Încheierea civilă nr. 12/2013. Prestație tabulară

R O M Â N I A

Dosar nr. _

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE din 12 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. T.

Judecător F.

S.

B.

Judecător M.

O.

-S.

Grefier G.

P.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe recurent R. G., recurent

R. I. A. și pe intimat P. D., intimat T. I., intimat T. V., intimat M. A. C. G. L., intimat M. T., intimat M. M. C.

R. V., intimat M. N. C. C. V., intimat M. M., intimat P. D. prin mandatar O. ANA, intimat R. G., intimat R. ANA, intimat R. J., intimat R. L., intimat R. S., intimat R. G.

, intimat S. L. B. J., născută R. M., intimat T. I. jr., având ca obiect prestație tabulară

La apelul nominal făcut în ședința publică

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează.

I.

Deliberand asupra cererii de fata, retine urmatoarele:

Prin declaratia de abtinere formulata de un membru al completului de judecata,d-na judecator L. E., s-au invocat disp. art. 27 pct. 2 C. proc. civ., avand in vedere ca este sotia avocatului L. M., reprezentantul intimatilor .

Vazand motivele precum si dispozitiile legale invocate, instanta apreciaza ca este intemeiata declaratia de abtinere, pentru inlaturarea oricararei suspiciuni cu privire la obiectivitatea completului de judecata caruia revine competenta sa solutioneze cauza.

Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.27 pct 2 Cod de procedură civilă, astfel ca va admite cererea formulată de d-na judecător M. S. .

Totodată va dispune înlocuirea d-nei judecător M. O. S. în compunerea completului 3R cu judecător, conform listei de permanență

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite cererea de abtinere a d-nei judecător L. E. în privința judecării dosarului nr. _

Dispune înlocuirea d-nei judecător în compunerea completului 3R cu judecător M. O. S. ,conform listei de permanență.

Irevocabila.

Pronunata in sedinta publica din data de _

Președinte,

D. T.

Judecător,

F. S. B.

Judecător,

M. O. -S.

Grefier,

G. P.

Red FSB/GP/2 EX _

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 12/2013. Prestație tabulară