii nu au mai avut acces in imobil si nu au nici in prezent acces in imobil.

La solicitarea paratului, reclamantii au fost scosi de la cheltuielile de intretinere ale imobilului in litigiu, asa cum rezulta din adeverinta emisa de Asociatia Locatarilor Timisului, B., Rodnei nr. 352/_ (f. 33) si din recunoasterea paratului la interogatoriu (raspunsurile la intrebarile nr. 7 si 12, f. 87 si 88).

In data de_ paratul a formulat o actiune civila impotriva fostei sotii, reclamanta C. G., in dosarul civil nr._ al J. i C. -N.

, solicitand sa se constate ca fosta sotie si-a pierdut dreptul locativ stabilit in favoarea ei prin contractul de inchiriere nr. 186264/_ incheiat cu Consiliul Local al Municipiului C. -N., privind imobilul situat in C. -N., str. B. nr. 64, bloc B2, scara 1, corp 14, etaj 2, ap. 6, jud. C., compus dintr-o camera si dependinte (f. 6-7). Cererea de chemare in judecata formulata de catre parat a fost respinsa de catre Judecatoria C. -N. prin sentinta civila nr. 21426/0_, insa hotararea judecatoreasca pronuntata in dosarul civil nr._ nu este irevocabila.

Paratul s-a casatorit la data de_ cu d-na L. C. -L. tina (in prezent B. -L. C. -L. tina) (f. 77), iar in cartile de identitate cei doi soti figureaza cu domiciliul la imobilul in litigiu (f. 107). Sotia paratului are un copil minor dintr-o casatorie anterioara, Georgiou I. nis-Challas (f. 110), care i-a fost incredintat mamei prin hotararea de divort (f. 111-113).

Din declaratia martorei M. C. rezulta ca mama reclamantei vrea sa vanda garsoniera in care locuieste pentru a se muta la tara (f. 104 verso).

Indiferent daca mama reclamantei isi va vinde locuinta sau nu, instanta apreciaza ca este indeplinita conditia urgentei prev. de art. 581 alin. 1 C.pr.civ.

Aceasta deoarece reclamanta C. G. lucreaza in C. -N., la SC PROM. ERV SRL, pe str. A. V. nr. 140-142 (f. 9), iar reclamantul B. S.

M. este elev in clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Comunicatii "AUGUSTIN MAIOR"; din C. -N., la invatamant de zi (f. 26) si este inscris in formatia de dansuri populare a Asociatiei Folclorice Izvorasul din C. -N., avand repetitii de doua ori pe saptamana, dupa-amiaza (f. 43). Or, in aceste conditii, este dificil pentru reclamanti sa faca zilnic naveta din Apahida in C.

-N. la locul de munca in cazul reclamantei C. G., respectiv la scoala si la repetitii in cazul reclamantului B. S. M. . Nu trebuie omis nici faptul ca reclamantul B. S. M. va sustine in scurt timp examenul de bacalaureat si are nevoie de o locuinta unde sa invete, iar naveta din Apahida in C. -N. la scoala i-ar crea un stres suplimentar, pe langa cel inerent programului de invatare pentru bacalaureat.

In plus, instanta observa ca cei doi reclamanti sunt in continuare chiriasi ai imobilului in litigiu, figureaza inscrisi, alaturi de parat, in fisa suprafetei locative a contractului de inchiriere, prin urmare, cata vreme nu s-a stabilit printr-o hotatare judecatoreasca ca si-au pierdut dreptul locativ, reclamantii au dreptul sa locuiasca in apartamentul in litigiu.

Este adevarat ca in prezent paratul este casatorit cu o alta femeie, iar sotia paratului are un copil minor dintr-o casatorie anterioara, copil ce i-a fost incredintat mamei spre crestere si educare si ca, in aceste conditii, poate fi dificil sau chiar imposibil ca cinci persoane sa locuiasca intr-un apartament compus din 1 camera in suprafata de 17,72 mp si dependinte in suprafata de 25,59 mp.

Cu toate acestea, instanta observa ca si apartamentul in care locuieste mama reclamantei, din comuna Apahida, jud. C., este compus tot dintr-o camera, de aproximativ 12 mp (raspunsul reclamantei la intrebarea nr. 7 a interogatoriului, fila 91 fata si verso), in care locuiesc in prezent trei persoane si pe care mama reclamantei intentioneaza sa-l vanda.

Pe de alta parte, mama reclamantei nu are obligatia de a-i lasa pe reclamanti sa locuiasca in continuare in apartamentul sau, reclamantii fiind doar tolerati in acel apartament, in timp ce cu privire la apartamentul in litigiu, din C. -N., str. B. nr. 64, bloc B2, scara 1, corp 14, etaj 2, ap. 6, jud. C. reclamantii au drepturi locative, drepturi pe care paratul ii impiedica sa le exercite prin faptul ca nu le-a pus la dispozitie reclamantilor o cheie de acces in apartament.

Instanta mai observa ca reclamanta C. G. obtine un venit net lunar in suma de 740 lei (f. 9), venit care in mod cert nu este suficient pentru a-i permite sa inchirieze o locuinta in conditiile pietei pentru dumneaei si pentru reclamantul B. S. M. si sa-si asigure si intretinerea, chiar cu luarea in considerare a faptului ca reclamantul B. S.

M. primeste pensie de intretinere de la parat.

Concluzionand, instanta apreciaza ca urgenta cererii de ordonanta presedintiala este justificata in primul rand prin situatia locativa a reclamantilor, care sunt in prezent tolerati in apartamentul mamei reclamantei, compus dintr-o camera, in al doilea rand prin faptul ca reclamanta C. G. lucreaza in C. -N. si face cheltuieli cu naveta pana la locul de munca, in al treilea rand prin faptul ca reclamantul B. S.

M. este elev in clasa a XII-a in C. -N., la invatamant de zi, are si repetitii de doua ori pe saptamana, dupa-amiaza, la Asociatia Folclorica Izvorasul din

C. -N. si urmeaza sa sustina in acest an examenul de bacalaureat, iar in al treilea rand prin situatia financiara a reclamantilor, care nu isi permit sa- si inchirieze o locuinta in conditiile pietei.

Pe de alta parte, chiar martorii propusi de catre parat, Greta M. si B.

E., au aratat ca in apartamentul in litigiu locuieste doar paratul (f. 105 verso, 106), martorul Greta M. a aratat ca nu o cunoaste pe sotia actuala a paratului (f. 105 verso), iar martora B. E. a reliefat ca nu stie unde locuieste in prezent actuala sotie a paratului (f. 106), aceasta in conditiile in care aceeasi martora a declarat ca intotdeauna cand vine paratul o suna pe martora la telefon, ca il vede pe parat cam de 2-3 ori pe saptamana, ca paratul o suna seara cand ajunge acasa si ca paratul i-a cerut martorei sa-i plateasca cheltuielile de bloc pentru ca paratul e plecat mult cu serviciul. Or, in aceste conditii, instanta apreciaza ca poate fi aplicata o prezumtie simpla, judecatoreasca, ca sotia paratului locuieste intr-un alt imobil, probabil chiar in imobilul indicat de catre reclamanti in intrebarea nr. 1 a interogatoriului, situat din C. -N., Aleea Negoiu nr. 2, ap. 45 (f. 86), chiar daca acest imobil este proprietatea d-nei L. P. a L., cumnata paratului (f. 109). De altfel, martora Leordean I. a aratat in declaratia sa ca intalnindu-se intamplator cu paratul, acesta i-a spus ca se va casatori, ca locuieste cu logodnica lui in apartamentul acesteia din Manastur si ca dupa casatorie vor inchiria acel apartament si apoi ei vor locui pe str. B. (f. 103).

In consecinta, instanta prezuma ca paratul are posibilitatea de a locui in prezent impreuna cu sotia sa si cu copilul acesteia din casatoria anterioara intr-un alt imobil din C. -N., astfel incat sa fie evitata situatia ca cinci persoane sa fie nevoite sa locuiasca intr-un apartament cu o camera.

Ca atare, se justifica reintegrarea reclamantilor in domiciliul lor din imobilul in litigiu.

Instanta observa ca este indeplinita si conditia vremelniciei masurii, intrucat reintegrarea reclamantilor in domiciliul lor din imobilul in litigiu urmeaza sa fie dispusa temporar, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond formulate de catre parat, inregistrate in dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., avand ca obiect actiune in constatare.

In fine, prin solutia data in cadrul ordonantei presedintiale, instanta nu va prejudeca fondul litigiului dintre parti, deci fondul actiunii in constatare formulate de catre parat, ci va lua doar o masura vremelnica.

Ca atare, cererea de ordonanta presedintiala este intemeiata si urmeaza a fi admisa.

Fata de considerentele de mai sus, vazand prev. art. 581 alin. 1 C.pr.civ., instanta va admite cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamantii C. G. (fosta B. G. ) si B. S. M. în contradictoriu cu pârâtul B. -L. G. .

In consecinta, instanta a reținut că va dispune reintegrarea reclamantilor in domiciliul lor, si anume in imobilul situat in C. -N., str.

B. nr. 64, bloc B2, scara 1, corp 14, etaj 2, ap. 6, jud. C., cu titlu vremelnic, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond formulate de catre parat, inregistrate in dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N.

, avand ca obiect actiune in constatare.

Instanta observa ca paratul B. -L. G. este in culpa procesuala, iar reclamantii C. G. (fosta B. G. ) si B. S. M. au solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu. Vazand prev. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanta il va obliga pe parat sa plateasca reclamantilor suma de 310,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 10 lei reprezinta taxa judiciara de timbru, suma de 0,3 lei reprezinta timbru judiciar, iar suma de 300 lei reprezinta onorariu avocat (f. 2, 121).

Împotriva Sentinței civile nr. 6951/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a declarat recurs pârâtul B. L. G. , care în temeiul art.304, pct.9, art.304, ind. 1, si art.312 V. C. pr.civ.a solicitat admiterea recursului, modificarea în întregime a ordonanței președințiale pronunțata in cauza, în sensul respingerii cererii introductive a reclamanților C. G. si B. S. M. care au solicitat reintegrarea lor în locuința situata in C. -N., str. B. nr.64, ap.6, jud.C., cu cheltuieli de judecata in ambele faze procesuale, pentru următoarele considerente:

Recurentul aarat ca reclamanții au părăsit domiciliul, fără a fi alungați in luna aprilie 2011, data de la care nu s-au mai întors. Daca doreau reinstalarea in locuința trebuiau sa o facă imediat după pretinsa alungare si nu in prezent după mai bine de doi ani.

Reclamanții justifica părăsirea domiciliului conjugal prin faptul ca mama reclamantei numita D. Ana, a fost bolnava fiind necesara îngrijirea acesteia. Din actul medical depus chiar de reclamanți intitulat "bilet de ieșire din spital", din data de_, rezulta afecțiunile de care aceasta a suferit,

din lectura acestora nerezultând in nici un caz necesitatea unei lipse a reclamantei de la domiciliul pe perioada de doi ani.

Instanța fondului motivează opinia sa prin aceea ca reclamanta C.

G. lucrează in C. -N., la S.C.PROMO SERV SRL, pe strada A. V. nr.140-142, iar reclamantul B. S. M. este elev in clasa XII la Colegiul Tehnic de Comunicații "Augustin Maior", la învățamânt de zi si este inscris si in formația de dansuri populare a ASOCIAȚIEI FOLCLORICE IZVORASUL din C. -N., având repetiții de doua ori pe săptămâna dupa- amiaza, fapte care impun ca aceștia sa facă zilnic naveta din Apahida (unde locuiau)la C. -N. . Se întreabă daca aceasta situație nu exista si in anul 2011 când aceștia au părăsit domiciliul conjugal ?

Aceasta motivare nu poate fi acceptata ca urgenta in condițiile in care pe parcursul celor doi ani reclamanți nu au întreprins nimic pentru a reveni la domiciliul conjugal.

Instanța invoca ca un alt argument pentru motivarea urgentei cererii împrejurarea ca mama reclamantei vrea sa vândă garsoniera in care locuiesc astfel ca reclamanții nu ar avea unde locui pentru viitor .Aceasta susținere nu poate fi avuta in vedere atât timp cat cei doi reclamanți au dat dovada de pasivitate total pe parcursul celor doi ani. De altfel chiar din aceasta pasivitate rezulta faptul ca reclamanții nu au dorit sa revină la domiciliu, gestul lor actual fiind determinat de faptul ca subsemnatul am promovat la Judecătoria Cluj-Napoca, dosarul civil nr._, prin care am dorit a se constata ca reclamanții si-au pierdut dreptul locativ stabilit prin contractul de închiriere încheiat cu Consiliul Local C. .

De asemenea prin ordonanța președințială pronunțata au fost violate disp. Legii 114/1996, anexa 1B, in care se arata ca o persoana trebuie sa dețină cel puțin o camera de 18 mp, aceasta fiind norma legala stabilita.

Or,in cazul de fata singura camera existent in apartament, are o suprafața de 17,75 mp, suprafața ce acoperă cel mult norma locativă a subsemnatului si nici intr-un caz pentru mine si cei doi reclamanți.

De altfel vreau sa arat ca in anul 2011 am divorțat de reclamanta astfel încât prin reintegrarea acestora in spațiu ar însemna sa locuiesc cu fosta soție intr-o încăpere de 17,75 m.p.In condițiile art.3O4,ind.1 VCPC, învederez instanței ca la data de_, m-am căsătorit cu numita L. C.

L. TINA, aceasta având dintr-o căsătorie anterioara are un copil minor, care i-a fost încredințat acesteia prin sentința de divorț, astfel ca subsemnatul locuiesc in prezent împreuna cu aceasta si cu fiul ei in spațiul de mai sus.

Daca s-ar da curs ordonanței președințiale ar însemna ca subsemnatul sa locuiesc cu fosta soție si fiul nostru, dar si cu actuala soție, împreuna cu minorul care i-a fost încredințat acesteia spre creștere si educare prin sentința de divorț, intr-o singura camera de dimensiunile arătate, aspect care este evident imoral.

Intimații C. G. si B. S. M., au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat,

Intimații arată că, mama intimatei, o persoana cu probleme de sănătate, urmează sa-și vândă imobilul, pentru a se retrage, 1a țara. Intimații care lucrează sau merg la scoală in C. -N., nu vor mai putea sa locuiască nici măcar in comuna Apahida, daca recursul ar fi admis.

Intimații mai arată că mama intimatei, Ia care locuiesc temporar, nu are nicio obligație legala de întreținere fata de aceștia, astfel încât, oricând, aceasta le poate spune sa plece. Recurentul insa, da, are o obligație de întreținere fata de fiul sau care este elev in C. -N., care trebuie să își susțină bacalaureatul, fiindcă nu s-a putut prezenta la prima sesiune din

cauza unei corigente care a survenit pe fondul problemelor legate de împrejurarea ca nu avea siguranța căminului, și pe fondul faptului ca tatăl sau se comporta inadecvat cu el. Intimatul desfășoară si activități extrașcolare in C. -N., după cum rezulta din actele depuse la dosar.

Faptul ca intimatul va susține nu peste mult timp examenul de bacalaureat, este in măsura sa atragă după sine urgenta in aceasta pricina. El are nevoie de un mediu propice pentru a învață, nu are nevoie de nesiguranța spațiului unde poate sa doarmă si sa învețe. Spectrul situației in care va ajunge sa nu mai aibă o locuința nici măcar in comuna Apahida, sau in cel mai fericit caz de a face naveta la mare depărtare de C., in ceva sat unde bunica lui își va găsi o casa țărăneasca, nu este in măsura sa asigure un mediu propice pentru a învăța pentru bacalaureat. Incalificabil gestul tatălui care ii abandonează înainte de bacalaureat, cu toate ca are obligație legala de întreținere, căci copilul își continua studiile.

Cu privire la împrejurarea ca au plecat de buna voie din imobilul de pe strada B., intimații a arătat intimata a plecat pana la mama sa care ieșise din spital după care i s-a interzis de către recurent accesul in locuința. Ulterior, chiar daca intimatul a mai continuat sa mai locuiască cu tatăl sau, acesta i-a luat cheia si i-a interzis si lui sa intre in imobil.

Cu privire la faptul ca ușa s-a schimbat din motive de siguranța, putem sa spunem ca teoretic suntem de acord cu aceasta afirmație, care este plauzibila. Totuși, atunci problema se leagă de schimbarea yalei, de luarea cheilor de la intimat de către recurent si de faptul ca intimaților le-a fost interzis accesul in locuința de către recurent. El a efectuat si demersurile de la scoaterea de la cheltuieli a intimaților.

Martorii au arătat ca recurentul nu a locuit in imobilul de pe strada B.

. A ținut efectiv acel imobil gol, chiar daca fiul lui avea nevoie mare de a locui in el.

Martorii au arătat ca o vecina, B. E. ii plătea cheltuielile. Pana si aceasta a recunoscut acest fapt, ca plătea pentru B. G., chiar daca martorul Greta M., ne asigura cu fermitate ca nu era așa. Nelocuind pe strada B., recurentul nu își plătea personal cheltuielile.

Chiar daca era sef de scara, recurentul nu participa la ședințele de locatari, pentru ca nu mai locuia pe strada B. . Chiar si martora paratului, B. E. arata ca recurentul nu mai mergea la ședințele de locatari întrucât "nu avea timp" si a cedat altcuiva locul.

7.Demn de remarcat este faptul ca martorul Greta M. arata ca recurentul locuiește singur si ca nu știe unde locuiește soția acestuia pe care nici măcar nu a văzut-o vreodată pana acum.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

Recurentul și intimata dețin cu titlu de închiriere apartamentul situat în mun.C. -N. str.B. nr.64, bl.B2, sc.1, et.2, ap.6, jud.C. .

Într-adevăr în luna aprilie 2011, intimata C. G. s-a dus la locuința mamei sale din com.Apahida, unde a locuit o perioadă cu scopul de a o îngriji, mama sa fiind bolnavă.Fiul părților, intimatul B. S. M. a rămas în apartament, dar a locuit și cu mama la bunica sa în com.Apahida.

Singurul motiv de recurs invocat se referă la lipsa urgenței, ca și condiție necesară pentru admisibilitatea unei cereri de ordonanță președințială, și care spune recurentul se deduce din faptul că intimații nu au mai întreprins nimic pentru a reveni la domiciliu conjugal.

Probatoriul administrat în cauză a dovedit, însă, contrariul, și anume intimata a revenit la domiciliu, dar nu a putut intra în apartament, deoarece

recurentul schimbase, între timp ușa de acces și yala.În aces sens, fiind depoziția martorei Leordean I. .

Chiar dacă, inițial recurentul i-a înmânat o cheie fiului său, intimatul

B. S. M., i-a cerut-o înapoi, astfel că intimații nu mai au acces în imobil.

Sub aspectul urgenței, cererea intimaților, așa cum a reținut și instanța de fond, este pe deplin justificată, în condițiile în care aceștia sunt doar tolerați în locuința mamei intimatei, aceasta neavând nici o obligație legală de le asigura un spațiu locativ, și putând oricând să le solicite să părăsească imobilul.Apoi, intimații nu dețin o altă locuință și nici nu dispun de venituri suficiente pentru a-și putea procura un alt imobil.Și chiar dacă ar fi așa, nu există nici un motiv pentru care intimații să fie lipsiți de folosința apartamentului asupra căruia au un drept locativ la fel de clasificat cu cel al recurentului.Nimic nu justifică atitudinea recurentului de a le refuza intimaților accesul în imobil, de a-i scoate de la listele de cheltuieli de întreținere, cu atât mai mult cu cât martorii au afirmat că recurentul ne prea locuiește în apartament.Împrejurarea că recurentul s-a căsătorit nu conduce, la pierderea dreptului locativ al intimaților asupra imobilului în discuție, fiind o problemă personală a acestuia fără relevanță în prezenta cauză.În acest context, nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor Legii nr.114/1996 privind cerința legală ca o persoană să dețină un spațiu minim de 18 mp., temeinicia cererii fiind justificată din perspectiva recurentului și a intimaților în virtutea dreptului lor locativ asupra imobilului, decurgând din contractul de închiriere nr.186264/_ .

Așa fiind, constatând legală și temeinică ordonanța președințială recurată, în tem.art.312 cod pr.civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de pârâtul B. L. G. împotriva Sentinței civile nr. 6951/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. L. G. împotriva Sentinței civile nr. 6951/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

C. -V. B.

Judecător,

C. -A. C.

Judecător,

O. R. G.

Grefier,

E. C.

fiind în CO semnează grefier- șef secție civilă

S. Ș.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 738/2013. Ordonanta presedintiala