Încheierea civilă nr. 89/2013. Cerere reexaminare ajutor public judiciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ */a4

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 89/CC/A/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 13 Iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. -V. B.

Judecător C. -A. C. Grefier C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea cererilor de reexaminare împotriva Încheierii civile nr. 39/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ * formulate de petenții P. L., P. L., P. T. M., P. E., B. F. E., P. F. M., A. M. G. G., P. N., P. S. .

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de_ s- au depus la dosar concluzii scrise din partea petentului P. L. .

Se constată de asemenea faptul că la data de_ s-a depus la dosar adresa nr. 1387/_ emisă de Primăria comunei Jichișu de Jos.

La data de_ s-au depus la dosar concluzii scrise din partea petenților P. L., P. T. M., P. E., B. F. E., P. F. M., A. M. G. G.

,

La data de_ s-a depus la dosar completare a concluziilor scrise din partea P. L., P. T. M., P. E., B. F. E., P. F. M., A. M.

G. G. .

INSTANȚA

Prin Încheierea civila nr. 39/2013 pronunțata de Tribunalul Cluj in dosarul nr._ * in ședința camerei de consiliu din data de_, a fost admisă în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petiționarii P. L., P. S. ,

P. N. și C. A. V. P. .

S-a respins cererea de scutire de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a redus taxa judiciară de timbru și s-a dispus plata eșalonată a taxei judiciare de timbru rămase, începând din data de_, pe durata a 48 luni, după cum urmează:

- câte 150 lei lunar apelantul P. S. ;

- câte 200 lei lunar, fiecare dintre apelanții P. L.

și P. N.

;

- câte 300 lei lunar, apelanta C. A. V.

P. .

Petiționarul P. L. a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de soluționare a cererii sale de ajutor public judiciar, înregistrată sub nr._ ’/a4, solicitând instanței modificarea încheierii civile nr. 39/2013, in sensul acordării facilitaților conform cererii formulate de aceștia, în principal in forma scutirii de la plata taxei de timbru in suma de 177.770,845 lei, iar in subsidiar să se reducă taxa judiciara de timbru la un nivel rezonabil care sa-i permită plata acesteia si sa îi asigure liberul acces la justiție, raportat la veniturile realizate de acesta, nivel care sa nu depășească suma de 500 lei.

În motivare, petiționarul a arătat că sunt criticabile considerentele reținute de instanță prin încheierea atacată, potrivit cărora ratele lunare stabilite nu sunt de natura sa afecteze viata de zi cu zi a solicitanților din perspectiva cheltuielilor

uzuale, cu atât mai mult cu cât o parte dintre aceștia dețin o serie de terenuri agricole..."(pag. 4a încheierii atacate).

Este de observat ca instanța a redus taxa judiciara de timbru la suma de 9.600 lei (200 lei x 48 luni), suma care oricum este mult prea mare, raportat la mijloacele materiale ale acestuia si ale soției.

Astfel, in luna ianuarie 2013 a realizat un venit din pensie in suma de 943 lei, precum si suma de 234 lei cu titlu de drepturi bănești pentru persoane cu handicap. In luna februarie 2013 a obținut 1013 lei din pensie, precum si 234 lei drepturi bănești pentru persoane cu handicap.

Soția sa, P. L., a realizat in luna ianuarie 2013 un venit din pensie de 449 lei, precum si 293 lei cu titlu de drepturi bănești pentru persoane cu handicap.

In luna februarie 2013 a obținut 485 lei din pensie, precum si 293 lei drepturi bănești pentru persoane cu handicap.

Din cele arătate rezultă că împreună cu soția sa nu realizează venituri din alte surse, fapt probat cu Adeverința de venit pe anul 2013, eliberata Administrația

F. P. a Municipiului D., in data de_, depusa la dosarul cauzei. Așadar, venitul net pe membru de familie nu depășește suma de 1.000 lei

lunar.

Prin urmare, taxa judiciara de timbru stabilita de instanța depășește de

aproximativ 10 ori venitul net pe membru de familie.

Din veniturile obținute lunar, acesta si soția sa achită cheltuielile pentru utilități. De asemenea, o mare parte din sumele obținute lunar sunt destinate cheltuielilor cu medicamente, data fiind starea lor de sănătate precara.

Împrejurarea ca dețin in proprietate terenuri agricole, nu constituie un argument pentru menținerea taxei judiciare de timbru intr-un cuantum ridicat, întrucât existenta acestor terenuri nu reprezintă o reala sursa de venituri.

Referitor la mașina care figurează ca fiind in proprietatea sa, arată ca a fost cumpărata pentru nepotul lui si este utilizata de către acesta, întrucât el nu are permis de conducere.

Taxa judiciara de timbru trebuie stabilita într-un cuantum care sa asigure in mod efectiv liberul acces la justiție, care reprezintă un drept fundamental al oricărei persoane.

Acordarea de scutiri si reduceri la plata taxelor judiciare de timbru reprezintă una din principalele garanții pentru asigurarea accesului efectiv la o instanța.

Prin instituirea unor taxe intr-un cuantum ridicat devine iluzoriu liberul acces la justiție al justițiabilului. A. ul efectiv la justiție nu înseamnă doar posibilitatea unei persoane de a formula o cerere in fața unei instanțe de judecata sau de a exercita o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. A. ul la o instanța înseamnă mult mai mult.

La soluționarea prezentei cereri trebuie sa se tina seama de prevederile art. 6 din Convenita Europeana a Drepturilor Omului si de jurisprudența CEDO.

Curtea a reținut încălcarea art. 6 din Convenție și in situațiile in care taxa judiciara de timbru stabilita de instanța a depășit de 2 sau de 6 ori veniturile lunare ale familiei. Prin urmare, si în cazul de fața ar fi nesocotite prevederile art. 6 din Convenție, câtă vreme taxa judiciara de timbru stabilita depășește de circa 10 ori venitul lunar pe membru de familie.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat constant in sensul îngrădirii accesului la justiție prin stabilirea unor taxe judiciare de timbru excesive.

Apreciază petiționarul că nici nu datorează taxa de timbru stabilită de instanță, deoarece calitatea sa de moștenitor deriva din dispozițiile art. 4 din

Legea nr. 10/2001, urmare depunerii notificărilor pentru restituirea bunurilor imobile preluate in timpul regimului comunist.

Prin cererea de chemare in judecata formulata in dosarul nr._ al Judecătoriei D., a solicitat, intre altele, sa se dispună eliberarea unui nou certificat de moștenitor după defunctul P. E. V., in favoarea defunctei P. V., "pentru bunurile menționate in certificatul de moștenitor nr. 152/1967".

Prin certificatul de moștenitor nr. 152/_ s-a constatat ca masa succesorala rămasa după defunctul P. E. V. se compune, intre altele, din

imobilele înscrise in C.F. nr. 23464, cu nr. topo._ __ __ __ _ 9/2.

Cu privire la aceste imobile înscrise in C.F. nr. 23464 C. -N. a formulat notificări in temeiul Legii nr. 10/2001, fiind emise dispozițiile de restituire nr. 1090 si 1091 din 2006.

Prin urmare, cererea de chemare in judecata din prezentul dosar se refera la bunuri imobile care fac obiectul Legii nr. 10/2001, astfel ca este scutita de taxa de timbru, raportat la prevederile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

Un argument in plus in sensul ca taxa judiciara de timbru nu este datorata rezulta si din dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, care prevăd ca sunt scutite de taxa de timbre nu doar cererile de restituire a imobilelor preluate in timpul regimului comunist, ci si cererile accesorii si incidente.

Bunurile imobile înscrise in C.F. nr. 23464 sunt si in prezent in proprietatea statului, existând pe rolul T. ului C. si un alt" litigiu cu privire la aceste bunuri, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Admisibilitatea cererii de reexaminare decurge din următoarele dispoziții art. 6 par. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art. 21 din Constituția României, art. 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 14 alin. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice, art. din O.U.G. nr. 51/2008, art. 148 alin. 2 si 4 din Constituția României.

Prin urmare, cererii depuse de acesta îi sunt aplicabile dispozițiile art. 21 si

148 alin. 2 si 4 din Constituția României, precum si cele cuprinse in art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Petentul P. S. a formulat de asemenea cerere de reexaminare împotriva aceleiași încheieri,înregistrată sub nr._ ’/a5, solicitând instanței modificarea încheierii civile nr. 39/2013,în principal in sensul de a se dispune scutirea sa de la plata taxei judiciare de timbru, iar în subsidiar de a se dispune reducerea taxei judiciare de timbru la un nivel rezonabil care să-i permită plata acesteia și îi asigure liberul acces la justiție, raportat la veniturile realizate, nivel care sa nu depășească suma de 762 lei.

În motivare invocă aceleași apărări la care face referire petentul P. L. .

Petentul P. N. a formulat de asemenea cerere de reexaminare împotriva aceleiași încheieri,înregistrată sub nr._ */a6 solicitând modificarea încheierii civile nr. 39/2013, în principal in sensul de a se dispune scutirea sa de la plata taxei judiciare de timbru, iar în subsidiar de a se dispune reducerea taxei judiciare de timbru la un nivel rezonabil care să-i permită plata acesteia și îi asigure liberul acces la justiție, raportat la veniturile realizate de acesta, nivel care sa nu depășească suma de 462 lei.

În motivare invocă aceleași apărări la care face referire petentul P. L. .

La data de_ petiționarii P. L. L. R., P. T. M., P. E.

, B. F. E., P. F. M., A. M. G. G. au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de soluționare a cererii de ajutor public judiciar formulată de apelanții P. L., P. S. si P. N. si de C. A. -V. -P.

, înregistrată sub nr._ */a7.

În motivarea, petiționarii au arătat că deși instanța a respins cererea de reducere cu 50% a taxei de timbru stabilita in sarcina apelanților, a redus taxa de timbru datorată de aceștia cu un procent mult mai mare decât 50%, deși solicitanții nu îndeplineau condițiile pentru a beneficia de ajutorul public judiciar sub forma unui asemenea procent de reducere si nici OUG 51/2008 nu prevede posibilitatea unui asemenea ajutor public judiciar prin raportarea la veniturile concrete ale solicitanților si prin raportare la bunurile mobile si imobile deținute de aceștia, aducătoare la rândul lor de venituri.

Raportat la aceste aspecte, nu se impunea acordarea ajutorului public judiciar sub forma unei asemenea substanțiale reduceri si eșalonări.

Deși intimații au depus adeverința nr. 5012/_ din registrul agricol prin care se atesta ca P. N. deține in proprietate casa din D., str. P., nr. 47, in suprafața de 54 mp, împreuna cu 200 mp teren curți-construcții si 0,34 ha teren fânațe, care este de fapt gradina de lângă aceasta casa, iar împreuna cu mama acestuia si cu P. S. dețin si casa din Jichisu de Sus, nr. 153, in mod greșit

instanța a reținut ca P. N. nu deține in proprietate bunuri, acestea fiind proprietatea mamei sale.

La fel, P. L. deține, pe lângă imobilul din D., str. V. C., nr. 3, si o casa in Jichisu de Sus nr. 54, pentru care a depus planșa foto la dosar si suprafețe mari de terenuri agricole.

Instanța a omis, de asemenea, faptul ca apelantul P. L. deține si o suprafața de 1 ha 4300 mp pădure împreuna cu cei doi pârâți P. S. si P. N., ca moștenitori ai defunctului P. I., conform Titlului de proprietate nr. 16 din _

.

Tot astfel, veniturile solicitanților sunt mult peste valorile stabilite pentru acordarea ajutorului public judiciar in art. 8 alin. 1 si 2 din O.U.G 51/2008, astfel încât acordarea unei astfel de reduceri si, mai mult, combinata cu eșalonarea in 48 de rate a acestei taxe infime raportata la taxa inițiala apare disproporționata in raport cu principiile care au dus la adoptarea OUG 51/2008.

Raportat la cele arătate mai sus, instanța a reținut ca stabilirea unor rate mai mari de 150 lei, 200 lei si respectiv 300 lei sunt de natura a îngrădi accesul liber la justiție si ar pune in pericol existenta solicitanților.

Astfel, chiar si numita C. A. -V. -P. are împreuna cu soțul său un apartament in centrul mun. G., un autoturism si un venit lunar din pensii de 2658 lei si depozite bancare de pe urma obține dobânzi lunare.

Fata de cele arătate, solicită admiterea cererii de reexaminare și respingerea cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantul P. L., de pârâții P. S. si P. N. si de numita C. A. -V. -P. .

În temeiul disp. art. 164 Cod pr.civ. instanța a dispus conexarea dosarelor nr._ */a7,_ */a6,_ */a5 la dosarul_ */a4.

Analizând cererile deduse judecății, tribunalul constată c cerrile formulate de formulate de apelanții P. L., P. S. și P. N. lae tribunalul constată că acestea sunt neîntemeiate iar cererea formulată de intimații P. L. L. R., P. T. M., P. E., B. F. E., P. F. M., A. M.

G. G. este parțial întemeiată, in limitele și pentru considerentele ce urmează:

In ce privește motivele invocate de apelanții P., in sensul că taxa de timbru nu este datorată, deoarece pretențiile lor derivă din dispozițiile Legii 10/2001, apreciem că acestea sunt inadmisibile in prezenta procedură, ele putând constitui obiect de discuție in cadrul cererii de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, procedură exercitată in cauză și soluționată nefavorabil apelanților

P. prin Încheierea nr. 18/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj.

Contrar susținerilor petiționarilor P., accesul liber la justiție le-ar fi îngrădit prin nivelul excesiv al taxei de timbru, numai in situația in care nivelul taxei ar fi atât de ridicat, încât plata acesteia le-ar pune in pericol propria întreținere, nu prin simplul fapt că taxa de timbru are un cuantum de 10 ori mai ridicat decât veniturile lunare ale apelanților. Nivelul taxei de timbru este ridicat, pentru că tot ridicată este și valoarea imobilelor in litigiu.

În opinia tribunalului, sarcina plății taxei de timbru, astfel cum a fost redusă și eșalonată de către instanță, nu le pune petiționarilor in pericol propria întreținere, căci taxa reprezintă un procent mai mic de 20% din veniturile familiei, iar pe lângă veniturile nete obținute de apelanți, aceștia dețin și terenuri agricole care sunt in măsură să le asigure o parte din alimentele și combustibilul lemnos, care obținute in propria gospodărie, scutesc veniturile ce ar trebui cheltuite pentru cumpărarea acestora, iar in ceea ce îl privește pe apelantul P. L., acesta beneficiază și de drepturile prevăzute pentru persoanele cu handicap, printre care și medicamente compensate integral.

Referitor la cererea de reexaminare formulată de intimații B. F. E., P.

F. M., ș.a, apelanții au invocat excepția lipsei calității procesuale active, excepție pe care instanța, analizând-o in prealabil fondului cererii, astfel cum impun disp. art. 137 alin 1 Cod pr.civ, a găsit-o neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Art. 15 din O.U.G 51/2008 prevede expres că incheierea de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar poate fi atacată de persoana interesată, însă actul normativ nu cuprinde vreo dispoziție care să interzică formularea cererii de reexaminare impotriva incheieri de admitere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar de către persoana interesată.

Potrivit dispozițiilor art. 17 din O.U.G 51/2008, orice persoană interesată este îndreptățită să sesizeze instanța care a încuviințat ajutorul public judiciar, prezentând dovezi cu privire la situația reală a ce lui căruia i s-a încuviințat cererea, efectul unei astfel de sesizări găsită intemeiată fiind obligarea solicitantului la restituirea sumelor pentru care i s-a acordat ajutorul public judiciar, cu titlu de despăgubiri.

In lumina acestui text legal, concluzionăm că aceeași persoană interesată este in drept să sesizeze instanței starea materială reală a beneficiarului ajutorului public judiciar și in cuprinsul unei cereri de reexaminare, căci este lipsit de logică ca acest aspect să poată fi invederat doar ulterior, deși este cunoscut chiar din momentul acordării ajutorului public.

In consecință, apreciem că intimații P. L. L. R., P. T. -M., P.

E., B. F. E., P. F. -M., A. M. -G. -G. au calitate procesuală activă in formularea cererii de reexaminare impotriva modului de soluționare a cererii de acordare a ajutorului public judiciar.

Pe fondul cererii de reexaminare, apreciem că aceasta este parțial întemeiată. In mod cert, plata uno ictu a taxei de timbru este o sarcină imposibilă pentru reclamanți, raportat la nivelul veniturilor și valoarea bunurilor aflate in patrimoniul acestora și refuzul acordării oricărei forme de ajutor public judiciar, astfel cum solicită in principal intimații P. L. L. R., P. T. -M., P. E., B.

Babiola E., P. F. -M., A. M. -G. -G., ar aduce atingere dreptului apelanților de acces liber la justiție.

Astfel, solicitarea de respingere in totalitate a cererii de ajutor public judiciar este neîntemeiată.

Insă este întemeiată susținerea intimaților potrivit căreia, taxa de timbru a fost redusă excesiv raportat la nivelul ei inițial, la veniturile și starea materială a apelanților și la limita prev. de art. 34 alin 1 din O.U.G. 51/2008.

Taxa de timbru stabilită în sarcina apelantului P. L. este in sumă de 168.170,85 lei și a fost redusă la 9600 lei, in sarcina apelantului P. S. la 177.770,85 lei și a fost redusă la 7200 lei, in sarcina apelantului P. N. lae a fost stabilită la suma de 168.170,85 lei și a fost redusă la 9600 lei, in sarcina apelantei

C. A. V. P. a fost stabilită la suma de 338.228,335 lei.

Potrivit art. 34 alin 1 din O.U.G 51/2008, eșalonarea taxei de timbru nu poate depăși 48 de rate iar rata nu poate depăși jumătate din venitul net pe familie.

per a contrario, rata eșalonată poată să se inscrie in limita de 1/2 parte din venitul net pe membru de familie.

Din inscrisurile de la dosar rezultă că venitul net pe familie al apelantilor, familie determinată in sensul art. 5 din O.U.G. 51/2008, este de 1889 lei pentru P.

L., 1573 lei pentru P. S., 1018 lei pentru P. N. lae și 2568 lei pentru C.

A. V. P. .

Raportat la aceste venituri, apreciem că se poate impune in sarcina apelanților o rată a taxei de timbru in sumă de 300 lei lunar apelantului P. S., 500 lei lunar apelantul P. L., 400 lei lunar apelantul P. N., 600 lei lunar apelanta C. A. V. P. .

Această rată a taxei se situează in limita legală indicată mai sus iar plata ei nu pune solicitanții in situația de a nu-și putea asigura propria intreținere.

Dintre solicitanți, veniturile pe familie ale lui P. N. sunt mai reduse decât ale celorlalți, insă instanța a avut in vedere că la acestea se adaugă produsele ce pot fi obținute din cultivarea terenului proprietatea lui P. Ana, mama apelantului, impreună cu care se gospodărește acesta, precum și terenul pădure cu vechime de peste 20 de ani și faptul că apelantul deține un tractor, care este un bun aducător de venituri ( f. 171 dosar).

Pentru considerentele arătate, in temeiul art. 15 și 17 din O.U.G 51/2008, instanța va respinge cererile de reexaminare formulate de petiționarii P. L., P.

S. și P. N., va respinge excepția lipsei calității procesuale active a petiționarilor P. L. L. R., P. T. -M., P. E., B. F. -E., P. F.

-M., A. M. -G. -G., va admite în parte cererea de reexaminare formulată de petenții P. L. L. R., P. T. -M., P. E., B. F. E., P. F. -

M., A. M. -G. -G., in sensul că va reduce taxa judiciară de timbru și dispune plata eșalonată a taxei judiciare de timbru rămase, începând cu data de_, pe durata a 48 de luni, astfel: 300 lei lunar apelantul P. S., 500 lei lunar apelantul P. L., 400 lei lunar apelantul P. N., 600 lei lunar apelanta C.

A. V. P. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Respinge cererile de reexaminare formulate de petenții P. L., P. S., P.

N. .

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a petenților P. L. L. R., P. T. -M., P. E., B. F. -E., P. F. -M., A. M. -G. -G.

.

Admite în parte cererea de reexaminare formulată de petenții P. L. L. R., P. T. -M., P. E., B. F. E., P. F. -M., A. M. -G. -G.

.

Reduce taxa judiciară de timbru și dispune plata eșalonată a taxei judiciare de timbru rămase, începând cu data de_, pe durata a 48 de luni, astfel:

  • 300 lei lunar apelantul P. S. ,

  • 500 lei lunar apelantul P. L. ,

  • 400 lei lunar apelantul P. N.

  • 600 lei lunar apelanta C. A. V. P. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2013.

Președinte,

C. -V. B.

Judecător,

C. -A. C.

Grefier,

C. -S. Ș.

RED./DACT./CB/CȘ _

C.Ș. 12 Iulie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 89/2013. Cerere reexaminare ajutor public judiciar