Încheierea civilă nr. 470/2013. Prestație tabulară

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 470/2013

Ședința publică de la 25 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. S. B.

Grefier G. P.

S-a luat spre examinare acțiunea civilă promovată de către reclamantul F.

R. în contradictoriu cu pârâta SC D. C. S., având ca obiect prestație tabulară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că reclamantul a înregistrat la data de 28 august 2013 o cerere de renunțare la judecată, semnată atât personal cât și de avocat Grama C. V. a, la care s-a atașat procura specială prin care reclamantul a împuternicit pe avocat Grama C. V. a să redacteze și să susțină cererea sa de renunțare la judecata cauzei ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului

  1. și copia cărții de identitate a reclamantului, atașate la filele 20-26 dosar, după care:

    Tribunalul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă de la dezbateri, reține cauza în vederea pronunțării.

    T R I B U N A L U L

    Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

    Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus la data de 14 februarie 2013, reclamantul F. R. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC

  2. C. S., să constate că obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare atestat cu nr. 146/_ de avocat I. Hudrea, încheiat între pârât în calitate de promitent vânzător și reclamant în calitate de promitent cumpărător, a constat în trei apartamente cu suprafața utilă de 120 mp fiecare, plus 67 mp terasă pentru fiecare, situate la etajul I al imobilului ce urma să fie edificat în baza autorizației de construire nr. 199/_ "ansamblu de locuințe terasate în cascadă și

locuințe familiale";, pe terenul situat în localitatea F., înscris inițial în CF nr. 5142 F. sub A+1 și A+2; să se constate că antecontractul de vânzare- cumpărare atestat a fost notat în carte funciară în care a fost ulterior transcris

imobilul respectiv în CF nr. 59130 UAT a localității F. sub nr. cadastral 59130; să fie obligată pârâta să încheie cu reclamantul act autentic de vânzare- cumpărare având ca obiect cele trei apartamente arătate în petitul 1 al acțiunii, pentru suma de 320.000 euro cu TVA inclus, sumă achitată integral, în caz contrar hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare- cumpărare, apt de întabulare; să se dispună întabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra celor trei imobile sus menționate, cu titlu de drept cumpărare ca bunuri proprii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că prețul celor trei apartamente a fost de 320.000 euro cu TVA inclus, sumă ce a fost achitată

integral de reclamant încă din data de_ iar antecontractul de vânzare- cumpărare atestat cu nr. 146/_ a fost notat în CF nou înființată respectiv CF nr. 59130 UAT a localității F. sub nr. cadastral 59130, predarea imobilelor către reclamant urmând să se facă la stadiu semifinisat, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Deși construcția a fost edificată iar apartamentele au fost terminate, pârâta nu a predat reclamantului cele trei apartamente, în schimb a solicitat radierea din cartea funciară a notării antecontractului de vânzare-cumpărare, ceea ce a determinat reclamantul să promoveze prezenta acțiune. Din atitudinea pârâtei rezultă foarte clar intenția acesteia de a se eschiva de la orice obligație asumată prin antecontractul mai sus menționat și mai mult, intenția de a zădărnici reclamantului orice măsură pentru a-și conserva dreptul.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art._ -1077 Vechiul Cod Civil, Legea nr. 115/1938, Legea nr. 7/1996, art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005, art. 111, 112 C.pr.civ.

În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, audierea e martori, interogatoriul pârâtei respectiv a numiților D. Farid și D. M., cercetare la fața locului și expertiza judiciară, depunându-se în copie câte două exemplare ale înscrisurilor la care s-a făcut referire în acțiune.

Acțiunea a fost timbrată inițial cu taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei și 0,3 lei timbru judiciar, prin Încheierea civilă din data de 29 mai 2013 instanța a constatat că se impune achitarea unei diferențe în cuantum de 18117 lei și 4,4 lei timbru judiciar.

Pârâtul, prin administrator D. Farid, deși legal citat și prezent în fața instanței nu și-a exprimat poziția procesuală oral sau în scris.

Instanța nu procedat mai departe la judecarea acțiunii, deoarece prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de_, reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la judecata cauzei.

Potrivit prevederilor art. 246 alin.1 C.pr.civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere manifestarea de voință a reclamantului, urmează ca tribunalul, în temeiul art. 246 C.pr.civ., să ia act această renunțare întrucât sunt îndeplinite condițiile anterior menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Ia act că reclamantul F. R. domiciliat în C. -N., A. C. nr. 6, ap. 128 a renunțat la judecarea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâta SC

  1. C. S., Cu sediul în C. -N., C. F. nr. 62 ap. 157 jud. C., având ca obiect prestație tabulară.

    Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2013.

    Președinte,

    1. S. B.

      Grefier,

    2. P.

G.P. 27 Septembrie 2013/4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 470/2013. Prestație tabulară