Decizia civilă nr. 864/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
ROM. IA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 864
Ședința publică din 17 septembrie 2013 Completul constituit din:
Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP, vicepreședinte tribunal Judecător: H. I. - D.
Grefier: H. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de intimatul I. de P. J.
S.,
cu sediul în Z., str. T. V., nr. 14, jud. S., împotriva Sentinței civile nr. 461 din_ pronunțate de J. Ș. S. în dos. nr._, având ca obiect, plângere contravențională OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul petent C.
A. A., lipsă fiind recurentul intimat I. de P. J. S. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, iar potrivit disp. art. 15 lit. i din Legea 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Verificând potrivit dispozițiilor art. 1591Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Se constată depusă la dosar, întâmpinare de către intimatul petent C. A.
A., de la filele 10,11,12.
Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului formulat.
Intimatul petent C. A. A., solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond .
Instanța, reține cauza în pronunțare.
T.
Prin Sentința civilă nr. 461 din_ a Judecătoriei Ș. S. s-a admis plângerea petentului C. A. A. .
S-a dispus anularea procesului verbal de contravenție seria CP nr.1066550 din_ încheiat de Poliția SS .
În motivarea sentinței se arată că din copia planșelor foto coroborata cu cea a înregistrării video efectuata cu aparatul radar, se retine că viteza autovehiculului ținta (T) a fost de 49 km/ora, viteza marcata cu litera L, de 64 km/ora nefiind viteza cu care circula autovehiculul petentului.
1
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimatul I. de P. J.
S., solicitând instanței admiterea acestuia și casarea hotărârii recurate, motivat de faptul că o aplicare absolută a prezumției de nevinovăție, în care întotdeauna sarcina probei să revină organelor statului, ar conduce la dificultăți foarte mari în sancționarea nerespectării unor reguli sociale destul de importante, printre care și cea privind circulația rutieră.
Petentul C. A. A., a formulat întâmpinare prin care solicită instanței respingerea recursului intimatului, motivat de faptul că a fost sancționat în mod eronat de către agentul constatator deoarece avea cuplată centura de siguranță și se deplasa cu viteza legală admisă pe tronsonul respectiv.
Recursul intimatului I. de P. J. S. este fondat pentru motivele care succed:
În mod greșit și nelegal, instanța de fond a admis plângerea petentului C.
A. - A. și a dispus anularea procesului verbal de contravenție seria CP, nr. 1066550 din_, încheiat de Poliția Ș. S. .
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că în materia depășirii limitelor de viteză, contravenientul se află în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal de contravenție, în această situație sarcina probei revenind organului contestator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției.
Din înterpretarea sistematică a prevederilor art. 3.5.1 Norma de Metrologie Legală NML - 021-05/_ rezultă că este suficient ca numărul de înmatriculare al autovehiculului în legătură cu care se efectuează măsurătorile să fie evidențiat într-o singură fonogramă.
Din analiza planșelor foto depuse de intimat la prima instanță (f. 15, 16 și 24 dosar de fond), și din video CD-ului anexat acestora rezultă că petentul C.
A. -A. a circulat cu viteza de 64 km/h în data de_, în jurul orelor 7: 07, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe strada Partizanilor din orașul Ș. S. și nu a purtat centura de siguranță, fiind sancționat în mod corect cu o amendă contravențională în sumă de 280 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 49, alin. 1 li de art 36, alin. 1 și sancționate de art. 108, alin. 1, lit. a, pct. 4 și de art 108, alin 1. lit.a, pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002.
În aceste circumstanțe recursul intimatului I. de P. J. S. apare ca fondat, urmând a fi admis în consecință de către instanță.
Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în baza prevederilor stipulate de art. 312, alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, să admită recursul intimatului, să modifice hotărârea atacată și judecând în fond cauza să respingă plângerea contravențională a petentului C. A. - A. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
2
Admite recursul declarat de intimatul I. | de P. J. | S. | contra |
sentinței civile nr. 461 din_ a Judecătoriei Ș. | S. . | ||
Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond respinge plângerea |
Pronunțată în ședința publică din | _ | . | |
Președinte, Judecător, | Judecător, | Grefier, | |
C. N. C. DP H. I. | - D. | H. V. |
HOTĂRĂȘTE:
petentului C. A. | A. împotriva procesului verbal de contravenție seria | CP |
nr. 1066550 din _ Irevocabilă. | încheiat de I. de P. J. S. . |
Red. C.N.C./_
Dact. H.V./_ Ex. 2
Jud. fond: C. A. S.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
3
← Decizia civilă nr. 208/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 1047/2013. Plângere contravențională → |
---|