Decizia civilă nr. 965/2013. Completare, lamurire dispozitiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.965/R/2013
Ședința publică din 02 Octombrie 2013 Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: | O. | R. | G. |
JUDECĂTOR: | O. | -C. | T. |
JUDECĂTOR: | A. | -F. | D. |
GREFIER: | A. | -P. | B. |
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant Z.
A. , în contra Sentinței civile nr.1217/12 Aprilie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimata pârâtă Generalii R. A.
R. S. ., având ca obiect completare/lămurire dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică u răspuns reprezentantul recurentului reclamant, domnul avocat S. E., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că recursul declarat de recurentul reclamant a fost comunicat cu intimata pârât, conform dispozițiilor instanței cu ocazia pregătirii dosarului pentru primul termen de judecată și astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 11 dosar, recursul fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
T. ul din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj, raportat la faptul că pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată se întemeiază pe un contract de asigurare, raportat la dispozițiile Legii nr.136/1995, contract încheiat înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, dând cuvântul asupra acestei excepții reprezentantului recurentului reclamant.
Reprezentantul recurentului reclamant învederează instanței că înțelege să lase la aprecierea instanței soluția în ceea ce privește excepția invocată.
T. ul reține cauza în vederea pronunțării pe excepția invocată, din oficiu.
T R I B U N A L U L
Prin sentinta civila nr. 1217/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Z.
A. privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 5005/2012 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta SC G. ASIGURARI SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 2812 din vechiul Cod de procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Cererea de completare este admisibilă exclusiv atunci când instanța a omis a se pronunța, lăsându-l complet nesoluționat, asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Procedura reglementată in cuprinsul art. 2812 din vechiul Cod de procedură civilă nu este admisibilă atunci când instanța a soluționat un capăt de cerere ori a cerere incidentală acordând insă o sumă mai mică decât cea pretinsă.
În prezenta cauză, s-a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 28 ianuarie 2011, sub nr. de dosar_, reclamantul Z. A. a chemat în judecată pe pârâta SC G. R. A. R. SA solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 13.295,64 lei, reprezentând despăgubiri și a dobânzii legale aferente acestui sume, calculată de la data de_ și până la plata integrală a debitului, precum și obligarea debitoarei la plata de daune interese moratorii de 50 lei/zi, începând din momentul rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii date si pana la plata efectiva a sumelor, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinta civilă nr. 5005/2012 pronunțată în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Z. A. și a fost obligată pârâta SC G. R. A. R. SA să plătească reclamantului suma de 13.295,64 lei reprezentând despăgubiri, precum și penalități în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate din data de_ și până la achitarea integrală a debitului, fiind respinse restul pretențiilor formulate. În baza art. 274- 276 Cod.pr.civ. a fost obligată pârâta SC G. R. A. R. SA la plata sumei de 913,74 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin urmare, s-a constatat că instanța s-a pronunțat prin sentinta civila nr. 5005/2012 asupra tuturor capetelor de cerere deduse judecății prin cererea reclamantului în dosarul nr._ al Judecătoriei T., inclusiv asupra cererii de acordare a cheltuielilor judecată, fiind obligată in această privința pârâta SC G.
R. A. R. SA să plătească reclamantului suma de 913,74 lei.
Eventuala omisiune a instanței de a include în cheltuielile de judecată sumele solicitate de reclamant nu se încadrează in prevederile art. 2812 din vechiul Cod de procedură civilă și poate fi pusă in discuție doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Astfel fiind, instanța a constatat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2812 din vechiul Cod de procedură civilă, întrucât cererea nu privește omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale motiv pentru care instanța a respins cererea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Zighnolt Andria, soicitând instanței admiterea recursului formulat in temeiul art. 304 c.p.c si in consecința, modificarea in totalitate a sentinței atacate, ca fiind nelegala si netemeinica si să se dispună completarea dispozitivului sentinței civile nr 5005/2012, pronunțata de Judecătoria Turda, in dosarul civil nr_ prin care s-a admis acțiunea in parte, dar nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor efectuate de parte in cea ce privește onorariul expetului auto si asupra onorariului avocațial, onorariu care trebuia admis, deoarece în temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta a căzut în pretenții.
În motivare recurentul reclamant arată faptul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Mai arată recurentul reclamant faptul că așa cum reiese clar din expunerea Domnului profesor Ion Deleanu, in " Tratatul de procedura civila " voi II - pag 230, "
.... Pentru situațiile de minus petita, partea poate sa facă in condițiile art 281 c.proc civ " cerere pentru completarea hotărârii ".
Deci nu este posibil ca cererea de completare dispozitiv să fie respinsă, in situația in care, acțiunea a fost admisa in parte si partea a căzut in pretenții.
Art 304 pct 10 c.proc civ. instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Sub acest aspect, înțelege reclamantul recure să aducă critici sentinței atacate, pe motivul ca la dosarul cauzei s-au depus chitanțele prin care a făcut dovada ca a plătit onorariul avocatului cât si cel al expertului auto, fără plata onorariului expertului auto nu se putea soluționa dosarul.
Aceste dovezi au fost administrate de instanța, dar nu s-a pronunțat asupra lor, nici nu le-a respins și nici nu le-a admis.
In acest condiții a înțeles ca trebuie sa formuleze cerere de completare dispozitiv, mai mult decât atât, a mai depus si decizia civila nr 404/R/2012, unde într-o situație similara instanța a decis că nu este admisibilă calea de atac ci cererea de completare dispozitiv.
Intimatul pârât, legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare.
În ședința publică din_ tribunalul din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale.
Analizând excepția invocată, tribunalul reține următoarele:
Raportat la obiectul cererii deduse judecății, tribunalul apreciază că este vorba despre raporturi juridice privind persoane care au calitatea de profesioniști în materia activităților de producție, comerț sau prestări de servicii.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului B. și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea T. ului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte
dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
T. ele comerciale Argeș, Cluj și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.158 C.proc.civ. tribunalul va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Cluj.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul Z.
A. împotriva Sentinței civile nr.1217/12 Aprilie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., în favoarea T. ului Specializat Cluj.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 02 Octombrie 2013
Președinte, O. R. G. | Judecător, O. -C. T. | Judecător, A. -F. D. |
Grefier, A. -P. B. |
Redactat A.P.B./03 Octombrie 2013/1055 Red. A.F.D./2 exemplare/
Judecător fond: F. C. J. - Judecătoria Turda
← Decizia civilă nr. 84/2013. Completare, lamurire dispozitiv | Decizia civilă nr. 91/2013. Completare, lamurire dispozitiv → |
---|