Încheierea civilă nr. 42/2013. Pretenții
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 42/R/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 07 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător C. -V. B. Judecător V. G. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea cererii formulate de S. I., având ca obiect recuzarea a d-nului judecător D. I. T. și a d-nelor judecător L. E. și
M. O. S., precum și a cererilor de abținere formulate de către d-nul judecător D. I. T. și a d-nei judecător M. O. S. .
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Prezenta s-a luat în camera de consiliu, fără citarea părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța în baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de recuzare formulată la data de_ de către petentul
I. s-a recuzat completul de judecată format din Președinte: L. E., judecător: T. D. I. și O. M. S. .
În drept au fost invocate prevederile art. 27, 29 C. proc. civ.
Față de această cerere T. ul reține faptul că d-na judecător L. E. a formulat la data de_ cerere de abținere, cerere care a fost admisă prin Încheierea civilă nr. 184/CC/_ .
Prin cererile înregistrate sub numărul de mai sus, la data de_, d- na judecător M. O. S. și d-nul judecător D. I. T. au declarat că în temeiul prevederilor art. 27, 25 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 9-
12 în Codul deontologic, înțeleg să se abțină de la soluționarea dosarului înregistrat pe rolul T. ului C. sub numărul_, întrucât au făcut parte din completul de judecată care a pronunțat Decizia civilă nr. 40/A/2012 a T. ului C. în dosar nr. _
Declarația a fost motivată în drept pe 27, 25 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 9-12 în Codul deontologic.
ul reține că potrivit dispozițiilor art.27 pct.7 Cod de procedură civilă judecătorul poate fi recuzat "dacă și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă.";
Analizând cererea, hotărârea instanței de fond împotriva căreia s-a declarat apel, motivele de apel, calitatea părților și Decizia civilă nr. 40/A/2012 a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, tribunalul reține că motivul de abținere invocat de către d-nii judecători este cel prevăzut de art. 27 pct. 7 C.pr.civ. și este întemeiat, având în vedere
necesitatea desfășurării obiective și imparțiale a actului de justiție precum și înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la obiectivitatea completului de judecata căruia revine competenta să soluționeze cauza.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.27 pct.7 Cod de procedură civilă astfel că va admite declarațiile de abținere formulate de doamna judecător M.
O. S. și D. I. T. și va dispune înlocuirea d-nului judecător D. I.
T. și M. O. S. din compunerea completului 4 R cu d-na judecător
C. B. și d-nul judecător V. G. conform ordinii de permanență.
Având în vedere admiterea cererilor de abținere, tribunalul apreciază că cererea de recuzare a rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Respinge cererea de recuzare a d-nului judecător D. I. T., a d-nelor judecător E. L. și O. M. S. formulată de S. I. .
Admite cererile de abținere formulate de d-nul judecător D. I. T. și de către d-na judecător M. O. S. .
Dispune înlocuirea d-nului judecător D. I. T. și a d-nei judecător
M. O. S. din componența completului 4 R cu d-na judecător C.
B. și d-nul judecător V. G. conform ordinii de permanență. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2013.
Președinte, D. T. | Judecător, C. -V. B. | Judecător, V. G. |
Grefier, C. -S. Ș. |
RED./DACT./DT/CȘ_ /2 ex.
C.Ș. 07 Februarie 2013
← Decizia civilă nr. 138/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 889/2013. Pretenții → |
---|