Încheierea civilă nr. 66/2013. Uzucapiune
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.66/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 17 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE:C. -A. C.
JUDECĂTOR: D. T. GREFIER:: D. B.
S-a luat spre examinare cererea de ajutor public judiciar formulată de petenții S. O., apelant S. L. sub forma scutirii lor de la obligația de a plăti taxa judiciară de timbru de 2328,08 lei aferentă dosarului_ al T. ului Cluj având ca obiect uzucapiune.
Cauza s-a soluționat în Ședința Camerei de Consiliu, părțile având termenul în cunoștință.
La apelul nominal efectuat în ședința camerei de consiliu se prezintă petentul S. O. personal, lipsă fiind petenta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, petentul S. O. depune la dosar în susținerea cererii actele solicitate de instanță, actele prevăzute de dispozițiile art 34 din OUG 51/2008 (f.35-42) respectiv cupoanele de pensie ale sale și ale soției, declarațiile pe proprie răspundere că nu au mai beneficiat de ajutor public judiciar în ultimele luni și înscrisul prin care petenta arată că are termenul în cunoștință însă nu se poate prezenta.
T. ul reține cauza spre soluționare pe baza actelor existente la dosarul cauzei.
T. UL
Deliberand retine ca prin cererea formulata apelanții S. O. și Satfa L. a solicitat acordarea ajutorului public judiciar în oricare dintre formele prevăzute de lege .
In motivarea cererii apelanții au aratat ca taxa judiciară de timbru de 2328,08 lei care a fost stabilită în sarcina lor depășește cu mult posibilitățile lor de trai și achitarea acesteia le-ar afecta acoperirea nevoilor lunare.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Din actele dosarului, tribunalul retine că apelantul S. O. beneficiază de o pensie medie pe lună de 1225,5 lei și de un ajutor de handicap de 234 lei lunar, apelantul încadrându-se în grad de handicap accentuat.Apelantul S. O. locuieste impreuna cu soția sa S. L. care beneficiază la rândul ei de o pensie lunară medie de 652 lei.
Conform declaratiei pe proprie raspundere data de apelanți la data de_, aceștia nu au mai beneficiat de nici o forma de ajutor public judiciar in ultimele 12 luni anterioare datei formularii prezentei cereri .
Potrivit art.8 din OUG nr.51/2008 beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se
situează sub nivelul de 500 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.
Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 800 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%.
Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România.
Fata de cele ce preced, instanța apreciază că plata taxei judiciare de timbru de 2328,08 lei într-o singură tranșă, chiar în condițiile în care venitul mediu net pe membru de familie depășește nivelul prev. la al.1 și2 al art.8 din OUG nr.51/2008, ar conduce inevitabil la aparitia unui dezechilibru grav in ceea ce priveste starea patrimonial a apelanților. Totodata, s-ar crea o ingradire nejustificata a accesului la justitie .
In consecintă, apreciind incidența prev. al.3 al art.8 din OUG nr.51/2008, tribunalul urmează sa admită, în parte, cererea formulată de apelanți si să dispună acordarea ajutorului public judiciar prin reducerea taxei judiciare de timbru de 2328,08 lei cu 50%, rămânând de achitat o taxă
judiciară de timbru de 1164,04 lei, pe care o va eșalona în 10 rate lunare a câte 116,40 lei lunar, începând cu luna iunie 2013 și care se va achita până în data de 15 a fiecărei luni.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite, în parte, cerere de ajutor public judiciar formulată de apelanții-reclamanți S. O. și S. L., ambii cu domiciliu în loc.G. str.P. nr.1307, jud.Cluj.
Dispune acordarea ajutorului public judiciar prin reducerea taxei judiciare de timbru de 2328,08 lei cu 50%, rămânând de achitat o taxă judiciară de timbru de 1164,04 lei, pe care o eșalonează în 10 rate lunare a câte 116,40 lei lunar, începând cu luna iunie 2013 și care se achită până în data de 15 a fiecărei luni.
Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||||
C. | -A. C. | D. | T. | D. | B. |
Red.CC/dact.DB _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
CĂTRE PRIMĂRIA G.
Județul Cluj
Vă cămunicăm că prin Încheierea civilă nr. 66/CC/2013 pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de_ s-a admis ÎN PARTE cererea de ajutor public judiciar pentru petenții S. O. cu domiciliul în localitatea G., strada P., nr. 1307, jud. Cluj, având CNP 1. și pentru S. L. cu domiciliul în localitatea G., strada P., nr. 1307, jud. Cluj având CNP 2. .
Alăturat
← Decizia civilă nr. 31/2013. Uzucapiune | Decizia civilă nr. 48/2013. Uzucapiune → |
---|