Încheierea civilă nr. 860/2013. Contestaţie la executare

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

INCHEIEREA CIVILA NR. 860/2013

Ședința publică de la 17 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. O. -S. JUDECĂTOR: D. -I. T.

JUDECĂTOR: E. L. GREFIER: A. P.

S-a luat in examinare cererea de suspendare a a executării silite formulata de contestator P. D. I. -CU D. și pe intimat F. N.

Z. S., intimat F. N. C. P., intimat C. M. F., intimat C. S. G., intimat C. E., intimat C. L. E., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta reprezentanta contestatorului, av. Lavinia Hulpoi, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta contestatorului solicită ca instanța să repună în discuție cererea de suspendare a executorii silite a dosarului execuțional nr. 975/2012 al BEJ Stolnean Romeo M. .

Reprezentanta contestatorului arată că a achitat la fond o cauțiune reprezentând 10% din valoarea titlului executoriu și depune la dosar dovada plății cauțiunii.

Instanța mai constată că pentru cererea formulată contestatorul datorează o taxă judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.

Reprezentanta contestatorului arată că se obligă să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru aferente cererii de suspendare a executării silite.

Instanța verificând cauțiunea achitată la fond, apreciază că suma achitată este îndestulătoare, motiv pentru care nu se mai impune achitarea unei diferențe..

Nemaifiind alte cereri, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe cererea de suspendare.

Reprezentanta contestatorului solicită suspendarea executării silite. Instanța reține cauza în pronunțare.

După încheierea dezbaterilor, reprezentanta contestatorului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 10 lei.

T R I B U N A L U L

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 8318/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. (f. 4-9), recurentul P. D. I. a solicitat și suspendarea executării silite în

1

dosarul execuțional nr. 975/2012 al B.E.J. Stolnean Romeo M., până la soluționarea recursului, în baza prevederilor art. 300 alin. 2 C.pr.civ.

În motivele cererii de suspendare, recurentul a arătat în esență că s-a demarat procedura de executare silită pentru o creanță inexistentă, iar demersurile de executare silită pot aduce prejudicii reale contestatorului, până la momentul la care instanța va soluționa. În aceste condiții, solicită suspendarea executării silite, în temeiul prevederilor art. 300, alin. 2, 3, C.pr.cvi., solicitând instanței luarea în considerare a cauțiunii de 10% deja achitată pentru cererea de suspendare în cadrul dosarului nr._, în care s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite a dosarului execuțional nr. 975/2012 al BEJ Stolneanu.

Analizând cererea de suspendare a executării prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, T. ul constată următoarele:

Prin Somația emisă în dosarul execuțional nr. 975/2012 al B.E.J. Stolnean Romeo M. (f. 12 dosar judecătorie), i s-a pus în vedere debitorului

P. D. I. să achite suma de 15.674 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare în baza titlului executoriu Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3690/_ al B.N.P. D. Iorga.

În cuprinsul cererii de executare silită formulată de creditorul F. -N.

Z. S. (f. 20-21 dosar judecătorie) s-a menționat că debitul de 13.851 lei reprezintă suma ce rezultă din aplicarea procentului de 19% asupra prețului de vânzare al imobilului de 72.900 lei, conform Cap. 5 "Clauze finale"; pct. 5.2 din contract (TVA).

Față de împrejurarea că prețul stipulat în contractul de vânzare- cumpărare menționat a fost achitat integral, urmând ca în prezentul litigiu să fie clarificate aspectele privitoare la obligația asumată prin clauza analizată,

T. ul apreciază că se impune suspendarea executării silite în dosarul execuțional menționat până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare formulată împotriva actelor de executare silită, mai exact până la soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 8318/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. .

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 300 alin. 2 coroborat cu art. 403 alin. 3 C.pr.civ., urmează să fie admisă cererea formulata de recursul P. D. și se va dispune suspendarea executării silite in dosarul executional nr. 975/2012 al BEJ Stolnean Romeo M. pana la soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 8318/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. .

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

Admite cererea formulata de recursul P. D. I. avand ca obiect suspendarea executarii si in consecinta:

Dispune suspendarea executarii silite in dosarul executional nr. 975/2012 al BEJ Stolnean Romeo M. pana la solutionarea recursului declarat impotriva Sentintei civile nr. 8318/_, pronuntata in dosarul nr._ al J. i C. -N. .

Incheierea este irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2013.

2

Președinte,

M. O. -S.

Judecător,

D. -I. T.

Judecător,

E. L.

Grefier,

A. P.

A.P. 18 Septembrie 2013 Red./tehnored./E.L./L.C./_ /2 ex.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 860/2013. Contestaţie la executare