Sentința civilă nr. 206/2013. Legea 10/2001

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 206/2013

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. O. -S.

Grefier C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. M., reclamant

D. F., reclamant M. E. F., reclamant I. P., reclamant I.

  1. și pe pârât P. M. G., pârât P. M. G., având ca obiect Legea 10/2001

    La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanții

  2. E. F. și I. P. personal, lipsind ceilalți reclamanți și pârâții. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Tribunalul constată că soluționarea prezentei cauze a fost suspendată la data de 09 februarie 2012.

Din oficiu, în temeiul art. 248 C.pr.civ., tribunalul invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată, raportat la faptul că de la data suspendării și până în prezent pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, excepție pe care o pune în discuție.

Reclamanții, având cuvântul pe excepție, arată că lasă la aprecierea instanței să se pronunțe.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții M. M., D. F., M. E. F., I. P., I. L., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. M. G. și P. ui M.

G., anularea art.6 din Dispoziția cu nr. 306 din 29.01.07 emisa de către primar, și restituirea în natura a întregii suprafețe de teren de 320 mp având nr. top. 1155/53/1/2 din C.F. nr. 3035 G. .

În motivarea s-a arătat că reclamanții au formulat notificările cerute de Legea nr. 10/2001 prin executorul judecătoresc, notificări înregistrate la autoritatea care deține imobilele expropriate, P. M. G., sub nr. 345/_, respectiv sub nr. 331/_ .

A solicitat să li se restituie în natura terenul în suprafața de 320 mp din

C.F. nr. 3035 G. nr. top. 1155/53/1/2, iar pentru terenul în suprafața de 640 mp, ocupat de blocuri, cu nr. top. 1155/53/2, masuri reparatorii prin echivalent. Cererile reclamanților privind restituirea în natură au fost aprobate doar parțial, dispunându-se prin dispoziția atacata restituirea a 120,75 mp din cei 320

mp, motivându-se ca diferența este ocupata.

Raportat la situația reala, este nefondata aceasta susținere, suprafața putând fi restituita în natura.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001.

1

În probațiune, au fost depuse înscrisuri, expertiza tehnica judiciară, alte probe necesare soluționării cauzei.

Nu s-a formulat întâmpinare.

Analizand excepția invocată, instanța reține că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

La termenul de judecată din data de 09 februarie 2012, soluționarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 155 ind. 1 C.pr.civ., întrucât reclamanții nu s- au conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a achita diferența de onorariu pentru expertiză în cuantum de 3440 lei.

Având în vedere că de la data suspendării și până în prezent, respectiv până la termenul de judecată din data de_ pricina a rămas în nelucrare fără ca vreuna din părți să îndeplinească un act de procedură, tribunalul a invocat din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.

Potrivit art.248 Cod de procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Având în vedere faptul că prezenta cauză a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an, tribunalul va admite excepția și în temeiul art.252 alin.2 raportat la art.248 Cod de procedură civilă va constata perimată acțiunea

civilă formulată de reclamanții M.

M., D. F., M.

E.

F., I.

P. și I. L. împotriva paraților P.

Mun. G. și P.

Mun. G.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării invocată din oficiu de către instanță.

Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamanții M. M. ,

D. F., M. E. F., I. P. și I. L. împotriva paraților P. Mun. G. și P. Mun. G. .

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din 0_ .

Președinte,

M. O. -S.

Grefier,

C. -G. H.

C.H. 08 Aprilie 2013

Red. M.O.S/ Tehnored. C.H. -_

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 206/2013. Legea 10/2001