Decizia civilă nr. 975/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 975/R/2013
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Ana-SS
Judecător D. T.
Judecător F. S. B. Grefier C. -G. H.
Pe rol este pronunțarea deciziei în cauza privind pe judecarea cauzei privind pe recurentul J. L., recurent J. H. A. și pe intimații C. I.
T., intimat T. R., având ca obiect împotriva Sentinței civile nr. 21150 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., dosar având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc la data de 2 octombrie 2013 și au fost consemnate în ședința publică de la această dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
T. ul reține cauza în pronunțare.
La data de_ s-au depus prin registratura instanței concluzii scrise din partea recurenților și a intimatei T. R., fiind înregistrate la registratura instanței chiar în ziua stabilită pentru pronunțare. Aceste înscrisuri au parvenit instanței la dosar la ora 13:30, după parcurgerea circuitului Registratură- Arhivă- Grefier ședință - complet de judecată, fiind primite la dosar ulterior pronunțării deciziei.
T. UL
Reține că prin Sentința civilă nr. 21150 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N.
a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților J. L. și J. H. Adella; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții J. L. și J. H. Adella, în contradictoriu cu pârâții C. I. T. și T. R., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă; au fost obligați reclamanții J. L. și
J. H. A., în solidar, să plătească pârâtei T. R. suma de 2.000 lei și pârâtului C. I. T. suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în parte.
Pentru a pronunța această hotărâ
re, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 3511 din data de_ la Biroul Notarului Public L. Bârsan Moigradean, pârâții C. R. și C. I. T. au vândut numitului T. Csaba întreg dreptul de proprietate asupra imobilului teren deasupra Hajogardului, actualmente Drumul Sălcii, nr. 5B, înscris în CF nr. 1. C., nr. Topo. 12992/4 în suprafața de 1733 mp și construcția în roșu, neterminată și nefinisată, amplasată pe acest teren. În același contract s-a stabilit că prețul vânzării este de 20.000 USD, vânzătorii obligându-se să predea imobilul către comparator până în data de_ .
Prin contractul de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 165 din data de_ de către Biroul Notarului Public L. M., numitul T. Csaba i-a vândut reclamantei J. H. A. imobilul mai sus arătat, în contract menționându-se că prețul vânzării a fost stabilit de părți la suma de 20.000 USD, de aceasta data nemaifiind stabilit un termen ulterior de predare a imobilului.
Urmare a acestor operațiuni de înstrăinare, între părțile cauzei au urmat o serie de litigii, după cum s-a arătat mai jos.
Astfel, prin acțiunea înregistrată în data de_ pe rolul Judecătoriei C.
-N., pârâții C. i-au chemat în judecată pe reclamanții J. și pe numitul T. Csaba, solicitându-se constatarea simulației contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3511/1999.
Prin sentința civila nr. 758/_ soluționarea cauzei a fost declinată spre competentă soluționare T. ului C., fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2359/2004. Prin sentința civilă nr. 872/_, Tribunalul Cluj a declinat competența de soluționare a acestei cauze, stabilind competența în favoarea Judecătoriei C. -N., cauza fiind din nou înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 11825/2005, iar prin sentința civilă nr. 2865/_ pronunțată în cadrul acestui dosar a fost admisă acțiunea formulată de pârâții C. în contradictoriu cu reclamanții J. și numitul T. Csaba, constatându-se caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3511/_ . Apelul formulat de reclamanții J. și de către numitul T. au fost admise, cu consecința anularii sentinței civile amintite pentru necompetenta, stabilindu-se competenta de solutionare a cauzei în favoarea T. ului C., unde cauza a fost din nou înregistrata sub nr._ .
În cadrul acestui din urma dosar, prin sentința civila nr. 501/_ a fost admisă în parte acțiunea formulată de pârâții C. și a fost constatat caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3511/_ și a fost respins capătul de cerere având ca obiect constatarea achitării sumei totale de 17.000 USD. Prin decizia civilă nr. 131/A/_ pronunțată de către Curtea de Apel C. în cadrul aceluiași dosar a fost menținută sentința civilă nr. 501/_
, apelul reclamantului J. fiind respins ca tardiv, iar apelurile formulate de către T. și J. A. fiind respinse ca nefondate. Prin decizia nr. 2712/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost respinse recursurile declarate de către aceleași părți, sentința civilă nr. 501/_ rămânând, așadar, irevocabilă.
Prin întregirea de acțiune formulată de către pârâții C. în cadrul dosarului, inițial, nr. 11825/2005, disjunsă în data de_ și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. sub nr. 17449/2005, pârâții C. au solicitat instanței constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3511/1999 pentru cauză ilicită și imorală, nepredarea prețului și fraudarea intereselor, rectificarea CF 1. C. prin restabilirea situației anterioare. Prin sentința civilă nr. 2454/_, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea T. ului C., unde cauza a fost înregistrata sub nr. 3531/2006, respectiv_ . În cadrul acestui din urma dosar, prin sentința civilă nr. 900/_ a fost admisă în parte acțiunea formulată de pârâții
C. I. T. și T. R. în contradictoriu cu reclamanții J. și numitul T. Csaba, a fost constatată nulitatea absolută parțială a contractului de împrumut încheiat în data de_ de către pârâții C. și T. cu numitul T. Csaba, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 165/_, încheiat între numitul T. Csaba și reclamanta J. H. A., și s-a dispus rectificarea CF nr. 1. C. . Prin decizia civilă nr. 265/A/2011 a Curții de Apel C. pronunțata în cadrul aceluiași dosar,
au fost menținute dispozițiile primei instanțe în privința fondului litigiului, iar prin decizia nr. 855/_, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de reclamanții J. și T. Csaba împotriva deciziei Curții de Apel C., sentința civilă nr. 900/_ rămânând, așadar, irevocabilă.
În considerentele sentinței civile nr. 501/_ s-a reținut că, în realitate, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3511/_ de BNP L. Bârsan Moigrădean, având ca obiect imobilul situat în C. -N. constând din teren deasupra Hajongardului, actualmente Drumul Sălciii nr. 5B, înscris în CF nr. 1. C., nr. top. 12992/4 în suprafață de 1733 m.p. și construcția în roșu, neterminată și nefinisată, amplasată pe acest teren, este unul de împrumut cu dobândă cămătărească. S-a reținut incidenta prevederilor art. 1175 Cod civil, potrivit căruia actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali, și ca un astfel de act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane.
S-a arătat că din economia dispozițiilor legale mai sus menționate reiese faptul că între părți singurul contract în măsură să producă efecte juridice este contractul real intervenit, și anume cel de împrumut, a cărui existență s-a dovedit, astfel cum reiese din analiza întregului material probator administrat în cauză. Actul secret de împrumut încheiat între părți anihilează efectele actului public, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3511/_ de BNP L. Bârsan Moigrădean, contractul de împrumut fiind singurul act juridic real încheiat între părți generator de efecte juridice. Este adevărat că actul de împrumut intervenit între părți nu îmbracă forma scrisă, însă în privința acestui aspect se constată incidența dispozițiilor art. 1198 cod civil privind imposibilitatea morală a reconstituirii probei scrise datorită relației de prietenie
existentă între pârâtul J. L. și pârâtul T. Csaba, pe de o parte, și între reclamant și pârâtul J. L., pe de altă parte, existența acestei relații fiind recunoscută de pârâtul J. L. prin interogatoriul luat și fiind în același timp confirmată de depozițiilor martorilor audiați în cauză.
În ceea ce privește existența convenției de împrumut se constată confirmarea susținerilor reclamantului prin depozițiile martorilor audiați în cauză care au relatat, unii dintre ei, că au cunoștință, fiind prezenți la unele discuții, despre faptul că pârâtul J. L. a împrumutat reclamantului C. o sumă de bani, aproximativ 10.000 - 13.000 USD, cu o dobândă de aproximativ 10% lunar, iar alții au înțeles din discuțiile purtate cu pârâtul T. Csaba că acesta nu a mai primit la un moment dat, potrivit susținerilor sale, bani pentru împrumutul acordat reclamantului în sumă de 12.900 USD, aceasta fiind valoarea recunoscută și de reclamantul C. . De asemenea, potrivit declarațiilor acelorași martori, pârâtul T. Csaba nu cunoștea locul situării imobilului ceea ce infirmă susținerile acestui pârât privind intenția sa de a cumpăra imobilul, despre care a aflat prin intermediul unei oferte publice de vânzare, în vederea amenajării unui motel. De asemenea, prin probatoriul testimonial administrat în cauză s-a dovedit și existența unui episod în care pârâtul J. L., îi solicita bani reclamantului C. în contul împrumutului acordat, pârâtul fiind presat de o terță persoană în acest sens, această terță persoană fiind cel mai probabil pârâtul
T. Csaba.
Depozițiile martorilor audiați în cauză probează în cvasitotalitatea lor existența convenției de împrumut intervenită între părți, în sensul că reclamantul având nevoie de o sumă de bani a apelat la prietenul său, pârâtul J. L., acesta fiindu-i prieten de peste 25 de ani, relație în virtutea căreia și-au mai împrumutat anterior reciproc sume de bani, și fiindcă acesta din urmă nu
dispunea de suma necesară, a apelat la rândul său la pârâtul T. Csaba, între cei doi pârâți existând de asemenea o relație de prietenie, contractul de împrumut fiind încheiat în cele din urmă între reclamant și pârâtul T. Csaba. Este adevărat că adevăratele raporturi juridice intervenite între părți nu sunt confirmate prin depoziția martorului Cistelecan I., însă aceasta poate fi caracterizată ca fiind o declarație prin care martorul a dorit să își păstreze neutralitatea față de părți în condițiile în care a fost prieten timp de aproximativ 25 de ani atât cu reclamantul cât și cu pârâtul J. L. . S-a afirmat la un moment dat, pe parcursul soluționării cauzei că asupra acestui martor s-ar fi exercitat acte de amenințare din partea pârâtului J. L. în vederea determinării acestuia de a nu depune mărturie, însă se constată că aceste susțineri nu au fost probate.
În ceea ce privește cererea reclamanților C. privind constatarea achitării în întregime a împrumutului acordat și a dobânzii cămătărești în valoare totală de 17.000 USD, tribunalul constată din materialul probator administrat în cauză că reclamanții nu au reușit să facă dovada în concret a sumei restituite din împrumutul acordat, motiv pentru care acest capăt de cerere va fi respins.
Raportat la cele stabilite cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 501/_, în sentința civilă nr. 900/_ s-a constatat că între reclamanți C. și pârâtul T. Csaba s-a încheiat la data de_ un contract de împrumut, pentru suma de 12.900 dolari SUA și cu o dobândă lunară de 9%. Instanța a considerat că acest contract este lovit de nulitate absolută parțială, în ceea ce privește dobânda lunară de 9%, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.313/1879, în vigoare la data încheierii contractului. Instanța nu a reținut susținerile reclamanților C. privind nulitatea absolută a întregului contract de împrumut, pentru cauză ilicită și imorală, întrucât în ceea ce privește împrumutul propriu-zis nu se pot constata aceste aspecte, în condițiile în care reclamanții au urmărit să obțină împrumutul în sumă de 12.900 dolari SUA, ceea ce s-a și întâmplat, iar prin sentința menționată mai sus s-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea faptului că reclamanții au achitat suma
împrumutată și dobânda cămătărească în valoare totală de 17.000 euro.
Instanța nu a luat în considerare nici afirmațiile pârâtei J. H. -A. privind lipsa de obiect a acțiunii reclamanților, întrucât ca urmare a pronunțării hotărârii judecătorești menționate mai sus au rămas în ființă contractul de împrumut încheiat între reclamanți și pârâtul T. Csaba, precum și contractului de vânzare cumpărare, încheiat între pârâtul T. Csaba și pârâta J. H. -A. . Referitor la acest contract de vânzare-cumpărare, tribunalul a considerat că în condițiile în care s-a stabilit că pârâtul T. Csaba nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar ambele părțile contractante știau că în realitate contractul dintre reclamanți și pârâtul T. Csaba este unul de împrumut, acest act se bazează pe o cauză ilicită, fiind nul absolut în baza dispozițiilor art.968 C.civ. Totodată, fiind evident că actul a fost încheiat în frauda dreptului proprietarilor, este lovit de nulitate absolută și în conformitate cu principiul fraus omnia corrumpit.
Așadar, raportat la cele mai sus reținute cu putere de lucru judecat, instanța reține că între pârâții C. și numitul T. Csaba a fost încheiat un contract de împrumut pentru suma de 12.000 euro, ca urmare a nulității absolute parțiale acesta nefiind purtător de dobândă fruct civil decât în limita dobânzii legale. Ulterior, între T. Csaba și reclamanta J. H. A. s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare privind imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare în privința căruia s-a reținut caracterul
simulat, acest contract de vânzare cumpărare (încheiat între T. Csaba și J.
H. ) fiind anulat de către instanță.
Calitatea procesuală activă presupune identitatea dintre subiectul activ al unui raport juridic și reclamantul care formulează acțiunea. Este o condiție pentru a fi parte în procesul civil și trebuie dovedită de către reclamant, și se impune a fi analizată cu prioritate față de excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți.
Analizând așadar excepția invocată prin prisma celor mai sus reținute deja, instanța constată că acesta este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată de către persoane fără calitate procesuală activă.
Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, este stabilit cu putere de lucru judecat faptul că pârâții C. au încheiat un contract de împrumut cu numitul T. pentru suma de 12.000 euro. Prin acțiunea lor, reclamanții susțin că ei sunt cei care i-au restituit împrmutătorului T. Csaba această sumă, fiind așadar îndreptățiți să o recupereze de la cei obligați prin contractul de împrumut, prin concluziile referitoare la această excepție reclamanții arătând că între ei și împrumutătorul T. Csaba a intervenit o cesiune de creanță materializat prin cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare, nr. 165/2002. S-a arătat că faptul că nu a notificat pârâților C. această cesiune de creanță nu are drept efect nevalabilitatea cesiunii, debitorii cunoscând cesiunea și au invocat-o în fața instanței, fiind de altfel absurd ca această notificare să mai aibă loc de vreme ce a fost încheiat cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare.
Cesiunea de creanță este o modalitate de transmitere a obligațiilor civile reglementată de prevederile art. 1391-1398 Cod Civil din 1864, aplicabil prezentei cauze. Cesiunea de creanță este un contract încheiat între cedent și cesionar, în speță, după cum se afirmă, între cedentul împrumutător T. Csaba și reclamanții
J., pârâții C. având calitatea de debitori cesionați.
Chiar fără a analiza la acest moment măsura în care împrmutul acordat de către T. Casba i-a fost restitutit acestuia de către reclamanții J., și, cu atât mai puțin, dacă pârâții C. au efectuat plata acestui împrumut, instanța constată că în speță nu poate fi reținut mecanismul cesiunii de creanță, cu consecința transmiterii calității procesuale active din persoana cedentului, T. Csaba împrumutător, în persoana cesionarului, reclamanții.
Pentru a decide astfel, în primul rând, instanța constată că cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare încheiat între «cedent» și «cesionar» a fost anulat de către instanțele judecătorești, în privința acestuia constatându-se nulitatea absolută pentru lipsa calității de proprietar al înstrăinătorului, cauză ilicită și fraudă la lege. Prin urmare, în privința acestui contract, despre care reclamanții susțin că ar « materializa » contractul cesiunii de creanță invocate în prezenta cauză, nu s-a reținut caracterul simulat (ca în cazul primului contract), ci, din contră, s-a reținut ca fiind un veritabil contract de vânzare cumpărare, motiv pentru care condițiile de validitate a acestuia au fost analizate ca atare și s-a constatat că au fost nesocotite. Toate acestea, și, în esență, existența contractului de vânzare cumpărare nr. 165/2002, intră în puterea lucrului judecat deoarece reprezintă considerentele care susțin în mod direct și nemijlocit dispozitivul sentinței rămase irevocabile, și, totodată, sub acest aspect, nu prezintă nici o relevanță față de faptul că o altă instanță a explicat în privința acestui din urmă contract faptul restituirii împrumutului de către reclamanți.
Așadar, instanța constată că susținerile reclamanților, în sensul că prin cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare a operat o cesiune de creanță, nu pot
fi reținute și analizate decât în contextul probării unui acord simulatoriu încheiat între părți, respectiv între părțile contractului de cesiune, afirmat, T. Csaba și reclamanta J. H., iar acest acord simulatoriu să presupună înțelegerea secretă și reală a părților de transmitere a creanței deținute de T. Csaba, împrumutător, către J. H. . Or, pe de o parte, instanța nu a fost învestită cu
o acțiune în simulație de către reclamanți, respectiv nu s-a solicitat constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare și constatarea actului real dintre părți, respectiv un contract de cesiune de creanță, iar pe de altă parte, trecând peste cadrul procesual impropriu pentru aceasta, soarta unei astfel de acțiuni este cel puțin discutabilă în contextul în care printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr. 900/_ ) actul despre care s-ar afirma că este fictiv (inexistent) a fost deja anulat. Așadar, în lipsa constatării caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare și constatarea ca fiind real a contractului de cesiune de creanță, instanța nu poate reține acest din urmă mecanism care să le confere reclamanților calitatea procesuală activă din cadrul contractului de împrumut.
Instanța poate reține și analiza și faptul că, de principiu, o convenție, lato senso, poate încorpora în sine două sau mai multe contracte prevăzute de lege, raporturile juridice dintre părți fiind în acest caz complexe, respectiv prin același contract părțile să fi încheiat atât un contract de vânzare cumpărare, cât și o cesiune de creanță. Cu toate acestea însă, dat fiind că restituirea împrmutului de către reclamanți se confundă, după cum chiar aceștia susțin, cu plata prețului, instanța constată faptul că aceste două contracte, în speța dată, sunt ireconciliabile.
De altfel, operațiunea transmiterii creanței în patrimoniul reclamanților nu este nici susținută sub aspect subiectiv de ansamblul probelor administrate atât în prezenta cauză, cât și în celelalte litigii purtate între părți. Astfel, în cazul primului contract de vânzare cumpărare s-a stabilit că transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului a avut doar rolul unei «garanții», «cumpărătorul» neurmărind altceva decât să se asigure că, în ipoteza în care suma împrumutată și dobânda nu îi vor fi plătite, nu va suferi niciun prejudiciu, valoarea bunului intrat în patrimoniul său fiind mai mare (apropiindu-se astfel de fizionomia unui contract de vânzare cumpărare cu pact de răscumpărare deghizat parțial, nul absolut). În cazul celui de-al doilea contract de vânzare cumpărare însă, încheiat între T. Csaba și reclamanți (respectiv reclamanta J. H. ), instanța nu mai poate reține aceeași intenție de «preluare» a garanției în vederea restituirii sumei împrumutate, și așadar implicit a calității de creditor al debitorului împrumutat. În acest sens se constată că din declarațiile martorilor audiați în celelalte dosare rezultă că pârâții C. au restituit anumite sume de bani în contul acestui împrumut în privința căruia se susține că a operat cesiunea de creanță, dar și că, prin răspunsul la interogatoriu, reclamantul J., soțul cumpărătoarei din cel de-al doilea contract de vânzare cumpărare (nr. 165/2002), a arătat că ceea ce s- a dorit a fost achiziționarea acelui imobil, însă hotărârile judecătorești au avut drept urmare atât lipsirea sa de bunul cumpărat, cât și de banii pe care i-a plătit pentru acesta, că în afara vânzării cumpărării încheiate cu T. Csaba nu a mai avut altă înțelegere cu acesta, arătând expres prin răspunsul de la întrebarea nr. 11 că nu a avut cu acesta din urmă o înțelegere prin care să îi fi plătit acestuia suma de bani pe care acesta din urmă trebuia să o primească de la pârâții C. cu titlu de împrumut. Instanța de fond reține toate acestea chiar dacă au fost afirmate de către reclamant, soțul cumpărătoarei, sens în care constată că întreaga înțelegere dintre părți a fost instrumentată de către reclamantul J. ,
astfel că dacă, în fapt, prin cea din urmă vânzare nu s-a urmărit decât transmiterea creanței, atunci, cu atât mai mult, acesta este cel care are cel mai bine cunoștință de înțelegerile părților, mai mult decât soția acestuia care doar apare ca unic cumpărător în contractul de vânzare cumpărare. Nu mai puțin,
instanța nu poate omite din analiza sa și faptul că achiziționarea imobilului devenise la acel moment o afacere profitabilă, precum și faptul că relațiile de prietenie dintre părți se destrămaseră anterior încheierii celui de-al doilea contract de vânzare cumpărare, aceste împrejurări întărind credința că ceea ce s- a urmărit la încheierea contractului a fost chiar achiziționarea bunului, și nu garantarea unui împrumut.
Așadar, pentru aceste din urmă motive, instanța nu poate reține incidența niciunei operațiuni juridice de transmitere a creanței, spre exemplu subrogația reclamanților în drepturile creditorului inițial, ceea ce, alături de stabilirea cu putere de lucru judecat a existenței contractului de împrumut între numitul T. și pârâți, conduce la concluzia că prezenta acțiune a fost formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
În definitiv, reclamanții au încheiat un contract de vânzare cumpărare prin care au dobândit proprietatea unui imobil și, fiind evinși, în virtutea efectelor juridice ale acestui contract, se bucură, în anumite condiții, de garanția pentru evicțiune, obligație a vânzătorului, în speță, a numitului T. Csaba.
Prin urmare, pentru motivele mai sus expuse, instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și, în consecință, să respingă acțiunea acestora ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că pârâtul C.
I. T. solicitat obligarea reclamanților la plata acestora, iar potrivit chitanței nr. 85/_ acesta a achitat apărătorului ales suma de 14.880 lei onorariu de avocat, pârâta T. R. solicitând și aceasta obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr. 51/_ aceasta achitând apărătorului ales suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă, instanța va admite în tot cererea pârâtei T. R. și va admite în parte cererea formulată de pârâtul C. I. T. . În privința acestuia din urmă, instanța constată că, în lumina dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei. Partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art.
274 C.pr.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Așadar, în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.
Instanța de fond a avut în vedere faptul că în baza art. 274 alin. 3 Cod proc civ poate micșora onorariul avocațial utilizând doar cele două criterii legale valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat. Tinanad seama de aceste doua criterii, valoarea pricinii și munca îndeplinita de avocat, onorariul de avocat în cuantum de 14.880 lei apare nejustificat raportat la criteriile impuse și la caracterul rezonabil impus și de jurisprundeta CEDO, motiv pentru care a obligat reclamanții să plătească acestui pârât suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată - onorariu avocat.
Împotriva sentinței civile nr.21150/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ au declarat în termen legal recurs
reclamanții J. L. și J. H. A. au formulat recurs
solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca prima instanță să se pronunțe cu privire cu privire la fondul cererii respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesual active a recurenților.
În motive arată că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților prima instanță s-a pronunțat din perspectiva în care aceasta a fost invocată prin întâmpinările pârâților și care a fost unită cu fondul prin încheiere interlocutorie, făcându-se astfel vinovată de încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. (3) C.pr.Civ.
În concret, motivarea instanței se centrează pe lipsa identității dintre părțile raportului juridic care a generat acordarea în favoarea pârâților a sumei pretinse pe calea prezentului litigiu și reclamanții din cauză, insistându-se asupra nedovedirii cesiunii de creanță de la titularul acestui raport juridic (T. Csaba) la recurenții, pe calea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 165/_ . Or, problema subrogației, urmare a cesiunii de creanță valabil încheiată, a făcut obiectul excepției lipsei calității procesuale active unită cu fondul, instanța urmând a se pronunța asupra acesteia urmare a administrării întregului probatoriu încuviințat în cauză, iar nu doar după luarea interogatoriului și urmare a acordării cuvântului părților inclusiv asupra acestor aspecte (lucru care nu s-a întâmplat). Singurele discuții care s-au purtat la ultima ședință de judecată față de această excepție poartă cu privire la legitimitatea procesual activă a reclamantului J. L., față de susținerile acestuia legate de convingerea sa relativă la natura juridică a contractelor încheiate între părți: Contractul nr. 3511/_, pe de o parte și, Contractul nr. 165/_, pe de altă parte.
Din acest punct de vedere, instanța de fond se face vinovată și de încălcarea dreptului la un proces echitabil, așa cum este acesta protejat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva încălcării principiului egalității de arme, care presupune, printre altele, obligativitatea judecătorului de a respecta întocmai principiul contradictorialității.
În mod cert, trecând la soluționarea acestei excepții dintr-o perspectivă față de care s-a dispus anterior unirea excepției cu fondul, fără a se da reclamanților mai înainte cuvântul, instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității.
Instanța de fond reține, pe de o parte, că nu a avut loc o cesiune de datorie care să legitimeze calitatea de reclamant, iar de pe altă parte, că acel contract de vânzare-cumpărare de care se prevalează recurenții (Contractul nr. 165/2002) a fost anulat de către instanța de judecată, astfel încât nu ar mai putea constitui o justificare pentru lipsa notificării cesiunii pe care o pretind.
Este adevărat că nu reclamanții au notificat în scris debitorilor C. cesiunea de creanță la momentul restituirii împrumutului în favoarea lui T. Csaba, însă, această împrejurare nu are drept efect nevalabilitatea cesiunii.
Debitorii au cunoscut cesiunea și au invocat-o în fața instanței chemate să se pronunțe cu privire la caracterul simulat al contractelor, așa încât nimic nu i-a împiedicat să restituie împrumutul către recurenți. Este de observat că în litigiul privind constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare recurenții au avut calitatea de pârâți, chiar dacă raportul juridic născut prin acest contract este între C. I., T. R. și T. Csaba. M. ivul pentru care au fost chemați în judecată rezultă din chiar formularea acțiunii, unde se precizează că "în anul 2002, când pârâtul T. Csaba a fost plătit de pârâtul J. L. cu
suma împrumutată, au aflat că s-a făcut transferul proprietății recurenților pe pârâții J. L. ".
De altfel, pârâții nici nu au încercat să restituie împrumutul către T. Csaba, față de care raportul juridic era clar. Unul dintre motivele pentru care nu au făcut-o este tocmai cel afirmat cu ocazia introducerii acțiunii în simulație: au cunoscut că împrumutul a fost plătit de către recurenți, care au preluat și garanția împrumutului, așa încât nu mai sunt ținuți de restituirea împrumutului față de T. . Recurenții au și calitatea de proprietari tabulari asupra imobilului la care s-a făcut referire.
Aceste împrejurări rezultă chiar și din răspunsurile la interogatoriu pe care le-a dat pârâtul C. I., care arată în mod expres că J. L. este cel cu care a încheiat o înțelegere și față de care s-a pus problema restituirii împrumutului (răspunsurile la întrebările nr. 6, 7 și 8);
la momentul la care a intervenit cesiunea creanței în discuție, recurenții dețineau un contract de vânzare-cumpărare valabil care le asigura dreptul de proprietate asupra unui imobil, în mod evident, de o valoare care acoperea valoarea împrumutului restituit în favoarea lui T. Csaba. Nu aveau niciun interes la acel moment să solicie restituirea împrumutului, de vreme ce, până la pronunțarea hotărârilor judecătorești irevocabil la care au făcut referire, s-au bucurat de un veritabil drept de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului încheiat cu T. Csaba. Din acest punct de vedere, notificarea cesiunii, în momentul în care aceasta a operat, era de-a dreptul absurdă. Ulterior, după anularea contractului de vânzare-cumpărare, notificarea cesiunii nu se mai justifica, dat fiind că rolul notificării este acela de a aduce la cunoștință debitorului cedat faptul cesiunii. Or, în situația de față, debitorii cunoșteau intervenirea cesiunii așa încât, independent de rămânerea în ființă a contractului de vânzare-cumpărare, nu mai era nevoie de un document care să ateste acest fapt. Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar debitorii (reclamanți în cadrul litigiului privind constatarea simulației) au susținut că recurenții am
achitat lui T. Csaba suma împrumutată.
Pe de altă parte, Contractul de vânzare-cumpărare nr. 165/2002 a fost constatat drept nul de către instanța de judecată ca și contract de vânzare- cumpărare, ceea ce nu înseamnă că nu poate fi valabil drept contract de împrumut și că existența sa la un moment dat și producerea efectelor sale depline mai înainte de desființare, nu ar putea constitui o justificare pentru neîndeplinirea unei proceduri de notificare cât se poate de inutile în condițiile date.
Chiar dacă, în cadrul litigiului privind constatarea simulației finalizat prin Sentința civilă nr. 501/2008, rămasă irevocabilă, s-a constatat caracterul simulat al Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3511/_ intervenit între C. I. și C. (T. ) R., pe de parte și T. Csaba, pe de altă parte, mecanismul simulației, așa cum a fost prezentat de către soții C. în fața instanței implica și contractul de vânzare-cumpărare intervenit între reclamanți și T. Csaba în anul 2002, contract prin care, așa cum a susținut însăși pârâtul C., a operat practic transferul garanției în favoarea recurenților, ca urmare a restituirii de către recurent a sumei împrumutate de către familia C. de la T. Csaba.
Mai concret, raporturile dintre părți, așa cum au fost constatate de către instanța de judecată cu titlu irevocabil, ar fi următoarele: contractul de vânzare- cumpărare din anul 1999, intervenit între familia C. și T. Csaba este un contract de împrumut a cărui restituire a fost garantată cu imobilul obiect al contractului. În anul 2002, recurenții au restituit pentru familia C.
împrumutul pe care acesta 1-a contractat de la T. Csaba, preluând, prin intermediul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 165/2002, garanția restituirii împrumutului.
Prin acest mecanism al restituirii împrumutului pe baza unui contract de vânzare-cumpărare, recurentul s-a subrogat în dreptul creditorului inițial (T. Csaba) de a solicita debitorilor C. I. și C. (T. ) R. restituirea împrumutului, direct în contul recurentului. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 165/2002 funcționează ca o cesiune de creanță care-i dă dreptul și calitatea de a pretinde debitorilor restituirea împrumutului la care se referă prezenta acțiune. După ce la momentul promovării acțiunilor în simulație și anularea contractelor de vânzare-cumpărare pârâții din prezentul litigiu s-au făcut părtași direcți la simulație, acum pretind că nu-i leagă de reclamanți niciun raport juridic care să le permită să le solicite restituirea împrumutului. După ce chiar ei susțin în fața instanței că recurenții au restituit lui T. Csaba suma împrumutată, transferul dreptului de proprietate avându-și cauza în această împrejurare, acum vin în fața instanței și pretind că nu ar fi ținut să le restituie reclamanților împrumutul pe care l-au achitat pentru ei.
Recurenții dețin legitimitate procesual activă inclusiv din perspectiva invocată la termenul din data de_ .
Reține instanța de fond că, având în vedere răspunsurile la interogatoriu formulate de către reclamantul J. L. și ținând seama de faptul că încheierea Contractului reclamanților cu T. Csaba devenise la acel moment o afacere profitabilă, iar între momentul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3511/1999 și momentul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 165/2002 relațiile dintre părți se destrămaseră, nu poate concluziona decât în sensul că acest din urmă contract este unul de vânzare-cumpărare, iar nu de
împrumut, așa cum s-a pretins.
În primul rând, este de remarcat că instanța de fond își formulează argumentele, ajungând la concluzii hotărâtoare mai înainte de administrarea probatoriului complet în cauză. Practic, se au în vedere exclusiv răspunsurile la interogatoriul luat reclamantului, fără a se audia martori care să lămurească asupra evoluției relațiilor dintre părți (în măsura în care acestea chiar ar putea lămuri asupra naturii juridice a contractelor în discuție) și fără a fi ascultată și cealată parte a raportului juridic, respectiv T. Csaba. Instanța de fond stabilește că părțile (adică și T. Csaba) au înțeles contractul drept unul de vânzare- cumpărare, nu de împrumut, fără a asculta toate părțile.
Oricum, așa cum au arătat și în fața primei instanțe, în contextul actual stabilit pe calea Sentinței civile nr. 501/2008 a T. ului C., nu mai prezintă
importanță convingerea internă a părților față de natura juridică a contractului. Astfel, pe cale de hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că acele contracte de vânzare-cumpărare încheiate de către părți sunt în realitate contracte de împrumut cu garanție reală, mascate sub forma contractelor de vânzare-cumpărare după următorul mecanism: în anul 1999, T. Csaba ar fi încheiat cu pârâții, prin intermediul recurenților, un contract de împrumut cu garanție imobiliară. În anul 2002, cum pârâții nu au restituit valoarea asa zisului împrumut T. Csaba și-ar fi recuperat banii împrumutați de la recurenții, ocazie cu care s-a transmis și garanția imobiliară sub forma unui contract de vânzare- cumpărare asupra imobilului din Drumul Sălcii, contract intervenit între T. Csaba și J. H. A. . Faptul că numitul J. L. discută în continuare la interogatoriu despre un contract/contracte de vânzare-cumpărare, nu-i răpește acestuia posibilitatea de a solicita cu succes restituirea împrumutului. Vreme de
nouă ani de zile, pe parcursul unui litigiu care a cunoscut o evoluție destul de spinoasă, reclamanții din prezenta cauză au susținut în fața instanțelor de judecată încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare.
Este firesc ca și la acest moment să se prezinte în fața instanței cu aceleași susțineri pentru că, inclusiv psihologic vorbind, reprezentarea internă a părților față de încheierea contractului nu poate fi schimbată pe calea unei hotărâri
judecătorești. Aceasta nu înseamnă, însă, că raporturile concrete dintre părți nu pot fi schimbate pe calea hotărârii judecătorești: dacă instanța a stabilit că suntem în prezenta unui contract de împrumut, atunci suntem în prezența și discutăm despre un contract de împrumut a cărui executare reclamanții au dreptul să o solicite și să o obțină.
De altfel, reclamantul a arătat la interogatoriu că nu se poate opune hotărârii judecătorești prin care s-a stabilit natura juridică a contractului, ca fiind ținut de împrumut, că își însușește întru-totul acțiunea privind restituirea împrumutului și că, dacă instanța de fond a stabilit că lucrurile se prezintă în această manieră, dorește și crede că are dreptul să recupereze sumele plătite în 2002.
Excepția lipsei calității procesual active nu poate fi admisă, sub vreo formă, față de pârâta J. H. A. .
Excepțiile invocate la termenul de judecată din_ nu pot viza decât persoana reclamantului J. L., acesta fiind singurul față de care s-a administrat proba cu interogatoriul, solicitată de către pârâți. În ședința publică, reprezentanta pârâtului C. I. a arătat expres că nu formulează interogatoriu și față de reclamanta J. H. A. .
Or, dat fiind că excepțiile au fost invocate față de poziția personală a reclamantului J. L., acestea nu pot viza și nu se pot răsfrânge decât exclusiv asupra poziției procesuale a acestui reclamant, fără a afecta calitatea procesual activă și interesul celuilalt reclamant (J. H. A. ), care nu a susținut, personal, o poziție similară.
Pe cale de consecință, indiferent de soluția pe care instanța a adoptat-o față de excepțiile astfel invocate, se impunea repunerea pe rol a cauzei, pentru ca litigiul să continue în cadrul procesual stabilit ca urmare a soluționării excepțiilor în discuție.
Cu privire la reducerea cuantumului onorariului de avocat
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 275 C. Pr. Civ., instanța a redus onorariul de avocat al reprezentantei pârâtului C. I. de la suma de 14880 lei ( la suma de 5000 lei. Față de această împrejurare, se arată următoarele:
în primul rând, onorariul avocațial nu este dovedit. Depunerea unei copii simple după o chitanță care ar fi fost emisă de către reprezentanta pârâtului nu poate constitui înscris justificativ pentru admiterea cererii astfel formulate și, deci, pentru obligarea recurenților la suportarea unei asemenea plăți. Dovada plății se face și se înregistrează, pe bază de înscrisuri originale, iar nu pe baza unor simple copii, care nu împiedică anularea ulterioară a originalului. Or, pentru ca partea care cade în pretenții să poată fi ținută la suportarea cheltuielilor de judecată, trebuie să se facă dovada indubitabilă că a avansat respectivele cheltuieli de judecată, dovadă care se face pe bază de înscrisuri originale;
în al doilea rând,
chiar și în forma redusă, onorariul de avocat solicitat și aprobat apare drept exagerat față de natura litigiului și complexitatea cauzei. Este de observat, în acest sens, faptul că avocatul a asigurat reprezentarea clientului său pentru doar patru termene de judecată, dintre care la unul s-a
dispus amânarea fără discuție a cauzei, a depus o întâmpinare ce aproape se rezumă la invocarea a două excepții ce au fost susținute și oral, volumul efectiv de muncă al avocatului rezumându-se la redactarea și susținerea întâmpinării formulate într-o manieră cât se poate de simplistă. De asemenea, la ultimul termen de judecată același apărător al părții a susținut excepțiile invocate de către reprezentanta pârâtei T. R. și a formulat un interogatoriu destul de simplist.
Or, dacă pentru o cauză de această complexitate, se justifică un onorariu de 5000 lei, ne întrebăm care ar fi onorariile firești pentru cauzele comerciale sau de contencios administrativ, în care se poate pune problema existenței unei societăți comerciale cu un capital social ce depășește de câteva sute de ori valoarea obiectului prezentei cauze, sau problema demolării unor imobile a căror valoare, de asemenea, depășește cu mult valoarea obiectului cauzei. Desigur, întrebarea retorică este valabilă și pentru multe cauze civile de o complexitate mai ridicată decât aceasta și care pun probleme juridice mult mai complicate decât prezenta cauză.
În plus, se solicită instanței să observe onorariile percepuse de către ceilalți avocați în cauză, care, cumulate sunt puțin peste jumătate din valoarea acordată în favoarea pârâtului C. I. . Astfel, recurenții au achitat un onorariu de 1000 lei, după cum rezultă din chitanța de la dosarul cauzei, iar reprezentanta pârâtei
T. R. a perceput un onorariu de 2000 lei.
Având în vedere aceste considerente, se solicită admiterea recursului și să se dispună casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca prima instanță să se pronunțe cu privire la fondul cererii de chemare în judecată, care a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a recurenților reclamanți. Cu cheltuieli de judecată
Prin întâmpinare, pârâta T. R. a solicitat
respingerea ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii recurate și obligarea reclamanților în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului, constând în onorariu avocat.
Apreciază ca această hotărâre este legala și temeinică prin raportare la situația de fapt și de drept din prezenta speța, recursul reclamanților fiind nefondat .
Pârâtul C. I. T., în calitate de pârât în cauză a formulat întâmpinare în recurs solicitând respingerea recursului
cu obligarea recurenților la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
În principal, se invocă excepția de nulitate a recursului prin lipsa semnăturii și nemotivarea în drept.
Lipsa semnăturii, obligatorie prevăzută de art. 302 indice 1 lit. d C.Pr.Civ., respectiv neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 302 indice 1 lit. t C.Pr.Civ. raportat la art. 306 alin 1 C.Pr.Civ.
Astfel, lipsește cu desăvârșire semnătura lui J. L. și a Adelei J., formalitate importantă deoarece, în lipsa ei nu se poate stabili dacă recursul a fost declarat de persoana care are legitimarea procesuală.
Potrivit art. 302 indice 1 al.l lit.c C.Pr.Civ. recursul trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, art. 306 al. l CPr.civ. stabilind că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor când există motive de ordine publică, precizându-se în aliniatul (3) că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face imposibilă încadrarea lor într-unul din motivele prezentate de art. 304 C.Pr.Civ.
În speță, reclamanta J. H. A. nu și-a motivat în drept recursul și a invocat în fapt aspecte vizând netemeinicia pe fond, care nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 C.Pr.Civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului declarat, conduită procesuală care, de asemenea, trebuie sancționată potrivit legii cu nulitatea recursului.
Având în vedere că s-a cerut casarea hotărârii, care motiv de nelegalitate de la art. 304 pct. l, 2, 3, 4 și 5 C.Pr.Civ. a fost încălcat, pentru a putea formula apărare corespunzătoare în fapt și drept.
Pe cale de consecință, se solicită constatarea nulității recursului, după ce instanța va fi legal învestită cu timbrajul aferent cererii de recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și probelor
de la dosarul cauzei, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la excepția nulității recursului, reține că recursul se va motive prin înseși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs potrivit dispozițiilor art.303 alin.1 Cod de procedură civilă. Cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Din analiza recursului declarat de J. L. și J. H. reiese că deși nu s-a indicat nici un temei legal, acestea pot fi încadrate în prevederile art.304 pct.9 și art.304 1Cod de procedură civilă, astfel că nu se impune aplicarea sancțiunii nulității.
M. ivul de recurs potrivit căruia instanța a încălcat dispozițiile art.268 alin.3 Cod de procedură civilă și dreptul reclamanților la un proces echitabil este nefondat.
La data de_, prin întâmpinare, intimatul C. I. T. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților . Excepția este motivată pe faptul că singurul în drept să solicite restituirea împrumutului este T. Csaba și nicidecum reclamanților cărora T. Csaba le-a vândut"; cu bună-credință și cu primirea prețului de 20.000 dolari"; imobilul litigios. La termenul din 8 februarie 2012, instanța a acordat părților cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a amânat pronunțarea pe 15 februarie, iar la 15 februarie a amânat pronunțarea la_ . La data de_ instanța dispune repunerea pe rol a cauzei, precum și acvirarea dosarelor nr.11825/2005 și_ ale Judecătoriei C. -N. . La termenul de judecată din data de_ excepția a fost unită cu fondul întrucât instanța a apreciat ca în vederea soluționării acesteia se impune administrarea unor probe suplimentare. În acest context a fost încuviințată proba cu interogatoriul pârâților și proba testimonială.
La termenul din data de_ s-a procedat la luarea interogatoriilor, și, în raport de răspunsurile la interogatoriu date de către reclamantul J. L. care a susținut în mod repetat ca nu a dat nici o sumă de bani cu titlu de împrumut. În ceea ce privește existența intervenirea vreunei cesiuni între J. L. și T. Csaba, la întrebarea nr.10, reclamantul a răspuns"; în afară de vânzarea- cumpărarea din 2002 eu nu am mai avut nici o înțelegere cu T. Csaba";. La
întrebarea 11 reclamantul a răspuns că nu a avut nici o înțelegere cu T. Csaba căruia să-i fi plătit suma de bani pe care acesta din urmă trebuia să o primească de la C. T. cu titlu de împrumut. Prin urmare, reclamantul a contestat prin răspunsul al interogatoriu faptul că a plătit lui T. Csaba suma de bani pe care trebuia să o restituie acestuia din urmă pârâtul C. și a contestat și existența vreunei cesiuni de creanță, adică tocmai operațiunea pe care și-a întemeiat cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, în speță nu poate fi vorba de încălcarea disp. art.268 al.3 c.pr.civ. atâta timp cât administrarea probei cu interogatoriile s-a dispus ulterior invocării excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată prin întâmpinare de ambii pârâți și nu doar la termenul din_, iar perspectivele erau diferite. În aceste condiții, cuvântul pe fond asupra excepției s-a acordat cu privire la toate perspectivele din care a fost invocat lipsa excepției astfel că principiul contradictorialității și al dreptului la apărare au fost respectate. În fine, tocmai în scopul pronunțării asupra excepției, prima instanță a dispus acvirarea celor două dosare anterior amintite prin care instanțele au statuat cu titlu irevocabil asupra raporturilor juridice dintre părți. Astfel, nu se poate susține că excepțiile au fost soluționate strict pe răspunsul la interogatoriu al reclamantului
J. L. . Mai departe, pornind de la poziția pârâtului C. din interogatoriu, aceasta nu trebuie interpretată trunchiat, ci în ansamblu. Este real că C. a susținut că știe că J. L. a restituit întreaga sumă acordată cu titlu de împrumut de către T. Csaba, însă această restituire s-a produs datorită faptului că cel cu care pârâtul C. s-a înțeles și de la care a împrumutat a fost J. . Or, în această situație se contrazice ceea ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat și anume că contractul încheiat între T. Csaba și C. T. și soția acestuia sub
nr.3511/1999 este unul de împrumut și nu unul de vânzare-cumpărare. De asemenea, contractul de împrumut a fost încheiat între soții C. și T. Csaba.
Cu privire la admiterea excepțieie lipsei calității procesuale active a reclamatei J. H., tribunalul apreciază că soluția este corectă în contextul în care din motivarea cererii de chemare în judecată, cât și din interogatoriul luat reclamantului și pârâtului C. reiese că toate înțelegerile au avut loc între C. ,
T. și J. L., soția celui din urmă fiind parte în contractul de vânzare- cumpărare constatat nul absolut doar în virtutea faptului că soțul său se afla în executarea unei pedepse privative de libertate.
Prin urmare, chiar dacă reclamantei nu i s-a luat interogatoriu, din întreaga motivarea a acțiunii pe care și-a însușit-o reiese acest aspect. T. ul își însușește întru totul considerentele primei instanțe referitoare la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, inclusiv la analiza operațiunilor juridice care au avut loc între părți
În fine, cu privire la motivul de recurs ce vizează cheltuielile de judecată, acesta este nefondat. Dovada cuantumului cheltuielilor de judecată a fost făcută cu chitanța nr.85 din_ pentru suma de 14880 lei, act depus în original la dosarul cauze. Prin urmare fiind depusă dovada cheltuielilor, dovadă care este un înscris original, susținerea recurenților este nefondată.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, tribunalul apreciază că recursul este nefondat. Prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, aplicare care este temeinică.
Astfel, cuantumul cheltuielilor de judecată se raportează la gradul de complexitate al cauzei, la actele întocmite de avocat în cauză, dar și de apărările și excepțiile invocate de acesta în sala de judecată, la valoarea obiectului litigiului. Prin raportare la aceste criterii, apreciem că reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată datorate pârâtului T. de la 14880 lei la 5000 lei este temeinică și legală, corespunzând cerințelor de realitate și efectivitate. Onorariile achitate de restul părților din dosar nu constituie un criteriu care trebuie avut în vedere de instanță la acordarea cheltuielilor de judecată, acesta fiind rezultatul negocierii acestor părți cu avocați, reprezintă un acord de voință iar la acordarea cheltuielilor de judecată se au în vedere alte criterii.
Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin raportat la art.304pct.9 și art.304 1Cod de procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul.
În temeiul dispozițiilor art.274 raportat a art.276 Cod de procedură civilă tribunalul va obliga recurenții să plătească intimatului C. I. T. suma de 1500 lei. În temeiul art.274 Cod de procedură civilă va obliga aceeași recurenți să plătească intimatei T. R. suma de 1330 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul C. I. T. .
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții J. L. și J.
H. A.
împotriva Sentinței civile nr. 21150 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Obligă recurenții J. L. și J. H. A. să plătească, în solidar, intimatului C. I. T. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs. precum și intimatei T. R. suma de 1330 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 0_
Președinte, Ana-SS | Judecător, D. T. | Judecător, F. S. B. |
Grefier, C. -G. H. |
Red/Dact/SS 2 ex._
Red. S.S./ Tehnored. C.H. T. I. - Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 604/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 854/2013. Pretenții → |
|---|
