Decizia civilă nr. 575/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIA CI VIL Ă NR. 575 /R
Ședința publică din 27 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. G. G.
J. ecător: Ț. D.
J. ecător: P. M. B.
G. ier: O. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de petenta T.
M. domiciliată în com. C., sat Î., nr. 54, jud. M. împotriva sen- tinței civile nr. 1539 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare se constată
lipsa recurentei T. M. și a intimatelor Comisia Locală C. de aplicare a le- gilor fondului funciar, Comisia J. ețeană Maramureș de aplicare a legilor fondului funciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, se constată că, din motive tehnice, nu s-a putut proceda la înregistrarea ședinței de judecată.
Instanța lasă cauza la a doua strigare având în vedere lipsa părților.
La apelul nominal făcut la a doua strigare se constată lipsa recurentei T.
M. și a intimatelor Comisia Locală C. de aplicare a legilor fondului funciar, Comisia J. ețeană Maramureș de aplicare a legilor fondului funciar.
Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția de perimare a cauzei, întrucât a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură efectuat în cauză și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
T.
Prin sentința civilă nr. 1539 din data de 16 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr._, s-a respins plângerea formulată și precizată de petenta T. M. în contradictoriu cu intimatele: C.
de aplicare a L. fondului funciar a comunei C. și C. J. de aplicare a L. fondului funciar M., împotriva Hotărârii nr. 1503 din 15
septembrie 2008 emisă de C. J. de aplicare a L. fondului funciar M.
, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta T. M. .
La termenul de judecată din data de 27 noiembriee 2013 recurenta T.
, precum și intimatele Comisia Locală C. de aplicare a legilor fondului funciar, Comisia J. ețeană Maramureș de aplicare a legilor fondului funciar nu s-au prezentat în fața instanței, nici la prima și nici la a doua strigare a cauzei și niciunul dintre aceștia nu a solicitat judecata în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 316 și 298 Cod procedură civilă, instanța a suspendat judecata recursului.
Deliberând asupra excepției perimării cererii de recurs, tribunalul reține că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 2 iunie 2011, de când cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Întrucât în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, și a trecut mai mult de un an, instanța urmează a constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenta T. M. domiciliată în com. C., sat Î., nr. 54, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 1539 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 27 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
P. G. G. , | Ț. D. | , P. M. B. | O. | V. |
Red.P.G.G./_
Tred. O.V. /_ - 2 ex
J. ecător la fond: I. B.
Dosar nr. _
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenta T. M. domiciliată în com. C., sat Î., nr. 54, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 1539 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 27 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
← Decizia civilă nr. 1256/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 54/2013. Fond funciar → |
---|