Decizia civilă nr. 951/2013. Plângere contravențională
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date nr. 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.951
Ședința publică din 30 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: H. I. D., judecător
C. N. C., judecător
C. D., judecător,
V. V., grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de către intimata D. G. DE
A. A DP Z., cu sediul în Z., B-dul.M.Viteazul, nr.68, jud, Sălaj, împotriva sentinței civile nr.1033 din_ a Judecătoriei Z. pronunțată în dosar nr._ ,având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei-intimate, consilier juridic A. S., lipsă fiind petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit.i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar petentul a depus la dosar întâmpinare (f.12-13).
Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Reprezentanta recurentei-intimate, consilier juridic A. S. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Instanța raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 1033 din 4 aprilie 2013 a Judecătoriei Z. a fost admisă plângerea formulată de petentul D. I. împotriva procesului - verbal de contravenție seria PSJ nr. 28663 din_ încheiat de intimata D. G. de A. a DP Z., care a fost anulat în totalitate, ca netemeinic întocmit.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PSJ nr.28663 din data de_, petentul D. I. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 50 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art.45 alin.2 lit.a din anexa 3 privind utilizarea parcărilor publice din HCL 53/_, reținându-se în sarcina sa faptul că a parcat fără tichet cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, marca Mercedes, culoare gri, în parcarea Dalia din Z. la ora 14.45 în data de_ conform somației nr.116470/_ .
Conform art.45 alin.2 lit.a din anexa 3 privind utilizarea parcărilor publice din HCL 53/_: ";Constituie contravenție în temeiul prezentului regulament și
se sancționează cu amenda de la 50 lei la 100 lei următoarele fapte constatate în parcările din mun. Z.: parcarea autoturismelor fără a deține tichet sau abonament.";
Constatarea abaterii este urmată de identificarea contravenientului prin intermediul instituțiilor care au acces la baza națională de date.
Cu privire la temeinicia proceselor-verbale de contravenție seria PSJ nr.28663 din data de_ prima instanță a arătat în primul rând faptul că impunerea unei prezumții cu privire la autorul faptei este permisă, în condițiile în care astfel de prezumții simple sunt utilizate cu o frecvență mare în domeniul penal, în care, oricum, exigențele raportate la caracterul personal al răspunderii sunt mai ridicate, aceasta fiind opinia Curții europene a drepturilor omului, care, printr-o serie de litigii în materie penală, a precizat că prezumția de nevinovăție nu se opune stabilirii unor prezumții de responsabilitate, cu condiția ca prezumția să fie relativă și să aibă o justificare rezonabilă.( Hotărârea Curții din 7 oct. 1988 în cauza Salabiaku c. Franței).
Astfel, atâta timp cât persoanei sancționate i se permite să facă proba contrară a faptului că nu ea a comis actul incriminat, astfel cum este cazul și în speța dedusă judecății, petentul având posibilitatea de a arăta atât în fața organelor intimatei cât și ulterior în fața instanței, faptul că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, nu se încalcă nici caracterul personal al răspunderii și nici prezumția de nevinovăție.
Din coroborarea înscrisurilor în probațiune depuse la dosar, în copie, de către petent, respectiv certificatul eliberat de D. Economică a Municipiului O. (f.5) și plângerea penală înregistrată pe rolul Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor la data de_ (f.21-22), se relevă faptul că autoturismul în cauză, cu privire la care s-a constatat săvârșirea contravenției prevăzută de art.50 alin.2 lit. a din anexa 3.1 privind utilizarea parcărilor publice din HCL 207/_ prin procesul-verbal de contravenție atacat, nu se afla în proprietatea contravenientului la data săvârșirii contravenției, petentul reușind să facă dovada lipsei vinovăției, condiție cerută de art. 1 din OG 2/2001 pentru sancționarea contravențională.
În concluzie, întrucât petentul a făcut dovada faptului că nu era la data constatării faptei contravenționale proprietar al autoturismului parcat fără a deține tichet de parcare, prima instanță a reținut faptul că, neavând această calitate, în sarcina sa nu operează prezumția relativă de răspundere a proprietarului instituită de art.54 alin.4 din HCL 207/2010 și aplicată de către intimată, iar agentul constatator nu a constat în mod nemijlocit faptul că petentul a parcat autoturismul încălcând prevederile HCL 207/2010, ci a întocmit procesul-verbal în considerarea acestei prezumții, motiv pentru care nu se poate aprecia faptul că procesul-verbal în cauză este temeinic întocmit, starea de fapt descrisă în cuprinsul său nefiind susținută de nici o probă și în plus probându-se faptul conex că petentul nu era la data respectivă proprietara autoturismului, se poate trage concluzia, prin aplicarea unei prezumții simple ca acesta nu avea nici dreptul de folosință al autoturismului.
În consecință, având în vedere ca fapta nu a fost săvârșită de către petent, ci de o altă persoană, respectiv proprietarul și posesorul autovehiculului, iar răspunderea contravențională este una personală, neputând interveni pentru fapta altuia, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, prima instanță a admis plângerea contravențională și a dispus anularea procesului verbal contestat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs organul constatator intimat D. G. de A. a DP Z., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii petentului ca nefondată, arătând că petentul a avut posibilitatea și timpul necesar să se adreseze instanțelor competente cu o cerere de radiere a autoturismului de pe numele său. De asemenea, petentul ar fi trebuit să facă proba susținerilor sale în ce privește proprietatea mașinii prezentând un certificat de radiere, singurul act care are opozabilitate față de terți.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct.8 și 9 C.pr.civ. și art. 54 din HCL nr.53/2012.
Intimatul-petent D. Ioasif a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că autoturismul în discuție nu-i aparține și nu i-a aparținut niciodată. Din înscrisul eliberat de D. Economică a Primăriei O. rezultă că petentul deține în proprietate un autoturism marca Audi și unul Citroen.
În recurs, nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele motive:
Instanța de fond a efectuat o analiză temeinică a procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G.2/2001, analizând întâi legalitatea și ulterior temeinicia procesului verbal, pe baza materialului probator administrat în cauză și a principiilor aplicabile procedurii contravenționale, așa cum acestea sunt interpretate în jurisprudența CEDO.
Starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, în baza înscrisurilor depuse de petent în probațiune, din care rezultă că acesta nu deține în proprietate autoturismul cu privire la care s-a constatat săvârșirea contravenției. Astfel, din certificatul eliberat de D. Economică a Municipiului O., aflat la fila 5 din dosarul de fond, rezultă că petentul avea înscrise în proprietate, în anul 2012, 2 autovehicule, unul marca Audi și altul marca Citroen, iar autoturismul cu privire la care s-a constatat contravenția este marca Mercedes.
Motivele invocate de recurentă în privința netemeiniciei sentinței atacate sunt neîntemeiate. Astfel, nu i se poate imputa petentului faptul că nu a făcut demersurile necesare pentru obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună radierea autoturismului de pe numele său, din moment ce petentul afirmă că, până la comunicarea procesului-verbal de contravenție în discuție, nu a avut cunoștință despre faptul că autoturismul_ este înmatriculat pe numele său. Când a cunoscut această neregularitate, petentul a acționat cu promtitudine, înregistrând la I.P.J. Bihor o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals împotriva persoanelor necunoscute care au înmatriculat autovehiculul pe numele său.
Apoi, câtă vreme săvârșirea contravenției nu a fost constatată de către agentul constatator cu propriile sale simțuri, răspunderea contravențională fiind stabilită doar în baza prezumției de răspundere a proprietarului, instituită de art.54 alin.4 din HCL 207/2010, iar calitatea de proprietar a fost stabilită doar în baza
interogării bazei de date a Serviciului P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, este legal ca persoanei sancționate să i se permită a răsturna aceste prezumții prin orice mijloc de probă.
Prezumția de proprietate ce operează în favoarea deținătorului înscris ca atare în certificatul de înmatriculare nu este una absolută, ci relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară, probă care în cazul de față a fost făcută.
În fine, referitor la lipsa certificatului de radiere, cu privire la care recurenta susține că era singurul act probator cu efecte de opozabilitate față de terți, instanța reține mai întâi că petentul nu a fost ținut să facă dovada dreptului său de proprietate, caz în care s-ar fi putut ridica problema dovezii cu un act scris cu dată certă, ci a trebuit să dovedească faptul negativ că nu deține în proprietate respectivul autovehicul, iar acest aspect a fost probat indirect, prin dovedirea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor deținute de petent, dintre care nu face parte și cel în legătură cu care s-a constatat contravenția.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că în materie contravențională, care se apropie de domeniul dreptului penal, nu sunt aplicabile rigorile de probațiune instituite de dreptul civil pentru proba actelor juridice. Așadar, este suficient ca petentul să dovedească, prin orice mijloc de probă, că nu el este autorul faptei contravenționale, pentru ca instanța să constate că, în lipsa unuia dintre elementele constitutive ale contravenției, răspunderea contravențională, care este personală, este înlăturată.
În baza considerentelor arătate, T. apreciază că, în mod temeinic și legal plângerea contravențională a fost admisă, iar procesul verbal de contravenție anulat, motiv pentru care, văzând și dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. civ., va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul Inspectoratul de
D.G.A.D.P. Z. împotriva sentinței civile nr.1033 din 4 aprilie 2013 a Judecătoriei
Z. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. I. D. C. N. C. C. D. V. V.
În concediu de odihnă Semnează președinte instanță
Red.HI/_
Dact.VV/_ /2ex. Jud.fond: C. S.
| ← Decizia civilă nr. 997/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 831/2013. Plângere contravențională → |
|---|
