Sentința civilă nr. 1872/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N. SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1872/F/2013
Ședința publică din data de 20 iunie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: I. C., judecător GREFIER: D. L.
P. de pe lângă T. B. -N. reprezentat prin: SÎNGEORZAN ANGELA - prim procuror adjunct
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul N. I. , în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. G. a F. P. B. -N. , având ca obiect Despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârât, din partea Direcției Generale a F. P. B. -N., consilier juridic P. Ciprian-Alin, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se depune la dosar mandatul acordat de pârât Direcției Generale a F. P.
B. -N. și delegația consilierului juridic desemnat de această direcție pentru reprezentarea intereselor pârâtului în cauză.
Reprezentantul pârâtului, consilier juridic P. Ciprian-Alin, susține oral întâmpinarea așa cum a fost formulată în scris și arată că nu formulează cereri prealabile, apreciind cauza în stare de judecată.
Nefiind cereri prealabile, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea cauzei în fond.
Reprezentantul pârâtului, consilier juridic P. Ciprian-Alin, solicită în principal respingerea acțiunii formulată de reclamant, iar în subsidiar modificarea cuantumului solicitat cu titlu de despăgubire în sensul diminuării acestuia, pentru motivele arătate în întâmpinare, pe care le reiterează.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, prizonieratul de război neconstituind niciuna din situațiile prevăzute de Legea nr. 221/2009, motiv pentru care solicită respingerea pretențiilor materiale și morale formulate de reclamant.
deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Mureș sub numărul_, reclamantul N. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să fie obligat pârâtul la
plata sumei de 60.000 lei despăgubiri morale și 60.000 lei daune materiale în baza Legii 221/2009, cu motivarea că tatăl său N. Andrei a fost prizonier de război în URSS și că reclamantul este beneficiarul D-l 118/1990.
Pârâtul, prin mandatar, a depus la dosar întâmpinare (f. 11-16), prin care a ridicat excepția necompetenței teritoriale a T. ui Mureș.
Prin sentința civilă nr. 707/2013, Tribunalul Mureș și-a declinat competența în favoarea T. ui B. -N., cu motivarea că cererea poate fi introdusă la tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată, respectiv în județul B. -N. .
Cauza s-a reînregistrat la această instanță sub nr._ .
Pârâtul reprezentat în fața acestei instanțe de D. G. a F. P. B.
-N., conform mandatului de la fila 12, în principal s-a opus admiterii acțiunii introductive, iar în subsidiar a solicitat modificarea cuantumului solicitat cu titlu de despăgubire în sensul diminuării acestuia, pentru considerațiile ce succed.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a înțeles ca în temeiul Legii 221/2009 să cheme în judecată S. R., în speță prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în sensul acordării unor despăgubiri prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. a) și b) din Legea 221/2009.
Raportat la caracterul politic al măsurilor dispuse împotriva autorului reclamanților, așa cum reies acestea din susținerile reclamantei, arată că prin dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a) și următoarele s-a statuat faptul că reprezintă de drept condamnări politice cele dispuse în temeiul dispozițiilor unor legi, în mod exhaustiv și limitativ enumerate la acest articol de lege, precum și, de asemenea, în conformitate cu alin. 3) din același articol, orice altă condamnare sau măsură administrativă, care nu a fost pronunțată în aplicarea acestor dispoziții normative, în măsura în care se face dovada că scopul activității infracționale a fost unul dintre cele prevăzute în art. 2 din O.U.G 214/2009.
Față de măsura invocată, se solicită să se constatate că măsura în baza căreia s- ar fi născut faptul generator de prejudicii nu se regăsește printre cele expres prevăzute de art. 1 alin.2 și nici printre măsurile prevăzute, de asemenea expres, în art. 3 alin. 1), motiv pentru care apreciază că se impune analiza acestei situații de fapt în măsura în care aceasta se confirmă și din probele administrate prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. 3) din Legea 221/2009.
Astfel, în vederea stabilirii caracterului unei astfel de măsuri se face de către legiuitor trimitere la dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999. Or, în conformitate cu acestea constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a). exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b). militarea pentru democrație și pluralism politic;
c). propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
d). respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Față de aceste statuări legale, se observă că din probele anexate de reclamanți, precum și din susținerile acestora, nu reiese că autorul lor ar fi avut activitate de natură de a conduce la concluzia că aceasta a avut unul dintre scopurile mai sus- menționate și că măsura dispusă este în directă legătură cu această activitate. Or, față de această situație se impune atât respingerea petitului privind constatarea caracterului politic al măsurii expropierii, cât și implicit cel prin care se solicită acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale și/sau materiale.
În ce privește încadrarea situației de fapt descrisă de reclamanți prin acțiunea introductivă în prevederile art. 5 alin. 4) prin care se arată că dispozițiile Legii nr. 221/2009 se aplică și persoanelor care au beneficiat de prevederile D-l 118/1999, precum și celor care sunt beneficiare ale Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, se solicită să se constate că acordarea de despăgubiri într-o atare situație este posibila numai în situația când autorul reclamanților se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4 din același act normativ, cu alte cuvinte atunci când aceștia se află în una dintre cele două situații prevăzute de textul legal, respectiv în cea în care caracterul politic al măsurii administrative sau al condamnării reprezintă de drept o condamnare politică, fie în situația în care instanța investită să constate un astfel de caracter, o apreciază ca întemeiată și dispune în consecință.
În ce privește acordarea de daune materiale prevăzute de art. 5 alin. 1) lit. b) se arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea 221/2009, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată "acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";.
Din economia textului de lege rezultă în mod clar că pentru a beneficia de acordare de despăgubiri în înțelesul acestui articol de lege este impetuos necesar să se facă dovada măsurii de confiscare, care să rezulte fie direct din sentința de condamnare, fie ca efect al măsurii administrative, după caz. De ademenea, în mod obligatoriu trebuie dovedită existența legăturii de cauzalitate directă între sentința de condamnare, respectiv a măsurii administrative și măsura confiscării.
De asemenea, este necesar, în vederea evitării unei îmbogățiri fără justă cauză, să se facă dovada faptului că bunurile nu au făcut obiectul unei proceduri de restituire prevăzute de alte acte normative, respectiv de Legea 10/2001 și Legea 247/2005.
Deși din modul în care a fost formulat petitul privind acordarea de despăgubiri reclamanta arată că cuantumul solicitat reprezintă reparație atât pentru prejudiciul moral cât și pentru prejudiciul material, în fapt, în considerentele acțiunii aceasta nu
face vorbire de nici o măsură de confiscare, așa cum se stipulează în art. 5 alin. 1 lit.
din Legea 221/2009.
Nu în ultimul rând, în susținerea celor de mai sus invocă și Decizia 6/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii formulat prin Ministerul Public, prin care s-a statuat cu caracter obligatoriu pentru instanțele de grad de jurisdicție inferior faptul că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniu de aplicabilitate al Legii 10/2001 și respectiv Legii 247/2005, pot constitui obiectul acordării unor despăgubiri materiale. Or, și sub acest aspect cererea reclamantei este neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul găsește acțiunea ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Reclamantul N. I. este fiul numitului N. Andrei, potrivit actului de stare civilă de la fila 5. Antecesorul său a decedat la 16 august 1987, fapt atestat de certificatul de deces, fila 7.
În aplicarea prevederilor art. 1 alin. 3, art. 3 alin. 1 și ale art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009 se reține că pentru ca o măsură administrativă să intre sub incidența acestei legi este necesar ca aceasta să îndeplinească două condiții: să aibă caracter politic, adică prin fapta săvârșită pentru care s-a luat măsura s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. 214/1999, adică să se constituie într-o manifestare ca opoziție la regimul comunist; și, pe de altă parte, măsura administrativă să fie dispusă de organele fostei miliții sau securități.
Prizonieratul în URSS de care se prevalează reclamantul nu se poate constitui într-o măsură de felul celei mai sus expusă deoarece nu a fost dispusă de organele administrative ale statului român în scopul suprimării rezistenței anticomuniste, ci de statul sovietic, din rațiuni de ordin militar, în contextul celui de-al doilea război mondial.
Această dezlegare este dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 15/2012 dată în cadrul soluționării recursului în interesul legii, în care se arată că prizonieratul a fost consecința războiului și a poziției asumate de statul român la acel moment istoric, preexistente apariției statului comunist, dar menținute de acesta; că trebuie avut în vedere și criteriul temporal la care face referire legea aplicabilă, perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 fiind circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel că măsurile luate înafara acestui interval de timp, chiar dacă s-au suprapus parțial cu perioada de referință, și pentru alte considerente decât cele de opunere la orânduirea comunistă nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii 221/2009.
În ce privește trimiterea reclamantului la dispozițiile D-l 118/1990, decizia statuează că Legea 221/209 reprezintă un act normativ ce vine în completarea celorlalte acte normative emise în scopul înlăturării consecințelor condamnărilor și măsurilor administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada amintită, și că opțiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privința persoanelor aflate în ipoteza Legii 221/2009, respectiv a celor sancționate cu caracter politic, penal sau administrativ este una justificată în mod obiectiv și rațional, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul N. I. , domiciliat în U., nr. 119, jud. B. -N., împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B., sector 5, str. A., nr. 17, reprezentat prin D. G. a F. P. B. -N., cu sediul în B., str. 1 D.
, nr. 6-8, județul B. -N. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. L.
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. / _
| ← Sentința civilă nr. 940/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Decizia civilă nr. 302/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
