Sentința civilă nr. 256/2013. Legea 10/2001
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 256/2013
Ședința publică de la 17 Mai 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE:D. T.
Grefier: L. M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cauzei civile privind pe reclamant M. M. și pe pârât P. M. C. T., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de 17 mai reclamanta a depus la dosar, prin registratura instanței, un set de înscrisuri.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 10 mai 2013, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta M. M. a chemat în judecată P.
M. C. T., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției 1437/2012, emisă de pârât și obligarea acestuia să emită o nouă dispoziție prin care să dispună plata de despăgubiri pentru imobilul situat din punct de vedere administrativ în C. T., str. Avram Iancu, nr. 31 înscris în CF 635 C. T., nr. top 298/1/2/1.
În motivare se arată că în notificarea formulată s-a strecurat o eroare în sensul că s-a menționat că fi primit despăgubiri pentru imobilul expropriat, cu toate că nu a primit nicio despăgubire.
În decursul timpului a depus mai multe declarații în acest sens iar neconcordanța constatată nu face ca notificarea să nu admisibilă.
În drept au fost invocate disp. art. 26 din Legea 10/2001.
Pârâta a depus întâmpinare, invocând excepția tardivității, iar cu privire la fond, învederează că în mod corect a fost respinsă notificarea întrucât între cuprinsul notificării și declarațiile ulterioare există neconcordanțe.
Reclamanta și-a precizat acțiunea ( f.64), solicitând obligarea la plata despăgubirilor doar pentru imobilele construcții edificate, expropriate și demolate, situate din punct de vedere administrativ str. Avram Iancu, nr. 31 neînscrise în CF.
În motivare se arată că la data exproprierii imobilul a fost proprietatea soțului său și era compus din două corpuri de construcții neevidențiate în CF.
Cu privire la teren, învederează că a primit în schimb alte terenuri.
Excepția prescripției a fost respinsă prin încheierea civilă din data de_ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin dispoziția 1437/_, emisă de pârât ( f.4) s-a respins notificarea înregistrată sub nr. 336/2001, formulată de reclamantă prin care se solicită despăgubiri pentru imobilul casă și anexe, situat în C. T.
, str. A.Iancu, nr. 31, jud. Cluj înscris în CF 635 C. T., preluate în baza Decretului 223/1974.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a avut în vedere că prin notificare s-a declarat că, la momentul exproprierii s-au primit despăgubiri, iar ulterior prin declarație notarială s-a precizat că nu s-a primit nici un fel de despăgubiri.
Potrivit CF 611 C. T., imobilul cu nr. top 298/1/2/1, curte și grădină în suprafață de 300 stj. s-a înscris în această carte funciară în favoarea Statului Român, cu titlul de schimb, ca urmare a transcrierii imobilului din CF 635 ( f.23-24).
Potrivit CF 635 C. T. asupra parcelei cu nr. top 298/1/2/1, proprietari tabulari au fost M. V. în cotă de ¼ și M. Bazil în cotă de
¾.
Din memoriul justificativ întocmit în proiectul 5857/1976 de către GIGCL Cluj (f. 26-28) rezultă pe locul administrativ C. T., str. A. Iancu, nr. 31, proprietatea lui M. V. în cotă de ¼ parte și M. Bazil în cotă de ¾ parte există două construcții o clădire în suprafață de 104,07mp compus din 3 camere, bucătărie, baie, verandă și pivniță și o
imobilului clădire în suprafață de 41,36 mp compus din cameră, bucătărie și camară. Memoriul a fost redactat ca anexă a documentației tehnice de expropriere în vederea demolării.
Din adeverința 14125/2013 rezultă că pentru imobilul cladire situat în
C. T., str. A.Iancu, nr. 29, jud. Cluj, în perioada anilor 1974-1976 impozitele au fost achitate de M. V., tatăl lui M. Bazil ( f.114-115). În considerentele Hotărârii 27/1992 emisă de Consiliul Local C. T. se menționeză existența construcțiilor, construcții care au fost demolate fară a exista un decret de expropriere. ( f.97)
Coroborând aceste probe reprezentând înscrisuri emanate de la autorități publice se poate aprecia că s-a făcut dovada existenței acestor construcții ce au aparținut antecesorilor reclamantei și care au fost demolate.
Din răspunsul CEC Bank înregistrat sub nr. CJ 2269/_, rezultă că în evidența acestei instituții nu există dovada plății vreunei despăgubiri cu ocazia exproprierii pentru vreun imobil situat în C. T., str. A. Iancu, nr. 31 .
Atât la dosarul Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, cât și în fața instanței, reclamanta a învederat că nu au fost primite despăgubiri pentru aceste imobile( f.40).
Din actele de stare civilă rezultă că reclamanta a fost soția lui M. Bazil (f.33). M. Bazil este fiul lui M. V. . Soția lui M. V. a decedat anterior soțului său ( f. 35), iar M. V. a decedat în anul 1979(
f. 36). M. Bazil a decedat în anul 2000( f.34).
La solicitarea instanței, Primăria M. C. T. ( f.58) a răspuns că pentru imobilul situat în C. T., str. A. Iancu, nr. 31 nu au fost formulate alte notificări în temeiul Legii 10/2001.
Prin adeverința 11819/_ ( f. 58) Primăria M. C. T.
învederează că pe parcela cu nr. top 298/1/2/1 înscrisă inițial în CF 635 C.
T. a existat o construcție fiind în prezent demolată, ca urmare a construirii Spitalului și Policlinicii municipale. Această situație de fapt, respectiv vecinătatea acestui spital rezultă și din anexa întocmită la documentația tehnică de expropriere.
Raportat la aceste considerente se poate aprecia că antecesorii reclamantei au deținut dreptul de proprietate asupra a două imobile construcții situate în C. T., care au fost demolate fără ca proprietarii să fi fost despăgubiți, ceea ce atrage incidența art. 1,2,3,4,10, 26 din Legea 10/2001, motiv pentru care va admite acțiunea civila precizata formulata de reclamanta M. M. în contradictoriu cu P. M. C. T. și în consecință va dispune anularea dispoziției 1437/_ emisă de pârâtși va dispune restituirea prin echivalent conform Titului VII din Legea 247/2005 în favoarea reclamantei a imobilului clădire în suprafață de 104,07mp compus din 3 camere, bucătărie, baie, verandă și pivniță și a imobilului clădire în suprafață de 41,36 mp compus din cameră, bucătărie și camară, clădiri edificate în C. T., str. A.Iancu, nr. 31 și demolate.
În fața instanței reclamamta prin avocat a învederat că nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civila precizata formulata de reclamanta M. M. cu dom în C. T. str. T. nr. 9 jud. Clujîn contradictoriu cu P. M.
T. cu sediul în C. T. str. L. nr. 2 jud. Cluj și în consecință:
dispune anularea dispoziției 1437/_ emisă de pârât;
dispune restituirea prin echivalent conform Titului VII din Legea 247/2005 în favoarea reclamantei a imobilului clădire în suprafață de 104,07mp compus din 3 camere, bucătărie, baie, verandă și pivniță și a imobilului clădire în suprafață de 41,36 mp compus din cameră, bucătărie și camară, clădiri edificate în C. T., str. A.Iancu, nr. 31 și demolate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 17 mai 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
D. T. | L. | M. |
L.M. 17 Mai 2013 Red DT/dact LM 4ex/_
← Decizia civilă nr. 223/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 1236/2013. Legea 10/2001 → |
---|