Decizia civilă nr. 312/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date nr. 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.312

Ședința publică din 26 martie 2013

Completul compus din:

Președinte :

D.

G.

, președinte secție civilă

K.

M.

, președinte instanță

L.

M.

, judecător

V.

V.

, grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de intimatul I. de P. J.

S., cu sediul în Z., str. T. V., nr.14, împotriva sentinței civile nr.12 din 8 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Ș. S. aniei, având ca obiect plângere contravențională OUG 195/2002.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit. i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. De asemenea intimatul-petent a depus la dosar întâmpinare într-un singur exemplar.(f.8), iar recurentul-intimat a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Instanța verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.1591 Cod

procedură civilă,

se declară competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal investită.

Instanța, raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza

în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Asupra recursului declarat :

Prin sentința civilă nr.12 din 8 ianuarie 20123 J. Ș. S. aniei admite plângerea formulată de petentul KOVASC F., și, în consecință, dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenție seria CP nr. 2324884 încheiat la data de_ de către IPJ S. - Poliția Ș. S. aniei.

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că din vizionarea înregistrării depusă la dosar la fila 20, precum și din planșele foto atașate la filele 18-19 nu se observă tipul, categoria sau/și numărul de înregistrare al autovehiculului ce a fost înregistrat cu viteaza de 98 km oră rulând în localitate.

S-a vizionat întreaga înregistrare de pe suportul magnetic, dar nu s-au evidențiat elemente de natură a identifica autovehiculul.

1

Existând un dubiu cu privire identitatea contravenientului, se va da prioritate principiului "in dubio pro reo"; (dubiul profită celui acuzat) și va anula procesul- verbal de constatare a contravenție seria CP nr. 2324881 încheiat la data de_ de către IPJ - Poliția oraș Ș. S. aniei.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs I. de P.

J. S. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate de petent.

În motivul de recurs invocat I. de P. J. S. consideră greșită hotărârea pronunțată întrucât din interpretarea sistematică a prevederilor art.3.5.1. din Norma de Metrologie Legală NML-021-05/_ rezultă că este suficient ca numărul de înmatriculare al autovehiculului în legătură cu care efectuează măsurătorile să fie evidențiat într-o singură fonogramă, atâta timp cât din examinare prin coroborare a tuturor acestora ( și care surprind autovehiculul respectiv secvențial, la interval de doar câteva secunde) se poate concluziona că este vorba de unul și același autovehicul. Viteza este unul din factorii care contribuie la creșterea numărului de accidente, motiv pentru care apreciază că fapta săvârșită de petent are un grad ridicat de pericol social.

Recursul I. ui de P. J. S. nu este întemeiat.

Prin procesul verbal de contravenție încheiat la data de 23 septembrie 2012 Poliția orașului Ș. S. aniei a aplicat petentului K. F. amenda contravențională în sumă de 630 lei.

S-a reținut că petentul în data de 23 septembrie 2012 a circulat prin orașul Ș. S. aniei cu viteza de 98 km/h (f.3 - dosar fond).

În cazul în speță din vizionarea înregistrării depusă la dosar și din planșele foto rezultă că nu se observă tipul,categoria și numărul de înmatriculare al autovehiculului ce a fost înregistrat cu viteza de 98 km/h rulând în localitate. Se observă doar un punct luminos de culoare albă fără a se identifica numărul de înmatriculare al autovehiculului condus pe petent.

De reținut că s-a vizionat și înregistrarea pe suport magnetic dar nu s-a evidențiat elemente de natură a identifica autovehiculul (f.18 - 20 dosar fond).

Evident că în materia răspunderii contravenționale sarcina probei revine agentului constatator, iar orice dubiu în stabilirea vinovăției profită contravenientului conform principiului "In dubio pro reo";.

Rezultă deci din probele administrate în cauză că vinovăția petentului nu este dovedită de către agentul constatator.

Așa încât în mod justificat prima instanță a admis plângerea formulată de petentul K. F. și a anulat procesul verbal de contravenție încheiat la data de 9 octombrie 2012 de I. de P. J. S. - Poliția orașului Ș. S. aniei.

În consecință în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul Oanea I., împotriva sentinței civile nr.4633 din 3 decembrie 2012 a Judecătoriei Z. .

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I, D E C I D E :

2

Respinge ca nefondat recursul declarat de recursul declarat de I. de

P. J. S., împotriva sentinței civile nr.12 din 8 ianuarie 2013 a Judecătoriei Ș. S. aniei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

D. G.

K.

M.

L.

M.

V.

V.

Red.DG/_

Dact.VV/_ /2ex. Jud.fond: S. L.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 312/2013. Plângere contravențională