Decizia civilă nr. 505/2013. Ordonanta presedintiala

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 505 /R

Ședința publică din 30 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. M. B.

J. ecător: P. G. G.

J. ecător: Ț. D.

G. ier: O. V.

Pe rol este soluționarea recursului civil formulat de către reclamanta O.

L. B. de pe lângă B. E. al O. L. B. a P. prin reprezentant

T. V., cu sediul în B., str. 22 D., nr. 6/B, jud. M., împotriva sen- tinței civile nr. 1220 din_ pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în do- sarul nr._, având ca obiect cerere de ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa recurentei O. L. B. de pe lângă B.

E. al O. L. B. a P. prin reprezentant T. V. și a intimaților T.

T., C. P. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,

Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția de perimare a cauzei, întrucât a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură efectuat în cauză și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

T.

Prin sentința civilă nr. 1220 din data de 21 mai 2012, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în dosarul nr._, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de O. L. B. de pe lângă B. E. al O. L.

B. al Partidului P. orului Dan Diaconescu prin T. V. în contradictoriu cu pârâții T. T. și C. P. .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta O. L. B.

de pe lângă B.

E.

al O.

L.

B.

al Partidului P. orului Dan

Diaconescu prin T.

V.

.

La termenul de judecată din data de 30 octombrie 2013 recurenta O.

L. B. de pe lângă B. E. al O. L. B. a P. prin reprezentant

T. V. și intimații T. T., C. P. nu s-au prezentat în fața instanței, nici la prima și nici la a doua strigare a cauzei și niciunul dintre aceștia nu a solicitat judecata în lipsă.

În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 316 și 298 Cod procedură civilă, instanța a suspendat judecata recursului.

Deliberând asupra excepției perimării cererii de recurs, tribunalul reține că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 3 octombrie 2012, de când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

Întrucât în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, și a trecut mai mult de un an, instanța urmează a constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de O. L. B. de pe lângă B.

E. al O. L. B. a P. prin reprezentant T. V., cu sediul în B., str. 22 D., nr. 6/B, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1220 din_ pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 30 octombrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

P. M. B. P. G. G., Ț. D. O. V.

Red.P.M.B./_

Tred. O.V. /_ - 2 ex

J. ecător la fond: M. Ș.

Dosar nr. _

Decide:

Constată perimat recursul declarat de O. L. B. de pe lângă B.

E. al O. L. B. a P. prin reprezentant T. V., cu sediul în B., str. 22 D., nr. 6/B, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1220 din_ pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 30 octombrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 505/2013. Ordonanta presedintiala