Încheierea civilă nr. 12/2013. Rezolutiune contract
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 12/2013
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.
Judecător A. -F. D. Judecător O. R. G. Grefier G. P.
S-a luat spre examinare, recursul promovat de către reclamanții M. I. și M.
L. în contra Sentinței civile nr. 1134 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, privind și pe intimatul SC F. F. S. ., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine, a răspuns reprezentantul recurenților, avocat Bota D. A. care depune împuternicirea avocațială la dosar, precum și reprezentantul intimatului, avocat colaborator Secara I. D. - Cabinet avocat F. Zoltan care depune împuternicirea la dosar, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care au fost citate părțile, recurenții cu mențiunea de a achita o taxă judiciară de timbru de 753,5 lei și timbru judiciar de 5,3 lei și cu mențiunea de a indica valoarea de circulație a terenului la momentul introducerii acțiunii,_, sub sancțiunea anulării și s-au comunicat intimatului motivele de recurs - potrivit dovezilor de la filele 8-10 dosar; de asemenea, s-a emis adresă pe seama Camerei Notarilor Public C. cu solicitarea de a comunica instanței expertizele de evaluare aferente anului 2012 folosite de notarii publici pe raza județului C. - f. 7 dosar; la data de 12 ianuarie 2012, prin fax, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată - f.11-13 dosar, după care:
Reprezentanta recurenților depune chitanța privind achitarea taxelor judiciare în cuantumul specificat pe citație.
T. ul constată că recurenții au fost citați cu mențiunea de a timbra și s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de 753,5 si timbru judiciar de 5,3 lei. Mai dispune a se consemna ca in 12 ianuarie intimata depune prin fax o întâmpinare.
Reprezentanta recurenților arată că a primit și ea întâmpinarea, prin e-mail.
T. ul din oficiu pune discuție excepția necompetenței materiale a acestei instanțe raportat la faptul că terenul a fost achiziționat în vederea desfășurării de activități comerciale.
Reprezentanta recurenților se opune, terenul nu a fost achiziționat cu acest scop întrucât activitatea comercială este cultivarea dar nu este o achiziție care intră în obiectul de activitate al societății ci o achiziție de imobil neintrând în actele de comerț.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției, motivul pentru care societatea a cumpărat acest teren este tocmai de a desfășura activități agricole respectiv de a accesa fonduri europene, a construi o hală, a cultiva cartofi și roșii tocmai de aceea societatea nu a putut să acceseze aceste fonduri, datorită litigiului intervenit între părți.
T. ul reține cauza în vederea pronunțării, pe excepția invocată.
T R I B U N A L U L
Reține că prin Sentința civilă nr. 1134/_ pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Huedin
s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. I. și M. Lucica, în contradictoriu cu pârâta SC F.
F. S. .
Au fost obligați reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 979/_ de BNP Jucan-Andrieș M. G. (f. 4-5) reclamanții M. I. și M. L., în calitate de vânzători, au vândut pârâtei SC F. F. S., în calitate de cumpărător, întreg dreptul lor de proprietate ce îl dețineau asupra imobilului teren situat în extravilanul com. Rîșca, înscris în CF 50273 Rîșca, nr. cad. 50273, imobil compus din teren extravilan în suprafață de 7000 mp, categoria de folosință fâneață. Prețul stabilit de comun acord între părțile contractante a fost de 23.000 lei și s-a achitat integral în numerar, în lei, de către societatea cumpărătoare prin reprezentant legal anterior semnării și autentificării contractului, potrivit paragrafului 4 din contract. În același paragraf reclamanții vânzători au declarat că au primit în întregime prețul și nu mai au nicio pretenție față de societatea cumpărătoare.
Reclamanții au promovat cererea de chemare în judecată solicitând rezoluțiunea contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta la_ autentificat de BNP Jucan Andrieș M. G. sub nr. 979/_ privind imobilul teren în suprafață de 7000 mp înscris în CF 50273 Rîșca și rectificarea CF 50273 Rîșca nr. cad. 50273 în sensul reînscrierii terenului în favoarea reclamanților, ca urmare a rezoluțiunii contractului pentru neplata prețului.
Reclamanții au susținut că chiar dacă în contract este inserată clauza potrivit căreia au primit în întregime prețul, aceasta este una dintre faptele pe care notarul nu le-a perceput în mod nemijlocit și se bazează doar pe declarația părților. Principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul în ziua și locul determinat prin contract, această obligație a cumpărătorului fiind de esența contractului de vânzare-cumpărare. În caz de neplată a prețului vânzătorul are la dispoziție mai multe mijloace juridice, printre care și dreptul de a cere rezoluțiunea vânzării. Regulile prevăzute în art. 1361-1370 C. civil sunt supletive, părțile putând conveni după voința lor. Având în vedere faptul că pârâta nu a plătit prețul bunurilor cumpărate și nici nu poate face dovada existenței vreunei cauze care să înlăture obligația sa de plată a prețului, se impune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.
Sub aspectul dispozițiilor legale incidente în cauză, prevederile Noului cod civil nu sunt aplicabile, având în vedere art. 5 din Legea nr. 71/2011 și momentul nașterii situației juridice între părți.
Instanța reține că potrivit prevederilor art. 1020 și 1021 Cod civil, condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice. În cazul în care una dintre părți nu-și îndeplinește obligațiile contractul nu este desființat de drept, creditorul obligației neexecutate având dreptul de a alege între executarea obligației și desființarea contractului cu daune interese.
Rezoluțiunea constă în desființarea unui contract sinalagmatic, cu titlul de sancțiune, la cererea uneia din părți, pentru motivul că cealaltă parte nu și-a executat obligațiile sale.
Instanța a reținut că potrivit art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 970 C. civ. convențiile trebuie executate cu bună credință. Conform alineatului 2 din același articol contractele obligă părțile nu numai la ceea ce este prevăzut expres, ci și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.
În speță, părțile au încheiat un înscris în formă autentică în sensul art. 1171
C. civil. Ca act autentic, contractul de vânzare-cumpărare în discuție se bucură de
prezumția de autenticitate și validitate, astfel încât cel care îl folosește este scutit de orice dovadă, proba contrară revenind celui care îl contestă.
Pe de altă parte, înscrisul autentic - în speță contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 979/_ de BNP Jucan-Andrieș M. G. face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute cu propriile simțuri, celelalte mențiuni făcând dovadă până la proba contrară. În această ultimă categorie se include și mențiunea că prețul a fost deja plătit de cumpărător - clauză inserată în cuprinsului actului în litigiu.
Așa cum anterior s-a arătat, prețul stabilit de comun acord între părțile contractante a fost de 23.000 lei și s-a achitat integral în numerar, în lei, de către societatea cumpărătoare prin reprezentant legal anterior semnării și autentificării contractului, potrivit paragrafului 4 din contract. În același paragraf reclamanții vânzători au declarat că au primit în întregime prețul și nu mai au nicio pretenție față de societatea cumpărătoare.
Art. 1191 alin. 2 C. civil cuprinde două restricții distincte, respectiv faptul că nu se poate face dovada cu martori împotriva unui înscris și în al doilea rând că nu se poate dovedi cu martori peste cuprinsul unui înscris.
În prima categorie, proba cu martori nu este admisă pentru a se stabili că înscrisul ar cuprinde clauze sau mențiuni inexacte cum ar fi, de exemplu, că prețul ar fi altul decât cel prevăzut în înscris, că prețul nu a fost plătit la momentul menționat în înscris, etc.
În cea de a doua categorie, proba cu martori este inadmisibilă pentru a se stabili faptul că părțile au adus verbal modificări actului juridic constatat prin înscrisul respectiv, indiferent de momentul în care se pretinde că ar fi intervenit acestea. Discuțiile pe care le-au purtat părțile înainte de redactarea înscrisului, în timpul redactării acestuia sau ulterior, cât timp nu au îmbrăcat forma unui acord de voință concretizat într-un înscris, urmează a fi considerate simple tratative.
Cu privire la dispoziția înscrisă în art. 1191 alin. 2 C. civil în literatura de specialitate și în practica judiciară s-au făcut mai multe precizări, printre care și aceea că dovada cu martori este admisibilă pentru stabilirea unor acte sau fapte distincte de actul constatat prin înscris și ulterioare încheierii acestuia, care constituie moduri de executare și stingere a obligațiilor, dacă aceste operațiuni privite separat pot fi dovedite cu martori potrivit primului alineat al art. 1191 C. civil. În contract s-a făcut referire însă la plata prețului anterior încheierii actului autentic, iar reclamanții au invocat discuții care s-ar fi purtat între părți tot anterior
încheierii actului.
În consecință, proba cu martori este inadmisibilă în speță, acesta fiind motivul pentru care instanța a și respins-o.
Inserarea în cuprinsul actului autentic a mențiunii că prețul s-a achitat integral în numerar, în lei, de către societatea cumpărătoare prin reprezentant legal anterior semnării și autentificării contractului, precum și declarația reclamanților că au primit în întregime prețul și nu mai au nicio pretenție față de societatea cumpărătoare, constituie pentru pârâți chitanță eliberatorie și nu este nevoie de o altă dovadă a plății prețului.
În consecință, pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse instanța a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți nu este întemeiată, urmând a fi respinsă, atât în ceea ce privește petitul de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 979/_ de BNP Jucan- Andrieș M. G., cât și în ceea ce privește petitul de rectificare a CF 50273 Rîșca nr. cad. 50273 în sensul reînscrierii terenului în favoarea reclamanților - petit accesoriu rezoluțiunii.
Față de dispozițiile art. 274 și urm. C. proc. civ., fiind părți căzute în pretenții, reclamanții au fost obligați la plata către pârâtă a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat conform chitanței depuse la f. 58 de la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal recurs reclamanții solicitând instanței
în principal admiterea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la instanța de fond în vederea administrării probelor
solicitate și anume interogatoriul reprezentantului societății, proba testimonială cu tezele probatorii indicate în fata instanței de fond, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât la fondul cauzei cât și în recurs.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât la fond cât și în recurs.
În motivare arată că apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru următoarele motive:
Cu privire la probele solicitate de reclamanți în susținerea cererii și respinse de instanța de judecată apreciază că instanța le-a respins în mod nelegal.
Câtă vreme în cuprinsul considerentelor instanța reține că "actul autentic face dovada până la înscrierea în fals în ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile simțuri, celelalte mențiuni făcând dovada până la proba contrară. În această ultimă categorie se include și mențiunea că prețul a fost deja plătit de cumpărător -clauza inserată în cuprinsul actului, cu toate acestea instanța de fond nu a admis proba contrară.
Pe de altă parte, în interpretarea art. 4 din legea nr. 36/1995 actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege-forța probantă a actului autentic, dă expresia avantajelor practice ale unui asemenea act, și anume: 1. el face credința despre dată până la înscrierea în fals; 2. se bucură de prezumția de validitate, care dispensează pe acela care îl folosește de orice dovadă, proba contrară putând fi administrată de acel care îl contestă.
Însă, instanța de fond nu a admis probele contrarii solicitate de reclamanți. Chiar dacă în contract este inserată clauza prin care "reclamanții vânzători declară că au primit în întregime prețul";, aceasta este una din faptele pe care notarul nu le percepe în mod nemijlocit și se bazează doar pe declarația părților, astfel că pentru părțile contractante acesta devine un fapt ce poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.
Pe de altă parte, în contract este menționat faptul că reclamanții declară că au primit prețul, însă nu este menționat nici data nici locul încasării acestui preț, astfel că aceste constatări inserate în contract nu sunt de natura celor personale ale notarului public, el neputând atesta "visu et auditu"; inserarea sumei de bani cu titlu de preț.
Astfel că, în opinia reclamanților, câtă vreme contestă faptul încasării prețului, în vederea aflării adevărului instanța avea obligația să încuviințeze probele contrare.
Instanța de fond reține că în virtutea art. 1171 Cod civil contractul autentic se bucură de prezumția de autenticitate și validitate, astfel încât cel care îl folosește este scutit de orice dovadă, proba contrară revenind celui care contestă. În doctrină s-a stabilit că puterea doveditoare a înscrisului autentic implică anumite distincții și anume: mențiunile ce reprezintă constatări personale ale agentului instrumentator făcute cu propriile simțuri fac dovada deplină, ele neputând fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals, mențiunile ce privesc declarațiile părților, făcute în fața agentului instrumentator, dar a căror veridicitate nu poate fi verificată de acesta, fac dovada până la proba contrarie, deci aceste mențiuni au forța probantă a înscrisului sub semnătură privată.
Având în vedere cele expuse apreciază că instanța de fond a procedat nelegal atunci când a respins probele solicitate în susținerea cererii, motiv pentru care se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în fond.
În ce privește probațiunea administrată interogatoriul pârâtei și înscrisurile.
Din ansamblul probator nu rezultă faptul plății prețului.
În opinia reclamanților, pârâta nu poate face dovada faptului pozitiv al plății, astfel ca, per a contrario, rezultă că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată. De altfel, instanța de fond nici nu mai analizează probațiunea administrată în cauză.
În drept, s-a invocat art. 304/1 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată în recurs de pârâta S.C. F. F. S.R.L. a solicitat respingerea recursului
ca nefondat, menținerea în totalitate a sentinței atacate, obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivare arată că reclamanții apreciază hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală raportat la faptul că instanța nu a admis întreg probatoriul solicitat de către aceștia, respectiv nu a fost admisă proba testimonială și proba cu interogatoriul reprezentantul societății.
În ceea ce privește dispozițiile strict procedurale, respectiv 167 C.pr.civ. alin. 1";dovezile nu pot fi încuviințate numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii";, consideră că instanța de fond în mod corect a administrat probatoriul în cauză și a respins solicitarea de administrare a altor probe care nu ar fi fost utile și pertinente soluționării cauzei.
Între-adevăr nemulțumirea recurenților rezidă în acea că nu toate probele solicitate de dânșii au fost administrate însă trebuie avut în vedere dacă aceste probe ar fost utile, concludente și pertinente soluționării cauzei.
Astfel cum a arătat și la instanța de fond și cum în mod corect a reținut instanța de fond, în privința admisibilității probării actelor juridice prin declarațiile martorilor, legea civilă instituie două reguli restrictive importante: interdicția de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare decât cea prevăzută de lege, interdicția de a dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.
Prin urmare instanța în mod just a respins solicitarea recurenților-reclamanți de a fi administrată proba testimonială.
Recurenții reclamanți, apreciază hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală raportat la faptul că din ansamblul probator nu rezultă faptul plății prețului.
Inserarea în cuprinsul actului autentic a mențiunii că prețul s-a achitat integral în numerar, în lei, de către pârâta- prin reprezentat anterior semnării și autentificării contractului, precum și declarația recurenților, că au primit în întregime prețul și nu mai au nici o pretenție față de pârâta, constituie în primul rând o chitanță eliberatorie și prin urmare nu este nevoie de o altă dovadă de plată a prețului, aspecte pe care în mod corect le-a reținut și instanța de fond.
În ședința publică din_ tribunalul din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale.
Analizând excepția invocată, tribunalul reține următoarele:
Raportat la obiectul cererii deduse judecății, statuând că
terenul în litigiu a fost achiziționat de către SC F. F. S.R.L în vederea desfășurării de activități comerciale cu specific agricol, tribunalul apreciază că este vorba despre raporturi juridice privind persoane care au calitatea de profesioniști în materia activităților de producție, comerț sau prestări de servicii.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ.
T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea T. ului Comercial C., acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre
normele noului Cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, C. și Mureș, în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
T. ele comerciale Argeș, C. și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.158 C.proc.civ. tribunalul va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului C. .
Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții M. I. și M. L. împotriva Sentinței civile nr. 1134 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, în favoarea T. ului Specializat C. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Ianuarie 2013.
Președinte, O. -C. T. | Judecător, A. -F. D. | Judecător, O. R. G. |
Grefier, G. P. |
Red./Dact. A.F.D./L.C.
2 ex./_
Jud. fond: S. Jeni M. -Judecătoria Huedin
| ← Decizia civilă nr. 103/2013. Rezolutiune contract | Decizia civilă nr. 148/2013. Rezolutiune contract → |
|---|
