Decizia civilă nr. 909/2013. Prestație tabulară

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 909

Ședința publică din data de 24 septembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte Tribunal Judecător: L. M.

Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: M. L. -M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. M. S. , domiciliată în Z., str. Lt. C. P., nr. 4, bl. N 7, sc. A, ap. 9, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 1371/_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect prestație tabulară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul este motivat, semnat, iar recurenta - reclamantă solicită judecarea acestuia în lipsa ei.

Verificându-și competența potrivit dispozițiilor art. 1591 Cod procedură

civilă, instanța constată că este competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal învestită.

Instanța, în raport cu obiectul cererii și având în vedere actele existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 1371/_ a Judecătoriei Z. s-a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanta P. M. S. .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația achitării unei taxe de timbru în sumă de 483 lei și timbru judiciar de 3 lei.

Taxa de timbru a fost calculată potrivit art. 13 din Legea 146/1997 modificată, iar valoarea timbrului judiciar s-a stabilit, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din OG 32/1995.

Pentru primul termen de judecată, reclamanta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

1

Reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată, cu toate că această sarcină i-a fost adusă la cunoștință prin citație.

Reclamanta a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vedere achitării taxei de timbru, cerere pe care instanța a admis-o, însă reclamanta nu și-a îndeplinit obligația achitării taxei de timbru.

Împotriva acestei sentințe reclamanta P. M. S. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că la data de 3 septembrie 2003 a cumpărat o parcelă de teren în suprafață de 1 ha, teren situat în extravilan, în satul Sîngeorzu de Meseș de la Rusu Silvia.

Din luna octombrie 2003 a intrat în posesia terenului. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare s-a achitat suma de 20.000 lei vechi, iar contractul autentificat de vânzare-cumpărare urmând să fie suportat de cumpărător, dar nu a avut posibilitatea să pună la dispoziție anumite acte.

Recursul apare ca nefondat pentru următoarele:

Conform art. 302/1 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Rezultă din aceste prevederi legale, conjugate cu cele ale art. 304 Cod procedură civilă, că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înțelege a critica hotărârea atacată. Rezultă totodată că motivele de recurs trebuie să se raporteze la dispozitivul și/sau considerentele hotărârii atacate, constituindu-se într-o critică totală sau parțială a acesteia.

Or, reclamanta prin cererea de recurs nu critică hotărârea instanței de fond în ceea ce privește nelegalitatea acesteia privind anularea ca netimbrată a acțiunii, ci expune starea de fapt a acțiunii sale introductive, privind cumpărarea unei parcele de teren.

Analizând totuși legalitatea sentinței atacate, instanța de recurs constată că în mod legal prima instanță a dispus anularea ca netimbrată a acțiunii reclamantei, care nu s-a conformat celor dispuse de instanță privind achitarea taxei judiciare de timbru, aplicabile fiind astfel prevederile art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995 și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

În acest context, recursul reclamantei apare ca nefondat, urmând a fi respins. Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. M. S. împotriva sentinței civile nr. 1371/_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

2

Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

K. M. L. M. D. G. M. L. -M.

Red. KM/_

/Dact.MLM/_

/2 ex.

Jud. fond: R.

R. I.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 909/2013. Prestație tabulară