Decizia civilă nr. 846/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 846/R/2013

Ședința publică de la 05 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. -A. C.

Judecător C. -V. B. Judecător Ana-SS Grefier C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent H. G., împotriva Sentinței civile nr. 7480/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.

-N., privind și pe intimat A. DE P. S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că recursul este formulat în termen, este motivat și a fost comunicat.

Se constată de asemenea faptul că la data de_ s-a depus la dosar un script din partea recurentului la care anexează chitanța nr. 515300811/_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 16 lei și timbru judiciar în sumă de 1,5 lei.

Instanța constată faptul că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, sens în care, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr.7480/26 Aprilie 2013 pronunțată în dosarul civil nr.23._ al Judecătoriei C. -N.

, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. de P. strada V., în contradictoriu cu pârâtul H. G., fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 310,49 lei reprezentând fond de reparații.

Totodată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 133 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

În data de_ între reclamantă și SC PIRULOLI SRL a fost încheiat un contractul de execuție de lucrări nr.1/_ având ca obiect izolarea de către societatea executant a izolării termice exterioare a blocului C3 str. V. nr.15 sc. 2

C. -N., tariful convenit fiind în cuantum de 160.560 lei.

Prin actul adițional nr.1/_ valoarea contractului a fost modificată la suma de 1. ,93 lei, iar în data de_ s-a încheiat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, pe parcursul efectuării lucrărilor fiind întocmite o serie de procese verbale intermediare. Potrivit tabelului nominal privind valoarea totală a lucrărilor de reabilitare termică, pârâtului îi revine, potrivit cotei sale, suma de 2624,79 lei

În cadrul adunării generale a Asociației din data de_ s-a hotărât demararea lucrărilor pentru reabilitarea imobilului, iar în data de_ Comitetul Asociației a optat, din 5 variante, executarea acestor lucrări de către executantul SC PIRULOLI SRL.

Prin procesul verbal al adunării generale a asociației din data de_ s-a stabilit suma finală datorată pentru reabilitarea termică, respectiv cea de 183.478,17 lei, iar în cadrul adunării generale din data de_ a fost confirmat prețul majorat al contractului de execuție, de 1. ,93 lei.

Potrivit art.4 din Legea nr.230/2007, A. de proprietari are drept scop administrarea și gestionarea proprietății comune care, pe lângă drepturi, impune obligații pentru toți proprietarii, iar conform art. 12 din normele de aplicare a legii proprietarii au obligația, printre altele, să contribuie la constituirea mijloacelor bănești și materiale ale asociației și să achite în termenul stabilit cota de contribuție care le revine în cadrul cheltuielilor de asociației de proprietari.

Art. 47 din același act normativ include în rândul cheltuielilor asociației și pe cele pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale, art. 44 din normele de aplicare explicitându-le ca fiind cheltuielile asociației cu privire la proprietatea comună, cu privire la: fondul sau fondurile pentru lucrări de întreținere, service, reparații și, după caz, de consolidare, reabilitare, eficiență energetică, modernizare la părțile de construcții și instalații aflate în și pe proprietatea comună, astfel cum este descrisă în cartea tehnică a construcției și în acordul de asociere.

În privința lucrărilor la care s-a făcut referire în prezenta cauză, instanța a reținut și incidența prevederilor art.45 alin.3 din Lege potrivit căruia "P. i membri ai asociației de proprietari au obligația să aprobe și un fond de reparații anual, necesar pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune. Comitetul executiv va pregăti și va prezenta adunării generale suma anuală necesară pentru constituirea sau completarea acestui fond, care se alimentează în avans, în tranșe lunare egale, prevăzute în lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari. Plățile pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune se vor face din fondul de reparații. P. i membri ai asociației de proprietari pot aproba și alte fonduri cu caracter special.";.

Instanța a constatat că respectarea acestei obligații nu a fost contestată de către pârât, prin înscrisurile atașate de către reclamant la cererea de chemare în judecată fiind probată această obligație, fiind prezentat fondul de reparații aferent apartamentului pârâtului și sumele achitate de către acesta la acest fond încă din anul 2009.

De asemenea, a constatat că sumele de bani ce au făcut obiectul contractului și în funcție de care s-a stabilit valoarea fondului de reparații au fost aprobate prin hotărâri ale adunărilor generale în privința cărora pârâtul nu a probat că a uzat de prevederile art. 26 din Lege, fiind astfel obligatorii pentru acesta, potrivit art. 24 alin. 4 din aceeași Lege.

În aceste condiții, toate apărările pârâtului referitoare la legalitatea activității reclamantei au fost înlăturate, ele putând fi analizate doar în cadrul unei astfel de acțiuni, în anumite condiții.

De altfel, instanța a constatat că lucrările care au făcut obiectul contractului au fost executate, aspect necontestat, pârâtul susținând însă că în cazul apartamentului său în mod necorespunzător.

De asemenea, din 66 de apartamente ale blocului de locuințe, instanța constată că 61 de proprietari au achitat integral valoarea fondului aferent reabilitării termice.

Contrar celor arătate prin întâmpinare, instanța a constatat că la dosar au fost depuse procesele verbale de recepție și de verificare a calității, semnate de reprezentanții asociației, și, analizând excepția de neexecutare chiar și în referire la un contract la care nu a fost parte în mod direct, fiind în prezența unui mandat legal de reprezentare între părțile litigante în baza art.31 din Lege, deși poate primi ca fiind verosimile și pertinente susținerile pârâtului, probele administrate asupra acestui aspect, față de probele depuse de către reclamant, nu au putut conduce la concluzia unei executări necorespunzătoare, lipsind raportul de cauzalitate.

Așadar, reținând cele de mai sus, în baza art.50 din Legea nr. 230/2007, instanța a admis acțiunea promovată și, în consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 310,49 lei reprezentând obligația de contribuție la fondul de reparații.

Făcând aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă, instanța a dispus obligarea pârâtului și la plata sumei de 133 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

Împotriva Sentinței civile nr.7480/26 Aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul H. G.

(f.3-8), prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare

a învederat faptul că deși instanța a admis cererea în pretenții formulată de către reclamantă, din cuprinsul sentinței atacate nu rezultă că sunt înscrisurile, respectiv probele prin care reclamanta intimată și-a dovedit pretențiile.

Instanța s-a limitat în a menționa faptul că "potrivit tabelului nominal privind valoarea totală a lucrărilor de reabilitare termică, pârâtului îi revine potrivit cotei sale suma de 2.624,79 lei";, ignorând faptul că obligația pârâtului de plată nu poate deriva dintr-un tabel nominal, act unilateral al asociației de proprietari, care trebuie să fie întocmit în baza unor situații clare, expres și neechivoce privitoare la lucrările de reabilitare termică care trebuie realizate de executant, pentru fiecare apartament în parte.

Totodată, instanța nu a analizat punctual înscrisurile depuse de către reclamantă privitoare la întreaga procedură de reabilitare - hotărâri, procese- verbale, chitanțe, expertize, prin prisma criticilor formulate de către pârât, după cum nu a arătat în nici un fel care sunt considerentele pentru care a înlăturat fotografiile depuse de către el la dosarul cauzei.

În acest sens, prima instanță s-a limitat în a prezenta cronologic parte din înscrisurile întocmite de către reclamantă pentru reabilitarea imobilului - contractul de execuție de lucrări din data de 19 Aprilie 2010, actul adițional nr.1/30 Septembrie 2010 de majorare a valorii lucrărilor, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, hotărârea adunării generale a asociației din data de 24 Februarie 2010, procesul-verbal al adunării generale din data de 30 Septembrie 2013 și 20 Martie 2013, etc., fără însă a le analiza prin prisma criticilor formulate de către el.

Pe aceeași linie de idei, în mod nelegal și netemeinic prima instanță a apreciat că "apărările cu privire la legalitatea activității reclamantei"; nu pot fi analizate în prezenta cauză, ci acestea puteau fi analizate doar în cazul în care pârâtul ar fi uzat de dispozițiile art.26 din Legea nr.230/2007.

Astfel, de;i art. 26 din Legea 230/2007 consacră dreptul de a ataca in justiție hotărârile asociației de proprietari contrare legii, statutului și acordului de asociere al asociației de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, faptul că nu a atacat în instanță hotărârile asociației de proprietari nu este de natură a înlătura dreptul său legal de a invoca aspectele de nelegalitate pe cale de excepție sau ca apărări de Atâta timp cât în temeiul acestor înscrisuri asociația de proprietari ii pretinde plata contravalorii cheltuielilor de reabilitare termică, are dreptul de a formula apărări prin întâmpinare.

Este evident faptul că instanța nu putea constata nulitatea sau caracterul nelegal al acestor hotărâri ale adunării generale, însă instanța putea să aprecieze că acestea nu sunt de natură a fundamenta pretențiile reclamantei intimate, cu atât mai mult cu cât a arătat faptul că invocă practic o excepție de neexecutare a contractului, excepție care trebuia invocată de către reclamanta intimată față de executant( cu precizarea că neinvocarea acestei excepții de către reclamanta intimată nu poate genera obligația de plată in sarcina sa.

Apoi, nu toate înscrisurile amintite sunt hotărâri ale adunării generale care puteau fi atacate în temeiul disp. art. 26 din Legea 230/2007, ori instanța nu a analizat in nici un fel aceste înscrisuri.

În concret, prima instanță a ignorat toate apărările sale privitoare la hotărârea adunării generale a Asociației de proprietari în cadrul căreia s-a hotărât contractarea lucrărilor de reabilitare termică, sens în care s-a limitat în a arăta faptul că "în cadrul adunării generale din 24 Februarie 2010 s-a hotărât demararea lucrărilor de reabilitare termică";.

A arătat în fața primei instanțe faptul că deși la termenul de judecată din data de 09 Aprilie 2013 reclamanta a depus un înscris intitulat proces-verbal nr.1/2010 încheiat la data de 24 Februarie 2010 cu ocazia Adunării generale, acest înscris nu face dovada existenței hotărârii adunării generale a asociației de

proprietari în cadrul căreia s-a hotărât contractarea lucrărilor de reabilitare termică, pentru următoarele considerente: înscrisul nu are anexat un tabel cu semnăturile proprietarilor care se presupune că și-au dat acordul și care să facă dovada faptului că adunarea a fost statutară; pe ordinea de zi este menționat la pct.3 discutarea problemei reabilitării termice, iar în continuarea acestui punct apare o mențiune realizată cu un instrument de scris având o altă culoare și cu un alt tip de scris, mențiune care în mod cert probează o "completare"; ulterioară a ordinii de zi cu privire la care nu se poate cunoaște dacă a fost agreată de proprietarii apartamentelor din imobil din cadrul adunării generale; deși completarea nelegal efectuată și neînsoțită de semnătură este în sensul că "se supune la vot și se votează în unanimitate"; reabilitarea termică, în cuprinsul procesului-verbal apare mențiunea potrivit căreia inițial s-a respins această propunere, iar ulterior apare o completare potrivit căreia "Apoi se revotează pentru demararea în 2010 a reab"; …spațiul de scriere fiind insuficient, ceea ce poate reprezenta o nouă completare.

Totodată, în mod cert acest document nu a existat la data constatării neregulilor de către Federația Asociației de proprietari, iar instanța nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la motivele pentru care a înlăturat concluziile controlului efectuat de Federație.

Prima instanță a nesocotit faptul că reclamanta intimată nu a depus devizul de lucrări și costuri (respectiv situația lucrărilor pe care executantul avea obligația de a le realiza cu privire la între imobilul și devizul aferent apartamentului nr.117), după cum a nesocotit și conținutul procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor încheiat la data de 07 Iunie 2011.

În acest sens, în mod nelegal și netemeinic prima instanță a reținut faptul că, " contrar celor arătate prin întâmpinare, instanța constată că la dosar au fost depuse procesele-verbale de recepție și de verificare a calității, semnate de reprezentanți … iar din probele administrate față de probele propuse de reclamant nu pot conduce la concluzia unei executări necorespunzătoare, lipsind raportul de cauzalitate";.

Totodată, în ceea ce privește pretinsa recepție a lucrărilor, a arătat faptul că procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nu este semnat de executant, este un simplu proces-verbal semnat de persoane care se presupune că ar avea calitatea de membrii ai unei comisii de recepție, nu face referire la lucrările executate, nu are anexat o situație a lucrărilor care trebuiau executate și nici o situație a lucrărilor care au fost efectiv executare cu privire la între blocul și cu privire la fiecare apartament în parte.

Deși cu prilejul recepției reclamanta avea posibilitatea și obligația de a verifica dacă lucrările contractate au fost executate și dacă executarea este conformă, o altfel de recepție nu s-a făcut. Nu există un proces de recepție prin care să fie recepționat lucrările la apartamentul nr.117 proprietatea sa, astfel încât nu există temei pentru obligarea sa la plată.

În mod nelegal prima instanță a reținut dispozițiile legale privitoare la obligația proprietarilor de constituire a fondului pentru lucrările de întreținere, reținând faptul că "respectarea acestei obligații nu a fost contestată de către pârât prin înscrisurile atașate de către reclamant la cererea de chemare în judecată, fiind probată această obligație, fiind prezentat fondul de reparații aferent apartamentului pârâtului și sumele achitate de către acesta la acest fond încă din anul 2009";.

Recurentul apreciază că atâta timp cât lucrările de reabilitare nu s-au realizat dintr-un fond de reparații existent, disponibil, ci s-a pretins de la fiecare proprietar în parte plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea lucrărilor de reabilitare termică, susținerile instanței de fond sunt neîntemeiate.

Pentru toate aceste considerente recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.2821alin.1 Cod procedură civilă, art.242 Cod procedură civilă.

Intimata deși legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul constată recursul pârâtului parțial întemeiat, in numele și pentru considerentele ce urmează:

Instanța a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 310,49 lei reprezentând fond de reparații și și-a motivat soluția pe disp. art. 4 și 45 alin 3 din Legea 230/2007, art. 12, 44 și 47 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, texte legale care impun proprietarilor dintr-un condominiu obligația de a aproba un fond anual de reparații și a de contribui la constituirea acestui fond.

Se observă din cuprinsul acțiunii, că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 310,40 lei cu titlu de fond reparații, ci cu titlu de contravaloare reabilitare termică a blocului in care locuiește pârâtul, rămasă neachitată din valoarea totală de 2624,79 lei.

Împrejurarea că începând cu luna martie 2009 A. a încasat de la proprietari anumite sume de bani cu titlu de fond reparații, și de asemenea, că plata lucrării de izolație termică exterioară a fost făcută parțial din sumele adunate in fondul de reparații, nu schimbă situația, și anume aceea că lucrările de reabilitare nu s-au realizat dintr-un fond de reparații existent, disponibil, ci s-a pretins de la fiecare proprietar în parte plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea lucrărilor de reabilitare termică.

In aceste condiții, nu își au incidența in cauză dispozițiile legale reținute de prima instanță referitoare la obligația proprietarilor de apartamente de a contribui la constituirea fondului de reparații, ci cele referitoare la mandat, căci in mod evident in contractul de execuție, A. de proprietari, prin organele sale de conducere, a acționat ca un mandatar al proprietarilor individuali, in aplicarea disp. art. 30 alin 1 lit. h din Legea 230/2007.

Din procesele verbale ale Adunării generale din_ și_ ( f. 33-37), rezultă că pârâtul recurent Hagnogi G. a arătat că va achita diferența pentru lucrarea de reabilitare, in momentul in care vor fi remediate infiltrațiile la tavanul balconului și va fi montată țeava de scurgere. Nu a avut de obiectat despre necesitatea lucrării, alegerea executantului, stabilirea prețului lucrării, majorarea prețului stabilit inițial, nu a invocat neplata prețului lucrării. Tăcerea recurentului in privința acestor aspecte, dublată de achitarea in mare parte a sumei datorate, semnifică in opinia instanței confirmarea de către pârât a actelor făcute de A. de proprietari și in numele său in ce privește angajarea executantului și prețul lucrării.

In aceste condiții, recurentul nu mai este in drept să aducă in discuție legalitatea hotărârilor Asociației de proprietari legale de selectarea executantului, stabilirea prețului lucrării, majorarea prețului lucrării.

Ceea ce reproșează recurentul Asociație de proprietari este recepționarea și achitarea integrală a lucrării aferente apartamentului său către executant, in condițiile in care aceasta nu era corespunzătoare din punct de vedere calitativ. Apreciază că A. trebuia să invoce excepția de neexecutarea a contractului, refuzând plata integrală a costului lucrării, până la remedierea acesteia.

Judecătoria a sesizat că recurentul invocă excepția de neexecutare a contractului, însă a apreciat, raportat la procesele verbale de recepție și verificare a calității, semnate de reprezentanții asociației, că probele depuse de pârât nu pot duce la concluzia unei executări necorespunzătoare a lucrării.

In sprijinul afirmațiilor sale, pârâtul recurent a depus la dosar fotografiile de la filele 17-28.

Reprezentantul reclamantei nu a contestat că in aceste fotografii este ilustrat balconul apartamentului pârâtului recurent.

În opinia tribunalului, concluzia primei instanțe este greșită, căci din fotografiile depuse la dosar se poate observa că balconul de la apartamentul recurentului nu are montată țeava de scurgere, se observă urme de infiltrații la tavan, despre care, dată fiind durată scurtă de timp scursă de la finalizarea lucrării și până la reclamarea acestor infiltrații, există o mare probabilitate ca acestea să fi apărut din pricina unor deficiențe de execuție și nu din pricina expunerii îndelungate la intemperii.

Potrivit dispozițiilor art. 1547 cod civil mandantul trebuie să dezdăuneze pe mandatar de anticipațiile și spezele făcute pentru îndeplinirea mandatului.

Mai departe art. 1548 Cod civil prevede :Când nu se poate imputa mandatarului nicio culpă, mandantul nu poate să se scutească de asemenea dezdăunare și plată… și nici să reducă suma cheltuielilor sau a anticipațiilor pe cuvânt că ar fi putut fi mai mică.

În speță, reclamanta intimată, acționând ca mandatar al recurentului, proprietar individual, a achitat executantului întreaga valoarea a lucrării de izolație termică exterioară. In opinia instanței, aceasta nu poate pretinde deocamdată de la recurent plata sumei de bani achitată in contul său, deoarece este in culpă față de acesta pentru omisiunea de a fi solicitat executantului remedierea deficiențelor semnalate la acest apartament, apelând la prevederile art. 8 din Contractul de execuție de lucrări și la prevederile Legii 10/1995.

Abia in momentul in care reclamanta intimată va realiza aceste demersuri, este îndreptățită să obțină de la recurent suma achitată in contul acestuia, astfel cum impune art. 1547 Cod civil .

În acest moment pretenția sa este prematură iar soluția ce se impunea era respingerea acțiunii.

Prin prisma considerentelor arătate,tribunalul apreciază că sunt incidente in cauză disp. art. 304 ind. 1 și 304 pct. 9 Cod pr.civ. motiv pentru care, in temeiul art. 312 alin 1 Cod pr.civ.va admite recursul declarat de pârâtul H. Grigora împotriva Sentinței civile nr. 7480/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta A. de P. str. V. nr. 15 împotriva pârâtului H. G. .

În temeiul art. 274 alin 1 Cod pr.civ. intimata va fi obligată să plătească recurentului suma de 217,5 lei, cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul H. Grigora împotriva Sentinței civile nr. 7480/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta A. de P. str. V. nr. 15 împotriva pârâtului H. G. .

Obligă intimata să plătească recurentului suma de 217,5 lei, cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Septembrie 2013.

Președinte,

C. -A. C.

Judecător,

C. -V. B.

Judecător, Ana-SS

Grefier,

C. -S. Ș.

C.Ș. 06 Septembrie 2013

Pregătit pentru motivare A.P.B./10 Septembrie 2013/1250 Red. C.V.B./2 exemplare/_

Judecător fond: I. T. - Judecătoria Cluj-Napoca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 846/2013. Pretenții