Încheierea civilă nr. 50/2013. Cerere reexaminare ajutor public judiciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 50/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 11 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.
Judecător A. -F. D. Grefier G. P.
Pe rol fiind soluționarea cererii de reexaminare a Încheierii civile din data de 15 februarie 2013 pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., cerere promovată la data de 28 februarie 2013 de către apelantul N. L. - cerere reexaminare ajutor public judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
T. ul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cererii, aceasta aflându-se în stare de judecată, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus la data de 28 februarie 2013, apelantul N. L. a solicitat reexaminarea Încheierii civile din data de 15 februarie 2013 pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., în sensul schimbării în parte a acesteia și a acordării ajutorului public judiciar prin scutirea sa de la plata taxei judiciare de timbru stabilită în cuantum de 2200 lei. În subsidiar, solicită a se dispune reducerea acesteia astfel încât să îi fie mai ușoară achitarea în vederea continuării judecății.
În motivarea cererii învederează instanței că este o persoană foarte în vârstă, cu grad de handicap accentuat și fără venituri suplimentare față de pensie și ajutorul de handicap. Chiar dacă nu se încadrează în plafonul reglementat de lege pentru scutire sau reducere, solicită a se avea în vedere faptul că lunar are cheltuieli semnificative cu medicația necesară precum și pentru realizarea procedurilor specifice - gimnastică, masaj, pentru a se putea deplasa, în condițiile în care are nevoie în permanență de o persoană care să îl susțină, pe care de asemenea, trebuie să o plătească.
Analizând cererea de reexaminare formulată în termen, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. 2 și 3 din OUG nr. 51/2008, T. ul o va respinge pentru următoarele considerente:
Prin Încheierea civilă nr. 22 din data de 15 februarie 2013 pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul N. L., s-a respins cererea de scutire și de reducere a taxei judiciare de timbru și s-a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în sumă totală de 2.176,40 lei, datorată de acesta pentru apelul promovat în dosarul nr._, în 10 rate lunare de câte 217,64 lei lunar, începând cu luna februarie 2013.
Pentru a pronunța această soluție T. ul a avut în vedere din probele administrate în cauză că petentul nu îndeplinește condițiile pentru scutirea sau
1
reducerea de la plata taxelor judiciare de timbru, atâta timp cât veniturile sale lunare în cuantum de 1187 lei provenite din pensia pentru limita de vârstă se situează cu mult peste plafonul prevăzut de art. 8 alin. 1 și 2 din OUG nr. 51/2008. Cu toate acestea, ținând cont de vârsta petentului și de cheltuielile lunare de întreținere, instanța de apel a apreciat că achitarea taxei într-o singură tranșă ar duce la destabilizarea acestuia din punct de vedere financiar, periclitându-i propria întreținere motiv pentru care a procedat la eșalonarea acesteia.
În vederea soluționării cererii de reexaminare apelantul nu a depus alte înscrisuri justificative ale stării sale materiale, motiv pentru care instanța de reexaminare le va avea în vedere pe cele existente la momentul soluționării cererii de ajutor public judiciar.
Astfel, din copia cupoanelor de pensie reiese că acesta obține lunar venituri în cuantum de 1187 lei care se situează, așa cum s-a arătat de către Tribunalul Cluj, cu mult peste limita de 300 respectiv 600 lei avută în vedere de legiuitor pentru acordarea scutirii sau reducerii taxei judiciare de timbru conform art. 8 alin. 1 și 2 din OUG nr. 51/2008.
Într-o atare situație, finalitatea textului de lege fiind evident aceea de a-i ajuta pe cei cu o situație materială precară, instanța de reexaminare apreciază că nu se poate acorda ajutorul public judiciar sub forma uneia din cele două măsuri menționate.
Cu toate acestea, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 3 coroborat cu art. 34 din același act normativ, se impune eșalonarea plății taxei pentru a nu afecta posibilitatea de achitare de către apelant a cheltuielilor zilnice necesare pentru stricta sa întreținere, cu atât mai mult cu cât are un grad de handicap accentuat, suma stabilită de 217,64 lei lunar fiind o sumă relativ mică, care nu presupune un efort financiar destabilizator.
Este de remarcat faptul că potrivit Adeverinței nr. 50437/491/_, emisă de Municipiul C. -N. - Direcția de impozite și taxe locale, apelantul deține o casă situată pe str. Profesor G. M. nr. 96 cu o valoare de impozitare de 98.651 lei în suprafață construită de 56,35 mp și anexe de 8,91 mp și un autoturism Dacia, ceea ce denotă o stare materială ce nu poate fi caracterizată prin precarietate.
Față de cele ce preced, T. ul va menține soluția respectiv încheierea de ajutor public judiciar, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Respinge cererea de reexaminare formulată de către apelantul N. L. în contra Încheierii civile nr. 22/CC/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Aprilie 2013
Președinte,
O. -C. T.
Judecător,
A. -F. D.
Grefier,
G. P.
G.P. 11 Aprilie 2013 OT/GP 18 Aprilie 2013/2 ex.
2
← Încheierea civilă nr. 150/2013. Cerere reexaminare ajutor... | Încheierea civilă nr. 312/2013. Certificarea titlurilor... → |
---|