Sentința civilă nr. 1120/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R. IA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR.1120
Ședința publică din 21 iunie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: S. -T. A. -Ana
G. ier: B. D.
Ministerul Public reprezentat de procuror Băgeag L. de la P. de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este pronunțarea soluției la acțiunea civilă formulată de reclamantul P. T., domiciliat în Săpânța nr. 1087, județul M., cu domiciliul procesual ales în C. -N., C. D. nr. 25 apt. 13, județul C., la Cabinet avocat L. R., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu domiciliul procesual ales la sediul Direcției Generale a F. P. a Județului M., în B. M., A. S. nr. 2A, județul M., având ca obiect despăgubiri-Legea nr.221/2009.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 12 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea soluției la data de 20 iunie 2013 și 21 iunie 2013, când a hotărât următoarele:
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul T. ui C. în data de_ sub nr._, reclamantul P. T. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să constate caracterul politic al condamnării antecesorului său P. Gheorghe, obligarea pârâtului la plata sumei de
2.665.593 Ron (echivalent a 630.000 euro la cursul BNR la data de 8 iunie 2010) reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței că bunicul său, P. Gheorghe decedat în anul 1969, a fost deținut de la data de 17 februarie 1951 până la data de 13 august 1954. Odată cu instaurarea regimului comunist autoritățile au început să facă presiuni asupra țăranilor pentru a-i deposeda de pământuri. Familia sa având destul de mult pământ a trăit cu teama de a nu li se confisca pământul și de a nu fi arestați pentru acest motiv. Datorită represaliilor îndreptate împotriva bisericii greco-catolice mulți dintre preoții și călugării acestui cult au fost nevoiți să ia drumul pribegiei. Câțiva dintre ei s-au ascuns în pădurile aparținând comunei Săpânța. Bunicul său ducea periodic hrană și cele trebuincioase la 2 preoți și 2 călugări. Securitatea a reușit să descopere acest lucru, bunicul său s-a retras în munți, iar familia lui lua legătura cu el pentru a-l aproviziona cu mâncare și cele necesare.
Reclamantul a susținut că în data de 17 februarie 1951, bunicul său urma să se întâlnească cu un consătean. Aflând despre această întâlnire, securiștii s- au deghizat în țărani reușind astfel să-l prindă și să-l aresteze. Ulterior acesta a fost ținut în arest preventiv la închisoarea din Gherla unde s-a început ancheta împotriva lui. La data de 31 martie 1952 bunicul reclamantului a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani și 6 luni pentru comiterea infracțiunii de instigare publică cu executare în închisoarea de la Gherla. Condițiile din închisoare erau deosebit de aspre, hrana era neîndestulătoare, deținuții erau bătuți aproape zilnic. Situația familiei reclamantului nu a fost una ușoară, tatăl său fiind arestat în anul 1950, iar mama sa în anul 1952, le-au fost confiscate toate bunurile (doi cai, căruța, toate bunurile din casă, inclusiv păturile, o stână de oi și tot ce ținea de aceasta, vase de aramă foarte valoroase la acea vreme). După ce bunicul său a fost eliberat în 1954 au fost nevoiți să părăsească satul natal din cauză că nu au avut mijloacele necesare pentru a întreține familia. Ulterior, s-au mutat în județul Gorj ca să lucreze la minele din Motru.
În drept, reclamantul s-a prevalat de dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Cererea este scutită de obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, iar în subsidiar a solicitat ca în cazul în care instanța apreciază că reclamantul poate beneficia de despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009, a se face aplicarea prevederilor OUG nr.62/2010, cu reducerea cuantumului despăgubirilor sub plafonul prevăzut de acest act normativ.
Pârâtul a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr.221/2009. Reclamantul susține că este rudă de gradul II cu persoana condamnată dar nu face dovada acestui fapt. În subsidiar, în cazul în care reclamantul își dovedește calitatea procesuală activă și instanța apreciază că acesta poate beneficia de despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009, invocă prevederile OUG nr. 62/2010 și solicită instanței să reducă cuantumului
despăgubirilor sub plafonul prevăzut de acest act normativ, prin art. I alin.1 al OUG nr. 62/2010.
În data de_ reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune prin care a indicat temeiul juridic pentru obligarea pârâtului la daune morale suferite, ca fiind art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia "Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații";. De asemenea, a invocat dispozițiile art. 504 alin.4 din Codul de procedură penală potrivit cărora "are dreptul la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei";. Reclamantul a arătat că potrivit art. 2 din Legea nr.221/2009 "toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art.1 sunt înlăturate de drept";, iar potrivit art.119 Cod penal "amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârșită. Dacă intervine după condamnare ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate precum și celelalte consecințe ale condamnării";. Se constată așadar că art.2 din Legea nr.221/2009 prevede exact aministia definită de art.119 Cod penal astfel încât pentru acordarea daunelor morale sunt incidente dispozițiile art. 504 alin.4 din Codul de procedură penală. De asemenea, reclamantul a mai invocat și dispozițiile art. 998 Cod civil, precizând că prin condamnarea politică a părintelui reclamantului, atât acestuia cât și reclamantului i-a fost cauzat un prejudiciu.
Prin completarea la întâmpinare depusă în data de_, pârâtul S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția necompetenței materiale a T. ui C. . Referitor la dispozițiile art.5 CEDO a arătat că din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se desprinde teza potrivit căreia, calificarea juridică a acțiunilor formulate în justiție se face de judecătorul cauzei după regulile prevăzute de dispozițiile procesual civile aparținând dreptului intern și nu în raport cu jurisprudența unei instanțe. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu poate constitui prin ea însăși, temei de drept a unei acțiuni în justiție, fiind necesar ca prin acțiune să se invoce care anume din drepturile prevăzute în Convenție au fost încălcate, în ce anume constă încălcarea, precum și care anume lege internă se impune a fi înlăturată în aplicarea art.20 alin.2 din Constituția R. iei.
În cazul art. 504 alin.4 din Codul de procedură penală, s-a arătat că nu putem vorbi de incidența prevederilor legale mai sus menționate având în vedere că, așa cum arată și reclamantul, amnistia de drept a intervenit odată cu apariția Legii nr.221/2009, iar dispozițiile art. 504 alin.4 din Codul de procedură penală sunt aplicabile doar în cazul în care persoana a fost privată de libertate după ce aceasta a intervenit, or în prezenta cauză, antecesorul reclamantului a fost privat de libertate în anul 1952, cu mult înainte de a interveni așa zisa aministie.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 998 Cod procedură civilă, pârâtul a arătat că reclamantul nu justifică calitatea procesuală pasivă a S. ui R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și nu face dovada incidenței dispozițiilor art. 998 din Codul civil. Răspunderea civilă delictuală constituie o sancțiune civilă, cu caracter reparator, care intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudiciu, apreciază că pentru a uza de aceste dispoziții trebuie întrunite cumulativ cele patru condiții generale (existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența, imprudența cu care a acționat) condiții, care în mod evident, în speță nu sunt întrunite.
S-a susținut că reclamantul face o mixtură a normelor legale speciale cu cele generale, respectiv prevederile speciale din cuprinsul Legii nr.221/2009 cu dispozițiile de drept comun (art.998-999 Cod civil), consideră că acesta nu se poate prevala în mod discreționar atât de dispozițiile legale speciale cât și de prevederile dreptului comun, invocând ipoteza normei juridice dintr-un act normativ și sancțiunea din altul. Reclamantul a promovat prezenta acțiune în temeiul dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a) din Legea nr.221/2009, care au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.1358/_, publicată în Monitorul Oficial din_, astfel că în prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii de către S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr.196/2011 din_, Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ui M. .
Pe rolul T. ui M. dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
În data de_ pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, de această dată cu sediul procesual ales la D. G. a F. P. a Județului
M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat a se respinge acțiunea, cu cheltuieli de judecată, întrucât nu s-a probat caracterul politic al măsurii luate. De asemenea, a arătat că în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare doar despăgubirile la care se referă art. 5 alin. 1 lit.b) și c) din Legea nr.221/2009. Față de obligativitatea Deciziei nr.1358/_ pronunțată de Curtea Constituțională, S. R. nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale.
În ședința publică din data de_ reprezentantul reclamantului a solicitat acordarea unui termen pentru studiul întâmpinării și pentru a preciza acțiunea cu privire la obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale. Pentru următorul termen de judecată (din_ ) aceasta a depus o cerere de amânare. O cerere similară a fost formulată verbal la termenul ulterior stabilit, cel din_, iar după dezbateri s-a depus prin fax o "precizare de acțiune"; prin care s-a arătat că reclamantul solicită și despăgubiri reprezentând
prejudicii materiale. În data de_ reclamantul a depus o precizare de acțiune, de asemenea într-un singur exemplar, solicitând obligarea pârâtului S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice și la obligarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea bunurilor imobile și mobile confiscate ca urmare a sentinței penale de condamnare politică. S-a arătat că așa cum rezultă din dosarul de la CNS., antecesorul reclamantului pe lângă faptul că a fost condamnat politic s-a dispus și confiscarea întregii averi. Suma solicitată de reclamant și bunurile mobile și imobile care au făcut obiectul confiscării le va indica ulterior.
Prin încheierea din_ instanța în temeiul prevederilor art.1551Cod
procedură civilă a suspendat judecata cererii, reținând nesocotirea prevederilor art.112 pct.3 Cod procedură civilă, faptul că precizarea de acțiune nu cuprinde aspectele esențiale (indicarea cu claritate și precizie a cererii, motivarea în fapt și în drept, indicarea în concret a bunurilor, identificarea, valoarea, ce sumă solicită, ce reprezintă, mijloacele de probă). Ca atare, precizarea de acțiune informă nu a fost comunicată părții adverse, prin suspendarea judecății instanța apreciind implicit că scriptul depus nu reprezintă o precizare de acțiune completă, conformă cu dispozițiile art.112 Cod procedură civilă, susceptibilă de soluționare.
În data de_ reclamantul a solicitat repunere pe rol, arătând că își precizează acțiunea în sensul că, solicită să fie obligată pârâta să-l despăgubească și cu contravaloarea bunurilor imobile confiscate de Regimul Comunist, urmare a condamnării politice a antecesorului său.
Reclamantul a arătat că antecesorul său a fost condamnat politic de Regimul Comunist la o pedeapsă privativă de libertate, iar pe deasupra i-a fost confiscată și întreaga avere. I-au fost confiscate următoarele suprafețe de teren: 50 ha pădure, aflate pe raza comunei Săpânța, jud. M., 50 ha pământ arabil, aflat pe raza comunei Săpânța, jud. M. . Aceste suprafețe de pământ valorează astfel: pădure 1 ha = 20.000 lei, rezultă că 50 ha valorează 1.000.000 lei; teren arabil: 1 ha= 4.000 lei, rezultă că 50 de ha valorează 200.000 lei. Suma
pe care o solicită în prezentul dosar cu titlu de despăgubiri reprezentând
echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare este de 1.200.000 lei, reclamantul invocând dispozițiile art. 5 lit.b) din Legea nr.221/2009.
Prin întâmpinarea la precizarea de acțiune, depusă ulterior
comunicării acesteia, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea precizării de acțiune ca tardivă, iar a acțiunii ca neîntemeiată și inadmisibilă.
În ceea ce privește momentul procesual în care reclamantul a înțeles să
își precizeze acțiunea, s-a arătat că o precizare de acțiune este admisibilă doar dacă este formulată până la prima zi de înfățișare (ziua în care părțile legal citate pot pune concluzii-norma se referă la orice fel de concluzii și nu la concluziile de fond finale). Prima zi de înfățișare s-a epuizat de mult în cadrul acestui dosar de judecată. Primul termen de judecată a fost la data de_, cauza fiind suspendată din vina reclamantului la data de_ . Cu puțin timp înainte de perimarea cauzei acesta a formulat cerere de repunere pe rol în care a încercat să își precizeze acțiunea. Precizarea de acțiune este tardivă.
Pârâtul a mai susținut că nu s-au prezentat documente care să certifice că antecesorii erau proprietari în cartea funciară a bunurilor pentru care se solicită despăgubiri sau că acestea erau înscrise în cartea funciară. Lipsa înscrierii dreptului de proprietate al antecesorilor echivalează cu inexistența acestuia. De principiu, din probele prezentate de reclamant apreciază faptul că, bunurile imobile confiscate au intrat în patrimoniul Sfatului P. ular al Comunei Săpânța, astfel încât apreciază că se impune citarea în cauză a Comunei Săpânța reprezentat de Consiliul Local al Comunei Săpânța și Primarul Comunei Săpânța.
S-a mai srătat că reclamantul trebuie să probeze în primul rând faptul că este unic moștenitor al antecesorului condamnat sau că au exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul prevăzut de lege-calitatea procesuală activă. Proba măsurii confiscării nu poate fi hotărârea de condamnare, ci un proces verbal de executare sau alt înscris care atestă executarea acestei hotărârii prin care s-a dispus confiscarea averii.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamantul a arătat că și-a precizat acțiunea în conformitate cu art. 132 Cod procedură civilă, în sensul că a solicitat și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând bunurile imobile confiscate de la antecesorul său. Întrucât la unul din termene reclamantul nu și-a îndeplinit această obligație, instanța de judecată a
suspendat prezentul dosar în conformitate cu art.1551Cod procedură civilă.
Deja la acel termen precizarea era depusă la dosar, pârâtului i-a fost
comunicată această precizare, prin urmare precizarea nu este tardivă.
Codul de procedură civilă nu stabilește în mod expres sancțiunea
"tardivității precizării acțiunii"; în conformitate cu art. 132 Cod procedură civilă, instanța de judecată poate lua cel mult măsura disjungerii acelei cereri.
Prin încheierea de ședință din data de 15 mai 2013 instanța a
constatat incidente prevederile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, decăzând reclamantul din dreptul de a formula precizare de acțiune, raportat la dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă și la invocarea "tardivității"; de către pârâtul chemat în judecată.
În aceeași ședință publică instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la dispozițiile art.998-999 Cod civil, excepție cu privire la care reprezentantul reclamantului a opinat că nu mai poate fi invocată din oficiu, formulând o cerere de recuzare, ulterior respinsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: Numitul P. Gheorghe s-a născut în data de 4 februarie 1893 în Săpânța,
județul M. și a decedat în data de_ în aceeași localitate (fila 8 dosar). Prin sentința penală nr.195 din_, pronunțată de T. Militar C. ,
Secția a I-a în dosarul nr.142/1952, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare corecțională pentru comiterea delictului de instigare publică, prevăzut de art. 327 alin.3 Cod penal, computându-se detențiunea preventivă, fiind obligat la 50 lei cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește fapta propriu-zisă, s-a reținut că inculpatul i-a ajutat pe preoții fugari Sălăgeanu Gavril, Bob Leon și Rițiu Grigore să-și construiască un bordei de pământ cât timp aceștia se ascundeau de autorități, le aducea alimente și îmbrăcăminte, i-a sfătuit să rămână ascunși, s-a asociat în banda preoților fugari până în_ când a fost prins și arestat împreună cu aceștia. Sentința a rămas definitivă prin Decizia nr.1692/_ a Curții Militare de Casare și Justiție B. . În data de_ P. Gheorghe a fost pus în libertate (fila 18 dosar Tribunalul Cluj).
După cum atestă actele de stare civilă depuse în fotocopie la dosar, reclamantul este nepot de fiu al lui P. Gheorghe, deci descendent de gradul II, sens în care, raportat la dispozițiile art. 5 alin.1 din Legea nr.221/2009, se constată că reclamantul are calitate procesuală activă în cauză. De asemenea, în considerarea aceleiași dispoziții legale, S. R. are calitate procesuală pasivă (legea prevede că se poate solicita "obligarea statului la:…";), astfel încât ambele excepții invocate prin întâmpinare vor fi respinse.
Raportat la prevederile art. 1 alin. 2 lit a din Legea nr. 221/2009 conform cărora constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările
pronunțate pentru faptele prevăzute în: … art. 323 - 329 … din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare și întrucât antecesorul reclamantului a fost condamnat pentru delictul de instigare publică, conform art. 327 alin. 3 Cod penal, comb. cu art. 157 C.P. și art. 25 pct. 6 C.P., T. va constata caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantului, numitul
P. Gheorghe, fiul lui I. și I., născut în data de 4 februarie 1893 și decedat în data de 5 aprilie 1969, condamnare dispusă prin sentința penală nr. 195 din 31 martie 1952, pronunțată de T. Militar Teritorial C. în dosarul nr. 145/1952, pentru comiterea delictului de instigare publică.
În ce privește pretenția de obligare a pârâtului la plata daunelor morale, se reține că reclamantul și-a întemeiat în drept cererea pe mai multe dispozițiile legale, nerenunțând expres la temeiurile juridice de care s-a prevalat.
Astfel, în ce privește art.5 alin.1 lit.a) din Legea nr. 221/2009, instanța reține că prin Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale întrucât dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Curtea a remarcat un paralelism de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, astfel că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția R. iei, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prevederile art. 31 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilesc caracterul definitiv și obligatoriu al deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, respectivele dispoziții încetându-și efectele la 45 de zile de la publicare. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se constată că în prezent nu mai există nici un
temei juridic reglementat de Legea nr. 221/2009 care să permită acordarea de daune morale.
În ce privește invocarea directă a dispozițiilor art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, T. reține că în aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituția R. iei, înlăturarea legislației interne mai defavorabile pentru a se da prioritate blocului de convenționalitate poate interveni doar în situația existenței unor neconcordanțe, ceea ce nu este cazul în speță, de altfel reclamantul neprecizând care este legea internă ce contravine Convenției și a cărei aplicare trebuie înlăturată ca nefiind conformă cu aceasta.
Solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor morale în aplicarea prevederilor art. 504 Cod procedură penală nu poate fi primită. Potrivit acestor prevederi, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Antecesorul reclamantului a fost eliberat în data de_, decedând de altfel în data de_ . Acesta nu a fost privat de libertate după intervenția amnistiei, chiar în considerarea punctului de vedere al reclamantului în sensul aministiei generale operate prin dispozițiile art. 2 din Legea nr.221/2009.
În ce privește al patrulea temei de drept de care s-a prevalat reclamantul, dispozițiile art. 998-999 Cod civil, instanța a invocat din oficiu excepția de prescripție a dreptului la acțiune.
Posibilitatea invocării din oficiu a excepției de prescripție, chiar în contextul intrării în vigoare a prevederilor art. 2512 alin.2 din Noul cod civil (conform cărora organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu) este recunoscută instanței în primul rând prin prevederile art. 223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, conform cărora "dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite";. Așadar, întrucât prezentul proces a început în data de_, este pe deplin aplicabilă dispoziția de procedură prevăzută de art.18 din Decretul nr.167/1958.
Apoi, tot ca normă tranzitorie trebuie reținute dispozițiile art. 201 din Legea nr.71/2011 care interpretate a fortiori conduc la concluzia că exceptând cazurile în care legea prevede altfel, prescripțiile începute și împlinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit (sunt facta praeterita). Dispozițiile art.6 alin.4 din Noul Cod Civil nu disting între normele materiale și cele procesuale, de unde concluzia că
instanța este legitimată să invoce din oficiu prescripția dacă, potrivit legii în vigoare la momentul începerii curgerii termenului de prescripție, avea legitimarea să o facă.
Revenind, se reține că potrivit prevederilor art. 8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea. Termenul aplicabil este cel de drept comun, de 3 ani, conform dispozițiilor art. 3 alin.1 din același act normativ. Întrucât autorul reclamantului a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, în chiar perioada privării de libertate, iar de la data eliberării au trecut mai bine de 50 de ani, T. va constata că dreptul la acțiune s-a prescris. Aceeași este situația și pentru dreptul la compensarea propriei suferințe morale a reclamantului, ca succesor, cunoașterea pagubei și a celui care răspunde de aceasta fiind contemporană ultimilor ani de viață ai bunicului reclamantului.
Se vor respinge ambele cereri formulate privind acordarea cheltuielilor de judecată deoarece efectuarea acestora nu a fost dovedită în condițiile legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. T. și excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui R., invocate de pârât.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul P. T., domiciliat în Săpânța nr. 1087, județul M., cu domiciliul procesual ales în C. -N., C.
D. nr. 25 apt. 13, județul C., la Cabinet avocat L. R., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu domiciliul procesual ales la sediul Direcției Generale a F. P. a Județului M., în B. M., A. S. nr. 2A, județul M. .
Constată caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantului, numitul P. Gheorghe, fiul lui I. și I., născut în data de 4 februarie 1893 și decedat în data de 5 aprilie 1969, prin sentința penală nr. 195 din 31 martie 1952, pronunțată de T. Militar Teritorial C. în dosarul nr. 145/1952, pentru comiterea delictului de instigare publică.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale, în temeiul Legii nr. 221/2009, art. 504 alin. 4 Cod procedură penală și art. 5 din C.E.D.O..
Admite excepția de prescripție a dreptului la acțiunea în despăgubire întemeiată pe dispozițiile art. 998 din Codul civil de la 1864 și respinge în consecință cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale, în temeiul art. 998 din Codul civil de la 1864.
Respinge cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 iunie 2013.
Președinte G. ier
S. -T. A. -Ana B. D.
Red.S.T.A.A./_
T.red.B.D./_
5 ex.
| ← Decizia civilă nr. 1082/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 112/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
