Încheierea civilă nr. 155/2013. Cerere reexaminare ajutor public judiciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 155/R/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 24 Mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. O. -S.
Judecător D. -I. T.
Judecător C. -V. B. Grefier C. -G. H.
Pe rol este soluționarea cererii de abținere formulată de judecător L.
E. în cu privire la cererea de reexaminare ajutor public judiciar formulată în cauza privind pe contestator B. I. și pe intimat B. L. mostenitor al intimatei decedate B. D., intimat S. V. mostenitor al intimatei dec B. D., intimat B. M. mostenitor al intimatei decedate B. D. .
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința Camera de Consiliu, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
TRIBUNALUL
Reține că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus la data de_ doamna judecător E. L., a declarat că înțelege să se abțină în ceea ce privește soluționarea dosarului cu nr._ /a1, având ca obiect cerere de reexaminare a cererii de ajutor public judiciar, întrucât a făcut parte din compunerea completului de judecată 3R la termenul din_, care a constatat renunțarea petentului B. I. la exercitarea căii de atac a reexaminării împotriva Încheierii civile nr.117/R/CC/_ pronunțată în dosar nr._ .În același timp, la termenul de judecată menționat, s-a procedat la soluționarea cauzei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 27 pct. 7 C.pr.civ. și cele ale Codului deontologic al magistraților.
Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:
Prin Încheierea civilă nr.117/R/CC/2013 pronunțată în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul B. I.
.
În același dosar s-a pronunțat, la data de_, Decizia civilă nr.463/R/2013 în preambulul căreia s-a consemnat că petentul renunță la cererea de reexaminare și la dreptul de exercitare a căii de atac față de
încheierea nr.117/R/CC/2013, din completul de judecată făcand parte și d- na judecător E. L. .
În aceste condiții, prin raportare la art. 27 pct.7 c.pr.civ., precum și la art.9-12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor tribunalul urmează a admite cererea formulată, potrivit dispozitivului prezentei încheieri.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de doamna judecător E. L., referitoare la participarea sa la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ /a1, acesta urmând a fi repartizat spre soluționare, conform planificării de permanență, completului format din președinte O. -
S. M., judecători, D. I. T., C. V. B. . Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, M. O. -S. | Judecător, D. -I. T. | Judecător, C. -V. B. |
Grefier, C. -G. H. |
RED./DACT./MOS./MOS. _
← Încheierea civilă nr. 69/2013. Cerere reexaminare ajutor... | Încheierea civilă nr. 314/2013. Cerere reexaminare ajutor... → |
---|