Decizia civilă nr. 28/2013. Prestație tabulară

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 28/A/2013

Ședința publică din 18 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. -A. P. JUDECĂTOR: C. -M. CONȚ

GREFIER: A. -A. M.

S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, apelurile declarate de pârâții H. L. - G. și T. R., respectiv, de reclamantul P. C. B. ,

împotriva sentinței civile nr. 691 din 05 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe numita (reclamantă) P. E. -

N., având ca obiect prestație tabulară și constatare simulație.

Se constată că la data de_, reclamantul apelant P. C. B., prin intermediul doamnelor avocat I. C. și A. -I. I., a înregistrat la dosar

"Concluzii scrise";.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 11 aprilie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 691/_, pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr.

, s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâții T. R. și H. L. G. .

S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul P. C. -B., în contradictoriu cu pârâții T. R. și H. L. G., având ca obiect prestație tabulară și, în consecință:

Au fost obligați pârâții să încheie cu reclamantul contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în municipiul C. -N., str., Sf. I. f.n., identificat cu nr. top. 21569/1/1/1/1/2, înscris în C.F. nr. 1. C., în prezent înscris în C.F. nr. 2., provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1.

C., compus din teren în suprafață de 2.900 mp., conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_, pentru prețul de 317.000 euro, din care s-a achitat suma de 311.000 euro, existând o diferență de preț în sumă de

6.000 euro, iar în caz contrar hotărârea urmând să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.

S-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului P. C. B., căsătorit cu P. E. -N., asupra

imobilului situat în mun. C. -N., str., Sf. I. f.n., identificat cu nr. top. 21569/1/1/1/1/2, înscris în C.F. nr. 1. C., în prezent înscris în C.F. nr. 2.

, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1. C., compus din teren în suprafață de 2.900 mp., cu titlu de drept cumpărare, ca bun comun.

S-a dispus înscrierea unui drept de ipoteca, asupra imobilului descris, în favoarea pârâților T. R. și H. L. G. până la concurența sumei de

6.000 euro, reprezentând diferență preț.

Au fost obligați pârâții în solidar să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 22.805,70 lei.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali T. R. și H. L. G., în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional P. C. -B., având ca obiect simulație.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței sale, următoarele

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de_, reclamanții P. C. B. și soția P. E. N. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâții T. R. și H. L. G.

, să dispună: obligarea pârâților să încheie cu reclamanții un contract autentic de vânzare cumpărare privind imobilul situat în C. -N., str. Sf. I. f.n., identificat cu nr. top. 21569/1/1/1/1/2, înscris în CF 1. C., în prezent înscris în CF nr. 2., provenită din conversia de pe hârtie a CF 1. C., compus din teren în suprafață de 2900 mp, iar în caz de refuz sentința să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare, (valoare 1.370.137 lei), să dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate al subsemnaților reclamanți asupra imobilului situat în C. -N., str. Sf. I. f.n., identificat cu nr. top. 21569/1/1/1/1/2, înscris în CF 1. C., în prezent înscris în CF nr. 2., provenită din conversia de pe hârtie a CF 1. C., cu titlu de drept cumpărare, ca bun comun, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii (f. 3-4), s-a arătat că la data de_, reclamantul, în calitate de cumpărător și pârâții, în calitate de vânzători, au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, atestat sub nr.14 din_ de către avocat G. A., cu privire la imobilul situat în C. -N., str. Sf. I. f.n., identificat cu nr. top. 21569/1/1/1/1/2, înscris în CF 1. C., compus din teren în suprafață de 2900 mp.

În prezent, imobilul este înscris în CF nr. 2., provenită din conversia de pe hârtie a CF 1. C. . Prețul total de vânzare cumpărare al imobilului, stabilit de comun acord este de 317.000 Euro, din care la data încheierii antecontractului am achitat vânzătorilor suma de 311.000 Euro, urmând ca suma de 6.000 Euro să se achite la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare în formă autentică.

Potrivit Cap. V., predarea posesiei imobilului descris mai sus, s-a făcut la data semnării antecontractului, respectiv în_ . Potrivit Cap. VIII., Prevederi finale, din Antecontractul de vânzare cumpărare, încheiat la data de_, cu privire la imobilul de mai sus, pârâții și-au asumat obligația de a mă încunoștința despre data, ora și locul semnării actului autentic, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, până cel mai târziu la data finalizării irevocabile a dos. nr._ și dos. nr._ și respectiv a radierii notării înscrise în CF 1. C., sub. B+4. Cele două dosare au fost soluționate irevocabil în urmă cu mai mult timp, însă pârâții nu au făcut niciun demers pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Raportat la pasivitatea manifestată de pârâți, cu privire la încheierea contractului în formă autentică, prin intermediul Executorului judecătoresc P. a Nicoale Famfany, reclamantul le-a expediat pârâților o notificare, prin care le-a

solicitat să efectueze toate demersurile necesare pentru încheierea contractului în formă autentică. Le-a solicitat astfel ca, în data de_, ora 13.00, să se prezinte la Biroul Notarului P. A. Marga, din C. -N., str. I. M. nr. 15, ap. 1, jud. C., în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică pentru imobilul situat în C. -N., str. Sf. I. f.n., identificat cu nr. top. 21569/1/1/1/1/2, înscris în CF 1. C., compus din teren în suprafață de 2900 mp. Prin notificarea expediată, reclamantul a arătat că, la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, va achita diferența de preț de 6.000 Euro, conform celor stabilite în antecontract.

La data de_, ora 13.00, pârâții s-au prezentat la sediul Biroul Notarului P. A. Marga, unde a fost prezentă și mandatara reclamantului, cu procură specială, în vederea încheierii contractului autentic. Pârâții au refuzat să încheie contractul de vânzare cumpărare cu privire la imobil, în condițiile prevăzute în antecontractul de vânzare-cumpărare din_, invocând o serie de condiții noi, care să fie inserate în contractul autentic de vânzare cumpărare, cuprinse în încheierea de certificare nr.44 din_ a BNP A. Marga:

antecontractul de vânzare-cumpărare din_ este un act simulat prin interpunere de persoane, prețul este simulat, suma de 317.000 euro nefiind achitată,
reclamantul să-și asume obligația, în cadrul actului autentic, că, în situația în care vreodată organele fiscale vor considera vânzarea ca fiind operațiune taxabilă cu TVA, să achite toate sumele stabilite de către organul fiscal cu acest titlu, inclusiv accesoriile, dacă va fi cazul, în calitate de dobânditor al terenului încă din 2007.

Mandatara cu procură specială a reclamantului a declarat că nu poate încheia contractul autentic de vânzare-cumpărare în condițiile pretinse de pârâți, întrucât mandatul conferit ei, prin procura specială autentificată sub nr. 23/_ de către Notarul P. A. Marga, dată de reclamant, nu îi permite acest lucru, procura specială amintită conferind mandatarei dreptul de a încheia contractul autentic de vânzare cumpărare în condițiile Antecontractului de vânzare- cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de_ . Cu privire la diferența de preț de 6000 euro, ce urma a fi achitată, mandatara reclamantului nu avea asupra ei acea sumă, dar în situația în care s-ar fi semnat și autentificat contractul de vânzare-cumpărare în data de_, conform antecontractului, ar fi achitat pârâților această sumă. A arătat reclamantul că este gata să-și îndeplinească obligația de plată a diferenței de preț de 6.000 Euro care, potrivit antecontractului, urma să se achite încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 969, art.970, art. 1073, art.1077 C.civ. (vechiul Cod civil), art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea 247/2005, Legea nr. 7/1996, art. 242 pct.2 și art. 274 C.proc.civ.

Prin întâmpinarea formulată de pârâții T. R. și H. L. G., s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere faptul că de la data de_, data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare, și până la data promovării prezentei acțiuni,_, au trecut mai mult de 3 ani. Termenul prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare privind semnarea contractului autentic a fost la finalizarea dosarelor civile aflate pe rolul Judecătoriei C. -N.: dosar nr._ - sentința nr. 3385/_ - irevocabilă și dosarul nr. _

- sentința nr. 3580/_ - irevocabilă.

Întrucât posesia și folosința acestui imobil nu a fost nicicând predată ulterior semnării antecontractului, apreciază pârâții împlinită prescripția, fiind aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958.

Asupra fondului cauzei, pârâții au arătat că au încheiat cu reclamantul P.

C. B. antecontract de vânzare-cumpărare privitor la imobilul din litigiu, iar prețul real al vânzării a fost de 58.000 euro, din care pârâții au primit 52.000 euro, reclamantul urmând a achita diferența de 6.000 euro. Diferența de preț est corect stipulată în antecontractul de vânzare-cumpărare, nu însă și prețul real.

La insistențele reclamantului pârâții au fost de acord să nu fie stipulat prețul corect, mai mare, pentru ca atunci când se va încheia contractul autentic acesta să aibă o dovadă privind suma pe care ar fi achitat-o pentru teren, pentru a-i facilita accesul la obținerea unei autorizații de construire pe acest amplasament, dovedind o investiție masivă din partea sa.

Astfel, pârâții au fost de acord cu semnarea actului autentic însă cu stipularea prețului real achitat și sub condiția predării și a diferenței de 6.000 euro. În acest sens s-au și prezentat la data de_ la sediul BNP A. Marga, având actele complet pregătite în vederea semnării actului autentic, însă mandatara reclamantului a declarat că nu are în cuprinsul procurii specială o clauză privind semnarea contractului la prețul real și nici diferența de 6000 euro. În plus, au solicitat ca, dată fiind interpunerea de persoane, în sensul că au cumpărat acest imobil pentru a-l sprijini pe reclamant, cu care la acea dată erau în relații deosebite, preluând imobilul pe numele pârâților, reclamantul să achite, dacă vreodată va fi cazul, valoarea TVA-ului, dacă se va aprecia că această operațiune este una supusă acestei taxe.

Pârâții au arătat că sunt în continuare de acord cu transferul proprietății în favoarea reclamanților, însă doar sub condiția achitării diferenței de preț și a stipulării prețului real. Reclamantul, în încercările de stingere pe cale amiabilă a litigiului, a recunoscut acest preț real de 58.000 euro, însă nu este dispus să semneze contractul autentic în acest fel, sperând că vor fi obligați pârâții, urmare acestei tranzacții, la plata unei taxe de TVA substanțiale.

Prin răspunsul formulat la data de_ (f. 110), reclamantul P. C. B. a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, dat fiind faptul că, prescripția dreptului la acțiune a fost întreruptă prin predarea, către reclamant, a posesiei terenului în litigiu.

Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, lit. a, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.

Posesia asupra terenului a fost predată la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv_ și de la acea dată și până în prezent a folosit terenul în litigiu. P. rea terenului echivalează cu o recunoaștere a dreptului reclamantului asupra terenului.

Prin încheierea ședinței publice din data de_ (f. 119-120), instanța a calificat întâmpinarea înregistrată la data de_, raportat la conținutul acesteia - constatarea simulației prețului stipulat în antecontractul de vânzare- cumpărare - ca fiind o cerere reconvențională.

Prin cererea formulată de reclamanta P. E. N. (f. 1. ), aceasta a arătat că înțelege să renunțe la cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea ședinței publice din data de_ (f. 117), instanța în temeiul art. 246 C.pr.civ. a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei P. E.

N. .

Analizând actele dosarului, Tribunalul reține următoarele:

Prin Antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de_, atestat de avocat G. A. prin Procesul verbal nr. 14/_ (f. 8-11), pârâții T.

R. și H. G. -L., în calitate de promitenți vânzători, s-au obligat să transmită în favoarea reclamantului P. C. -B., în calitate de promitent cumpărător, dreptul de proprietate cu privire la imobilul teren situat în mun. C.

-N., str. Sf. I. f.n., identificat cu nr. top. 21569/1/1/1/1/2, înscris în C.F. nr. 1. C., compus din teren în suprafață de 2900 mp.

În prezent, imobilul este înscris în C.F. nr. 2., provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1. C. (f. 12-13)

Potrivit clauzei stipulate la Cap. III, prețul convenit de părți a fost în sumă de 317.000 euro, din care la data semnării antecontractului s-a achitat suma de

euro, urmând ca diferența de 6.000 euro să fie achitată la data semnării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.
Față de obiectul cererilor cu care a fost învestită - cererea principală, prin care se tinde la valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare și cererea reconvențională, prin care se solicită constatarea simulației în privința prețului contractual - instanța va proceda mai întâi la examinarea temeiniciei cererii reconvenționale.
1. Prin cererea reconvențională formulată (f. 20-21) pârâții T. R. și H.
  G. -L. au solicitat instanței să constate existența simulației în privința prețului. S-a susținut astfel că prețul vânzării a fost de 58.000 euro și nu de
  317.000 euro, din care promitenții vânzători au primit 52.000 euro, diferența de achitat fiind de 6.000 euro
  În literatura de specialitate, s-a arătat în mod constant că simulația presupune existența concomitentă, între aceleași părți, a două contracte, unul public, aparent, care constituie contractul simulat, prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității, și unul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public, simulat. Așa cum rezultă din cele ce preced, reclamanții reconvenționali au solicitat constatarea simulației în privința prețului convenit de părți, arătând că este de
  58.000 euro (f. 20-21) și nu de 317.000 euro, preț consemnat în antecontractul de vânzare-cumpărare analizat (f. 8-11).
  Este de remarcat însă faptul că în ipoteza în care actul aparent a fost încheiat în formă scrisă, ca regulă, dovada existenței și cuprinsului actului secret se face numai printr-un înscris, în afară de cazul când părțile sunt de acord să
  deroge de la dispozițiile art. 1191 alin. 2 C.civ. În prezenta cauză nu s-a realizat un asemenea acord de voințe.
  Așa cum s-a arătat în doctrină și practica judiciară, regula dovedirii actului secret printr-un contraînscris cunoaște și unele excepții, situații în care este admisibilă proba cu martori și prezumții: 1.când actul secret s-a încheiat prin fraudă sau consimțământul uneia dintre părți a fost viciat; 2. când părțile au un început de dovadă scrisă; 3. când părțile contractante au fost în imposibilitate morală de a-și preconstitui un înscris pentru dovedirea actului real; 4. în cazul unei simulații ilicite făcută în scopul de a eluda dispozițiile imperative ale legii sau prin care se încalcă interesele statului și 5. în ipoteza în care actul public este fictiv.
  Dintre excepțiile analizate reclamanții reconvenționali au invocat, deși nu in terminis, imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului datorită
  "calității părților";, respectiv colaborării avocat-client, arătând că l-au reprezentat în calitate de avocați pe pârâtul reconvențional cu mult timp înainte de încheierea antecontractului. Au mai susținut reclamanții reconvenționali că la insistențele pârâtului, au fost de acord să stipuleze un alt preț, mult mai mare, pentru ca atunci când se va încheia contractul autentic, acesta să aibă o dovadă privind suma pe care ar fi achitat-o, pentru a-i facilita astfel accesul la obținerea unei autorizații de construire pe acest amplasament, dovedind o investiție masivă din partea sa. Această din urmă susținere este irelevantă din perspectiva excepției analizate.
  Instanța le-a pus în vedere reclamanților reconvenționali să facă dovada imposibilității de preconstituire a contraînscrisului pentru a se examina dacă excepția în materia probațiunii este sau nu prezentă în cauză.
  În cuprinsul Notelor de ședință înregistrate la data de_ reclamanții reconvenționali au expus pe larg colaborarea pe care au avut-o cu pârâtul reconvențional, începând din data de_, dată la care s-a încheiat Contractul de asistență juridică nr._, având ca obiect redactarea unui antecontract (f. 261).
  Prin înscrisurile depuse la dosar nu s-a făcut însă dovada unei imposibilități morale de preconstituire a contraînscrisului. Este de precizat faptul că au relevanță probatorie doar înscrisurile anterioare datei încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare între părți, respectiv_ .
  Astfel, pentru a dovedi începutul colaborării cu pârâtul reconvențional a fost depusă adeverința emisă de S.C. Avicola S.A. C. -N. la data de_ (f. 181), în care se arată că, în perioada septembrie-octombrie 2006, reprezentantul societății a participat la numeroase întâlniri între Roso Star S.R.L., reprezentată prin P. C. -B., pe de o parte, și doamna avocat H. L., pe de altă parte, în scopul reconstituirii cărților funciare vechi ale S.C. Avicola S.A. Se susține că aceste întâlniri s-au derulat începând din septembrie-octombrie 2006 și până în primăvara anului 2007, când s-au demarat acțiuni judecătorești pentru reconstituirea cărților funciare și prestații tabulare.
  Promisiunea de schimb imobiliar încheiată la data de_, între S.C. Avicola S.A. și S.C. Roso Star S.R.L., prin împuternicit P. C. -B., (f. 182-
  187) a fost atestată prin Procesul verbal nr. 14/_ de Avocat H. L. .
  Cu date anterioare încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare în litigiu au fost depuse două copii ale unor încheieri de ședință din_ și _
  , din care rezultă că S.C. Avicola S.A. a fost reprezentată în instanță de către reclamanții reconvenționali T. R. și H. L. (f. 189-190). Copiile altor încheieri de ședință sau împuterniciri avocațiale din care rezultă că în respectivele cauze s-a prezentat un avocat colaborator al reclamanților reconvenționali sunt fără relevanță probatorie (f. 191-222).
  Referitor la Contractul de asociere în participațiune încheiat între reclamantul reconvențional T. R. și pârâtul reconvențional P. C. -B. la data de_, cu privire la care s-a susținut că discuțiile în vederea perfectării acestui contract au început cu mult timp în urmă, instanța constată că primul înscris - Certificatul de urbanism nr. 433 - este datat_, dată ulterioară încheierii antecontractului în litigiu.(f. 223). Aceste înscrisuri nu au relevanță probatorie în cauză și nu s-a făcut dovada susținerilor din perspectiva celorlalte aspecte invocate.
  Din coroborarea probelor administrate cu privire la aspectul analizat rezultă că reclamanții reconvenționali nu au probat existența unei imposibilități morale de preconstituire a contraînscrisului, care potrivit susținerilor din cererea reconvențională ar fi reflectat voința reală a părților în sensul că prețul a fost în sumă de 58.000 euro și nu de 317.000 euro, așa cum s-a consemnat în antecontractul analizat. Chiar dacă reclamanții reconvențional l-au reprezentat în calitate de avocați pe pârâtul reconvențional încă din toamna anului 2006, această împrejurare nu este de natură a conduce automat la concluzia că o colaborare avocat-client dă naștere la o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris. Nu rezultă din probele administrate că între părți ar fi existat relații de prietenie și de altfel, nici nu s-a făcut o asemenea susținere, reclamanții reconvenționali limitându-se la susținerea că înscrisul nu s-a încheiat ținând cont de colaborarea avocat-client.
  Față de cele expuse, în ședința publică din data de_ instanța a respins cererea în probațiune prin care s-a solicitat audierea unor martori pentru dovedirea existenței simulației privind prețul vânzării-cumpărării.
  Prin răspunsurile date la interogatoriul administrat la solicitarea reclamanților reconvenționali (f. 155-163, 171-172), pârâtul reconvențional nu a recunoscut că prețul real ar fi fost în sumă de 58.000 euro și nu de 317.000 euro.
  În lumina considerentelor expuse Tribunalul apreciază că reclamanții reconvenționali nu au făcut dovada susținerilor cu privire la existența prețului simulat, motiv pentru care cererea reconvențională urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
2. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, întemeiată pe art. 3 din Decretul nr. 158/1967, se impun următoarele constatări:
  Pârâții - reclamanți reconvenționali au invocat excepția prescripției dreptul la acțiune având în vedere faptul că de la data de_, data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare, și data promovării prezentei cereri de chemare în judecată -_ -, au trecut mai mult de 3 ani.
  Pârâții au susținut că, în calitatea lor de promitenți vânzători, nu au predat niciodată posesia terenului.
  Tribunalul constată că la cap. V din antecontract s-a consemnat că predarea posesiei imobilului "se va face la data semnării prezentului antecontract";.
  Prin răspunsurile la interogatorul administrat reclamantul a susținut că predarea posesiei a avut loc la data semnării antecontractului de vânzare- cumpărare (f. 151-154, 170).
  Față de împrejurarea că în privința aspectului analizat părțile au fost de acord să se administreze probe peste conținutul antecontractului încheiat, instanța a încuviințat proba testimonială.
  Martorul Cadar F. A., propus de reclamant, a arătat în cuprinsul depoziției sale că reclamantul i-a arătat terenul cumpărat în anul 2007 sau 2008. A mai precizat martorul că a fost la locul situării terenului de aproximativ 3 ori, ultima dată în urmă cu 3 ani (f. 143).
  Martorul Suciu S. V., propus de reclamant (f. 144), a arătat că a fost pentru prima dată la locul situării terenului în anul 2008, dată la care terenul nu era împrejmuit. Ținând cont de faptul că avea un proiect comun cu reclamantul, martorul, cu utilajul său, a excavat teren și a participat la împrejmuirea acestuia. A precizat martorul că împrejmuirea s-a realizat din lemn și doar în partea dinspre șosea, deoarece în lipsa împrejmuirii se arunca moloz pe acesta. Martorul a arătat de asemenea că ulterior, gardul a fost furat, și l-a refăcut împreună cu reclamantul. Martorul a fost la locul situării terenului ultima dată anul trecut. Referitor la locul situării terenului martorul a precizat că se află la intrarea în Făget, după ultima construcție, fiind a doua parcelă pe partea dreaptă.
  Martorul Druhală F., audiat la solicitarea pârâților (f. 145), a arătat în cuprinsul depoziției sale că știe aproximativ unde este terenul în litigiu, într-o tarla mai mare spre Făget. Pârâtul T. R. i-a indicat amplasamentul cu ocazia unei deplasări pe care au efectuat-o în zonă cu autoturismul. Inițial, martorul a arătat că nu știe dacă s-a predat sau nu acest teren. Ulterior, martorul a arătat că pârâții nu au preluat și nici nu li s-a predat niciodată acest teren decât în acte. A mai arătat martorul, care lucrează în cadrul biroului pârâților, că nu a asistat la discuții și nu a reținut că s-ar fi convenit deplasarea părților la teren cu ocazia încheierii antecontractului. La data semnării antecontractului martorul era prezent la birou dar nu s-a aflat în încăperea unde s-au purtat discuțiile între
  părți. Martorul a mai precizat că antecontractul a fost încheiat cu reclamantul în anul 2008, dar nu poate preciza luna.
  Instanța nu va acorda eficiență probatorie documentațiilor depuse de reclamant la dosarul cauzei prin care a înțeles să dovedească obținerea unor avize cu privire la terenul în litigiu, deoarece acestea au fost întocmite în anul 2012, cu mult timp după declanșarea prezentului litigiu, având un caracter pro causa.
  Din analiza probelor administrate cu privire la predarea posesiei instanța și-a format convingerea în sensul că voința părților a fost cea consemnată în antecontractul de vânzare-cumpărare, respectiv predarea posesiei la data de _
  . În același timp, în cuprinsul Încheierii de certificare nr. 44/_, întocmită de
  B.N.P. A. Marga (f. 15), pârâții au arătat că recunosc dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la terenul în litigiu și au făcut trimitere la calitatea acestuia de "dobânditor încă din anul 2007";.
  Pentru motivele expuse, excepția prescripției dreptului la acțiune urmează să fie respinsă în temeiul art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1959.
3. erea principală instanța reține că este întemeiată.

Astfel, din Încheierea de certificare nr. 44/_, întocmită de B.N.P. A. Marga (f. 15), rezultă că fiind prezenți la sediul notarului public, promitenții vânzători au declarat că recunosc dreptul de proprietate al reclamantului și sunt de acord cu perfectarea contractului autentic de vânzare-cumpărare dacă vor fi inserate în contractul autentic următoarele condiții:

Antecontractul de vânzare-cumpărare din_ este un act simulat prin interpunere de persoane, în sensul că promitenții vânzători au cumpărat terenul în litigiu pe numele lor, dar în favoarea reclamantului la prețul de 50.000 euro, de la vânzătoarea Ș. A., iar antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat pentru suma de 317.000 euro s-a încheiat la cererea domnului P. C. -
B. pentru ca acesta să poată justifica un act de dobândire cu o investiție serioasă din partea sa, pentru a obține pe numele și în favoarea sa autorizație de construire de la Primăria municipiului C. -N., prețul de 317.000 euro nu a fost achitat niciodată în tot sau în parte, domnul P. C. -B. achitând doar cei
50.000 euro pe care i-a încasat doamna Ș. A., diferența de preț de 6.000 euro indicată în antecontractul de vânzare-cumpărare atestat sub nr. 14 la data de_ reprezintă onorariul promitenților vânzători pentru a accepta și realiza actul simulat prin interpunere de persoane, sumă care nu a fost achitată niciodată.
Cumpărătorul P. C. -B. să-și asume obligația în cadrul actului autentic ca în situația în care vreodată organele fiscale vor considera vânzarea ca fiind operațiune taxabilă cu TVA, să achite toate sumele stabilite de către organul fiscal cu acest titlu, inclusiv accesoriile dacă va fi cazul în calitatea sa de dobânditor al terenului încă din anul 2007.
Promitenții vânzători au arătat că nu au nicio pretenție la încasarea sumei de 6.000 euro indicată în antecontractul de vânzare-cumpărare, ca rest de preț, fiind de acord ca această sumă să fie destinată plății taxelor aferente perfectării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv plății impozitului pe transferul de proprietate, impozit pe teren și extras de carte funciară.
Față de condițiile menționate, mandatara promitentului cumpărător a declarat că nu poate încheia contractul de vânzare-cumpărare întrucât mandatul conferit prin procura specială, dată de promitentul cumpărător P. C. -B., nu îi permite acest lucru. Mandatara reclamantului a mai declarat că nu are asupra sa suma de 6.00 euro dar în situația în care s-ar fi încheiat contractul în formă autentică ar fi putut să o achite vânzătorilor.
Față de conținutul încheierii analizate se impun următoarele precizări:
1. Atât reclamantul P. C. -B., prin cererea principală, cât și pârâții T.
  R. și H. G. -L., prin cererea reconvențională, au recunoscut încheierea Antecontractului de vânzare-cumpărare din data de_ cu privire la imobilul descris în cuprinsul acestuia. În acest sens pârâții reclamanți reconvenționali au arătat "este adevărat că am încheiat cu reclamantul P. C. -B. antecontractul…";.
2. Prin cererea reconvențională s-a invocat simulația prețului și nu simulația în varianta interpunerii de persoane, astfel încât, instanța a examinat cererea în limita învestirii sale.
3. Se reține existența unui refuz de încheiere a contractului de vânzare- cumpărare în formă autentică, în condițiile în care consimțământul promitenților vânzători a fost condiționat de acceptarea cerințelor impuse, așa cum rezultă din încheierea menționată.
4. Atât reclamantul cât și pârâții au susținut în cursul soluționării cauzei că există o diferență de preț în sumă de 6.000 euro.

Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul apreciază că acțiunea formulată de reclamantul P. C. -B. este întemeiată și urmează să fie admisă.

Astfel, față de data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, instanța va obliga pârâții să încheie cu reclamantul contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în mun. C. -N., str., Sf. I. f.n., identificat cu nr. top. 21569/1/1/1/1/2, înscris în C.F. nr. 1. C., în prezent înscris în C.F. nr. 2.

, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1. C., compus din teren în suprafață de 2.900 mp., conform Antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_, pentru prețul de 317.000 euro, din care s-a achitat suma de 311.000 euro, existând o diferență de preț în sumă de 6.000 euro, iar în caz contrar prezenta hotărâre va ține loc de contract autentic de vânzare- cumpărare.

În temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, republicată cu modificările și completările ulterioare, va dispune: întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului P. C. B., căsătorit cu P. E. -N.

, asupra imobilului situat în mun. C. -N., str., Sf. I. f.n., identificat cu nr. top. 21569/1/1/1/1/2, înscris în C.F. nr. 1. C., în prezent înscris în C.F. nr.

2., provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1. C., compus din teren în suprafață de 2.900 mp., cu titlu de drept cumpărare, ca bun comun, și înscrierea unui drept de ipoteca asupra imobilului descris în favoarea pârâților T.

R. și H. L. G. până la concurența sumei de 6.000 euro, reprezentând diferență preț.

În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. vor fi obligați în solidar pârâții T. R. și H. G. -L., a căror culpă procesuală este dovedită, să achite reclamantului P. C. -B. cheltuieli de judecată în sumă de 22.805,70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial. Instanța a acordat integral suma reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, în cuantum de 17.805,70 lei, și suma de 5.000 lei cu titlu de onorariu avocațial. Reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în sumă de 8.500 lei (f. 376-381). Având însă în vedere jurisprudența CEDO în materia cheltuielilor de judecată și dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ., instanța a apreciat că se impune diminuarea acestei sume, apreciind că suma

5.000 lei cu titlu de onorariu avocațial are un cuantum rezonabil";.

Împ o tr iv a aces te i se n tințe au decl ar at apel, în ter men leg al, pe de o p ar te,

reclamantul P. C. B., iar pe de altă parte, pârâții H. L. G. și T. R.

Prin apelul propriu, reclamantul P.

C. B.

a solicitat admiterea

apelului și modificarea în parte a sentinței atacate și, în consecință, obligarea intimaților-pârâți T. R. și H. L. -G. la plata în întregime a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în primă instanță, în cuantum total de 8.500 lei.

Cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial.

În motivarea apelului

s-a arătat că, în fapt, prin sentința civilă nr. 691 din_ a Tribunalului C. s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de intimații-pârâți T. R. și H. L. -G. . S- a admis acțiunea civilă formulată de reclamant, având ca obiect prestație tabulară și s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de intimații-pârâți, având ca obiect simulație.

Intimații T. R. și H. L. -G. au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantului suma de 5.000 lei reprezentând onorariu avocațial.

Instanța nu a acordat in totalitate cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocațial, respectiv suma de 8.500 lei, apreciind că suma de 5.000 lei, cu titlu de onorariu avocațial, are un cuantum rezonabil, având in vedere jurisprudența CEDO in materia cheltuielilor de judecată și dispozițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ.

Apelantul consideră soluția instanței netemeinică și nelegală, sub aspectul respingerii cererii de acordare în întregime a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial. Instanța nu a motivat de ce nu a acordat în întregime cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocațial, așa cum prevede art. 274 alin. 3 C.proc.civ.; a invocat jurisprudența CEDO în materia cheltuielilor de judecată, fără a indica în mod concret hotărâri ale Curții.

Potrivit dreptului intern, respectiv art. 274 alin 1 C.pr.civ., "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

În speța de față, intimații T. R. și H. L. -G. au căzut în pretenții, iar poziția lor a fost de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.

Prin Decizia nr. 11/1959 Tribunalul Suprem a statuat că "partea ale cărei pretenții au fost admise în întregime are dreptul la restituirea tuturor cheltuielilor dovedite ca efectiv făcute, cu excepția cazului reglementat de art. 275 C.pr.civ.". De asemenea, Tribunalul Suprem a arătat că "repararea completă a pagubei suferite de partea care câștigă procesul, nu este posibilă decât dacă toate

cheltuielile făcute îi sunt integral restituite de partea în culpă".

Cheltuielile de judecată efectuate de reclamant sunt reale, necesare și au un nivel rezonabil, având în vedere valoarea litigiului, taxa de timbru și munca avocaților.

Cuantumul onorariului avocațial solicitat nu este nejustificat și nici exagerat, pentru munca depusă, respectiv, redactare cerere de chemare în judecată, redactare răspuns la întâmpinare, în urma căruia întâmpinarea intimaților-pârâți a fost calificată drept o cerere reconvențională, redactare interogatorii, redactare note de ședință, prezentarea la șapte termene de judecată, audierea a 4 martori, redactare concluzii scrise.

Soluția pronunțată de prima instanță s-a datorat și modului în care avocații angajați i-au asigurat apărarea reclamantului și l-au reprezentat în cauză.

Tot în motivarea apelului, reclamantul apelant a reprodus in extenso textul art. 132 din Statutul profesiei de avocat, care prevede următoarele:

(l)Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.

Onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.
Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:

a)timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client;

b)natura, noutatea și dificultatea cazului; c)importanța intereselor în cauză;

d)împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedica pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare;

e)notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului;

f)conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului;

g) avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat;

h)situația financiară a clientului;

i)constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.

Potrivit art. 133 din Statutul profesiei de avocat, onorariile se stabilesc liber între avocat și client, în limitele legii și ale statutului profesiei. Din chitanțele depuse la dosarul cauzei rezultă că onorariile au fost achitate integral.

Soluția instanței, de reducere a cheltuielilor de judecată privind onorariul avocațial, are consecințe păgubitoare pentru reclamant. Practic, judecătorul se substituie intereselor părților perdante, care nu au formulat o cerere de reducere a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Prin propriul apel, pârâții apelanți H. L. G. și T. R.

au solicitat modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a reclamantului, în principal, ca prescrisă, iar, în subsidiar, ca

neîntemeiată, concomitent cu admiterea cererii reconvenționale, în sensul constatării simulației prețului stipulat în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți; cu cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale, în sensul obligării reclamantului la suportarea acestora.

În motivarea apelului s-a arătat că, prin sentința civilă nr. 691/2012 a Tribunalului C., prima instanță a admis acțiunea reclamantului P. C. B., în sensul obligării subsemnaților pârâți la încheierea cu reclamantul a contractului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul înscris în CF 2.

, teren în suprafață de 2.900 m.p., conform antecontractului de vânzare- cumpărare încheiat la_, pentru prețul de 317.000 Euro, din care s-a achitat suma de 311.000 EURO, în caz contrar hotărârea să țină loc de act autentic, s-a dispus totodată întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară a imobilului, în favoarea reclamantului, căsătorit cu P. E. N., ca bun comun, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 22.805,70 lei și a fost respinsă cererea reconvențională a pârâților.
Raportat la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâți, instanța a respins-o, apreciind că predarea posesiei asupra imobilului s-a realizat la_ .
Intimații consideră soluțiile pronunțate de către prima instanță, asupra celor două cereri cu care a fost investită, ca fiind neîntemeiate, după cum urmează:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, aceasta trebuia admisă prin prisma faptului că între părți nu s-a procedat niciodată la predarea posesiei asupra imobilului în litigiu, în sensul că:
1. părțile nu s-au prezentat niciodată la teren, împreună, pentru predarea terenului, nici anterior, nici după data semnării antecontractului de vânzare- cumpărare;
2. din probele testimoniale administrate, a reieșit că terenul - nefiind împrejmuit - putea fi ușor accesibil oricărei persoane, fie părților din prezentul dosar, fie altor terți, astfel că nu s-a făcut dovada că acest imobil s-a aflat în posesia efectivă și exclusiva a reclamantului și cu atât mai puțin data de la care acesta ar fi preluat o asemenea posesie;
3. din declarația martorului Druhală F. a reieșit că pârâții nu au preluat niciodată posesia asupra terenului de la vânzătoarea Ș. A. și, ca atare, nici nu o puteau preda reclamantului;
4. actele depuse de către reclamant la dosar - care tind la dovada posesiei - nu au fost în mod expres luate în considerare de către instanță, datorită faptului că au fost întocmite în 2012, mult după declanșarea prezentului litigiu;
5. răspunsurile la interogatoriu ale pârâților au fost clare, în sensul că nu au fost niciodată la terenul în litigiu, împreună cu reclamantul, mai mult e posibil ca și în prezent, terenul în litigiu să fie - în percepția pârâților - diferit de cel real;
6. reclamantul nu a dovedit cu nici un mijloc de probă preluarea de la pârâți a posesiei.

În pofida celor de mai sus, redate și în cadrul considerentelor hotărârii apelate, instanța respinge excepția pentru că și-a format convingerea în sensul că voința părților a fost cea consemnată în antecontractul de vânzare-cumpărare, respectiv predarea posesiei la_ și, în cuprinsul încheierii de certificare nr. 44/_, pârâții au arătat că recunosc dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la terenul în litigiu și au făcut trimitere la calitatea acestuia de dobânditor încă din anul 2007.

În opinia pârâților, convingerea instanței nu are niciun fundament legal și probatoriu, așa cum s-a arătat mai sus. Voința părților, așa cum a fost redată în cuprinsul antecontractului, nu a fost pusă niciodată în practică, cel puțin sub aspectul predării posesiei.

În raport de mențiunea din cuprinsul încheierii de certificare nr. 44/_, calitatea de dobânditor al dreptului de proprietate încă din 2007, în temeiul antecontractului și în raportul privat dintre părți, s-a făcut mult în afara termenului de prescripție (care s-a împlinit la_ ) și care nu echivalează cu o recunoaștere a părții vânzătoare cu privire la faptul predării posesiei. Ori, pentru a recunoaște o eventuală întrerupere a termenului de prescripție - dacă s-ar interpreta declarațiile pârâților din cadrul încheierii de certificare din_ în sensul de recunoaștere (interpretare care nu le aparține și pe care pârâți și-o însușesc) - este de observat că nu poate opera întreruperea termenului, pentru că în ianuarie 2011 termenul era demult împlinit.

Ca atare, arată pârâții, prin examinarea motivelor de apel față de respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, se impune ca instanța de apel să dispună modificarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii acestei excepții și, pe cale de consecință, să respingă acțiunea principală ca prescrisă.

Față de soluția pronunțată pe fondul pretențiilor din acțiunea principală și din cererea reconvențională, instanța - în opinia pârâților - a soluționat pripit ambele pretenții și a respins în mod neîntemeiat cererile în probațiune, care tindeau la dovada raporturilor de încredere existente între părți la data

antecontractului, de natură a echivala cu o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris.

Înscrisurile depuse în cadrul dosarului, care tindeau la a dovedi o relație de încredere aparte față de o simplă relație de colaborare avocat - client, au fost analizate sumar, fără a se analiza relevanța lor și din perspectiva a ceea ce dovedesc în ansamblul lor și nu prin ele însele.

De esență, pare astfel, declarația reprezentantului S.C. Avicola S.A, care descrie tipul de relație dintre părți anterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare în litigiu, și care completează restul documentelor care au data anterioară acestui antecontract, din perspectiva raporturilor de colaborare și încredere dintre părți.

La fel, față de Contractul de asociere în participațiune încheiat între reclamant și pârâtul R. T. la_, relevantă era mențiunea că, cu mult anterior semnării acestui contract, reclamantul primise de la pârât o sumă considerabilă, în numerar (33.000 EUR) fără a se încheia vreun înscris în acest sens, tocmai datorită relației de încredere deosebită pe care fiecare dintre aceștia o avea față de celălalt.

În cadrul sentinței, însăși data la care a reținut instanța că s-ar fi încheiat acest act este greșită, actul fiind eronat indicat a fi datat_ . Ori, în teza probatorie căreia i s-a circumscris depunerea acestui act, nu doar data era relevantă, ci dovada că între părți au existat relații de colaborare și încredere, de natură a permite acestora să plătească/încaseze sume mari, fără a se încheia înscrisuri în acest sens.

În soluționarea cererii introductive, prima instanță nu a analizat deloc motivul de netemeinicie al acesteia, invocat de pârâți, constând în imposibilitatea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare la data

convocării la notarul public, din culpa exclusivă a promitentului- cumpărător/reclamant, constând în aceea că la data de_ acesta nu avea și nu putea achita diferența de preț, de 6.000 Euro. Dovadă în acest sens este chiar mențiunea expresă din încheierea de certificare nr. 44/2011 a notarului public.

Ori, singur acest element al imposibilității de perfectare a contractului în formă autentică, datorită neexecutării obligațiilor ce reveneau cumpărătorului, concomitent cu semnarea actului autentic, trebuia să determine soluția de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii.

Ca urmare a admiterii apelului și a modificării sentinței instanței de fond, se impune respingerea obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată și, totodată, obligarea reclamantului - intimat la plata acestora în favoarea pârâților.

Pentru toate cele de mai sus, pârâții solicită admiterea apelului și, pe cale de consecință, modificarea sentinței civile nr. 691/2012 a Tribunalului C., în sensul respingerii cererii introductive a reclamantului, în principal ca prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Pr in în tâmp in are a f or mul ată l a apelul p âr âț ilor, in timatu l P. C. B.

a solicitat respingerea ca nefondat a apelului pârâților, menținerea sentinței apelate, obligarea apelanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorarii avocațiale.

În susținerea întâmpinării au fost invocate următoarele:

Prin sentința civilă nr. 691/2012 a Tribunalului C. s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de apelanții- pârâți, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de apelanții-pârâți.

În motivele de apel apelanții-pârâți susțin că excepția prescripției dreptului la acțiune trebuia admisă prin prisma faptului că între părți nu s-a procedat niciodată la predarea posesiei asupra imobilului in litigiu.

Aspectele invocate la pag. 2 din motivele de apel, punctele 1-6 nu sunt de natură să ducă la concluzia că reclamantului nu i s-a predat posesia asupra terenului în litigiu, fiind susțineri personale pro causa, respectiv răspunsurile reclamanților la interogatoriu, peste clauzele antecontractului de vânzare- cumpărare din_ și care, oricum, nu au fost dovedite de apelanți.

Reclamantul a dobândit posesia și folosința terenul în litigiu, începând cu data de_, dată la care a încheiat cu apelanții-pârâți antecontractul și dată de la care reclamantul a folosit terenul până în prezent, împrejurare dovedită prin probele administrate, respectiv înscrisuri și probe testimoniale.

Astfel, în Capitolul V din Antecontractul de vânzare încheiat cu apelanții la data de_, cu privire la imobi1ul situat în C. -N., str. Sf. I. f.n., identificat cu nr. top. 21569/111/1/1/2, înscris în CF 1. C., în prezent înscris în CF nr. 2., provenită din conversia de pe hârtie a CF 1. C., compus din teren în suprafață de 2900 mp, se prevede, cu privire la predarea posesiei și a folosinței imobilului: "subsemnații vânzători arătăm că predarea posesiei imobilului descris mai sus, ce constituie obiectul prezentului contract, în posesia și folosința cumpărătorului de mai sus, liber de orice sarcini, se va face la. dat~ semnării prezentului antecontract";.

Apoi, martorul Suciu S. V. a declarat: "am fost pentru prima dată la locul situării terenului în litigiu în anul 2008 și știam despre acest teren că este al lui P. B. . La acea dată terenul nu era împrejmuit, dar avea o fundație și ținând cont de faptul că aveam un proiect comun, cu reclamantul și anume de a realiza o terasă, cu utilajul meu am excavat acest teren și ulterior l-am împrejmuit.( ... ) Precizez că gardul a fost ulterior furat și l-am refăcut împreună cu reclamantul. Am văzut terenul ultima dată anul trecut".

La dosar au fost depuse de către apelanți planșe foto cu terenul în litigiu, aflate la filele 147-150, si martorul Suciu S. V. a recunoscut că imaginile reprezintă terenul pe care reclamantul le-a cumpărat. Cu privire la locul situării terenului, martorul a precizat că "este la intrare în Făget, după ultima construcție, a două parcelă pe partea dreaptă";.

De asemenea, martorul Cadar F. A. a declarat că a fost la acest teren după cumpărare, în anul 2007 sau 2008. Cu-privire la locul situării imobilului, martorul a declarat că "terenul este situat în apropierea Bazei Unirea, astfel încât pe stânga se află baza, iar pe dreapta terenul, venind dinspre cartierul Mănăștur";.

Instanța, în mod corect, pe baza probelor administrate cu privire la predarea posesiei, și-a format convingerea că voința părților a fost cea consemnată în antecontractul de vânzare-cumpărare, respectiv predarea posesiei la data de_ .

Apelanții-pârâți i-au recunoscut reclamantului întotdeauna dreptul de proprietate cu privire la acest teren, predând reclamantului posesia terenului la data încheierii antecontractului, astfel încât, termenul de prescripție s-a întrerupt la momentul predării.

Cu toate acestea, în apel reclamantul susține că nu s-a întrerupt termenul de prescripție, prin mențiunile făcute în încheierea de certificare 44/2011 pentru că termenul de prescripție era demult împlinit în ianuarie 2011 (fila 2 alin. ultim din motive).

Potrivit art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel în folosul căruia curge prescripția.

În Decizia nr. 1212 din 17 februarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că "antecontractul este o promisiune bilaterală de a contracta, în caz de neexecutare a obligației asumate, răspunderea este contractuală, iar

executarea silită în natură, a obligației de a face, se asigură prin acțiunea personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, supusă termenului de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Acest termen curge din momentul încheierii convenției, însă atunci când promitentul-cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui cu acordul promitentului-vânzător, echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia, în sensul art. 16 lit. a) din Decret. În asemenea situații, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă în momentul în care promitentul-vânzător se manifestă expres, în sensul negării dreptului promitentului-cumpărător".

În Încheierea de certificare nr. 44/1_ a BNP A. Marga, aflată la fila

15 din dosar, apelanții-pârâți declară că "recunosc dreptul de proprietate al domnului P. C. -B. " .

În întâmpinarea, aflată la filele 20-21 din dosar, apelanții-pârâți arată: "subsemnații suntem în continuare de acord cu transferul proprietății în favoarea reclamantului."

Apelantul-pârât T. R., în răspunsul la întrebarea 3 din interogatoriu (fila

166) arată că "nu m-am opus niciodată transferului proprietății terenului." Rezultă că dreptul de proprietate nu este negat nici în prezent.

Astfel, în mod corect instanța a respins excepția prescripției în temeiul art.16 lit. a din Decretul nr.167/1959, raportat la propria lor recunoaștere a dreptului de proprietate a reclamantului în cuprinsul încheierii de certificare.

Văzând poziția instanței din cuprinsul Sentinței civile atacate, apelanții- pârâți vin și susțin, pentru prima dată în apel, că nu își însușesc propria lor recunoaștere din cadrul Încheierii de certificare: "dacă s-ar interpreta declarațiile subsemnaților din cadrul Încheierii de certificare din_ în sensul de recunoaștere (interpretare care nu ne aparține și pe care noi nu ne-o însușim)".

Această modalitate de a pune problema, în momentul în care adevărul iese la iveală, denotă reaua credință a apelanților-pârâți și demonstrează o dată în plus că mențiunile din cuprinsul antecontractului sunt reale.

Singurul aspect pe care apelanții-pârâți l-au contestat a fost prețul de vânzare-cumpărare pentru terenul în litigiu, deși în cuprinsul antecontractului au declarat că au încasat suma plătită la momentul încheierii antecontractului.

Apelanta-pârâtă H. L. G., în răspunsul la întrebarea 6 din interogatoriu (fila 165), arată că: "nu am refuzat încheierea antecontractului, dar obiecțiunile noastre erau consemnate în întregime în încheierea de certificare Întocmită de notarul public și aceste obiecțiuni vizau exclusiv prețul";.

În motivele de apel apelanții-pârâți susțin că instanța a soluționat pripit atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, și a respins în mod neîntemeiat cererile în probațiune, care tindeau la dovada raporturilor de încredere existente intre părți la data antecontractului, de natură a echivala cu o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris.

Înscrisurile depuse în cadrul dosarului, care tindeau la a dovedi o relație de încredere aparte față de o simplă relație de colaborare avocat-client, au fost analizate sumar, fără a se analiza relevanța lor și din perspectiva a ceea ce dovedesc în ansamblul lor și nu prin ele Însele.

Apelanții-pârâți susțin că declarația reprezentantului S.C. Avicola S.A. este esențială în descrierea tipului de relație de încredere aparte față de o simplă relație de colaborare avocat-client, dintre părți, anterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare în litigiu, din perspectiva raporturilor de colaborare și încredere între părți.

Sunt nereale aceste susțineri ale apelanților.

Așa cum rezultă din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, aflate la filele 20-21 din dosarul Tribunalului C., cu toate că vorbesc despre relații deosebite,

apelanții-pârâți nu precizează despre ce fel de relații este vorba și nici nu fac referire la o imposibilitate de preconstituire a contraînscrisului.

Deși nici în întâmpinare, nici cu ocazia termenului din data de_, când s-a discutat probațiunea, nu au susținut că ar fi existat vreo imposibilitate de preconstituire a unui contraînscris, la termenul din_, avocata apelanților-pârâți arată că nu s-a încheiat un contraînscris datorită relației dintre părți, a calității acestora.

Date fiind aceste susțineri ale apelanților-pârâți, privind calitatea lor de avocați, prima instanță i-a pus în vedere apelantei-pârâte H. să depună înscrisuri, respectiv contracte de asistență avute anterior cu reclamantul.

Așa cum rezultă din înscrisurile anexate notelor scrise, depuse de apelanții-pârâți în fața primei instanțe, aflate la filele 181-376 din dosar, aceștia nu și-au dovedit nicio relație deosebită avocat-client. Mai mult, apelantul-pârât T.

nu a fost avocatul reclamantului. Raportul avocat-client poate fi dovedit doar cu contractul de asistență juridică și nu cu probe testimoniale.
Potrivit art. 108 din Statutul Profesiei de avocat, dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice-alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă între avocat și client ori mandatarul acestuia.
Așa cum rezultă din considerentele sentinței civile atacate, prima instanța a analizat pe larg toate înscrisurile depuse de apelanți, ajungând la concluzia corectă că prin aceste înscrisuri nu s-a făcut dovada unei imposibilități morale de preconstituire a contraînscrisului și în mod corect a fost respinsă proba testimonială.
Ceea ce trebuie avut în vedere este faptul că între apelantul T. R. și reclamant nu a existat nicio relație avocat-client.
Relațiile dintre avocați și clienți nu sunt de natură a determina imposibilitatea morală de preconstituire, având în vedere calitatea persoanelor, doi avocați și un client, în prezenta speță.
Trebuie avut în vedere și aspectul că relația de încredere deosebită este invocată de avocați, care sunt și în număr de doi, în raporturile cu clientul lor, care au determinat o lipsă a înscrisurilor, iar nu invers, cum ar fi de crezut.
Practic se invocă faptul că doi avocați au avut încredere deosebită în clientul lor, pe care l-au cunoscut în urmă cu puțin timp. Apelanții nu au reușit să demonstreze încrederea lor în client. Cu totul altceva este încrederea clientului în avocat, față de încrederea avocatului în client.
Nu se poate demonstra faptul că relația avocat client determină imposibilitatea preconstituirii înscrisului, deoarece cei care invocă imposibilitatea sunt tocmai cei care cunosc legea cel mai bine, avocații.
Dată fiind și profesia de avocați a apelanților-pârâți, este cu atât mai absurdă susținerea lor că nu au redactat contraînscrisul cu privire la prețul pe care ei îl pretind, respectiv suma de 58.000 euro, ei cunoscând literalmente consecințele.
Cu privire la preț, apelanții-pârâți au făcut declarații contradictorii pe parcursul procesului. În întâmpinare ei susțin că au primit suma de 52.000 euro, reprezentând prețul vânzării, însă în răspunsurile la întrebarea 1 din interogatorii (filele 164, 166), ambii apelanți au declarat că nu au încasat nicio sumă cu titlu de preț.
În mod corect instanța a precizat că au relevanță probatorie doar înscrisurile anterioare datei încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare între părți, respectiv_ .
Adeverința eliberată de SC Avicola SA nu demonstrează o relație aparte între avocata H. și reclamant. Adeverința a fost dată pro causa, a fost eliberată
chiar înainte de termenul de judecată stabilit pentru data de_, respectiv în_ .
Cu privire la Contractul de asociere în participațiune încheiat între reclamant și T. R., acesta are dată ulterioară încheierii antecontractului în
litigiu, instanța de fond reținând în mod corect că "nu au probat existența unei imposibilități morale de preconstituire a contraînscrisului care, potrivit susținerilor din cererea reconvențională, ar fi reflectat voința reală a părților, în sensul că prețul a fost în sumă de 58.000 euro și nu de 317.000 euro, așa cum s- a consemnat în antecontractul analizat. Chiar dacă reclamanții reconvenționali (apelanții) l-au reprezentat în calitate de avocat pe pârâtul reconvențional încă din toamna anului 2006, această împrejurare nu este de natură a conduce automat la concluzia că o colaborare avocat-client dă naștere la o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris (fila 6 din sentință)";.
Instanța în mod corect a respins, la termenul din_, cererea în probațiune, prin care s-a solicitat audierea unor martori pentru dovedirea existenței simulației privind prețul vânzării cumpărării, în condițiile în care apelanții-pârâți nu au făcut dovada imposibilității morale a preconstituirii contraînscrisului.
Apelanții-pârâți susțin că instanța de fond nu a analizat deloc motivul de netemeinicie, constând în imposibilitatea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare din culpa exclusivă a promitentului cumpărător, care nu avea și nu putea achita diferența de preț de 6.000 euro.
Sunt nereale și aceste susțineri ale apelanților.
În considerentele sentinței, la paginile 7,8, pct. III, instanța analizează punct cu punct încheierea BNP A. Marga nr. 44113.01.20 II.
Din conținutul Încheierii de certificare nr.44 din_ a BNP Ama1ia Marga, instanța reține existența unui refuz de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, în condițiile în care consimțământul promitenților vânzători a fost condiționat de acceptarea condițiilor impuse.
Apelanții-pârâți au refuzat să încheie contractul autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobil, în condițiile prevăzute în antecontractul de vânzare-cumpărare din_, invocând o serie de condiții noi, care să fie inserate în contractul autentic de vânzare cumpărare, cuprinse în încheierea de certificare nr. 44 din_ a BNP A. Marga:
1. antecontractul de vânzare-cumpărare din_ este un act simulat prin interpunere de persoane, prețul este simulat, suma de 317.000 euro nefiind achitată;
2. reclamantul să-si asume obligația, în cadrul actului autentic, că în situația în care vreodată organele fiscale vor considera vânzarea ca fiind operațiune taxabilă cu TVA, reclamantul să achite toate sumele stabilite de către organul fiscal cu acest titlu, inclusiv accesoriile, dacă va fi cazul, în calitate de dobânditor al terenului încă din 2007
  Apelanții-pârâți încearcă să transfere culpa exclusivă pentru neîncheierea contractului autentic de vânzare cumpărare asupra reclamantului. Așa cum rezultă din cuprinsul punctului c) al încheierii de certificare nr. 44/2011, aceștia au arătat că nu au nicio pretenție la încasarea sumei de 6.000 euro, indicată în antecontractul de vânzare-cumpărare, ca rest de preț, fiind de acord ca această sumă să fie destinată plății taxelor aferente perfectării contractului de vânzare- cumpărare, respectiv plății impozitului pe transferul de proprietate, impozit pe teren și extras de carte funciară.
  Mandatara cu procură specială a reclamantului a declarat în fața notarului public că nu poate încheia contractul autentic de vânzare-cumpărare în condițiile pretinse de apelanții-pârâți, întrucât mandatul conferit ei, prin procura specială
  autentificată sub nr. 23/_ de către Notarul P. A. Marga, dată de reclamant, nu îi permite acest lucru, procura specială amintită conferind mandatarei dreptul de a încheia contractul autentic de vânzare cumpărare în condițiile antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de_ .
  Cu privire la diferența de preț de 6.000 Euro, ce urma a fi achitată, mandatara reclamantului nu avea asupra ei acea sumă, dar în situația în care s- ar fi semnat și autentificat contractul de vânzare-cumpărare în data de_, conform antecontractului, ar fi achitat pârâților această sumă.
  Din probele administrate și din susținerile părților, instanța a reținut că între reclamant și apelanți s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare din_, că nu s-a invocat simulația interpunerii de persoane, de către apelanți, că a existat un refuz de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică din partea apelanților, că există o diferență de preț în sumă de 6000 euro și, astfel, a considerat cererea de chemare în judecată întemeiată și a admis- o.
  Pârâții R. T. și L. H. au formulat întâmpinare la apelul reclamantului
  , solicitând respingerea acestuia, ca fiind nefondat, prin prisma art. 274 alin. 3 C.pr.civ., care permite instanței să diminueze onorariile avocaților ori de câte ori apreciază că acestea ar fi nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
  Prima instanță a ținut probabil seama de faptul că probațiunea administrată a fost limită la probele care vizau dreptul de prescripție și, respectiv, imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris pentru care s-a permis doar depunere de înscrisuri, la fel cum și interogatoriile au fost limitate tot pentru aceste două aspecte.
  În plus, reclamantul a ales să fie asistat de doi avocați, care nu au efectuat proceduri diferite, ci dimpotrivă, au semnat împreună aceeași acțiune și au îndeplinit împreună munca pe care un singur avocat o putea la fel de bine îndeplini.
  Or, alegerea reclamantului, de a apela la asistență juridică din partea mai multor avocați, care îndeplinesc în mod identic același mandat, și care comportă evident costuri suplimentare, nu poate fi acceptată pur și simplu de orice instanță de judecată ca fiind o cheltuială justificată și necesară.
  Apelul reclamantului este nefondat, iar apelul pârâților
  este fondat în parte.
  Cu privire la apelul pârâților.
  Două sunt problemele esențiale care se impun a fi riguros tranșate în cauză, în legătură cu apelul pârâților.
  1. În primul rând, dacă cererea principală promovată de reclamant, împotriva pârâților, este sau nu prescrisă extinctiv.
  2. În al doilea rând, dacă antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat între părți la data de_, este sau nu un act simulat.

Reclamantul a promovat cererea introductivă de instanță la data de _
, cerere care avea ca obiect obligarea pârâților să încheie cu reclamantul un contract autentic de vânzare-cumpărare, cu privire la imobilul care făcuse obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare din_, iar în caz de refuz din partea pârâților, sentința să țină loc de contract autentic de vânzare- cumpărare; înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului astfel dobândit în CF; cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul și-a întemeiat cererea din punct de vedere juridic pe dispozițiile art. 969, art. 970, art. 1073, art. 1077 C.civ., art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, și pe Legea nr. 7/1996.
Este evident, atât în raport de modul în care a fost redactat petitul cererii de chemare în judecată, cât și în raport de dispozițiile legale pe care a fost întemeiată cererea, că aceasta avea ca obiect o prestație tabulară, adică o acțiune prin care se tindea la validarea unui antecontract de vânzare-cumpărare, sau, astfel spus, o acțiune care avea ca obiect o obligație de a face.
Acțiunea în prestație tabulară este acea acțiune prin care promitentul cumpărător, în calitatea sa de persoana îndreptățită, solicită instanței de judecată, ca în cazul în care promitentul vânzător refuză să își îndeplinească obligația asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare, să dispună, prin hotărâre judecătorească, întabularea dreptului său, situație în care hotărârea judecătorească rămasă definitivă va înlocui înscrisurile necesare pentru întabularea (sau radierea, dacă este cazul) dreptului.
Acțiunea în prestație tabulară poate fi intentată împotriva celui care a consimțit la constituirea sau transmiterea dreptului real, iar în condițiile prevăzute de lege, aceasta poate fi îndreptată și împotriva terțului subdobânditor înscris în cartea funciară.
Prin acțiunea în prestație tabulară nu se transmite direct dreptul real, de la cel care a consimțit la constituirea sau transmiterea acestui drept, către dobânditor, această transmitere a dreptului real operând doar în momentul
întabulării în cartea funciară, în virtutea hotărârii judecătorești definitive, prin care a fost admisă acțiunea în prestație tabulară.
Acțiunea în prestație tabulară are ca obiect o obligație de a face, adică de a fi obligat pârâtul (promitent vânzător) să încheie actul autentic susceptibil de a transfera proprietatea, ori un alt drept real, de la promitentul vânzător la promitentul cumpărător.
Având ca obiect o obligație de a face, acțiunea în prestație tabulară este o acțiune personală, prescriptibilă în termenul general de prescripție de trei ani reglementat de Decretul nr. 167/1958 (a se vedea, în acest sens, Tribunalul Județean Brașov, Decizia nr. 139/1972, în R.R.D. nr. 10/1972; Tribunalul Suprem, Secția Civilă, Decizia nr. 933/1970, în C.D. 1970, pag. 91; Tribunalul Suprem, Secția Civilă, Decizia nr. 1338/1969, în C.D., 1969, pag. 84).
Este știut faptul că acțiunile personale sunt acele acțiuni sau cereri în justiție prin care se valorifică un drept personal, de creanță, numărul acțiunilor personale fiind nelimitat, deoarece și numărul drepturilor de creanță este nelimitat.
Deci, toate acțiunile prin care se valorifică un drept de creanță care se naște dintr-un act juridic, din lege, dintr-un fapt cauzator de prejudicii, etc, și care, în esență, au ca obiect îndeplinirea unei obligații de a face sau de a nu face, sunt acțiuni personale.
Fiind o acțiune personală, acțiunea în prestație tabulară este prescriptibilă în termenul general de prescripție de trei ani, reglementat de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe să curgă, de principiu, de la data la care promitentul vânzător a predat promitentului cumpărător posesia imobilului ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, iar prin excepție, dacă această posesie nu a fost predată niciodată, de la momentul încheieri antecontractului de vânzare-cumpărare, afară de cazul în care părțile au stipulat în cuprinsul antecontractului o dată anume pentru încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare.
În situația în care s-a stipulat o astfel de dată - pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică -, termenul de prescripție
extinctivă pentru exercitarea acțiuni în prestație tabulară, începe să curgă de la această dată.
În speță, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între promitenții vânzători H. L. -G. și T. R., pe de o parte, și promitentul cumpărător
P. C. -B., pe de altă parte, a intervenit la data de 18 aprilie 2007, fiind atestat de avocat G. A. (f. 8-11 dosar fond), promitenții vânzători fiind proprietarii tabulari ai imobilului cu privire la care s-a încheiat antecontractul, identificat prin nr. top 21569/1/1/1/1/2, din CF nr. 1., compus din teren în suprafață de 2900 mp, conform extrasului de carte funciară nr. 2. provenit din conversia CF vechi nr. 1. C. (f. 12-13 dosar fond).
La art. V din antecontract s-a inserat clauza conform căreia vânzătorii au arătat "că predarea posesiei imobilului descris în antecontract, ce constituie obiectul prezentului contract, în posesia și folosința cumpărătorului de mai sus, liber de orice sarcini, se va face la data semnării prezentului antecontract";.
În conținutul antecontractului de vânzare-cumpărare s-a menționat faptul că există două procese pe rolul Judecătoriei C. -N., cu numărul_ și nr._ (art. IV), astfel încât, semnarea contractului autentic se va face până cel mai târziu la data finalizării irevocabile a dosarelor anterior menționate, respectiv, a radierii antecontractului notat sub B 4 în CF, antecontract cu privire la care se derulau și cele două litigii (art. VIII).
Acest antecontract de vânzare-cumpărare a fost atestat, din punct de vedere al identității părților, al conținutului și a datei actului, de avocat G. A.
, prin procesul-verbal de atestare nr. 14/_ (f. 11 dosar fond).
Se pune firesc întrebarea care este forța probantă a unui antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată atestat de un avocat, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 51/1995 republicată?
Este acesta un act autentic, solemn, care se bucură de forța probantă absolută, în sensul prescris de art. 1171 C.civ. (este vorba, evident, despre vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare- cumpărare), sau este doar un act sub semnătură privată în privința căruia avocatul a atestat doar identitatea părților, conținutul și data certă a actului ?
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 51/1995 republicată, "activitatea avocatului se realizează prin redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare";, această activitate nefiind identică și neavând același efecte juridice cu activitatea notarială care, potrivit art. 1 din Legea nr. 36/1995 republicată,
"asigură persoanelor fizice și juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum și exercițiul drepturilor și ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea";, actul notarial fiind act autentic, cu forță probantă absolută, conform art. 7 din aceeași lege.
Astfel, art. 7 din Legea nr. 36/1995 republicată prevede că "actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă și, după caz, forța executorie prevăzute de lege";.
Or, actului atestat de un avocat, legea nu-i conferă atributele de "act de autoritate publică";, cu "forța probantă și, după caz, forța executorie prevăzute de lege";.
Curtea constată, așadar, că un antecontract sub semnătură privată atestat de un avocat, potrivit art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 51/1995 republicată, nu reprezintă un act autentic solemn, în sensul dispozițiilor art. 1171 C.civ., astfel încât, acesta nu se bucură de forță probantă absolută conferită de art. 1171 C. civ..
Prin urmare, părțile pot dovedi împrejurări contrare celor inserate în cuprinsul clauzelor antecontractului, ori împrejurări care nu au fost menționate de părți în cuprinsul acestuia.
Pârâții au susținut constant, atât cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, cât și în fața instanței de apel, că nu au predat niciodată posesia terenului litigios în favoarea reclamantului, pentru simplul motiv că nici ei, la rândul lor, nu au primit niciodată posesia acestui teren de la numita Ș. A., de la care au dobândit terenul în litigiu.
Pârâții au arătat că din moment ce ei nu au avut posesia imobilului, nu aveau cum să o transmită mai departe reclamantului, astfel încât, pe cale de consecință, dacă reclamantul nu a avut niciodată posesia terenului, este evident că acțiunea sa în prestație tabulară este prescrisă extinctiv, pentru că în această ipoteză, termenul de prescripție de trei ani curge de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare,_ .
Prin interogatoriul ce i-a fost luat în fața primei instanțe (f. 153-163 dosar fond), reclamantul a precizat care ar fi momentul efectiv la care i-a fost predată posesia terenului în litigiu, respectiv, în ziua semnării antecontractului de vânzare-cumpărare,_, aceleași susțineri fiind făcute și în motivarea cererii
introductive de instanță (f. 4 dosar fond).
Însă, reclamantul a arătat (întrebările 4, 5, 6, 7, 8, 9 din interogatoriul reclamantului), că a fost la fața locului cu vânzătorii, în ziua încheierii antecontractului, după semnarea antecontractului, iar la fața locului vânzătorii i- au arătat limita proprietății, dar nu a asistat niciun martor la această deplasare în teren a părților.
Reclamantul a mai arătat că nu a verificat suprafața de teren, deoarece a avut încredere în pârâți, însă a constatat că pe teren erau o fundație, iar gardul era deplasat față de celelalte proprietăți limitrofe la strada principală.
În prezent, nu mai există această fundație, reclamantul precizând că a efectuat operațiuni de curățire a terenului și a refăcut gardul de mai multe ori, respectiv, de două ori (întrebarea 9 și 14 la interogator), deoarece a fost furat (f. 170 dosar fond).
Dacă se acreditează ideea avansată de pârâții apelanți - respectiv, că termenul de prescripție începe să curgă de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare - pentru ca acțiunea în prestație tabulară să fi fost promovată în termenul legal de prescripție extinctivă de trei ani, ar fi fost necesar
- dacă acest termen de trei ani începe, așadar, să curgă de la data de 18 aprilie 2007 -, fie ca acțiunea pendinte să fi fost promovată până la data de 18 aprilie 2010, fie ca reclamantul să fi avut în mod constant și continuu, neîntrerupt, posesia terenului litigios (cel puțin până în luna octombrie 2008).
Martorul Cadar F. A., audiat în fața primei instanței, a arătat că nu știe dacă s-a predat sau nu posesia terenului de la pârâți către reclamant, însă a precizat că reclamantul, prietenul său, i-a arătat acest teren după cumpărare, în anul 2007 sau 2008 (f. 143 dosar fond).
Același martor a precizat că a fost de trei ori la teren, prima dată pentru că a fost curios să vadă cum arată terenul pentru care prietenul său a plătit acel preț, de 317.000 Euro, a doua oară a constatat că pe teren erau amplasați niște stâlpi, iar a treia oară a constatat că terenul era nivelat, tasat și mai aranjat decât anterior, însă nu reține dacă terenul era sau nu împrejmuit.
Martorul a fost audiat de Tribunalul Cluj în ședința publică din data de _
, precizând că ultima dată când a fost la teren, a fost în urmă cu aproximativ trei ani, însă nu poate preciza când a avut loc prima deplasare la teren, împreună cu reclamantul, raportat la momentul semnării antecontractului de vânzare- cumpărare.
La prima deplasare la locul situării terenului, nu era fundație pe acest teren și terenul nu era amenajat, însă a constatat martorul, cu ocazia deplasărilor, că acesta era liber și avea acces orice persoană.
Martorul Suciu S. V. a precizat că a fost pentru prima dată la locul situării terenului în litigiu în anul 2008, și știa că acest teren este al reclamantului (f. 144 dosar fond).
La acea dată, arată martorul, terenul nu era împrejmuit, dar avea o fundație pe el și întrucât martorul și reclamantul aveau un proiect comun, și anume, să realizez o terasă, martorul personal, cu utilajul său, a excavat acest teren, iar ulterior, l-a împrejmuit.
Împrejmuirea s-a realizat din lemn și doar în partea dinspre șosea, deoarece în lipsa împrejmuirii se arunca moloz pe acesta. Ulterior, gardul a fost furat, iar martorul l-a refăcut împreună cu reclamantul.
Martorul a văzut terenul ultima dată în anul 2011, ocazie cu care a constatat că din nou nu mai era gard, iar pe partea din spate era aruncat moloz.
Martorul a mai precizat că fundația existentă pe teren a fost îndepărtată de către martor și reclamant.
Martorul Druhăilă F. a precizat că are cunoștințe despre acest teren, întrucât i-a fost arătat de către pârâtul T., cu ocazia unor deplasări pe care le-a efectuat în zonă cu autoturismul, pârâtul arătându-i terenul din mașină, însă, arată martorul, nu știe dacă s-a predat sau nu acest teren.
Din depoziția aceluiași martor rezultă faptul că pârâții nu au preluat și nu li s-a predat niciodată aceste teren decât în acte, iar terenul nu a fost niciodată împrejmuit și nu este împrejmuit nici în prezent.
La data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare dintre părți martorul Druhăilă F. se afla în biroul pârâților, întrucât a efectuat copiile necesare, deși nu a asistat efectiv în acea încăpere unde s-a semnat antecontractul, însă, după semnarea antecontractului, arată martorul, domnul P. a plecat singur, iar cei doi pârâți au rămas în birou, martorul plecând împreună cu pârâții, seara, așa cum făceau de obicei, întrucât locuiau în același cartier (f. 145 dosar fond).
Împrejurarea că pârâții au rămas la cabinet după semnarea antecontractului este învederată și de martora G. A. R., audiată în fața
instanței de apel, și care a precizat că a rămas cu pârâții până la sfârșitul programului, la Cabinetul Avocațial Individual al pârâtei H. L. (f. 102).
Date fiind depozițiile testimoniale lacunare și pe alocuri contradictorii, ale martorilor audiați în fața primei instanțe, în apel, în conformitate cu dispozițiile art. 292 alin. 1 coroborat cu art. 295 alin. 2 C.pr.civ., Curtea a dispus audierea martorei Ș. A., cea care fusese proprietara inițială a imobilului și de la care pârâții au cumpărat terenul litigios, inițial printr-un antecontract de vânzare- cumpărare atestat sub nr. 9/_ de către avocat A. G. (f. 92-96 dosar apel), iar mai apoi, printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 224/_ de B.N.P. L. Moigrădean (f. 97-99 dosar apel).
Din depoziția testimonială a martorei Ș. A. rezultă faptul că pârâta H.
L. este cea care a contactat-o telefonic pe martoră, în urma unui anunț privind vânzarea terenului, din ziarul Piața de la A la Z, pentru a cumpăra acest teren, prețul comunicat prin telefon fiind de 50.000 Euro; martora a arătat că pârâta H. L. nu a dorit să vadă terenul, nu i-a fost predat în posesie, și nici pârâtul T. R. nu l-a văzut și nu l-a preluat în posesie, cu ocazia discuției telefonice, pârâta H. L. comunicându-i martorei că, "cunoaște zona unde este situat terenul";.
Aceeași martoră a arătat că datorită surpării terenului, pe teren a rămas o fundație din beton, iar la momentul înstrăinării acestuia către pârâtă, pe teren
exista un gard din lemn, înspre stradă, montat pe niște țevi, și care a fost făcut de către martoră.
Martora a mai precizat că în urmă cu un an de zile a mai trecut pe la teren și a observat că acesta nu era deloc îngrădit, și nu mai exista nici fundația anterior arătată (f. 101 dosar apel).
Totodată, Curtea a apreciat că ar fi necesară luarea unui supliment de interogatoriu reclamantul P. C. -B., tot pentru a se lămuri problema prescripției dreptului la acțiune în prestație tabulară, prin precizarea cât mai exactă, chiar de către reclamant, a momentului la care reclamantului i-a fost predată posesia imobilului, respectiv, a împrejurării exercitării unei posesii continue și constante asupra acestui teren de către reclamant (f. 88 dosar apel).
Prin acest supliment de interogatoriu, reclamantul a arătat că la momentul cumpărării terenului în litigiu terenul nu era îngrădit în totalitate, însă la frontul de la stradă exista un gard construit din țevi pe parapet din beton, în timp ce restul laturilor terenului erau neîmprejmuite (întrebarea 1).
Reclamantul a precizat că a procedat la împrejmuirea terenului pe alte două laturi, respectiv pe laturile laterale, în vara anului în care a dobândit terenul în litigiu - adică în vara anului 2007 -, întrucât pe latura din spate nu putea fi îngrădit deoarece era în pantă (întrebarea 2).
Reclamantul a precizat că acest gard a durat aproximativ două luni de la data montării lui, întrucât a fost furat, iar ulterior, în anul următor, a procedat la montarea unui alt gard, construit din țevi de metal și plasă din sârmă, acesta al doilea gard rezistând mai mult de două luni, însă la acest moment (adică la momentul luării suplimentului la interogatoriu) gardul nu mai există, fiind furate țevile și plasa de sârmă.
Reclamantul a recunoscut că la momentul dobândirii terenului exista o construcție, care a fost îndepărtată atunci când reclamantul a edificat primul gard sau al doilea gard.
Reclamantul nu a putut preciza care a fost momentul în care a efectuat al doilea gard, nici măcar din punct de vedere al plasării acestui moment în cadrul unui anotimp anume, primăvară, vară, toamnă, iarnă, pe motiv că a efectuat diferite operațiuni de ducere a molozului, de edificare și îndreptare a gardului, ș.a.m.d.
Ansamblul probațiunii testimoniale administrate în cauză, coroborată cu răspunsurile reclamantului la interogator, nu relevă cu certitudine faptul că reclamantul ar fi preluat posesia imobilului la o dată certă anume și că ar fi continuat să exercite această posesie în mod continuu și constant, neîntrerupt, până la un moment anterior cu trei ani datei promovării cererii de chemare în judecată, la data de_, adică până în luna octombrie 2008.
Interpretând cu maximă larghețe aceste probe, s-ar putea conchide în sensul că ultimele acte de exercitare a posesiei asupra terenului de către reclamant au avut loc în anul 2008, însă nu se poate preciza când anume, reclamantul nefiind în măsură să indice nici măcar aproximativ anotimpul în care a efectuat cel de-al doilea gard.
Se pune firesc întrebarea cui profită acest dubiu? Reclamantului, sau pârâților ?
Având în vedere că pârâții s-au apărat în mod constant prin invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune, în privința cererii principale, și prin
invocarea inexistenței unei predări a posesiei către reclamant, coroborate cu faptul că reclamantul a fost ambiguu în răspunsurile sale, neputând indica nici măcar aproximativ anotimpul în care ar fi edificat cel de-al doilea gard, precum și depozițiile neclare și neconcludente, din punct de vedere al plasării în timp a momentului exercitării de către reclamant a așa-zisei posesii asupra terenului
litigios,, și având în vedere și depoziția martorei Ș. A. - care a învederat instanței faptul că nu a predat niciodată posesia terenului către pârâți -, se poate aprecia în sensul că acest dubiu ar profita pârâților, conform principiului latin, provenit din dreptul roman postclasic (Codex Theodosianus), si anume "in dubio pro reo", aplicabil și astăzi în dreptul penal din toate statele civilizate - dubiul profită inculpatului, sub forma prezumției de nevinovăție -, respectiv, potrivit art. 983 C. civ., debitorului obligației.
Astfel, art. 983 C. civ. - în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare -, prevede că atunci "când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă";.
Or, în speță, pârâții sunt cei care s-au obligat la predarea posesiei terenului către reclamant, ei fiind, așadar, debitorii obligației de predare a posesiei.
În consecință, dubiul existent cu privire la predarea posesiei terenului către reclamant și, respectiv, cu privire la exercitarea acestei posesii de către reclamant, le profită pârâților.
Oricum, chiar dacă s-ar presupune - desigur, prin reducere la absurd și în absența unei probe certe și neîndoielnice în acest sens -, că cel de-al doilea gard a fost edificat în anul 2008, tot nu s-ar putea stabili cu certitudine și în mod neechivoc faptul că edificarea celui de-al doilea gard a avut loc în octombrie 2008, pentru a se putea astfel aprecia că, raportat la luna octombrie 2008, acțiunea promovată la_, ar fi în termenul de prescripție.
Neexistând nicio dovadă certă și neîndoielnică, în sensul că în octombrie 2008 reclamantul exercita efectiv posesia terenului în litigiu, Curtea apreciază că acțiunea în prestație tabulară promovată în_ nu poate fi, cu certitudine, considerată ca fiind promovată înăuntrul termenului legal de prescripție extinctivă, însă această apreciere este valabilă doar dacă se consideră că termenul de prescripție extinctivă a început să curgă, fie de la data încheieri antecontractului, fie de la data predării posesiei terenului către reclamant.
Însă, în raport de clauza inserată art. VIII din antecontractul încheiat între părți, în sensul că se va încheia contractul autentic până cel târziu la data finalizării irevocabile a dosarelor nr._ și nr._, este evident că termenul de prescripție pentru acțiunea în prestație tabulară - acțiunea care ar fi fost justificată pe ideea refuzului pârâților de a mai încheia actul autentic -, a început să curgă la data rămânerii irevocabile a celor două dosare.
Dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost soluționat prin sentința civilă nr. 3385/_, iar la data de_ s-a aplicat de către grefa instanței mențiunea "neintroducându-se în termen legal recurs sentința se declară irevocabilă"; (f. 22 dosar fond), prin această sentință luându-se act de renunțarea reclamantei Ș. A. la judecarea acțiunii în rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu numitul Toader C. Siminel, sentința fiind astfel definitivă în conformitate cu prevederile art. 246 alin. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 377 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., și irevocabilă, conform art. 377 alin. 2 pct. 1 C proc. civ..
Dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost soluționat prin sentința civilă nr. 3580/_, iar la data de_ grefa instanței a aplicat pe această hotărâre mențiunea "neintroducându-se în termen legal recurs sentința se declară irevocabilă"; (f. 23 dosar fond).
Este știut faptul că, dacă nu se uzează de calea de atac a apelului ori a recursului, hotărârea rămâne definitivă/irevocabilă la momentul împlinirii termenului legal de exercitare a respectivei căi de atac.
Sentința civilă nr. 3580/2007 a fost comunicată la data de 29 mai 2007, astfel încât, termenul legal de 15 zile pentru exercitarea căii de atac a recursului se împlinea la data de 14 iunie 2007.
Prin urmare, data rămânerii irevocabile a dosarului nr._ este data de 14 iunie 2007, aceasta fiind data de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă de trei ani în care putea fi promovată acțiunea în prestație tabulară, termen care s-a împlinit la 14 iunie 2010.
Până la momentul rămânerii irevocabile a acestor două dosare nu subzista în sarcina părților obligația actuală și imediată de a se prezenta la notar în vederea încheieri în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât, nu poate fi reținut un refuz al pârâților de a încheia respectivul act autentic.
Or, una dintre condițiile de admisibilitate ale acțiunii în prestație tabulare o constituie tocmai refuzul uneia dintre părțile antecontractului de vânzare- cumpărare de a perfecta contractul în formă autentică.
La data de_, deci după împlinirea termenului de prescripție extinctivă, calculat de la data rămânerii irevocabile a hotărârilor din cele două dosare, reclamantul i-a notificat pe pârâți să efectueze toate demersurile necesare și în data de_, ora 13,00, să se prezinte la B.N.P. A. Marga, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică (f. 14 dosar fond).
Prin Încheierea de Certificare nr. 44/_, emisă de B.N.P. A. Marga, s-a atestat împrejurarea că promitenții vânzători sunt de acord cu încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare, însă, prețul menționat în antecontract nu a fost de 317.000 Euro, ci de doar 50.000 Euro, pe care reclamantul l-a plătit lui Ș. A. (f. 15 dosar fond).
Prin aceeași încheiere de certificare s-a consemnat poziția promitenților vânzători, în sensul că antecontractul de vânzare-cumpărare ar fi un act simulat prin interpunere de persoane, în sensul că prețul a fost de 50.000 Euro, nu de
317.000 Euro și că acest preț s-a trecut la cererea reclamantului, pentru ca acesta să poată justifica un act de dobândire cu o investiție serioasă din partea sa, pentru a obține pe numele și în favoarea sa autorizația de construcție de la Primăria municipiului C. -N. .
Mandatara promitenților vânzători a arătat că nu poate încheia actul autentic de vânzare-cumpărare decât în condițiile stipulate în antecontractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din_ .
Se pune întrebarea dacă împrejurarea că, prin Încheierea de Certificare Notarială s-a consemnat poziția părților cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, are sau nu are valoarea juridică a unei cauze întrerupătoare a termenului de prescripție extinctivă, în condițiile în care această împrejurare a intervenit în ianuarie 2011, iar termenul de prescripție s-a împlinit, mergând pe ultimul raționament expus, în data de 14 iunie 2010 ?
Este știut faptul că, potrivit art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Pentru a interveni acest caz de întrerupere a prescripției extinctive este necesar ca această cauză de întrerupere să intervină în cursul curgerii termenului de prescripție, iar nu după ce s-a împlinit acest termen.
Or, în speță, această așa-zisă recunoaștere, a intervenit la data de_, deci după împlinirea termenului de prescripție extinctivă la data de 14 iunie 2010, astfel încât, Curtea constată că ea nu poate avea efect întrerupător de prescripție.
Pe de altă parte, pentru a fi incidentă ipoteza avută în vedere de art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, este necesar să fie vorba despre o recunoaștere neîndoielnică, fie expresă, fie tacită, respectiv, debitorul să părăsească poziția sa
de împotrivire față de dreptul subiectiv corelativ, prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie.
Prin Încheierea de Certificare promitenții vânzători au recunoscut dreptul de proprietate al domnului P. C. -B. și au arătat că sunt de acord cu perfectarea contractului autentic de vânzare-cumpărare, însă nu au recunoscut în niciun moment faptul că i-ar fi predat acestuia posesia la data antecontractului de vânzare-cumpărare (_ ), ori la vreo dată ulterioară.
Și atunci este de discutat în ce măsură așa-zisa recunoaștere a unui drept de proprietate al reclamantului, drept pe care reclamantul nu l-a dobândit prin antecontractul de vânzare-cumpărare - știut fiind că antecontractul are ca obiect o obligație de a face, de a încheia în viitor un act autentic susceptibil să transfere proprietatea, iar nu o obligație de a da, adică de a strămuta proprietatea -, poate echivala cu o recunoaștere, care să aibă efect întrerupător de prescripție în sensul art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
Ceea ce au recunoscut promitenții vânzători a fost faptul încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare, însă, au negat conținutul și clauzele acestui antecontract, în privința prețului.
Prin urmare, Curtea apreciază că nu se poate reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
Pe cale de consecință, Curtea constată că cererea principală, având ca obiect prestație tabulară, este prescrisă extinctiv.
Pârâții au susținut atât în fața instanței de fond, cât și prin memoriul de apel (f. 20, 180 dosar fond) că, în realitate, între părți a intervenit o simulație cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare, în sensul că prețul menționat în acest antecontract ar fi fost unul simulat (f. 20, 119, 120 dosar fond), respectiv, prețul real ar fi fost de 58.000 Euro, iar nu de 317.000 Euro.

Prin reconvenționala pe care au formulat-o, pârâții au susținut că antecontractul de vânzare-cumpărare a fost simulat, în sensul că prețul real nu a fost de 317.000 Euro, ci de 58.000 Euro, afirmând că "conținutul acestui act nu corespunde în totalitate înțelegerii dintre părți cu privire la prețul real ala cestei vânzări";.

Nu se indică de către pârâți care anume formă de simulație ar fi prezentă, susținându-se doar că prețul a fost simulat.

Este știut faptul că simulația reprezintă o operație juridică complexă, care constă în încheierea și existența concomitentă, între aceleași părți contractante, a două contracte: unul aparent sau public, prin care se creează o situație juridică aparent, contrară realității; altul secret, care dă naștere situației juridice reale dintre părți, anihilând sau modificând efectele produse în aparență în temeiul contractului public.

Contractul secret exprimă voința reală a părților și stabilește adevărata situație juridică născută între ele, el mai fiind numit și contraînscris, iar contractul aparent, public sau simulat, are rolul de a disimula intenția reală a părților, cu scopul de a ascunde față de terți, prin crearea unei false aparențe, adevăratele raporturi juridice dintre părți, al căror izvor principal este și rămâne actul secret.

În funcție de scopul concret al actului aparent și de relația în care acesta se găsește cu actul secret, simulația se poate realiza prin trei procedee, și anume: prin fictivitate, prin deghizare (totală sau parțială) și prin interpunere de peroane. Simulația prin fictivitate apare în cazul în care contractul aparent sau public este fictiv. Prin acest procedeu părțile disimulează complet realitatea, stabilind în actul secret că actul aparent nu va produce niciun efect juridic. Cu alte cuvinte, actul secret prevede că actul aparent nu are nicio valoare și că nu a

intervenit în realitate între părți, adică este fictiv sau inexistent.

Procedeul deghizării constă în faptul că părțile încheie un anumit contract care dă naștere adevăratelor raporturi juridice dintre ele, contract pe care, pentru a-l ține secret, în totul ori în parte, îl îmbracă în forma unui alt contract. De regulă, prin actul public se ascunde natura actului secret.

Deghizarea poate să fie totală, atunci când prin actul public se ascunde natura actului secret, sau parțială, atunci când părțile, prin actul public, se limitează să ascundă unele clauze sau efecte ale actului secret.

Cea mai cunoscută ipoteză de simulație prin deghizare parțială este aceea în care, în locul prețului real stabilit de părți într-un contract de vânzare- cumpărare, în actul public se stipulează un alt preț, mai mare sau mai mic.

În sfârșit, simulația prin interpunere de persoane intervine atunci când persoanele care încheie actul aparent prevăd, într-o înțelegere secretă, faptul că una din ele nu are calitatea de partea contractantă și stabilesc cine este adevăratul contractant.

Așa cum a fost susținută de către pârâți simulația antecontractului de vânzare-cumpărare, s-ar părea că este vorba despre o simulație prin deghizare parțială.

Este știut faptul că între părțile contractante proba simulației se poate face numai potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice. Ori de câte ori actul aparent a fost perfectat în formă scrisă, dovada existenței și cuprinsul actului secret se face numai printr-un înscris (contraînscris), în afara de situația când părțile sunt de acord să deroge de la dispozițiile art. 1191 alin. 2 C.civ.

Regula dovedirii actului secret printr-un contraînscris cunoaște și unele excepții, fiind admisibilă proba cu martori și prezumții în următoarele situații: când actul secret s-a încheiat prin fraudă sau consimțământul uneia din părți a fost viciat prin dol sau violență; când părțile au un început de dovadă scrisă; când părțile contractante au fost în imposibilitate morală de a-și preconstitui un înscris pentru dovada actului real; în cazul unei simulații ilicite, făcute în scopul de a eluda dispoziții imperative ale legii.

Pârâți au susținut că s-au găsit în imposibilitate morală de a-și preconstitui un înscris pentru dovada actului real, pe motiv că între reclamant și pârâți existau relații de colaborare și profesionale deosebite, derulate în perioada 2006 - 2008, și care dovedeau nivelul de încredere reciprocă al ambelor părți (f. 175 și urm. dosar fond).

S-au depus astfel la dosar diverse înscrisuri care acreditau ideea că pârâta

L. H. a fost avocata reclamantului, consiliindu-l pe acesta cu ocazia încheierii unei promisiuni de schimb imobiliar între SC Avicola SA, reprezentată prin Maier M. și SC Roso Star SRL, reprezentată prin P. B. (f. 182-187, 188, 189, 190-324), toate aceste înscrisuri relevând faptul că pârâta H. L. l- a asistat ori reprezentat pe reclamant cu ocazia încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare sau a unor litigii, inclusiv pentru reconstituirea vechii cărți funciare a SC Avicola SA (f. 181 dosar fond).

Numai că o parte din aceste înscrisuri datează din 2012 (f. 181 dosar fond), iar cele care au o dată anterioară derulării prezentului litigiu, respectiv, anterioară încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare dintre părți, nu au fost însoțite și de copiile contractelor de asistență juridică.

Or, potrivit art. 108 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, "dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă între avocat și client ori mandatarul acestuia";, contractul de asistență juridică trebuind, conform art. 121 din Statut, să fie încheiat în formă scrisă, cerută ad probationem.

Pârâții au susținut că au avut încredere în reclamant, care fusese clientul lor, și în condițiile acestei încrederi deosebite, au simulat prețul de vânzare-cumpărare menționat în antecontractul de vânzare-cumpărare.

Afirmația pârâților trebuie, însă, luată în considerare sub beneficiu de inventar, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 113 din Statutul profesiei de avocat, clientul este cel care trebuie să aibă încredere în propriul avocat,

întrucât, "avocatul este confidentul clientului în legătură cu cazul încredințat; confidențialitatea și secretul profesional garantează încrederea în avocat și constituie obligații fundamentale ale avocatului";, iar nu clientul este confidentul avocatului.

Pârâții au susținut că au fost și avocații tatălui reclamantului (f. 181-375 dosar fond).

Se pune, așadar, întrebarea dacă faptul că pârâta sau pârâții l-au asistat/reprezentat/consiliat juridic pe reclamant în diferite litigii, cu ocazia încheierii unor anumite acte, de către acesta, cu terțe persoane, constituie prin sine însăși o imposibilitate morală pentru pârâți, de a-și preconstitui un contraînscris, în condițiile în care pârâții sunt avocați, persoane cu o pregătire juridică calificată și care, fără îndoială, cunoșteau foarte bine dispozițiile art. 1175 C.civ. ?

Curtea apreciază că eventuala relație avocat - client nu poate constitui o astfel de imposibilitate morală de preconstituire a unui contraînscris, și aceasta tocmai pentru că, pe de o parte, nu a fost dovedită legal relația avocat-client - relație care putea fi dovedită prin încheierea contractului de asistență juridică în forma și condițiile prevăzute de lege - Legea avocaților ( Statutul profesiei de avocat și Legea nr. 51/1995) cerând ca un contract de asistență juridică să se încheie, ad probationem, în formă scrisă, iar pe de altă parte, pentru că pârâții aveau o pregătire juridică calificată, care ar fi putut sau care ar fi trebuit să îi motiveze ori să îi determine pe aceștia la a-și proteja și asigura mai bine situația juridică derivând din antecontractul pe care l-au încheiat.

Ei știau cel mai bine, dată fiind pregătirea lor juridică calificată, cum puteau să își protejeze situația juridică și să se pună la adăpost de eventuale inconveniente juridice ulterioare.

Drept urmare, Curtea constată că pârâții nu s-au găsit în imposibilitatea morală de preconstituire a unui contraînscris și, pe cale de consecință, că nu a fost făcută în cauză dovada simulației, prin încheierea unui contraînscris.

De altfel, pârâții nu au dovedit nici prin alte mijloace de dovadă existența prețului simulat, deși, în raport de susținerea lor, că s-au găsit într-o imposibilitate morală de preconstituire a unui contraînscris, aceștia erau ținuți să dovedească, eventual prin probe testimoniale, existența prețului simulat.

Martora A. G., audiată în fața instanței de apel (f. 102) - și despre care reclamantul susținea, prin răspunsul la întrebarea nr. 21 din interogatoriul ce i-a fost luat în fața primei instanțe, că ar fi fost de față la predarea sumei de

311.000 Euro către pârâți (f. 160 dosar fond) -, a susținut că nu s-a plătit nicio sumă de bani cu titlu de preț, însă Curtea urmează să înlăture depoziția acestei martore, ca fiind subiectivă și aparent părtinitoare, având în vedere că pârâta H.

L. a fost în perioada 2005 - 2007 maestra avocatei stagiare G. A. R., conform propriilor susțineri ale martorei.

Drept urmare, nefiind făcută dovada simulației în condițiile prescrise de lege, Curtea constată că cererea reconvențională, având ca obiect simulație, nu este fondată.

Pe cale de consecință, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, Curtea constată că apelul pârâților este fondat în parte, în ceea ce privește criticile referitoare la soluția dată de către Tribunal cererii principale, și este

nefondat în ceea ce privește criticile referitoare la soluția dată de către Tribunal cererii reconvenționale.

Cu privire la apelul reclamantului.

Reclamantul a criticat soluția primei instanței sub aspectul neacordării în întregime a cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate, constând în onorariu

avocațial în primă instanță, susținând că în mod nelegal Tribunalul Cluj nu i-a acordat în totalitate suma de 8.500 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Tribunalul Cluj a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., apreciind că se impune diminuarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, de la suma de 8.500 lei, la suma de 5.000 lei, în considerarea ideii că această din urmă sumă are un cuantum rezonabil, această dispoziție a Tribunalului fiind motivată tocmai pe această idee, a cuantumului rezonabil al onorariului avocațial.

Potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, în aplicarea art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care a câștigat procesul este îndreptățită să solicite instanței obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate celui care a câștigat procesul, cu purtarea respectivei cauze.

În speță, în lumina jurisprudenței C.E.D.O. și a dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., Curtea constată că în mod legal, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., prima instanță a apreciat că suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezintă un cuantum rezonabil, care să fie pus în sarcina părții care a pierdut procesul, putându-se afirma că, aceste cheltuieli de judecată cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor.

Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 401/_, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absența unei prevederi constituționale exprese în acest sens, ca instanța să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cer, lichid și exigibil.

În același sens s-a pronunțat constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Astfel, în Hotărârea din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva României (cererea nr. 28104/03), publicată în Monitorul Oficial nr. 597/_, Curtea a statuat în sensul că un "reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului";.

Examinând apelul reclamantului, sub aspectul susținerii conform căreia cheltuielile de judecată care i se cuveneau sunt justificate, impunându-se deci

obligarea pârâților la plata întregului cuantum al onorariului avocațial, întrucât, pârâții sunt în culpă procesuală și au căzut în pretenții față de reclamant, Curtea constată că acesta este vădit nefondat, motivat pe următoarele argumente:

Reclamantul a fost reprezentat/asistat de doi avocați, pe parcursul întregii soluționări a cauzei în fața primei instanțe, ambii avocați exercitând practic același mandat, semnând amândoi cererea de chemare în judecată - cerere care, probabil, a fost redactată împreună de către cei doi avocați -, și asigurând o unică reprezentare și apărare a reclamantului cu ocazia judecării în fond a cauzei.

Este de domeniul evidenței faptul că oricare din cei doi avocați putea foarte bine să exercite singur mandatul ce i-a fost acordat de către reclamant.

Art. 127 și art. 128 din Statutul profesiei de avocat prevăd în ce condiții se stabilește onorariul între avocat și clientul său, după cum urmează:

Art. 127 prevede următoarele:

"(1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.

Onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului.
Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:

timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activității cerute de client;
natura, noutatea și dificultatea cazului;
importanța intereselor în cauză;
împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, dacă această
împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare;
notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului;
conlucrarea cu experți sau alți specialiști, impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului;
avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat;
situația financiară a clientului;
constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante";.

În același timp, art. 128 stabilește următoarele :

"(1) Onorariile se stabilesc liber între avocat și client, în limitele legii și ale prezentului statut. Este interzisă fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei, de către formele de exercitare a profesiei de avocat sau de către avocați.

Onorariile se determină și se prevăd în contractul de asistență juridică la data încheierii acestuia între avocat și client, înainte de începerea asistenței și/sau a reprezentării clientului.
În cazul în care împrejurările concrete impun asigurarea asistenței și/sau a reprezentării imediate și nu se poate încheia un contract de asistență juridică, avocatul este obligat să transmită clientului, în cel mai scurt timp posibil, o comunicare, prin care să aducă la cunoștința acestuia onorariile pe care le propune pentru asistență și/sau reprezentare. În absența unei instrucțiuni exprese a clientului privind încetarea asistenței și/sau a reprezentării ori a unei comunicări prin care clientul își exprimă expres dezacordul în privința onorariilor, se consideră ca fiind acceptate onorariile propuse prin comunicarea făcută de avocat.
În toate situațiile, onorariile vor fi prevăzute în contractul de asistență juridică, ce urmează să fie încheiat în formă scrisă.
Onorariile pot fi stabilite și în monedă străină, sub condiția ca plata acestora să respecte prevederile privind regimul legal al plăților";.

Este la fel de evidentă împrejurarea că prin diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, în condițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ., instanța de judecată nu intervine în contractul de asistență juridică dintre reclamant și avocații săi, și nu aduce atingere prevederilor art. 127 și 128, mai sus citate, neexistând niciun impediment ca reclamantul să achite avocaților săi onorariul convenit, avocații nefiind privați de suma reprezentând onorariul avocațial, pe care prima instanță a apreciat că nu se impune a fi acordată.

Consecința diminuării onorariului avocațial de către instanța de judecată, în condițiile art. 274 alin. 3 C. proc. civ., constă în neobligarea părții adverse la suportarea onorariului convenit și care nu este unul într-un cuantum rezonabil.

Cu alte cuvinte, prin prisma art. 274 alin. 3 și 1 C.pr.civ., coroborat cu Decizia Curții Constituționale nr. 401/2005, și cu jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu se poate pune în sarcina pârâților plata acestui întreg onorariu avocațial, câtă vreme, nu s-a dovedit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului acestui onorariu avocațial.

Drept urmare, Curtea constată că soluția primei instanțe era legală și temeinică sub acest aspect, astfel încât, în temeiul art. 296 C.pr.civ., se impunea respingerea ca nefundat a apelul reclamantului.

Oricum, față de soluția pronunțată de instanța de apel, de admitere în parte a apelului pârâților, este evident că reclamantul nu mai este îndreptățit la a-i fi acordate în integralitate cheltuielile de judecată aferente fondului cauzei.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 295-296 C.pr.civ., se va respinge ca nefondat apelul reclamantului, se va admite în parte apelul pârâților, cu consecința schimbării în parte a sentinței fondului, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și a respingerii acțiunii principale în întregime, ca fiind prescrisă extinctiv.

Se va înlătura din sentință dispoziția referitoare la obligarea pârâților în solidar, la plata către reclamant a sumei de 22.805,70 lei, cheltuieli de judecată în fond.

În temeiul art. 296 C.pr.civ., va fi menținută dispoziția din sentință referitoare la respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale formulate de pârâții T. R. și H. L. -G., având ca obiect simulație.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente fondului cauzei, Curtea constată că reclamantul este îndreptățit la a-i fi acordate doar cheltuielile de judecată ce i-au fost ocazionate de apărările pe care și le-a făcut față de cererea reconvențională, constând în suma de 5.000 lei onorariu avocațial, din care 2.500 lei reprezentând onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică

încheiat cu avocat C. I., sumă justificată prin chitanța nr. 302/_ (f.

381 dosar fond) și suma de 2.500 lei, reprezentând onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică încheiat cu avocat A. I. I., sumă justificată prin chitanța de plată nr. 625/_ (f. 378 dosar fond).

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., reclamantul intimat va fi obligat să le plătească pârâților apelanți suma de 8.906 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar (f. 69, 35 dosar apel), aferentă criticilor din apelul pârâților privitoare la soluția dată cererii principale - având în vedere că în aceste limite apelul pârâților a fost admis, iar aceștia sunt îndreptățiți la recuperarea taxei judiciare de timbru achitată pentru apel, în limita în care acesta a fost admis.

Pârâții au solicitat cheltuieli de judecată în fond și în apel, însă pentru faza de judecată a fondului cauzei, respectiv, a apelului, nu au depus la dosarul cauzei chitanțele care să ateste plata onorariului avocațial, astfel încât, cererea pârâților, de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în fond și în apel, urmează să fie respinsă ca nedovedită.

Taxele de timbru aferente cererii reconvenționale, achitate cu ocazia judecății în fond a acestei cereri, nu se cuvin a fi restituite pârâților cu titlu de

cheltuieli de judecată (f. 123 dosar fond), având în vedere că în apel a fost menținută soluția dată de tribunal cererii reconvenționale.

Întrucât apelul pârâților a fost admis doar în parte, în privința criticilor referitoare la soluția dată cererii principale, și a fost respins în parte, în ceea ce privește criticile referitoare la soluția dată cererii reconvenționale, Curtea constată că reclamantul intimat este îndreptățit la a-i fi acordate ½ din cheltuielile de judecată ce i-au fost ocazionate în apel, cu formularea apărărilor din întâmpinare, apărări care au condus la menținerea soluției primei instanțe cu privire la cererea reconvențională.

Astfel, reclamantul este îndreptățit la a-i fi restituite, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, onorariile avocațiale aferente contractelor de asistență juridică în baza cărora a fost redactată întâmpinarea la apelul pârâților, însă doar în proporție de jumătate, având în vedere că apărările din întâmpinare au fost eficiente doar pe jumătate, adică doar în ceea ce privește soluția dată de tribunal cererii reconvenționale.

Întâmpinarea reclamantului, la apelul pârâților, a fost redactată în baza a două contracte de asistență juridică: unul cu nr. 10511/B/2013, încheiat cu avocat I. C. (f. 31 dosar apel), și altul cu nr. 283011/B/2013, încheiat cu avocat A. I. I. (f. 32 dosar apel).

Onorariul avocațial aferent contractului de asistență juridică nr. 10511/B/2013 era în sumă totală de 2.250 lei, din care suma de 1.500 lei, justificată conform chitanței de plată nr. 402/_ (f. 104 dosar apel), iar suma de 750 lei justificată prin chitanța de plată nr. 433/_ (f. 105 dosar apel), iar onorariul avocațial aferent contractului de asistență juridică nr. 283011/B/2013 era în sumă totală de 2.250 lei, din care suma de 1.500 lei, justificată conform chitanței de plată nr. 728/_ (f. 107 dosar apel), iar suma de 750 lei

justificată prin chitanța de plată nr. 756/_ (f. 108 dosar apel).

Așadar, onorariul avocațial aferent redactării întâmpinării reclamantului, la apelul pârâților, este în sumă de 4.500 lei, din care, ½ reprezintă suma de 2.250 lei.

Așa fiind, în temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. civ., Curtea va obliga pârâții apelanți să-i plătească reclamantului intimat suma de 2.250 lei cheltuieli de judecată în apel, parțiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în parte apelul declarat de pârâții H. L. -G. și T. R.

, împotriva sentinței civile nr. 691 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o schimbă în parte, în sensul că, respinge ca prescrisă extinctiv cererea principală formulată de reclamantul P. C. B., în

contradictoriu cu pârâții H. L. -G. și T. R., având ca obiect prestație tabulară, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune.

Înlătură din sentința apelată dispoziția referitoare la obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamant, a sumei de 22.805,70 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în fond.

Obligă pârâții H. L. -G. și T. R., în solidar, la plata către reclamantul P. C. B. a sumei de 5.000 lei, cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei.

Menține dispoziția din sentință referitoare la respingerea cererii reconvenționale.

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul P. C. B.,

în contra aceleiași sentințe.

Obligă pe intimatul P. C. B. să plătească apelanților suma de 8.906 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Obligă pârâții apelanți H. L. -G. și T. R., în solidar, să-i plătească reclamantului P. C. B. suma de 2.250 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2013.

PREȘEDINTE			JUDECĂTOR		GREFIER
A. -A. P.	C.	-M.	CONȚ A. A.	M.

Red.CMC/dact.MS 7 ex. /_ Jud.fond: E.L.

#Prestatie Tabulara. Jurisprudenta

← Decizia civilă nr. 645/2013. Prestație tabulară		Încheierea civilă nr. 470/2013. Prestație tabulară →

Decizia civilă nr. 28/2013. Prestație tabulară

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 28/2013. Prestație tabulară