Decizia civilă nr. 86/2013. Constatare nulitate act juridic
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 86/A/2013
Ședința publică din 19 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - apelul declarat de reclamantul
C. împotriva sentinței civile nr. 602 din 7 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *, privind și pe pârâții intimați S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. și C. N. PENTRU C. D., având ca obiect constatarea nulității actului juridic.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 12 septembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 19 septembrie 2013.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. C. în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și C. N. pentru C. D., s-a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se constate incidența cazului de discriminare prevăzut in art. 1 alin 2 lit. d pct. 5 si art. 1 alin. 2 lit. e, respectiv a încălcării dreptului de proprietate și a dreptului la locuință și, în consecință, să se pronunțe nulitatea absolută a ofertei de înstrăinare din data de_, pentru imobilul situat in G., Str. Armeneasca nr. 51, precum si a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 43/_ de BNP D.
G. I. cu, pentru lipsa cauzei juridice.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a construit pentru familia sa, in regie proprie, imobilul din str. Armeneasca nr. 51, situat in orașul G., imobil evaluat de către expertiza tehnica extrajudiciara la suma de 1.100.000 Ron.
Ulterior finalizării lucrării de construcției, după ce împreună cu familia sa s- a mutat în casa edificată astfel, a fost contactat în repetate rânduri de reprezentanți ai statului, respectiv ai Direcției Generale a F. P. G., care, sub pretextul edificării construcției în alte condiții decât cele prevăzute în autorizația de construcție, i-au adus la cunoștință că problema s-ar putea rezolva - în sensul punerii de acord a situației de pe teren cu cea menționată în autorizație, dacă va accepta ca acest imobil să fie achiziționat, din perspectiva unei prezumtive licitații de către D. G. a finanțelor P. G., care urma sa aibă sediu în această clădire.
Deși reclamantul s-a opus în mod clar și fără echivoc înstrăinării, deoarece acel imobil reprezenta pentru el și familia sa singura locuința care să satisfacă nevoile și orgoliul comunității rromilor din care făcea parte, s-a declanșat o campanie de constrângere și coerciție având drept scop determinarea reclamantului de a înstrăina acest imobil.
În acest sens, a fost contactat în repetate rânduri de funcționari ai acestei instituții, de către funcționarii Oficiului de cadastru si P. itate Imobiliară, precum și de către organe de cercetare penală, care i-au pus în vedere faptul că, datorită împrejurării că nu a respectat autorizația de construcție întocmai, aceasta clădire
nu va putea fi înscrisă în Cartea Funciară, motiv pentru care statul, prin instituțiile sale, urma să îl sancționeze pentru această atitudine prin vânzarea forțată sau prin exproprierea acestui imobil la un preț derizoriu sau chiar fără plata.
În acest sens, în perioada anterioara sărbătorilor Crăciunului, după ce a fost escortat în mai multe rânduri în duba politiei la Administrația Financiară, la presupusa licitație, a fost determinat să formuleze o așa-zisă ofertă de înstrăinare, în care "a solicitat" pentru imobilul din str. Armenească nr. 51 compus din peste 30 de camere un preț derizoriu de 118.000 Ron.
S-a organizat o licitație cu mai multe oferte, toate pentru achiziționarea unui sediu pentru Administrația Financiară din G. unde "contracandidații" săi, care nu se aflau într-o situație de constrângere, au făcut oferte reale și serioase, ce se regăsesc în procesul verbal de deschidere a ofertelor; el a fost declarat câștigător, culmea cinismului si a discriminării prin contestarea dreptului de proprietate pentru un membru al comunității rrome fiind aceea ca autoritatea contractanta a oferit cu 2000 Ron mai mult decât oferta "formulată" de reclamant, deși imobilul, chiar realizat în regie proprie și cu neregularități in ce privește autorizația de construcție, valora, la acea epoca, de peste 11 ori mai mult.
În atare condiții, deși, în realitate, nicio clipă nu a avut intenția reală de a transmite dreptul de proprietate asupra acestui imobil în favoarea S. ui român, a fost pus în postura de a se înscrie la achiziția publică organizata pro cauza și de a semna actul de vânzare cumpărare contestat în fața instanței de judecată.
Potrivit art. 948 pct. 4 Cod civil, printre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții este și cauza licită, în timp ce art. 966 din același act normativ arată că "obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect."
Contract fiind, validitatea vânzării este examinată în raport cu îndeplinirea celor patru condiții esențiale prevăzute în art. 948 Cod civil, printre care este înscrisă cea privitoare la cauza licită. Cauza, în cazul contractului de vânzare- cumpărare, cuprinde, așadar, în primul rând, voința de a înstrăina, si apoi motivul care a hotărât pe vânzător să facă actul de transfer al dreptului de proprietate, fără ca aceste elemente să poată fi separate și examinate apoi izolat, ele formând un tot. În concluzie, voința de a înstrăina, manifestata prin actul aparent al vânzării, nu poate ea singura sa justifice un transfer al dreptului de proprietate întemeiat pe un motiv sau o cauză de natură a o vicia, de a determină vânzătorul la a dispune în acest sens.
Reclamantul a mai susținut că actul de vânzare-cumpărare a fost făcut în perioada anilor 1996-1999, perioadă în care, în R. ia, se ducea o campanie mediatică și politică împotriva rromilor și a manierei în care această comunitate justifica averile pe care le deținea, nu cu intenția de a înstrăina statului roman imobilul în litigiu, ci forțat de presiunile și amenințările la care erau supuși contractanții. Acest lucru este arătat în special de circumstanțele de fapt ale întocmirii actelor juridice, respectiv perioada anterioară sărbătorilor Crăciunului, presiunile care s-au exercitat asupra sa și modul în care în mod concret s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare, reclamantul prezentându-se la notariat nu de buna-voie, ci escortat de organele de politie, în duba M. ui de Interne, asemeni unei persoane arestate, ceea ce arată fără echivoc că a fost obligat să își înstrăineze proprietatea și nu a avut intenția de a vinde, cu atâta mai mult cu cât prețul la care s-a realizat vânzarea era de cea 11 ori mai mic decât valoarea reală a imobilului, aspect pe care l-a cunoscut atât el, cât si reprezentanții cumpărătorului.
În condițiile in care a fost nevoit să înstrăineze statului acest imobil, pentru a asigura liniștea familiei sale și încetarea abuzurilor la care au fost supuși, este evident că actul de vânzare cumpărare nu îndeplinește condiția esențială a justificării unei cauze legale, licite, oneste și care să reflecte voința părtilor.
Totodată, existenta cauzei urmează a fi examinată în raport de specificul vânzării, ca act juridic, prin care o valoare trece dintr-un patrimoniu în altul, urmărindu-se obținerea unui echivalent.
Or, in analiza cauzei în materie de vânzare, definită ca un act juridic prin care una dintre părți tinde la înstrăinarea unui bun în contra unui echivalent bănesc, este necesar a se stabili scopul sau motivul care a fost determinant pentru voința vânzătorului, în acest sens.
Ca atare, în acest caz, voința de a vinde nu poate fi separată de scopul determinant, care a provocat manifestarea vânzătorului sub forma unei vânzări. Cauza în cazul contractului de vânzare-cumpărare cuprinde așadar, în primul rând, voința de a înstrăina și apoi motivul care a hotărât pe vânzător să facă vânzarea, fără ca aceste elemente să poată fi separate și examinate apoi izolat, ele formând un tot.
In concluzie, voința de a vinde manifestata prin actul aparent al vânzării cumpărării, nu poate ea singură să justifice o înstrăinare întemeiată pe un motiv sau o cauza de natură a o vicia, de a determina vânzătorul la a dispune in acest sens.
Așa fiind, in situația in care instanțele judecătorești sunt chemate a se pronunța asupra caracterului acestei condiții esențiale de validitate a contractului de vânzare-cumpărare, acestea trebuie sa aibă in vedere, pe lângă legislația în vigoare la data realizării actului, împrejurările contemporane efectuării vânzării.
În cauză, actul de vânzare nu a avut la baza intenția de a înstrăina care trebuie să constituie cauza juridică a actului juridic realizat, ci s-a urmărit de către statul român, finalitatea arătată, aceea de a achiziționa, în regim de urgență și la un preț derizoriu un imobil ce urma să fie afectat satisfacerii unui interes public, constatându-se în cauză incidența dispozițiilor art. 966 din Codul civil.
Prin modalitatea in care reclamantul a fost lipsit de posesia imobilului proprietatea sa consideră că au fost încălcate în mod grav prevederile constituționale care garantează protecția dreptului de proprietate, precum si prevederile art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului. De asemenea, apreciază că aceste manopere juridice nu puteau dobândi eficiența practică în contra unei persoane care nu este de etnie rromă, reclamantul fiind, în concret, victima unei discriminări pe criterii de etnie, și cultură, statul român, prin autoritățile și persoanele sale împuternicite abuzând în mod clar de faptul că la data realizării actului de vânzare cumpărare nu avea decât patru clase primare, este de etnie rromă, iar comunitatea din care face parte era, în acea perioadă, ținta unor acțiuni de "romanizare" și "omogenizare" a etniei cu populația română.
Maniera în care s-a realizat trecerea imobilului proprietatea sa în patrimoniul S. ui R. reprezintă, în fapt, o expropriere caracteristică perioadei comuniste, realizată prin abuzuri, față voința sa, fără cauză de utilitate publică anterior declarată si fără plata unei juste despăgubiri, contractul a cărui nulitate solicită a fi constatată, fiind încheiat în condițiile vânzărilor și donațiilor în favoarea statului în perioada anterioară anului 1989, cu singura diferență a trucării unei licitării justificative. De neînchipuit că realizarea unui astfel de act a putut fi posibilă în plin regim democratic în care se clamau principiile protecției dreptului de proprietate, al nondiscriminării, etc, ce au fost in mod flagrant încălcate în speță.
Primul ciclu procesual
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 553 din 17 iunie 2010 a Tribunalului C., acțiunea a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 1176/2003 a Judecătoriei C. N., rămasă irevocabilă prin respingerea apelului și apoi a recursului declarate de reclamant prin deciziile nr. 187/2004 și nr. 70/2006 ale Curții de Apel C. .
Primul apel
Prin decizia civilă nr. 316 din 12 noiembrie 2010, a Curții de Apel C. apelul reclamantului a fost respins ca nefondat.
Recursul
Prin decizia civilă nr. 7307 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, a fost admis recursul reclamantului, decizia dată în apel și sentința primei instanțe fiind casate și cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe.
În considerentele acestei decizii, înalta curte reține că în mod greșit a fost reținută excepția autorității de lucru judecat, neexistând identitate de cauză, întrucât, în primul litigiu, cauza cererii de chemare în judecată a constituit-o prețul neserios al vânzării și violența viciu de consimțământ, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 948, 955 și 966 C. civ., sancționate cu nulitatea relativă, în timp ce prezenta cerere de chemare în judecată se fundamentează pe o cauză de nulitate absolută, respectiv cauza ilicită, constând în împrejurarea că, la epoca încheierii actului, în R. ia se ducea o campanie mediatică și politică împotriva rromilor și a manierei în care această comunitate își justifică averile, actul nefiind încheiat cu intenția de a înstrăina, ci determinat de amenințările la care erau supuși contractanții de etnie rromă.
În această situație, reclamantul susține că a încheiat actul doar pentru a asigura liniștea familiei sale, fiind, astfel, evident că acesta este lipsit de o cauză legală, licită și onestă.
În această modalitate i-a fost încălcat dreptul de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, trecerea imobilului în patrimoniul statului fiind, de fapt o expropriere forțată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 96, art. 1294 și urm. C. civ., art. 1 alin. 2 lit. d pct. 5 și alin. 2 lit. e pct. 3 din Legea nr. 137/2000, art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 14 din C.E.D.O.
În expunerea motivelor de fapt și de drept ale cererii deduse judecății în prezenta cauză denotă lipsa de identitate între aceasta și cauza ce a constituit primul termen al autorității de lucru judecat sub aspectul elementelor enunțate, impunându-se verificarea fondului pretențiilor deduse judecății.
C. N. pentru C. D. nu a fost chemat în judecată pentru plata vreunei despăgubiri, ci ca persoană juridică autonomă desemnată să asigure asistența de specialitate persoanelor victime ale discriminării, reclamantul pretinzându-se victima unei discriminări față de alte persoane care, într-o situație similară, nu ar fi fost expuse pierderii proprietății, prin discriminare înțelegându- se, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de sex, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și libertăților fundamentale ori a altor drepturi recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alt domeniu al vieții publice.
În raport cu motivele cererii de chemare în judecată, așa cum acestea au fost expuse și încadrate în drept, din care rezultă pretenția părții de a se analiza cererea sa sub aspectul încălcărilor invocate, ceea ce presupune o analiză de fond, aceasta fiind deosebită de cea făcută în prima cerere de chemare în judecată ce a vizat încheierea actului juridic contestat în condiții de viciere a consimțământului și cu un preț neserios.
Al doilea ciclu procesual
Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 602 din 7 septembrie 2012 a Tribunalului C., a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R.
în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin
C. și C. N. pentru C. D. .
Considerente
În urma unei oferte de vânzare făcută de reclamant la data de_, imobilul din G., str. Armenească, nr. 63 a fost vândut de către reclamant S. ui
R. - D. G. Finanțe P. și Control Financiar de Stat, prin contratul autentificat sub nr. 43/1._ în schimbul prețului de 1.400.000.000 lei.
Reclamantul a susținut că a fost forțat de către angajați ai statului să vândă imobilul la un preț de 11 ori mai mic decât cel real, fapt ce atrage nulitatea ofertei și a contractului de vânzare-cumpărare.
Aceste susțineri au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.
Astfel, pe de o parte, în ceea ce privește amenințările, instanța a reținut că reclamantul a arătat că a fost amenințat că-i va fi demolat imobilul, datorită faptului că nu a fost respectată autorizația de construire. Acest fapt, al amenințării cu demolarea, datorită nerespectării autorizației de construire, a fost relatat și de martorul Jiman Aurelian A. . Or, reclamantul și martorul au arătat că, într-adevăr, imobilul reclamantului nu respectase autorizația de construire, astfel încât faptul că angajați ai unor instituții de stat l-au înștiințat pe reclamant care sunt consecințele legale, și anume demolarea, nu poate constitui amenințare.
Așa cum se arată în literatura juridică, nu orice amenințare constituie violență - viciu de consimțământ, ci trebuie ca amenințarea să reprezinte o încălcare a legii, adică să fie nelegitimă, ilicită.
În consecință, în cauză instanța a reținut că amenințarea cu demolarea construcției nu s-a făcut din motive de discriminare, pentru că reclamantul aparține etniei rrome, ci s-a făcut în baza Legii nr. 50/1991, care prevede la art. 25 și art. 27 că în cazul lucrărilor de construcție realizate fără autorizație de construire se poate dispune desființarea acestor lucrări, pe lângă măsura aplicării unei amenzi contravenționale.
În plus, chiar dacă s-ar reține că, așa cum a susținut reclamantul și a relatat martorul, reclamantul s-a aflat într-o stare de presiune, fiind dus cu duba poliției și insultat de agenți ai poliției, tribunalul a constatat că astfel de împrejurări nu pot constitui motive de nulitate absolută a ofertei de vânzare și a contractului de vânzare-cumpărare, ci motive de nulitate relativă, ce pot fi invocate doar în termenul de prescripție de 3 ani. Or, în cauză, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în_, deci după împlinirea termenului de prescripție.
Astfel, în literatura și practica juridică s-a statuat că viciile de consimțământ (eroarea, dolul, violența și leziunea) constituie cauze de nulitate relativă a actului juridic civil.
De asemenea, în literatura juridică s-a mai arătat că starea de necesitate în care se găsește o persoană, care o determină să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat, trebuie asimilată violenței, ca viciu de consimțământ.
În cauză, reclamantul a susținut că a fost determinat să facă oferta de vânzare și să încheie contractul de vânzare-cumpărare fiind supus unei campanii de constrângere. Or, așa cum s-a reținut anterior, vicierea consimțământului într-o astfel de modalitate nu duce la lipsa de cauză sau cauză nelicită, cum se susține în acțiunea reclamantului, ci constituie caz de nulitate relativă, ce trebuie invocat în termenul de prescripție de trei ani.
Reclamantul a mai susținut că nu ar fi vândut imobilul cu un preț mult inferior celui real, dacă nu ar fi fost constrâns. În ceea ce privește prețul, se reține că acesta a fost analizat și în dosarul nr. 1820/2003, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1176/2003 și în care s-a întocmit un raport de expertiză tehnică, prin care imobilul a fost evaluat la 1.432.409.933 lei. Așadar, prețul de vânzare, de 1.400.000.000 lei, nu era mult inferior valorii reale. De altfel, imobilul nu poate fi evaluat prin comparație cu imobile asemănătoare, cum susține reclamantul, ci raportat la situația concretă a imobilului reclamantului. Astfel, acest imobil, fiind edificat fără respectarea autorizației de construire, nu poate fi intabulat, conform art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991. Ori, acest fapt duce la o scădere a valorii și deci, la o scădere a prețului.
Așadar, reținând că prețul pentru care s-a întocmit oferta de vânzare și contractul de vânzare-cumpărare nu denotă o disproporție vădită față de valoarea reală a imobilului, în cauză nu poate fi reținut motivul de nulitate invocat de reclamant privind cauza falsă sau nelicită și nici exproprierea cu o plată derizorie și cu încălcarea dreptului său de proprietate.
Apelul
Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamantul, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului său, reclamantul reia starea de fapt și temeiul juridic indicate în cererea de chemare în judecată, arătând că prima instanță a apreciat în mod eronat probele administrate, în sensul că, deși declarațiile martorului Jiman Aurelian A. și susținerile reclamantului duc la concluzia că acesta a fost amenințat de către funcționarii S. ui R., situația de fapt nu poate fi interpretată în sensul existenței unui viciu de consimțământ, pentru că amenințarea trebuie să fie nelegitimă și ilicită, reclamantul neavând autorizație de construire.
În realitate, reclamantul deținea autorizație de construire și amenințarea organelor statului nu era pentru aplicarea unor prevederi legale, care ar fi constat în aplicarea unor sancțiuni contravenționale și desființarea lucrărilor, ci au fost folosite în scopul intimidării reclamantului, pentru a-l determina să încheie actul, acesta neavând vreo intenție în acest sens, cu atât mai mult cu cât prețul era unul derizoriu, motiv pentru care actul de vânzare-cumpărare este unul nul pentru lipsa cauzei și cauză ilicită.
Ulterior, reclamantul și-a precizat motivele de apel (f. 52-55), arătând că existența cauzei trebuie examinată în raport de specificul vânzării, care, fiind un contract sinalagmatic, urmărește obținerea unui echivalent, acesta fiind motivul determinant pentru voința vânzătorului de a înstrăina.
În mod greșit a reținut prima instanță motivul de nulitate relativă privind vicierea consimțământului și faptul că nu există o disproporție între prețul încasat și prețul real al imobilului.
Prima instanță nu s-a pronunțat asupra cazului de discriminare, acesta fiind motivul atragerii în proces a C. ui N. pentru C. D., hotărârea primei instanțe fiind rezultatul unei confuzii între cazul de nulitate absolută raportat la lipsa cauzei, respectiv lipsa motivului determinant pentru încheierea actului juridic și motivul de nulitate relativă dat de vicierea consimțământului.
În cererea de chemare în judecată, reclamantul a expus condițiile în care s- a realizat transferul dreptului de proprietate, arătând că motivul determinant nu a fost cel specific contractului, respectiv obținerea unui echivalent, singurul motiv pentru care reclamantul a participat la operațiunea achiziției imobilului de către stat constituindu-l evitarea unui rău ce i s-ar fi putut produce lui sau patrimoniului său, ceea ce constituie un motiv de nulitate raportat la dispozițiile art. 966 C. civil, lipsind cauza actului juridic, pentru reclamant neexistând o astfel de cauză, câtă vreme nu avea nevoi financiare, în schimb, avea o nevoie acută de locuință pentru familia sa, neavând vreun alt imobil în proprietate, iar, în cel obiect al litigiului, a investit de trei ori mai mult decât prețul care i-a fost dat, compromisul realizat pentru a-și proteja familia și patrimoniul depășind prin proporțiile realitatea actului juridic și lipsindu-l de cauză.
Acest motiv de nulitate nu a fost examinat de prima instanță.
Hotărârea primei instanțe este greșită și sub aspectul reținerilor referitoare la lipsa prețului. La dosar, se găsesc două expertize, ambele extrajudiciare raportat la prezenta cauză, prim a expertiză efectuată în dosarul raportat la care greșit s-a reținut autoritatea de lucru judecat, nr. 1820/2003 și o altă expertiză extrajudiciară depusă de reclamant, care stabilesc valori complet diferite, fără a justifica preferința pentru una sau alta.
Întâmpinarea din apel
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pe motiv că, așa cum s-a reținut în decizia de casare, motivul raportat la prețul neserios al vânzării a constituit obiect al dosarului soluționat deja irevocabil în anul 2003.
Reclamantul nu critică hotărârea primei instanțe, ci interpretează dispozițiile art. 948 și 967 C. civil, raportat la existența unei campanii mediatice contra rromilor în perioada 1996-1998, susținând că ar fi fost expropriat în fapt, pentru că a fost obligat să încheie contractul și nu a primit un echivalent pe
măsură, fiind, astfel, discriminat, motiv de a determinat chemarea în judecată a
C. ui N. pentru C. D., fără a respecta procedura prevăzută de OG nr. 137/2000, de adresarea unei petiții în termen de 1 an de la data săvârșirii faptei sau a luării la cunoștință, ceea ce lipsește acest pârât de calitate procesuală pasivă. De altfel, nu există vreo hotărârea a consiliului care să constate discriminarea.
În realitate, reclamantul nu a fost discriminat, nearătând legătura de cauzalitate între etnia din care face parte și încheierea contractului de vânzare- cumpărare, respectiv că nu ar fost tratat în condiții de egalitate cu ofertanții de naționalitate română. Este greu de crezut că reclamantul nu avea cunoștință despre faptul discriminării la momentul când a promovat prima acțiune în justiție, și abia la 6 ani de la acest moment a realizat acest lucru.
Raportat la completarea motivelor de apel, s-a depus o completare la întâmpinare (f. 63-65), arătând că reclamantul reiterează motive raportat la care s- a reținut autoritatea de lucru judecat, referitoare la presiuni exercitate asupra sa și asupra familiei și la prețul neserios la care a fost obligat să înstrăineze imobilul, insistându-se asupra lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CNCD, față de care nu au fost formulate pretenții.
În ceea ce privește cauza ilicită raportat la discriminare, nu s-a dovedit că reclamantul ar fi fost tratat în condiții discriminatorii raportat la ofertanții de naționalitate română, discriminarea invocându-se la 10 ani după încheierea actului și fără a exista o hotărâre a CNCD în acest sens.
Probe noi în apel
În apel, au fost administrate probe noi, fiind depus întregul dosar ce a stat la baza achiziționării de către stat a imobilului (f. 66-143), autorizațiile de construire și procesele verbale de constatare și sancționare a contravenției raportat la nerespectarea acestor autorizații (f. 146, 151, 153-154, 158-161, 182, 188), fiind depuse și extrasele funciare ale imobilului, pentru a se verifica dreptul de proprietate asupra acestuia și înscrierea construcției în cartea funciară (f. 149-150, 166-180, 190-215), fiind audiați și doi martori, respectiv Moldovean V. C. (f. 219) și Harvat G. (f. 220).
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, având în vedere
și probele noi administrate în ape l, raportat la dispozițiile art. 292 alin. 1 și 295
Cod proc.civ., curte a apreciază că acesta nu este fondat, din conside rentel e ce
urme ază a fi e xpuse .
Astfel, starea de fapt susținută de reclamant este că a fost constrâns să înstrăineze imobilul proprietatea sa, doar pentru faptul că era de etnie rommă și că această înstrăinare ar fi avut loc la un preț inferior valorii de circulație a imobilului și investițiilor efectuate, neconstituind o cauză suficientă pentru a participa la oferta de achiziție publică, făcută, în fapt, pro causa. De asemenea, arată că avea nevoie de imobil în scopul locuirii, fiind necesar nevoilor de locuit ale familiei sale.
În drept, reclamantul a invocat:
motive de discriminare din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată:
- din art. 1 alin. 2 lit. d ce prevede că principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi enumerate de textul de lege, printre care și cel de proprietate,
- din art. art. 1 alin. 2 lit. e, ce consacră același principiu pentru garantarea drepturilor economice, sociale și culturale, printre care și dreptul la locuință ;
cauza ilicită - invocând prevederile art. 948 pct. 4 și ale art. 966 din vechiul Cod civil, sub al cărui imperiu a fost încheiat contractul.
Cauza a fost casată cu trimitere spre rejudecare pentru a se verifica motivul de discriminare și dacă acesta se încadrează sau nu în textele de lege invocate în cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește starea de fapt, probele suplimentare administrate în apel nu au infirmat starea de fapt reținută de prima instanță, reclamantul susținând că a fost amenințat nejustificat, întrucât deținea autorizație de construire și amenințarea organelor statului nu era pentru aplicarea unor prevederi legale, care ar fi constat în aplicarea unor sancțiuni contravenționale și desființarea lucrărilor, ci au fost folosite în scopul intimidării reclamantului, pentru a-l determina să încheie actul de înstrăinare. Este adevărat că în apel s-a făcut dovada existenței unei autorizații de construire (f. 153 -154, f. 158-159, 183-184), însă s-a probat și împrejurarea că nu a fost respectată de reclamant atunci când a ridicat construcția, fiind sancționat contravențional din acest motiv (f. 151, f. 158). Procesele verbale de contravenție nu au putut fi depuse, însă reclamantul nu a contestat existența acestora.
Cu privire la preț, au fost invocate expertize extrajudiciare, fiind respinsă de către instanța de apel proba privind efectuarea unei expertize judiciare de evaluare, întrucât, prin sentința civilă nr. 1176/2003 a Judecătoriei G. (f. 38-39 dosar tribunal, primul ciclu procesual), rămasă irevocabilă prin respingerea apelului, iar apoi a recursului declarate de reclamant (prin deciziile nr. 187/2004 și 1870/2006 ale Curții de Apel C. - f. 36-37 din același dosar), s-a stabilit cu putere de lucru judecat că prețul la care a fost cumpărat imobilul nu era unul derizoriu, fiind foarte apropiat de cel stabilit prin expertiza judiciară dispusă în acel dosar, așa cum a reținut și prima instanță. În prezenta cauză nu a fost invocat prețul neserios ca motiv de nulitate a contractului, ci faptul că prețul fiind mult inferior valorii de circulație a imobilului nu putea constitui o cauză suficientă pentru încheierea contractului, aceasta echivalând cu lipsa de cauză. Chiar dacă s-ar ține seama de această susținere, care, în realitate, nu reprezintă un alt motiv, pentru că motivul se raportează și la starea de fapt, care nu este schimbată raportat la momentul pronunțării primei hotărâri intrată în autoritate de lucru judecat, stare de fapt căreia i se conferă o altă semnificație juridică în prezenta cauză, expertiza judiciară întocmită în primul dosar este opozabilă reclamantului și a fost corect analizată de prima instanță sub aspectul prețului apropiat de cel de circulație, avându-se în vedere și nerespectarea autorizației de construire, împrejurare care necesita aducerea ulterioară în legalitate, neputându-se vorbi, așadar, de un preț care să nu constituie o cauză suficientă pentru încheierea contractului. S-a mai susținut că prețul obținut este inferior valorii investițiilor, dar nu a fost depus vreun act din care să rezulte aceasta, valoarea din autorizația de construire fiind declarată tot de reclamant.
Reclamantul a susținut că nu a dorit deloc să încheie contractul, fiind obligat să o facă, împrejurare care, încadrată în drept, rămâne tot viciul de consimțământ al violenței, iar, raportat la data la care aceasta a avut loc și a încetat, acțiunea este prescrisă. Chiar dacă s-ar trece peste această împrejurare, nu a fost dovedit motivul de discriminare invocat, adică faptul că reclamantul a fost discriminat fiind obligat să înstrăineze imobilul pentru că aparținea unei anumite etnii. Prin martorii audiați de prima instanță nu s-a făcut dovada legăturii dintre vânzarea imobilului și cercetarea reclamantului de către poliție. În apel, a fost suplimentată probațiunea, audiindu-se martorii Moldovean V. C. și Harvat G. (f. 219-220). Ambii au declarat că l-au văzut pe reclamant dus de poliție și în incinta poliției, martorul Moldovean V. C. arătând că, în acea perioadă, comunitatea rromă era cercetată pentru aurul moștenit de la antecesori și că numai de la reclamant știe că acesta a fost cercetat pentru a fi determinat să-și înstrăineze locuința. Martorul Harvat G. a declarat că a auzit o discuție între polițiști, în sensul că aducerea reclamantului avea legătură cu casa, însă acest martor a declarat că și el avea probleme cu casa în acea perioadă, recunoscând că nu avea autorizație pentru piscină și că a vândut-o în cele din urmă, însă nu statului, pentru prețul de
640.000 lei, despre care nu a susținut că ar fi fost sub prețul de circulație. Ambii martori au fost audiați în legătură cu împrejurarea dacă au cunoștință de alte situații asemănătoare celei invocate de reclamant, aceștia declarând că nu au mai existat situații în care statul să fi "preluat"; imobilul în același condiții că în cazul
reclamantului, justificând aceasta prin poziționarea și dimensiunile imobilului în litigiu. Așadar, nu s-a dovedit că acea comunitate din care făcea parte reclamantul a fost discriminată sub forma preluării abuzive a imobilelor de către stat, respectiv fără o dreaptă și prealabilă despăgubire. Nu s-a dovedit nici că reclamantului i s-a aplicat un tratament juridic diferențiat față de persoane de altă etnie, participante la licitația pentru achiziționarea unui imobil pentru stabilirea sediului administrației financiare.
Reclamantul a invocat încălcarea dreptului la locuință, fără a arăta, însă, în concret în ce ar consta aceasta, în condițiile în care din echivalentul obținut, putea procura oricând o altă locuință, martorul Harvat G. arătând că, la epoca respectivă, a înstrăinat un imobil cu 2 etaje, suprafață construită de 160 mp și teren aferent de cca. 700 mp la 640.000 lei, mult inferior valorii obținute de reclamant din înstrăinarea imobilului său către stat.
În condițiile în care, din probele administrate, nu rezultă că reclamantului i s-ar fi aplicat vreun tratament juridic diferențiat față de persoane aflate în aceeași situație juridică, nefiind întrunit prevederile art. 1 alin. 2 lit. d și e din OG nr. 137/2000, discriminarea fiind invocată ca motiv al lipsei de cauză și al cauzei ilicite la încheierea contractului, acțiunea sa a fost corect respinsă de prima instanță, sentința acesteia urmând a fi păstrată și apelul reclamantului respins ca nefondat, în temeiul art. 296 C. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul R. C. împotriva sentinței civile nr. 602 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. _
*, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||
A. A. C. | ANA I. | C. | B. |
Red. CAA dact. GC 4 ex/_
Jud. fond: O.R. G.
| ← Sentința civilă nr. 369/2013. Constatare nulitate act juridic | Decizia civilă nr. 2887/2013. Constatare nulitate act juridic → |
|---|
