Decizia civilă nr. 771/2013. Fond funciar

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 771/R/2013

Ședința publică de la 14 August 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE Ana-SS

Judecător D. -I. T. Judecător D. T. Grefier L. M.

Pe rol fiind judecarea recursului promovat de recurent C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C. -N. împotriva

sentinței civile nr. 6673/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat C. J. PENTRU S.

D. DE P. P. A. T. C., intimat B. N., intimat B.

I., intimat M. M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul B. I. personal, lipsă fiind restul părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care T. ul constată că recursul a fost promovat în termen, a fost motivat, comunicat și este scutit de plata taxei de timbru.

Intimatul B. I. arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

T. ul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.

Intimatul solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

T. ul reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Reține că, prin sentința civilă nr. 6673/_, Judecătoria Cluj- Napoca a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul B. G., decedat in cursul procesului, actiune continuata de mostenitorii B. N. ,

  1. I., si M. M. impotriva paratelor C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor C. -N. si C. judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra ternurilor C. si in consecinta:

    • a dispus anularea Hotararii nr.755/_ emisa de parata C. judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra ternurilor C. ;

    • a obligat parata C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor C. -N. sa puna in posesie defunctul B. G. cu suprafata de 3072 mp. ce se afla situat in tarla 6/1 si se identifica, potrivit raportului de expertiza intocmit de expert Voinigescu Floarea, cu o parte din terenul inscris in CF 17858 C., din terenul inscris in CF 17856 C. si din terenul inscris in CF 17809 C., sa intocmeasca si sa inainteze

Comisiei judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra ternurilor C. documentatia necesara emiterii titlului de proprietate;

-a obligat parata C. judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra ternurilor C. sa elibereze titlul de proprietate in favoarea numitului B. G. pentru suprafata de 3072 mp. descrisa anterior.

A respins cererea de obligare a paratei de ord.1 de punere in posesie si a paratei de ord.2 de eliberare a titlului de proprietate pentru suprafata de 2728 mp.

A obligat parata C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor C. -N. la plata cheltuielilor de judecata in favoarea reclamantilor, in calitate de mostenitori ai defunctului B. G., in cuantum de 2680 lei.

Analizand cererea de reconstituire a dreptului de proprietate instanta a constatat urmatoarele:

Potrivit adresei nr.27327/304/_ a Consiliului Local C. -N. reclamantul B. G. figureaza in Registrul Agricol cu suprafata totala de 4,69 mp., din care, suprafata de 0,58 ha. este situata in locul numit "Hotarul lui Nagy Gabor";.

In favoarea reclamantului a fost eliberat, in baza Legii nr.18/1991, Titlul de proprietate nr._ pentru suprafata totala de 4 ha. 177 mp., teren situat in extravilanul loc.C. -N. (f.109 din dos.civ.nr._ al J. i C. -N. ). In data de_ reclamantul s-a adresat Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor C. -N. solicitand reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 0,58 ha. situata in locul numit "Hotarul lui Nagy Gabor";, atasand cererii formulate acte de stare civila si copii ale cartilor funciare, asa cum reiese din dosarul de fond funciar depus in copie la filele 18-49, 66-114 din dos.civ.nr._ al J. i C. -N. . Cererea sa, formulata in baza Legii nr.247/2005 a fost solutionata in sensul respingerii, prin Hotararea nr.755/_ a Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra ternurilor C. . In termenul prevazut de art.53 din Legea nr.18/1991 calculat de la data comunicarii hotararii, reclamantul a inregistrat pe rolul J. i C. -N. plangerea ce formeaza obiectul prezentului dosar.

In ceea ce priveste cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, dupa cum se poate observa, prin adresa nr.2560/_ depusa la filele 11 si 71 din dos.civ.nr._ al J. i C. -N., Primaria C. -N. a comunicat reclamantului ca figureaza in Registrul Agricol, vol.XXI, la pozitia 74, cu suprafata de 0,58 ha. fanat in "Hotarul lui Nagy Gabor";.

Si la interogatoriul administrat la solutionarea pe fond a cauzei parata de ord.1 a recunoscut ca reclamantul a intrat in CAP cu suprafata revendicata, asa cum reiese dealtfel si din inscrisul depus la fila 10 din dosar, insa sustine ca acest teren a fost inclus in Titlul de proprietate nr._ eliberat in favoarea reclamantului, cu toate ca motivarea deciziei de respingere a cererii sale este in sensul ca acesta nu si-ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra terenului respectiv.

In cazul de fata reclamantul a depus la dosarul de fond funciar constituit copia cererii de inscriere in CAP, adeverita privind cuprinsul registrului agricol si a solicitat audierea martorilor ce sunt vecini sau mostenitori ai proprietarilor terenurilor invecinate terenului solicitat.

In ceea ce priveste amplasarea din punct de vedere topografic a terenului in suprafata de 0,58 ha. situat in locul numit "Hotarul Nagy

Gabor";, potrivit raportului de expertiza intocmit de expert topografic Voinigescu Floarea si depus la filele 53-75 din dosar, completat cu raspunsul la obiectiunile incuviintate (f.93-116) suprafata totala de 5800 mp, se identifica partial in tarla 6/1, parcelele 300, 303, 320, 331 si 334, nefiind astfel suprapunere peste suprafata de 5800 mp. mentionata in Titlul de proprietate nr._ ca fiind in tarla 37/1, parcela 280. In concluzie, reclamantului B. G. nu i-a fost cuprins in titlul de proprietate eliberat terenul solicitat in baza Legii nr.247/2005.

Din aceast total, suprafata 3072 mp. poate fi restituita in natura, fiind libera si identificata din punct de vedere topografic, partial, cu terenurile inscrise in CF 17858 C., in CF 17856 C. si in CF 17809 C. . Diferenta, de 2728 mp. Diferenta de 2.728 mp. se afla in folosinta faptica a reclamntului, asa cum a precizat expertul numit in cauza, insa, dintr-o eroare de raportare grafica a planului cadastral de punere in posesie, a fost curpinsa in titluri de proprietate eliberate in favoarea altor persoane. Astfel, suprafata de 337 mp. din tarla 6/1, parcela 337, a fost cuprinsa in Titlul de proprietate nr._ eliberat in favoarea d-nei C. V., decedata, mostenitorul acesteia fiind martorul P. G. ; suprafata de 365 mp. din tarla 6/1, parcela 303 a fost cuprinsa in Titlul de proprietate nr._ eliberat in favoarea numitilor Olusutean N. si B. Ana, iar suprafata de 2026 mp. din tarla 6/1, parcela 331 a fost cuprinsa in Titlul de proprietate nr._ eliberat in favoarea martorului Faragau I. .

Reclamantul sau mostenitorii acestuia nu au solicitat anularea partiala a titlurilor de proprietate mentionate anterior.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs C.

L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C. -N. , solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare se arată că cererea reclamanților înregistrată sub nr._ a fost luată în discuție de către recurentă care a hotărât respingerea motivat pe lipsa dovezii calității de persoane îndreptățite întrucât nu a fost depus extras CF a terenului revendicat și acte de stare civilă.

Această soluție nu a fost contestată, iar probele de care se prevalează au fost dintotdeauna la dispoziția sa, nefiind descoperite de curând.

Semnând procesul-verbal de punere în posesie, procedura de reconstituire a fost încheiată.

În extrasele CF 17858, 17856, 17809 C., nr. top 17992 sunt înscriși alți proprietari ai terenului și nu antecesorii reclamantului.

Reclamantul nu a făcut dovada proprietății asupra terenului solicitat, în dovedirea dreptului afirmându-se că terenul a fost cumpărat de părinții reclamanților de la proprietarii tabulari. Oricum, antecontractul nu transferă dreptul de proprietate.

Raportul de expertiză are în vedere un plan topografic întocmit în anul 1941, reclamantul susținând că a cumpărat terenul în anul 1940, însă identificarea terenului nu respectă vechea amplasare. Pe de altă parte, topograficul cu nr. 17992 a fost solicitat de o altă persoană în baza Legii 247/2005.

Existând înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate, reclamanții trebuiau să facă dovada celor afirmate cu alte înscrisuri, având aceeași forță probantă.

Practica judiciară a considerat că legea a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-a dat preferință înscrisurilor din CF, față de mențiunile din registrul agricol.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, se învederează că acestea sunt mari, invocând decizia Curții Constituționale 492/2006 și jurisprudența CEDO.

Instanța are posibilitatea de a cenzura cuantumul onorariului avocațial și trebuie reținut că recurenta nu are personalitate juridică și, implicit, buget propriu.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, T. ul îl va respinge pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată s-a pronunțat plecând de la dispozițiile obligatorii stabilite ca urmare a casării sentinței civile 1927/2010, pronunțată în primul ciclu procesual.

Instanța de fond a dispus în rejudecare efectuare unui raport de expertiză de identificare a terenului și analizarea condițiilor în care martorii audiați îndeplinesc cerințele prev. de art. 6 alin.1 ind.3 din Legea 1/2000.

Aceste dispoziții au fost îndeplinite de instanța de fond, obligații care trebuiau respectate în considerarea art. 315 C.pr.civ.

Judecând în aceste limite, se poate aprecia că instanța de fond a pronunțat o soluție corectă, concluzie care se desprinde din analiza actelor pe care instanța și-a întemeiat acțiunea.

Prin raportul de expertiză s-a identificat terenul. Totodată s-a concluzionat că terenul solicitat nu se suprapune cu terenul din Titlul de proprietate nr._ .

În fața instanței de fond, recurenta a formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză întocmit. Experta a răspuns acestor obiecțiuni, care au fost comunicate și față de care recurenta nu și-a exprimat punctul de vedere.

Având în vedere concluziile acestui raport de expertiză, instanța de fond a administrat probe testimoniale, declarațiile martorilor fiind apreciate ca îndeplinind exigențele art. 6 alin.1 ind.3 din Legea 1/2000.

În aceste condiții, susținerile referitoare la dovada dreptului de proprietate, preferința avută în vedere de legiuitor cu privire la forța probantă a unora dintre acestea, precum și existența unei alte cereri de reconstituire nu sunt întemeiate.

La dosarul cauzei s-a depus cererea formulată de B. G. de intrare în CAP. Din interpretarea dispozițiilor Legii 18/1991 rezultă fără dubiu că legiuitorul a avut în vedere reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea celor care au fost afectați de procesul de cooperativizare, aceștia fiind cei îndreptățiți la reconstituire, situația de CF fiind un mijloc de probă, însă nu cel preferabil. Legiuitorul a dat posibilitatea probării drepturilor avute anterior colectivizării prin mai multe mijloace, ca în acest fel reconstituirea dreptului să se facă în favoarea celor efectiv vătămați.

Soluția instanței de fond cu privire la cheltuielile de judecată este corectă, întrucât față de complexitatea cauzei și parcurgerea cererii în două cicluri procesuale, onorariul de avocat nu este disproporționat.

Onorariul de expert nu poate fi cenzurat în această fază și fiind parte căzută în pretenții trebuie suportat de recurentă.

Legea 18/1991 recunoaște recurentei calitate procesuală pasivă, stabilind că disp. art. 274 C.pr.civ. sunt aplicabile, astfel încât lipsa personalității juridice a recurentei nu este un motiv de exonerare a acesteia de la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste considerente, T. ul în temeiul art. 312 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C. -N. împotriva sentinței civile nr.

6673/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de C. L. PENTRU S.

D. DE P. P. A. T. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 6673/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 August 2013.

Președinte, Ana-SS

Judecător,

D. -I. T.

Judecător,

D. T.

Grefier,

L. M.

L.M. 20 August 2013 Red./Dact. DT/LM

2 ex./_

Judecător fond. A. Neamț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 771/2013. Fond funciar