Decizia civilă nr. 857/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 857/R/2013

Ședința publică de la_ Completul compus din: Președinte O. -C. T. Judecător A. -F. D.

Judecător O. R. G. Grefier L. M.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursului declarat de pârâta recurentă C. L. DE A. A LEGII 18-1991 DE PE L. C. LOCAL

AL MUN. C. -N., împotriva Sentinței civile nr. 20091/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații P. E.

, B. ANA, P. G., M. V., P. A., M. R., P. V., P. A. ,

P. I., C. J. DE A. A L. DE PE L. C. J. C., având ca obiect fond funciar.

Dezbaterea asupra recursului a avut loc în ședința publică din_, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

INSTANȚA

Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr. 20091/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă cererea de chemare in judecata formulata de reclamanții P. E., B. Ana, P. G., M. V., P. A., M. R., P. V., P. A., P. I., in

contradictoriu cu pârâtele C. locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a municipiului C. -N. și C. județeană de aplicare a Legii nr.18/1991 C. si, in consecinta, a fost obligată parata C. L. pentru A. a Legii nr. 18/1991 a Mun. C. -N. sa procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate pe seama defunctului P. V., decedat in data de_, cu privire la urmatoarele suprafete de teren: a) 1.309 mp, "arator la Borhanci";, inscrisa in CF nr. 3364 C.

, sub A+8.-9., nr. topo._ 3/1; b) 6.169 mp (1 iug. 115 stj.), inscris in CF nr. 3364 C. -N., sub A+1, nr. top. 13468; cu obligarea pârâtei să procedeze la întocmirea documentației corespunzătoare în vederea emiterii titlului de proprietate de către pârâta C. J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor a Jud. C., precum și să procedeze la punerea în posesie a reclamanților cu suprafața de teren reclamată.

Totodată, a fost obligată pârâta C. L. pentru A. a Legii nr. 18/1991 a Mun. C. -N. la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei P. E., pentru suprafața de 3.046 mp, ce se identifica partial cu nr. topo. 13462 din CF nr. 432 C., de sub A+1, avand categoria de folosinta

"arator la Borhanci";, cu obligarea pârâtei să procedeze la întocmirea documentației corespunzătoare în vederea emiterii titlului de proprietate de

către pârâta C. J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor a Jud. C., precum și să procedeze la punerea în posesie a reclamantei P. E. cu suprafața de teren reclamată.

A fost obligată pârâta C. J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor a Jud. C. să elibereze titlurile de proprietate în favoarea reclamanților, potrivit documentației întocmite de pârâta

C. L. pentru A. a Legii nr. 18/1991 a Mun. C. -N., cu privire la suprafețele de teren amintite mai-sus.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Ansamblul probator existent la dosarul cauzei a confimat imprejurarea ca reclamanta P. E. are calitatea de sotie supravietuitoare de pe urma numitului P. V., decedat in data de_, iar paratii B. Ana, P. G., M.

V., P. A., M. R., P. V., P. A., P. I. sunt descendentii defunctului.

Prin actiunea de fata, reclamantii tind sa obtina reconstituirea dreptului de proprietate si punerea in posesie pe numele defunctului P. V., cu privire la diferenta de suprafata de aproximativ 900 mp situata in zona toponimica Rat, identificata in CF nr. 3364 C., cu nr. top. 13522 si 13523, precum si pentru suprafata de 1 iug. 115 stj., situata in zona toponimica Palacsay - La fantana, cu consecinta eliberarii unui titlu de proprietate pe numele acestuia, in calitate de titular al inscrierilor din registrul agricol si de proprietar tabular al suprafetelor de teren amintite.

Totodata, reclamanta P. E. tinde sa obtina obligarea paratelor la punerea in posesie si emiterea titlului pe proprietate pe seama acesteia cu privire la suprafata de teren de 0,45 ha, identificata in CF nr. 432 C., nr. top. 13462.

Instanta a retinut ca demersul procesual al reclamantilor este justificat, cu consecinta admiterii actiunii formulate.

Examinand piesele probatorii ale dosarului, instanta a retinut ca numitul

P. V., decedat in data de 23.0., a formulat in timpul vietii cererile de reconstituire a dreptului de proprietate nr.1788/304/_ si nr._, inregistrate pe rolul paratei C. L. de Fond Funciar a mun. C. -N., prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate avand ca obiect suprafata de 4,70 ha teren, anexand la cerere extrasul CF nr. 16141 C., CF nr. 3364 C. . În solutionarea cererii formulate, pe seama acestuia a fost emis Titlul de proprietate nr. 1650/3284/_, prin care s-a procedat la reconstituirea

dreptului de proprietate cu privire la suprafata totala de 4 ha 500 mp.

Ulterior, dupa aparitia Legii nr. 247/2005, defunctul P. V. a formulat o noua cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, inregistrata pe rolul paratei sub nr.84566/304/_, modificata prin cererea nr. 94001/304/_

, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenta de suprafata de aproximativ 0,13 ha, situata in zona denumita toponimic Rat, identificata in CF nr. 3364 C., nr. top. 13522 si 13523, o parte din suprafata inscrisa in aceasta carte funciara fiind reconstituita in baza Legii nr. 18/1991, prin eliberarea TP nr. 1650/3284/_ .

Din examinarea starii de CF nr. 3364 C., s-a observat ca imobilele inscrise sub A+4.5., "arator la borhanci";, au fost initial inscrise in favoarea numitilor P. V. si Balea R. . In baza Sentintei civile nr. 1608/2007, pronuntata in dosarul nr._, imobilul de sub A+4 s-a dezmembrat astfel:

nr. top. 13522/1 - teren in suprafata de 979 mp, reinscris in aceeasi CF sub B+8, in favoarea vechilor proprietari, respectiv P. V. si Balea R. ; imobilul cu nr. top. 13522/2 - teren in suprafata de 2.280 mp, ce a fost transcris in CF nr. 1., in favoarea numitului P. V. ; imobilul de sub A+5 a fost dezmembrat astfel: imobilul cu nr. top. 13523/1 - teren in suprafata de 330 mp, ce s-a reinscris in aceeasi CF, sub A+9, in favoarea vechilor proprietari, respectiv imobilul cu nr. top. 13523/2 - teren in suprafata de 620 mp, imobil ce s-a transcris in CF nr. 1., in favoarea numitului P. V. .

Ca atare, in CF nr. 3364 C., au ramas imobilele cu nr. top. 13522/1 si nr. 13523/1, inscrise sub A+8.9., in suprafata totala de 1.309 mp (f. 310-313). Defunctul P. V., decedat in data de_, a fost descendentul de gradul I (fiu) al proprietarilor tabulari, P. V. si Balea R., potrivit mentiunilor din actele de stare civila depuse la dosarul cauzei de catre reclamanti.

În aceasta calitate, defunctul P. V. a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la suprafetele de teren in discutie, cerere inregistrata sub nr. pe rolul paratei sub nr. 84566/304/_, modificata prin cererea nr.94001/304/_ .

Potrivit concluziilor expertilor - exp. tehnic judiciar ing. Martin D., exp. tehnic cad. Ing. M. I. si exp. tehnic specialitate topografie Voinigescu Floarea, terenul inscris in CF nr. 3364 C. -N., sub nr. top._ 3/1, in suprafata totala de 1309 mp este liber de punere in posesie, iar cu privire la acesta nu au fost eliberate titluri de proprietate de catre paratele din cauza, facandu-se propuneri de emitere a titlului de proprietate pe seama reclamantilor.

Mai mult, parata C. L. de A. a Legii nr.18/1991 a Mun. C. -N. nu a fost in masura sa precizeze daca, cu privire la suprafata de teren in discutie, s-au eliberat titluri de proprietate in favoarea altor persoane, invederand instantei ca in zona s-au eliberat TP pe numere cadastrale, iar nu pe numere topografice (f. 205). Insa, potrivit informatiilor furnizate de OCPI C. - BCPI C. -N., referitor la imobilul teren amintit, inscris in CF nr.3364 C., nr. top. 13522/1 si 13523/1, ca urmare a verificarilor planului de carte funciara la scara 1:2880 si a planului parcelar la scara 1:5000, astfel cum acesta a fost transmis de parata de randul 1, tinandu-se seama si de evidenta cadastrala grafica, nu a fost identificat nici un titlu de proprietate emis in favoarea unor terte persoane.

Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr.18/1991, de prevederile acestei legi beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de productie sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si in conditiile legii civile mostenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamant in cooperativa si alte persoane anume stabilite.

În acelasi timp, conform art. 11 al.1 din Legea nr. 18/1991, suprafata adusa in cooperativa agricola de productie este cea care rezulta din: actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de inscriere in cooperativa, evidentele cooperativei sau, in lipsa acestora, din orice alte probe inclusiv declaratii de martori, la stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire pentru terenurile agricole si forestiere, urmand a se verifica riguros existenta actelor doveditoare prevazute de Legea nr.18/1991, precum si pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte, conform art.6 al.1 din Legea nr.1/2000.

Ca atare, dovada dreptului de proprietate se poate realiza și cu evidențele cărții funciare, iar nu doar cu extras din Registrul Agricol, astfel cum rezultă din prevederile legilor fondului funciar.

De asemenea, instanta a reținut si dispozitiile art. 13 alin. 1 si 2 din Legea nr. 18/1991, potrivit carora "(1) Calitatea de mostenitor se stabileste pe baza certificatului de mostenitor sau a hotararii judecatoresti definitive ori, in lipsa acestora, prin orice probe din care rezulta acceptarea mostenirii. (2) M. tenitorii care nu-si pot dovedi aceasta calitate, intrucat terenurile nu s-au gasit in circuitul civil, sunt socotiti de drept in termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au apartinut autorului lor. Ei sunt considerati ca au acceptat mostenirea prin cererea pe care o fac comisiei";.

Ca atare, in speta instanță a retinut ca nu s-a facut dovada acceptarii exprese sau tacite a mostenirii anterior formularii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la suprafata de teren amintita a numitului P.

V. de pe urma antecesorilor sai - P. V. si Balea R., motiv pentru care instanta a făcut aplicarea in speta a dispozitiilor art.13 alin.2 din Legea nr.18/1991, defunctul P. V. dobandit calitatea de mostenitor de pe urma antecesorilor sai, in ceea ce priveste suprafata de teren reclamata, cererea sa de reconstituire echivaland cu o acceptare tacita a mostenirii deschisa de pe urma acestora si vizand terenurile revendicate.

În consecinta, probele administrate in cauza au confirmat justetea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la suprafata de aprox. 1300 mp, formulata de defunctul P. V., decedat in data de_, cerere formulata in baza Legii nr. 247/2005, avand ca obiect suprafata de teren de aprox. 0,13 ha, inscrisa in CF nr. 3364 C., nr. topo._ 3/1, fapt pentru care instanta a dispus reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantilor, in calitate de mostenitori de pe urma defunctului P. V., cu privire la suprafata de teren de 1.309 mp, inscrisa in CF nr. 3364 C., nr. topo._ 3/1, cu obligarea paratelor la punerea in posesie a reclamantilor cu suprafata de teren reclamata si, implicit, eliberarea titlului de proprietate.

Deopotriva, instanta a constatat ca, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 26605/304/_, defunctul P. V. a mai solicitat punerea in posesie cu suprafata de 1 iug. 115 stj., situata in zona toponimica "Palacsay - La Fantana";, identificata in CF nr. 3364 C., nr. topo. 13468 C., carte funciara in care proprietari tabulari apar inscrisi antecesorii/parintii defunctului P. V., respectiv numitii P. V. si Balea R.

.

Observand mentiunile din CF nr. 3364 C., instanta a retinut ca imobilul inscris sub nr. topo. 13468, "arator la Borhanci";, situat in zona toponimica

"Palacsay - La Fantana";, in suprafata de 1 iug. 115 stj. este inscris in favoarea numitilor P. V. si Balea R., parintii defunctului P. V., decedat in data de_ (autorul reclamantilor).

În al doilea rand, cererea defunctului P. V., desi formulata la nivelul anului 2004, anterior aparitiei Legii nr. 247/2005 si, respectiv, dupa expirarea termenelor instituite prin legile anterioare ale fondului funciar, a ramas nesolutionata de parata de randul 1, nefiind luata in discutie nici dupa aparitia Legii nr.247/2005, care a deschis posibilitatea persoanelor indreptatite de a formula noi cereri pentru retrocedarea terenurilor preluate de stat, prin cooperativizare. Parata de randul 1 se afla, asadar in culpa, in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor proprii, instituite prin Legea nr.18/1991, precum si

legile ulterioare ale fondului funciar, HG nr.890/2005. Asa fiind, numitul P. V. nu a receptionat in timpul vietii modul de solutionare al acestei cereri, drepturile acestuia fiind exercitate in fata instantei de mostenitorii acestuia - reclamantii din prezenta cauza. Instanta are in vedere faptul ca parata de randul 1 era tinuta sa analizeze cererea in discutie in lumina dispozitiilor Legii nr.247/2005. Deopotriva, este de remarcat faptul ca parata C. L. nu a comunicat nici eventualul refuz de solutionare al acestei cereri sau motivele care ar fi stat la baza unei eventuale solutionari a cererii.

In consecinta, instanta, in solutionarea acestui capat de cerere, va analiza pretentiile reclamantilor, respectiv indreptatirea defunctului P. V. la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma antecesorilor sai - P. V. si Balea R. - si relativ la suprafata de teren de 1 iug. 115 stj., inscrisa in CF nr. 3364 C., sub nr. topo. 13468, "arator la Borhanci";, prin raportare la dispozitiile Legii nr. 247/2005, apreciind ca fiind formulata in termen cererea de reconstituire analizata.

În al treilea rand, asa cum s-a expus mai sus, in analizarea temeiniciei primului capat de cerere, defunctul P. V., decedat in data de_, prin cererile de reconstituire adresate paratei de randul 1 si avand ca obiect terenurile ce au apartinut antecesorilor sai - P. V. si Balea R. - si inscrise in CF nr. 3364 C., este considerat de drept repus in termenul de acceptare a mostenirii de pe urma acestora, dobandind calitatea de mostenitor fata de acestia, prin efectul formularii cererii de reconstituire, in deplin acord cu prevederile art.13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.

Totodata, dovada dreptului de proprietate se poate realiza, in lumina prevederilor art.11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, si cu mentiunile din cartea funciara, iar nu doar cu extrasul de registru agricol, fiind stiut faptul ca, in unele situatii, persoanele nu inregistrau toate terenurile detinute in proprietate in evidentele registrului agricol, tocmai pentru a evita achitarea unor sarcini, taxe impovaratoare. De altfel, acesta este si sensul prevederilor art. 1 alin.1 din Legea nr.18/1991, dovada dreptului de proprietate putandu-se face cu oricare din mijloacele de proba acolo prevazute.

În fine, in conformitate cu informatiile inaintate de parata de randul 1, conform adresei nr.235239/304/_, din evidentele acestei institutii rezulta ca pentru terenul cu nr. top. 13468 nu a fost emis titlu de proprietate in favoarea altor persoane. Sub acest aspect, este de notat pozitia procesuala a reclamantilor, necombatuta in plan procesual de parate, conform careia reclamantii se afla in folosinta suprafetei de teren in discutie.

Potrivit concluziilor expertilor din raportul de expertiza tehnica extrajudiciara, terenul in suprafata de 1 iug. 115 stj. (6.169 mp), inscris in CF nr. 3364 C. -N., sub A+1, nr. top. 13468, inscris in favoarea numitilor P. V. si Balea R. . De asemenea, ca urmare a cercetarilor efectuate la OCPI C., s- a constatat ca nu s-a eliberat titlu de proprietate in favoarea altei persoane cu privire la acest imobil.

În temeiul acestor normelor legale amintite, s-a constatat ca terenul cu nr.top. 13468 inscris in CF nr. 3364 C. -N., sub A+1 se afla la dispozitia Comisiei Locale de fond funciar C. N. . Prin urmare, terenul în litigiu este liber si poate fi restituit în natură reclamantilor, in calitate de mostenitori ai numitului P. V., decedat in data de_, cu privire la acesta neexistând puneri în posesie și nici alte cereri de restituire formulate în baza legilor fondului funciar, paratele nefacand dovada contrara in acest sens.

În privinta acestui teren, reclamantii sunt indreptatiti la reconstituire, in baza CF nr. 3364 C. -N. in care figureaza ca proprietar tabular antecesorii defunctului P. V., autorul reclamantilor, avand in vedere întreg materialul probator existent la dosarul cauzei.

Prin cererea de chemare in judecata formulata, reclamanta P. E. au solicitat instantei sa dispuna reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafata de teren de 0,45 ha, identificata in CF nr. 432 C., nr. top. 13462 (1 iug. 49 stj.), cu privire la care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, inregistrata pe rolul paratei de randul 1 sub nr. 82093/304/_, in temeiul Legii nr. 247/2005, suprafata care, initial, a fost gresit mentionata ca fiind 0,29 ha, fiind corectata la 0,45 ha prin declaratia inregistrata sub nr. 84186/304/_ .

Înscrisurile existente la dosarul cauzei au confirmat sustinerile reclamantei P. E., in sensul ca in data de_ a inregistrat pe rolul Comisiei Locale de Fond Funciar a Mun. C. -N. cererea de reconstituire cu nr._, prin care a solicitat paratei de randul 1 sa se pronunte cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea acestei reclamante si asupra terenului in suprafata de 0,29 ha, situat in regiunea toponimica - livada la Palacsay, reclamanta prevalandu-se de mentiunile din CF nr. 432 C., contract de schimb, intitulat "declaratie";, declaratiile olografe ale numitilor Nichifor V., A. M., extras CF, nota explicativa.

Ulterior, prin cererea nr.84186/304/_, reclamanta P. E. a modificat cererea initiala, in sensul ca suprafata solicitata este de 0,45 ha, reprezentand ½ parte din suprafata de teren inscrisa in CF nr. 432 C. pe numele lui Bojan I. cas. cu Urcan M., suprafata totala inscrisa in CF fiind de 1 iug. 94 stj.

Raportat la starea de carte funciara existenta cu privire la suprafata de teren in discutie, instanta a retinut ca terenul reclamat de petenta este inscris in CF nr. 432 C., sub A+1, nr. topo. 13462, "arator la Borhanci";, in suprafata de 1 iug. 94 stj., proprietari tabulari fiind numitii Bojan I. cas. cu Urcan M. .

În formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, reclamanta P. E. a sustinut existenta unui contract de schimb intervenit cu unul din descendentii proprietarilor tabulari, sustineri reiterate si in fata instantei de judecata.

Astfel, reclamanta a argumentat ca proprietarii tabulari Bojan I. si sotia

M. nasc. Urcan, din Feleac, au atribuit in cote de egale celor doi copii ai lor - Bojan S. si Bojan I., terenul inscris in CF nr.432 C. . Subsecvent, Bojan I.

, cas. in sat Valcele cu numitul P. an G., a realizat un schimb de terenuri cu reclamanta P. E., fiica lui N. A., din sat Valcele, reclamanta fiind casatorita in Colonia Borhanci cu numitul P. V., autorul reclamantilor, decedat in data de_ .

Începand cu anul 1946 si pana la colectivizare, numita P. an I. a folosit suprafata de pamant data la schimb de P. E. (primita de aceasta de la tatal ei - N. A. ), iar reclamanta a lucrat si folosit terenul alocat la Borhanci de numitul Bojan I., proprietar tabular, fiicei sale, I. cas. cu Petran G. .

Asa fiind, in speta, reclamanta s-a aflat in imposibilitate de a face dovada dreptului de proprietate cu inscrisuri (contract de vanzare-cumparare, mentiunile din CF), invocand in favoarea sa existenta unui contract se schimb perfectat cu continuatorii proprietarului tabular Bojan I. cas. cu Urcan M. .

În acord cu dispozitiile art.11 alin.1 din Legea nr.18/1991, dovada dreptului de proprietate se poate realiza, in lipsa actelor de proprietate, mentiunile din CF, cererile de inscriere in cooperativa, registrul agricol de la data intrarii in cooperativa, evidentele cooperativei, chiar si cu depozitii de martori.

R. nea textului este tocmai de a se asigura finalitatea edictarii legilor reparatorii in materia fondului funciar, respectiv restituirea proprietarilor private catre titularii de drept, independent de modalitatea concreta de proba a dreptului de proprietate, mai cu seama ca, in perioada anterioara anului 1989, existau imixtiuni ale statului in proprietatea privata, iar, nu de putine ori, particularii nu declarau in totalitate si de fiecare data realitatea operatiunilor juridice la care luau parte, tocmai pentru a evita aplicarea sarcinilor impovaratoare impuse de stat.

Ca atare, de plano, este permisa dovedirea dreptului de proprietate prin apelul partii la proba cu martori.

Raportat la materialul probator administrat in cauza, instanta a retinut ca, in realitate, a intervenit un contract de schimb in formula acreditata de reclamanta P. E. si avand ca obiect cota de ½ parte din terenul inscris in CF nr. 432 C., nr. topo. 13462, reclamanta avand calitatea de persoana indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la aceasta suprafata de teren, in acord cu prevederile art. 8 si 11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991.

Sub aspectul mentiunilor cuprinse in evidentele Registrului Agricol, instanta a retinut ca o astfel de evidenta si vizand terenurile familiei reclamantilor au fost tinute doar in considerarea capului familiei - P. V., decedat in data de_, pe numele reclamantei P. E. nefiind deschisa o fila de R.Ag.

Raportat la faptul ca suprafata de teren in discutie are categoria de folosinta "arator la Borhanci";, s-a impus a se observa faptul ca pe seama defunctului P. V. s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la o suprafata totala de teren arabil de 26.978 mp (2,6978 ha), potrivit TP nr._, in conditiile in care in fisa de R.Ag. aferenta anilor 1959-1963 acesta figura cu o suprafata de teren arabil de doar 2,20 ha (22.000 mp).

Ca atare, parata de randul 1, in analiza cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, completata, formulata in baza Legii nr.18/1991, a avut in vedere si alte dovezi ale dreptului de proprietate, iar nu doar inscrierile din Registrul Agricol, parata de randul 1 admitand faptul ca familia reclamantilor a detinut in proprietate suprafete de teren mai mari decat cele inscrise in R.Ag., apreciind justa cererea autorului reclamantilor si procedand in consecinta la validarea cererii, urmata de eliberarea TP amintit.

O astfel de orientare este valabila, solutia paratei de randul 1 inscriindu- se in sfera de aplicare a art.11 alin.1 din Legea nr.18/1991, republicata, dand satisfactie finalitatii adoptarii acestui act normativ.

În speta, s-a pus problema reconstituirii dreptului de proprietate cu privire la o suprafata de teren excedentara fata de mentiunile din evidentele de Registru Agricol, relativ la care s-a facut dovada dreptului de proprietate uzandu-se de proba cu martori. Altfel spus, desi suprafata de teren, reprezentand jumatate din cea inscrisa in CF nr. 432 C., nu figureaza inscrisa pe numele familiei reclamantei P. E. in Registrul Agricol, o astfel de

imprejurare nu poate echivala cu inexistenta dreptului de proprietate asupra imobilului si in favoarea reclamantei.

Potrivit raportului de expertiza tehnica extrajudiciara, necontestat de parate, sub aspectul constatarilor si concluziilor expertilor, suprafata de teren in discutie se identifica cu terenul din CF nr. 432 C., nr. topo. 13462, in suprafata de 1 iug. 94 stj., respectiv 6.093 mp, reprezentand jumatate din acest imobil, facandu-se propuneri de catre experti de punere in posesie si eliberare a TP in favoarea reclamantei P. E. cu privire la suprafata de 3.046 mp, terenul fiind liber si susceptibil de a fi pus in posesie pe seama petentei.

Deopotriva, cu privire la suprafata de 3.046 mp, ce se identifica partial cu nr. topo. 13462 din CF nr.432 C., parata de randul 1 a emis adresa nr. 235239/304/_, iar conform mentiunilor din acest script nu s-a emis titlu de proprietate cu privire la acest numar topografic.

Retinand indreptatirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate relativ la suprafata de 3.046 mp, ce se identifica partial cu nr. topo. 13462 din CF nr. 432 C., precum si faptul ca terenul este liber sub aspect faptic si juridic, instanta a dispus reconstituirea dreptului de proprietate avand ca obiect aceasta suprafata de teren, cu obligatia pentru parata de randul 1 de a intocmi documentatia tehnica in acest sens, cu punerea in posesie a reclamantei si, totodata, emiterea titlului de proprietate corespunzator de catre parata de randul 2 si in beneficiul reclamantei P. E. .

În lumina acestor considerente, instanta a admis actiunea formulata.

Împotriva Sentinței civile nr. 20091/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a declarat recurs pârâta C. locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă C. local al municipiului C. -N. (f.3-4), prin care a solicitat în baza art. 304 pct.9 Cod procedură civilă coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, admiterea recursului și modificarea sentinței atacate.

În motivare, recurenta a arătat că înțelege să critice hotărârea instanței de fond, având în vedere faptul că, în ceea ce privește terenul având nr. topo 13468, înscris în C.F. nr. 3364 C., antecesorul reclamanților a solicitat acest teren prin cererea cu nr. 26605/304/_ care a fost depusă în afara termenelor legale prevăzute de lege.

Reiterează instanței de recurs faptul că reclamanții nu au formulat nici o cerere în baza legilor fondului funciar care să fie înregistrată la P. municipiului C. -N. în termen legal.

Pentru terenul în speță, ultima lege care a prevăzut posibilitatea formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate este Legea nr. 247/2005, care prevede un termen de 60 de zile pentru depunerea acestor cereri.

Pentru a putea beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991, este necesară formularea unei cereri, excluzându- se de către legiuitor dobândirea acestui drept din oficiu, aceleași considerente fiind aplicabile și în cazul cererilor de reconstituire formulate în temeiul Legii nr. 169/1997, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 247/2005.

Mai mult, nu este posibilă sesizarea cu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate direct în fața instanței de judecată, fără să se fi investit inițial comisia locală de fond funciar cu o astfel de cerere.

În ceea ce privește terenul având nr. topo 13462, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe un contract de schimb care nu a fost încheiat în formă autentică, dispozițiile legale în vigoare la acea vreme, Decretul nr. 151/1950

instituind anumite formalități în cazul înstrăinărilor de imobile între vii, forma autentică ad validitatem.

Prin urmare, într-un asemenea contract, consimțământul dat nu este susceptibil de a transfera proprietatea, pentru acest final fiind necesar un nou consimțământ.

Transferul dreptului de proprietate se realizează fie la momentul semnării actului autentic notarial, fie în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești care va ține loc de act autentic notarial.

Potrivit cererilor depuse în baza Legii nr. 18/1991, în forma inițială, au fost eliberate trei titluri de proprietate, și anume Titlul de proprietate nr. 1650/3284, în suprafață de 4,0500 ha, Titlul de proprietate nr. 1543/3491, în suprafață de 1,0100 ha și Titlul de proprietate nr. 1543/3437, în suprafață de 6,4200 ha, suprafața totală fiind de 11,48 ha.

Având în vedere că în registrul agricol a lui P. V. junior și P. V. senior a fost declarată o suprafață de 7,45 ha, apreciază că aceștia au fost îndestulați.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin concluziile scrise formulate, intimații P. E., B. Ana, P. G.

, M. V., P. A., M. R., P. V., P. A., P. I. (f.19-20), au

solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, menținerea hotărârii astfel cum a fost pronunțată, având în vedere faptul că terenul cu nr. topo 13468 înscris în C.F. nr.3364 C. a fost solicitat inițial în temeiul Legii nr.18/1991 de către defunctul P. V., însă nefiind pus în posesie cu privire la toate suprafețele solicitate, formulând o nouă cerere în acest sens, înregistrată sub nr. 26605/304/_, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.

În motivare, intimații au arătat că în mod eronat se susține de către recurentă că acest teren nu a fost solicitat în termenul legal, în contextul în care a fost solicitat în baza Legii nr. 18/1991, prin cererea inițială, iar mai apoi s-a revenit cu cereri ulterioare (1788/304/_, nr._ ), solicitând soluționarea acesteia și prin cererea nr. 26605/304/_ .

În acest sens a apreciat și instanța fondului, reținând că defunctul P. V. a solicitat inclusiv terenul cu nr. topo 13468 din C.F. nr. 3364 C. prin cererea formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, cererea nefiind soluționată în totalitate, astfel că cererile formulate în anii 1998 - 2004 reprezintă cereri de revenire, neputând fi considerate ca fiind făcute în afara termenelor speciale prevăzute de legile reparatorii.

Mai mult, chita recurenta și-a exprimat poziția pe parcursul derulării procesului, în sensul că terenul este liber, că nu s-au eliberat titluri de proprietate și poate fi restituit în natură reclamanților, astfel că motivele exprimate în recurs sunt formulate cu totală rea-credință.

În ceea ce privește terenul cu nr. topo 13462 înscris în C.F. nr.432 C., pentru care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate prin cererea nr. 82093/304/_, în temeiul Legii nr.247/2005, consideră că instanța a procedat corect, raportat la probele administrate în cauză, probe care de altfel nu au fost contestate de către recurentă.

În altă ordine de idei, potrivit Legii nr. 18/1991 dovada dreptului de proprietate poate fi făcută prin înscrisuri, extras de carte funciară, extrase din

registrul agricol și martori, nefiind obligatoriu să existe un contract de schimb în formă autentică cum susține recurenta.

În consecință, motivele de recurs sunt neavenite, fără a avea un suport probator pertinent, demonstrând încă o dată pasivitatea și dezinteresul față de prevederile legale, cu toate că intenția legiuitorului a fost de a repara prejudiciul creat persoanelor care au fost deposedate în perioada colectivizării.

Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă și menținerea hotărârii, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Susținerile recurentei că cererea formulată în anul 2004 pentru terenul cu nr. topo 13468 ar fi în afara termenelor legale și deci ar trebui să fie respinsă, nu pot fi reținute de către instanță.

Chiar dacă cererea a fost înregistrată sub nr. 26605/304 la data de 19 aprilie 2004, aceasta trebuia să fie soluționată de către comisia locală de fond funciar la apariția Legii nr. 247/2005. Așadar, nefiind tardivă, cererea cu nr. 26605/304/_ se impune a fi avută în vedere la soluționarea cauzei, astfel cum a procedat prima instanță în hotărârea atacată.

De asemenea, reținând că această cerere a fost depusă la comisia locală, nu se verifică susținerea recurentei că reclamanții ar fi sesizat direct instanța de judecată, fără a investi inițial comisia locală de fond funciar.

Cât privește terenul cu nr. topo 13462, recurenta a susținut că, nefiind încheiat în formă autentică, contractul de schimb invocat de reclamantă nu a realizat transferul dreptului de proprietate în favoarea acesteia.

În această privință, tribunalul reține că în cauză s-a dovedit, prin declarații de martori și prin recunoașterea făcută de moștenitor, că a avut loc schimbul de terenuri. Astfel cum s-a statuat în practica judecătorească, în materia fondului funciar, dovada dreptului de proprietate se poate face atât prin înscrierile din registrul agricol sau din cartea funciară, cât și prin declarații de martori. În plus, este posibilă coroborarea înscrisurilor cu declarațiile de martori, situație în care nu se impune ca martorii să fie vecini pe toate laturile, dispozițiile art. 6 alin. 12și 13din Legea nr. 1/2000 fiind aplicabile în situațiile în care singurele probe sunt declarațiile de martori.

Dat fiind că în speță au fost coroborate declarațiile de martori și înscrisurile depuse la dosar, nu poate fi primit motivul de recurs privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 6 alin. 12și 13din Legea nr. 1/2000.

Recurenta a mai susținut că au fost eliberate trei titluri de proprietate pentru suprafața totală de 11,48 ha, fiind astfel acoperită suprafața înscrisă în registru agricol pe P. V. junior și P. V. senior.

T. ul a solicitat recurentei să depună cele trei titluri de proprietate invocate în recurs și să arate pentru ce terenuri din registru agricol sau eventual din cartea funciară, au fost eliberate aceste titluri.

Recurenta nu a depus lămuriri în sensul solicitat de către instanță și a depus cele trei titluri de proprietate, din care cel cu nr. 1543/3437 este emis în favoarea moștenitorilor lui M. G., persoană străină de obiectul pricinii.

Față de această situație, nu pot fi reținute susținerile recurentei că prin aceste titluri s-ar fi acordat moștenitorilor lui P. V. întreaga suprafață din registrul agricol.

Pentru toate aceste considerente și în baza art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de C. locală de aplicare a Legii nr.18/1991 de pe lângă C. local al municipiului C. -N., împotriva Sentinței civile nr. 20091/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind dovedite.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de C. L. DE A. A LEGII 18/1991 DE PE L. C. LOCAL AL MUN. C. -N., împotriva

Sentinței civile nr. 20091/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2013.

Președinte,

O. -C. T.

Judecător,

A. -F. D.

Judecător,

O. R. G.

Grefier,

L. M.

L.M. 12 Septembrie 2013

Pregătit pentru motivare A.P.B./12 Septembrie 2013/1130Red. O.R.G./Dact A.P.B./24 Septembrie 2013/2 exemplare

Judecător fond: G. -R. F. -Hîngan - Judecătoria Cluj-Napoca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 857/2013. Fond funciar