Sentința civilă nr. 1720/2013. Rectificare carte funciară

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1720/F/2013

Ședința publică de la 17 Iunie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C. N. GREFIER: V. V.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul I. P. P.

, în contradictoriu cu pârâții N. D., N. A. și C. LOCAL AL M. B.

, având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul I. P. și pârâtul N. D., asistat de avocat Petra V., cu împuternicire avocațială la dosar - depusă în ședință publică, lipsă fiind pârâta N. A. și pârâtul C. local al municipiului B. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Tribunalul, verificându-și conform art. 131 din noul Cod de procedură civilă competența în soluționarea pricinii, pune în discuția părților excepția de necompetență materială invocată de către pârâți prin întâmpinare.

Reclamantul I. P., față de excepția supusă analizei, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.

Reprezentantul pârâților, avocat Petra V., susține excepția astfel cum a fost motivată prin întâmpinarea depusă la dosar, solicitând admiterea acesteia și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B. .

Tribunalul rămâne în pronunțare cu privire la această excepție.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea precizată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul I. P. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții N. D. și A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP B. și C. local al M. B. să dispună rectificarea Cărții Funciare nr. 59947 nr. topografic 1877/18/1/a prin radierea dreptului de proprietate a pârâților N. privind terenul situat în localitatea B. str.

N. B. nr. 36/A, jud. B. Năsăud, în suprafață de 648 mp; rectificarea Cărții Funciare nr. 59949 nr. topografic 1877/18/1/b, prin radierea dreptului de proprietate al acelorași pârâți privind terenul în suprafață de 269 mp din suprafața totală de 411 mp; întabularea dreptului de proprietate al reclamantului I. P. P. asupra terenului intravilan situat în B. str. N. B. nr. 36/A, în suprafață de 648 mp din Cf nr. 59947 nr. topografic 1877/18/1/a care provine din CF 2435, nr. top. 1877/18/1, sau în subsidiar repunerea în situația anterioară pe Statul român; de asemenea întabularea dreptului de proprietate al reclamantului I. P. P. asupra terenului intravilan situat în B. str. N. B. nr. 36/A, în suprafață de 269 mp din Cf nr. 59949 nr. topografic 1877/18/1/b, care provine din CF 2435, nr. top. 1877/18/1, sau în subsidiar repunerea în situația anterioară pe Statul român; cu cheltuieli de judecată, în baza următoarelor considerente.

Prin Sentința civilă nr. 206/A/2005, dosar nr. 3102/C/2005 a Tribunalului B.

-Năsăud, modificată prin Decizia nr. 318/A/2008 dată de Curtea de Apel C. Napoca, rămase definitive și irevocabile conform Deciziei nr. 9685/26 noiembrie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat nulitatea absolută parțială a Ordinului

Prefectului nr. 72/1992 pentru poziția 27 și radierea suprafeței de 411 mp din ordin precum și nulitatea absolută a Ordinului Prefectului nr. 189/_, acte administrative care au reprezentat titlul de proprietate pentru dreptul întăbulat. Având în vedere că dreptul de proprietate înscris în cărțile funciare arătate mai sus nu are temei legal, titlul în baza căruia a fost înscris acesta, este nul conform hotărârilor judecătorești arătate, solicit admiterea cererii de rectificare privind radierea dreptului de proprietate a pârâților de rang I. Din suprafața totală de 1059 mp la care era îndreptățit reclamantul, s-a dispus restituirea în natură doar a suprafeței de 917 mp, pentru diferență fiind propus pentru despăgubiri, deoarece terenul este ocupat de construcții. Suprafața de 917 mp dispusă pentru restituire, este formată din terenul în suprafață de 648 mp înscris în C.F.nr. 59947, nr. topografic 1877/18/1/a, B. Năsăud și suprafața de 269 mp înscrisă în cf. nr. 59949, nr. topografic 1877/18/1/b, B. Năsăud, cărți funciare care provin din Cf nr. 2435 B., nr. top. 1877/18/1.

Consideră că sunt îndeplinite cerințele pentru promovarea acțiunii în rectificare astfel cerute de art. 907 și urm. din C. civil și art. 33 din Legea nr. 7/1996 .Prin Decizia nr. 318/A/2008 dată de Curtea de Apel C. Napoca în dosar nr._ s-a constatat nulitatea absolută parțială a Ordinului Prefectului B. cu nr. 72/_, poziția 27 și nulitatea absolută a Ordinului prefectului județului B. Năsăud cu nr. 189 din _

, acte în baza cărora pârâții de rang I și-au întăbulat dreptul de proprietate. Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă potrivit Deciziei nr. 9685/2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție. Înscrierea din cărțile funciare arătate nu corespund situațiilor reale legale. Succesiunea în timp a operțiunilor de dezmembrare din cartea funciară inițială în care a fost întăbulat dreptul de proprietate al antecesorilor este următoarea: - imobilul din cf. 59947, nr. topografic 1877/18/1/a, în suprafață de 648 mp, provine din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 5154, / UAT B., care la rândul ei provine din CF nr. 2435 nr. top. 1877/18/1 B. ; - imobilul întăbulat în c.f. nr. 59949, nr. topografic 1877/18/1/b, B., în suprafață de 411 mp, provine din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 2435/1, / UAT B. care la rândul ei provine din cartea funciară nr. 2435 nr. top. 1877/18/1 B. . Prin sentința nr. 206/A/2005 Tribunalul Bistrița Năsăud a dispus restituirea în natură către reclamant a suprafeței de 977 mp, iar Curtea de apel C. Napoca prin decizia nr nr. 318/A/2008 a modificat această suprafață la 917 din terenul intravilan identificat în CF nr. 2435 nr. top. 1877/18/1 B. . Având în vedere că cele două ordine au reprezentat titlul de propretate a dreptului înscris în Cf. nr. 59947 și Cf. nr. 59949, în baza art. 33 din Legea nr. 7/1996 solicită radierea acestor înscrieri făcute în favoarea pârâților N. așa cum a fost arătat în petitul 1 și 2 din acțiunea precizată.

Referitor la petitele privind întăbularea dreptului de proprietate a reclamantului arată următoarele. În baza Sentinței civile nr. 206/A/2005, dosar nr. 3102/C/2005 a Tribunalului B. -Năsăud, modificată prin Decizia nr. 318/A/2008 dată de Curtea de Apel C., rămase definitive și irevocabile conform Deciziei nr. 9685/26 noiembrie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Primarul Orașului B. Năsăud a emis Dispoziția nr. 1478 din_, modificată prin Dispoziția nr. 430 din_ prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 917 mp. Acest teren potrivit descrierilor de mai sus, dar și celor cuprinse în Dispoziția nr. 430 din_, pg. 2, p- ctul. a, se află în CF nr. 59947 nr. top. 1877/18/i/a și în CF nr. 59949 nr. top. 1877/18/b, cele două cărți funciare care provin din cartea funciară inițială cu nr. 2435

B. . Ordinele prefectului prin care pârâții de rang I au fost împroprietăriți, respectiv Ordinul nr. 72/1992 și nr. 189/_, au fost anulate definitiv și irevocabil prin Decizia Civilă nr. 206/A/2005 a Tribunalului B. -Năsăud și prin Decizia Civilă nr. 318/A/2008 a Curții de Apel C. . In situația în care nu se dispune întăbularea dreptului de proprietate așa cum s-a solicitat, în subsidiar, ca în urma radierii dreptului de proprietate a pârâților de rang I, cărțile funciare să fie puse în situația anterioară, iar terenul în cauză să fie trecut pe Statul român, urmând, iar apoi, pe cale administrativă să-și poată întăbula dreptul de proprietate.

În drept își întemeiază cererea pe dispozțiile 33 din Legea nr. 7/1996 și art. 907, 909 și 910 Cod Civil.

Pârâții N. D. și A. au formulat întâmpinare

(f. 50-51) prin care pe cale de excepție invocă necompetența materiala de soluționare a cauzei de către Tribunalul

B. -Năsăud

, iar pe fond solicită anularea cererii în baza dispozițiilor art. 200 alin. 3 Cod Procedură Civilă, cererea neîndeplinind condițiile cerute de disp. art. 194-197 Cod Procedură Civilă;în subsidiar, respingerea ei ca neîntemeiată prin prisma precizărilor următoare, cu cheltuieli de judecată.

În primul rând apreciază că soluționarea cauzei nu este de competența Tribunalului B. -Năsăud deoarece potrivit disp. art. 33 alin. 2 raportat ia disp. art. 31 alin.5 din Legea 7/1996, privind cadastru! și publicitatea imobiliară modificată și republicată cu intrarea în vigoare de Ia 7 februarie 2012, competența de soluționare a cererii de rectificare de carte funciară revine judecătoriei și sentința poate fi atacată numai cu apel.

Apoi, potrivit disp. art. 194 lit. "c" și "d" Cod Procedură Civilă cererea de chemare în judecată va cuprinde în cazul imobilelor numărul de carte funciară, nr. topografic și extrasul de carte funciară precum și arătarea motivelor de fapt și de drept. Prezenta cerere arată o singură carte funciară, respectiv c.f. 2435 B., nr. top. 1877/18/1, pentru care este atașată și coala de carte funciară în formă evolutivă, din care rezultă că această coală de c.f. este sistată. Prin urmare, cererea introductivă nu cuprinde o motivarea în fapt cu toate datele necesare soluționării ei, astfel încât se impune anularea ei în baza disp. art. 200 alin.3 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Pe fond, potrivit solicitărilor din acțiunea introductivă acesta se referă doar la rectificarea cărții funciare 2435 B., care așa cum a arătat este sistată, astfel că acțiunea apare ca și neîntemeiată, fapt ce impune respingerea ei.

Solicită obligarea reclamantului și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept invocă dispo. Art. 205, 194 și urm, art. 451 Cod proc. civ., art. 31 alin. 5 din Legea nr. 7/1996.

Reclamantul

și-a precizat în etapa regularizării cererii de chemare în judecată acțiunea în sensul înainte expus (f.58-59

) și a formulat răspuns la întâmpinare

(f.59) prin care referitor la instanța competentă

, arată că potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., plenitudinea de competență revine tribunalului ca instanță de fond. Având în vedere abrogarea art. 31 din Legea nr. 7/1996 prin Legea nr. 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, compența de soluționare a prezentei cereri revine instanței de drept comun. Lasă la aprecierea instanței, stabilirea competenței materiale. Referitor la invocarea anulării cererii de chemare în judecată

, pe motiv că nu cuprinde motive de fapt și de drept precum și anumite probe, arată că aceste susțineri sunt total neîntemeiate. Potrivit cererii de chemare în judecată, aceasta cuprinde toate elementele necesare pentru valabilitatea cererii, respectiv descrierea stării de fapt, temeiul de drept, părțile din proces, datele privind identificarea părților, probele propuse etc. Referitor la invocarea netemeiniciei cererii, arată că potrivit considerentelor invocate în cererea introductivă precum și în precizările la acțiune, cererea de rectificare îndeplinește toate cerințele de admisibilitate stabilite de lege și dovedite prin probele depuse.

Pârâții N. D. și A. au formulat o nouă întîmpinare

(f.74) prin care invocă suplimentar lipsa calității procesuale pasive a Statului român

deoarece în cauză nu s-a prezentat un certificat de vacanță succesorală și nici nu se justifică în vreun fel chemarea acestuia în judecată și nici a municipiului B. . De asemenea, nu s-au depus colile de carte funciară în formă evolutivă pentru a putea urmării succesiunea înscrierilor în cartea funciară. Față de cele mai sus arătate și prin prisma celor dezvoltate în întâmpinarea din_ ,solicită respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a formulat răspuns la noile apărări

(f.81) prin care referitor la calitatea procesuală pasivă a Statului român și a Primăriei B., prin Primar

, arată

că raportat la petitele cererii de chemare în judecată, cu raportare în special la cererea subsecventă se impune participarea în proces și a celor două instituții, pentru a avea posibilitatea de a formula apărări și pentru opozabilitate. Referitor la probele depuse în dosar, arată că au fost depuse extrasele de carte funciară, precum și copia fidelă a acestora. Mai mult, fiecare carte funciară poartă mențiunile privind cartea funciară din care provine astfel încât se poate observa cu ușurință evoluția operațiunilor de înscriere.

În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C. proc civ. solicită judecarea în lipsă a cauzei.

Ceilalți pârâți

nu au formulat apărări scrise.

La primul termen de judecată

stabilit pentru soluționarea cauzei tribunalul verificându-și conform art. 131 din noul Cod de procedură civilă competența în soluționarea pricinii

, a pus în discuția părților excepția de necompetență materială invocată de către pârâți prin întâmpinare,

concluziile părților exprimate în scris și anterior redate fiind susținute de litiganți în ședința publică din data de_ .

Examinând prioritar excepția necompetenței materiale a Tribunalului de a soluționa acțiunea pendinte se constată temeinicia.

Pretenția dedusă judecății la data de_ vizează rectificarea cărților funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului în raport de efectele următoarelor hotărâi judecătorești: sentința civilă nr. 640/2007 a Tribunalului BN prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a Ordinului Prefectului județului B. -Năsăud nr. 72/1992 și 189/1997 în baza cărora cei doi pârâți și-au întabulat dreptul de proprietate, irevocabilă prin decizia nr. 9685/2009 a Î., și sentința civilă nr. 206/A/2005 a Tribunalului BN, irevocabilă prin decizia nr. 318/A/2008 a Curții de Apel C. prin care s-a dispus restituirea către reclamant a suprafeței de 917 mp., hotărâre în baza căreia s-a emis Dispoziția nr. 430/_ a Primarului municipiului B. de restituire în natură către reclamant a terenului de 917 mp.

Conform prevederilor art. 33 alin. 2 raportat la art. 31 alin. 5 din legea nr. 7/1996,rep. și modif a cadastrului și publicității imobiliare, ce reiterează sub aspectul chestiunii în discuție dispozițiile decretului-lege nr. 115/1938, soluționarea unei atari acțiuni revine Judecătoriei B. în primă instanță, hotărârea judecătorească ce tranșează cauza fiind susceptibilă de atacare cu apel la instanța ierarhic superioară, Tribunalul B. -Năsăud. Este adevărat că Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, abrogă în prezent în mod expres art. 31 al Legii nr. 7/1996, rep., înainte menționat, prin art. 87, punctul 4, însă în cuprinsul art. 80, despre codul civil, statuează, pentru situațiile tranzitorii de felul celei date, când cauza este dedusă judecății după intrarea în vigoare a noului cod civil și a noului cod de procedură civilă fiind intrinsec legată de acte sau fapte juridice anterioare, că

"cererile de înscriere, precum și acțiunile în justiție întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, rep, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi soluționate potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvârșirii ori producerii faptului juridic generator, modificator sau extinctiv al dreptului supus înscrierii ori rectificării, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul introducerii lor";.

Prin urmare, în raport de argumentele ce fundamentează prezentul demers juridic și momentul promovării lui, pentru considerentele de fapt și drept expuse, aîn temeiul art. 131 și 132 raportat la art. 94 pct. 4 din noul Cod de procedură civilă, soluționarea acestuia revine Judecătoriei B. în primă instanță, motiv pentru care excepția analizată va fi admisă, cu consecința declinării competenței materiale a rezolvării cauzei în favoarea Judecătoriei B., instanță în arondismentul căreia se situează imobilele în privința cărora se pretinde rectificarea înscrierilor din cartea funciară privitoare la titularul dreptului de proprietate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B. . Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte Grefier

N. C. V. V.

Red.dact. N.C. _

6

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1720/2013. Rectificare carte funciară