Sentința civilă nr. 1253/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
Comentarii |
|
R O M Â N I A
B. -N. SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1253/F/2013
Ședința publică din data de 4 aprilie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: I. C., judecător GREFIER: C. S.
P. de pe lângă T. B. -N. reprezentat prin: SÎNGEORZAN ANGELA - prim procuror adjunct
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul SA , în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect Despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că, în data de_, Direcția Generală a F. P. B. -N. a depus la dosar o cererea de amânare a cauzei, în calitate de reprezentant al pârâtului, cerere pe care instanța o apreciază nejustificată întrucât aceasta nu a atașat dovada mandatului de reprezentare în cauză a intereselor pârâtului.
Reclamantul susține oral acțiunea așa cum a fost formulată în scris.
Reclamantul și reprezentantul parchetului arată că nu formulează cereri prealabile, apreciind cauza în stare de judecată.
Nefiind cereri prealabile, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea cauzei în fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, pentru motivele arătate în scris, pe care le reiterează.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, prizonieratul de război neconstituind niciuna din situațiile prevăzute de Legea nr. 221/2009, motiv pentru care solicită respingerea pretențiilor materiale și morale formulate de reclamant.
deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Mureș sub numărul_, reclamantul SA, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să fie obligat pârâtul la plata sumei de 75.000 lei despăgubiri morale și 75.000 lei daune materiale în baza Legii 221/2009, cu motivarea că tatăl său S. Gheorghe a fost prizonier de
1
război în URSS, până la data de_, și că reclamantul este beneficiarul D-l 118/1990.
Pârâtul, prin mandatar (f. 17), a depus la dosar întâmpinare (f. 13-16), prin care în primul rând a ridicat excepția necompetenței teritoriale a T. ui Mureș, iar pe fond a apreciat acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 205/2013, Tribunalul Mureș și-a declinat competența în favoarea T. ui B. -N., cu motivarea că cererea poate fi introdusă la tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată și din cuprinsul cererii de chemare în judecată și copia cărții de identitate a reclamantului (f. 2) reiese că acesta are domiciliul în județul B. -N. .
Competența teritorială este exclusivă întrucât cauza se referă la bunuri și, prin urmare, părțile nu pot deroga conform art. 19 Cod procedură civilă.
Cauza s-a reînregistrat la această instanță sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul găsește acțiunea ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Reclamantul SA este fiul numitului S. G. (Gheorghe), potrivit actului de stare civilă de la fila 4. Antecesorul său a decedat la 9 mai 1945, pe câmpul de luptă, fapt atestat de certificatul de deces, fila 6.
În aplicarea prevederilor art. 1 alin. 3, art. 3 alin. 1 și ale art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009 se reține că pentru ca o măsură administrativă să intre sub incidența acestei legi este necesar ca aceasta să îndeplinească două condiții: să aibă caracter politic, adică prin fapta săvârșită pentru care s-a luat măsura s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. 214/1999, adică să se constituie într-o manifestare ca opoziție la regimul comunist; și, pe de altă parte, măsura administrativă să fie dispusă de organele fostei miliții sau securități.
Prizonieratul în URSS de care se prevalează reclamantul nu se poate constitui într-o măsură de felul celei mai sus expusă deoarece nu a fost dispusă de organele administrative ale statului român în scopul suprimării rezistenței anticomuniste, ci de statul sovietic, din rațiuni de ordin militar, în contextul celui de-al doilea război mondial.
Această dezlegare este dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 15/2012 dată în cadrul soluționării recursului în interesul legii, în care se arată că prizonieratul a fost consecința războiului și a poziției asumate de statul român la acel moment istoric, preexistente apariției statului comunist, dar menținute de acesta; că trebuie avut în vedere și criteriul temporal la care face referire legea aplicabilă, perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 fiind circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel că măsurile luate înafara acestui interval de timp, chiar dacă s-au suprapus parțial cu perioada de referință, și pentru alte considerente decât cele de opunere la orânduirea comunistă nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii 221/2009.
În ce privește trimiterea reclamantului la dispozițiile D-l 118/1990, decizia statuează că Legea 221/209 reprezintă un act normativ ce vine în completarea celorlalte acte normative emise în scopul înlăturării consecințelor condamnărilor și măsurilor administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada amintită, și că opțiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privința persoanelor aflate în ipoteza Legii 221/2009, respectiv a celor sancționate cu caracter politic,
2
penal sau administrativ este una justificată în mod obiectiv și rațional, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul SA , domiciliat în U., nr. 295, jud. B. -N., împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B., sector 5, str. A., nr. 17.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. S.
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. / _
3
← Decizia civilă nr. 87/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Decizia civilă nr. 4130/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
---|