Încheierea civilă nr. 7/2013. Cerere reexaminare ajutor public judiciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 7/R/CC/2013
Ședința Camerei de consiliu din 15 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. L.
JUDECĂTOR: M. O. -S. JUDECĂTOR: D. -I. T. GREFIER: C. -G. H.
Pe rol fiind judecarea cererii de reexaminare formulată de petentul T. I. în contradictoriu cu intimata R. C. C. împotriva Încheierii civile nr. 165/R/CC/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C., Secția civilă
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, instanța lasă cererea în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_ petentul T. I. a solicitat modificarea Încheierii civile nr. 165/R/CC/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C., Secția civilă, în sensul admiterii cererii de ajutor public judiciar, în principal, în varianta scutirii de la plata taxei judiciare de timbru iar în subsidiar, în varianta eșalonării.
În motivele cererii petentul a arătat în esență că motivele invocate de către instanță cu ocazia respingerii cererii sale nu sunt întemeiate deoarece a efectuat un schimb de autoturism și nu a achiziționat un autoturism . A mai arătat petentul că autoturismul Volkswagen pe care l-a deținut a devenit mult prea costisitor pentru posibilitățile sale financiare. Mai mult, deținând un asemenea autoturism nu beneficia de ajutorul anual pentru încălzire acordat de primărie, care îi este vital în sezonul rece.
În probațiune, petentul a depus la dosarul cauzei copii ale celor două contracte de vânzare-cumpărare privind autoturismele și copii ale celor două certificate de înmatriculare.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, T. ul reține următoarele:
Așa cum s-a reținut în considerentele încheierii civile atacate, în conformitate cu prevederile art. 9 și 14 din O.U.G. nr. 51/2008, petentul a făcut dovada veniturilor directe ale familiei sale, respectiv 50 lei ajutor de stat pentru creșterea copilului, 97,5 lei pensie de întreținere datorată pentru fiul său și 42 lei alocația fiului său, precum și dovada cheltuielilor necesare întreținerii familiei, chitanțe de plată și utilități.
În același timp, din adeverința eliberată de Administrația Finanțelor Publice C. -N. rezultă că pârâtul nu figurează cu venituri impozabile, iar din adeverința emisă de direcția de Impozite și Taxe reiese că petentul are în proprietate un apartament, un garaj și un autoturism.
Instanța a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar reținând în esență că, după data înregistrării recursului -_ -, petentul a
1
achiziționat un autoturism și, în consecință, a dispus de resurse financiare necesare în acest scop, altele decât cele prezentate ca fiind singurele surse de venit.
T. ul reține însă că, în calea de atac a reexaminării, petentul a făcut dovada faptului că a efectuat un schimb de autoturisme, achiziționând un autoturism care presupune cheltuieli mai reduse de întreținere. În acest sens, au fost depuse la dosarul cauzei copii ale contractelor de vânzare-cumpărare și ale certificatelor de înmatriculare aferente celor două autoturisme (f. 4-5, 7-8).
În altă ordine de idei, din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă că petentul ar realiza alte venituri, iar față de cele care rezultă din dosar, reținute și de către instanța care a soluționat cererea de acordare a ajutorului public judiciar, sunt îndeplinite cerințele legale pentru admiterea cererii în varianta scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantumul fixat, respectiv 670,5 lei.
Astfel, potrivit art. 8 alin.1 din O.U.G. nr. 51/2008, cu modificările și completările ulterioare, "beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.
Pentru motivele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. 2, 3 raportat la art. 8 alin. 1 și art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 51/2008, cu modificările și completările ulterioare, urmează să fie admisă cererea de reexaminare formulată de petentul T. I. împotriva Încheierii civile nr. 165/CC/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C., Secția civilă, care va fi modificată în sensul admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de către petent și dispune scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 670,5 lei.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea de reexaminare formulată de petentul T. I. împotriva Încheierii civile nr. 165/CC/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C., Secția civilă, pe care o modifică în sensul că admite cererea de ajutor public judiciar formulată de către petent și dispune scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 670,5 lei.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 15 ianuarie 2013.
Președinte, E. L. | Judecător, M. O. -S. | Judecător, D. -I. T. |
Grefier, C. -G. H. |
Red./tehnored./E.L./E.L./2 ex./_
2
← Încheierea civilă nr. 314/2013. Cerere reexaminare ajutor... | Încheierea civilă nr. 156/2013. Cerere reexaminare ajutor... → |
---|