Încheierea civilă nr. 73/2013. Anulare act
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR. _
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 73/CC/2013
Dată în Camera de consiliu la data de 2 aprilie 2013 Completul compus din:
Președinte: C. B. Grefier: C. S. Ș.
S-a luat spre examinare cererea de abținere formulată de judecător Ana SS .
Soluționarea cererii s-a făcut in camera de consiliu, fără citarea părților.
Instanța lasă cauza in pronunțarea in baza actelor de la dosar.
T. UL
Constată că prin declarația formulată la data de 29 martie 2013, doamna judecător Ana SS a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 25 și 27 pct. 7 Cod pr.civ., înțelege să se abțină de la soluționarea dosarului de față, întrucât cu privire la actul a cărui anulare se solicită, s-a pronunțat prin decizia civilă nr. 149/2013 in dosar nr._ *.
Analizând cererea prin raportare la dispozițiilor art.25 și 27 pct.
7 Cod pr.civ, tribunalul constată că aceasta este întemeiată, întrucât prin decizia civilă nr. 149/2013 pronunțată la data de_, doamna judecător Ana SS a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. I. impotriva sentința civile nr. 16244/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca in dosar nr._ .
Din cuprinsul sentinței civile nr._ rezultă că în dosarul_ reclamantul M. I. a invocat aceleași vicii ale raportului de constatare medico-legală reclamate și in prezentul dosar, astfel încât, soluționând apelul împotriva sentinței civile mai sus menționate, doamna judecător Ana
SS și-a spus părerea asupra unei aspect important al cauzei.
Astfel, sunt incidente in cauză dispozițiile art. 27 pct. 7 Cod pr.civ., pr.civ, considerent pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 25, 26,30 Cod pr.civ., cererea de abținere urmează să fie admisă, încuviințându-se retragerea doamnei judecător Ana SS de la soluționarea dosarului nr._ iar potrivit dispozițiilor art. art. 98 al. (3) din R.O..I., se va dispune repartizarea aleatorie a cauzei.
PENTRU ACESTE M. IVE, NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Admite cererea de abținere formulată de judecător Ana SS, și în consecință:
Încuviințează retragerea judecătorului Ana SS de la judecarea dosarului nr._ .
Dispune repartizarea aleatorie a cauzei.
Prezenta încheiere nu este supusă nici unei căi de atac. Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2013.
Președinte Grefier
C. V. B. C. S. Ș.
Red. CB/dact. CB_ .
← Decizia civilă nr. 246/2013. Anulare act | Încheierea civilă nr. 73/2013. Anulare act → |
---|