Decizia civilă nr. 3531/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3531/R/2013
Ședința publică din data de 18 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
ANA I.
C. -M. CONȚ
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. C. U. I, împotriva sentinței civile nr. 207 din 5 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._ /, privind și pe reclamanta P. D., având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei-intimate P. D., avocat Jucan Codruța- Ștefania, în substituirea doamnei avocat U. C., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 13 septembrie 2013 reclamanta-intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.
La termenul de azi, reprezentanta reclamantei-intimate depune la dosar delegația de reprezentare, delegația de substituire și chitanța AVCU nr. 289 din 16 septembrie 2013, emisă de Cabinet Avocat "C. U. "; prin care se justifică cheltuielile de judecată în cuantum de 700 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești, și acordă cuvântul asupra recursului, învederând reprezentantei reclamantei-intimate să facă referire la incidența prevederilor Legii nr. 165/2013 în prezenta cauză.
Reprezentanta reclamantei-intimate solicită respingerea recursului, păstrarea ca temeinică și legală a deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată în cuantum, de 700 lei, conform chitanței depuse la dosar.
Susținerea recurentului în sensul că instanța obligându-l la acordarea despăgubirilor bănești ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, nu este motivată în concret. Hotărârea instanței de fond se circumscrie modalității în care acțiunea reclamantei a fost înaintată, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 4
Cod procedură civilă. Atât notificarea, cât și acțiunea se referă la acordarea de despăgubiri. Întrucât terenul nu mai poate fi restituit în natură deoarece asupra lui s-a edificat un bloc de locuințe, repararea prejudiciului nu poate fi făcută decât prin echivalent conform procedurii de evaluare realizată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin urmare, instanța a procedat în mod corect și legal, obligând pârâtul acordarea de despăgubiri bănești.
Al doilea motiv de recurs, circumscris probabil art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se referă la faptul că s-a acordat reclamantei întreaga cotă de proprietate, discutând calitatea sa de descendentă cât și îndreptățirea acesteia la întreaga construcție cu terenul aferent. Se invocă faptul că antecesorul reclamantei, Băieș S. era născut în anul 1900, iar în anul 1921 nu ar mai fi fost minor. Având în vedere faptul că în conformitate cu legislația în vigoare în anul 1921, vârsta majoratului nu era la 18 ani ci la 21 de ani, această susținere nu este întemeiată. Notarea minoratului în cartea funciară nu poate reprezenta o dovadă pentru niciunul dintre aspectele ridicate de recurent. Radierea acestei notări nu se făcea din oficiu, ci la solicitarea persoanei interesate, în baza unui act. Astfel, sub acest aspect nu există nici un impediment care să împiedice instanța să acorde reclamantei dreptul la despăgubiri.
Din actele depuse la dosar, reiese faptul că întreg imobilul a fost preluat de la antecesorii reclamantei, au fost depuse la dosar acte din care rezultă filiația după proprietarii de carte funciară, prin urmare în mod corect a fost admisă acțiunea reclamantei.
Conform art. 4 din Legea nr. 10/2001 moștenitorii sunt repuși în termen dacă au formulat o cerere în interiorul termenului legal, astfel că nu se impunea ca reclamanta să depună la dosar acte de moștenire.
Având în vedere că din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă filiația, din documentele emise unele chiar de către pârâtă rezultă că imobilul a fost preluat în întregime de la părinții reclamantei care erau înscriși în scriptele comunei cu acest imobil pentru care plăteau impozitul aferent, apreciază că instanța a procedat în mod corect admițând cererea introductivă de instanță.
Al treilea motiv de recurs, referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, trebuie respins, având în vedere atitudinea de pasivitate în care a persistat timp de 13 ani.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 207/_, pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr. _ , s-a admis acțiunea formulată de reclamanta P. D., împotriva pârâtului P. comunei U. și, în consecință:
S-a dispus acordarea de despăgubiri bănești în favoarea reclamantei pentru terenul în suprafață de 301 mp, situat în comuna U., sat Batin, înscris inițial în CF 219 Batin, cu nr. top. 318/1 și pentru construcțiile demolate, formate din casă din grădele, cu acoperiș din paie, cu suprafața de 28 mp, grajd, șură și cotețe.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
"Prin notificarea înregistrată sub 6/2001 reclamanta P. D. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat de la defuncții săi părinți Ilca Grigore și Ilca Florica, situat în loc. Batin, constând din casă, grajd, șură, cotețe și teren aferent construcțiilor și curte în suprafață de aproximativ 500 mp. A precizat că imobilul a fost preluat în mod abuziv, fără despăgubiri și fără să existe acte de expropriere, construcțiile au fost demolate, iar pe teren s-a construit un bloc de locuințe.
Din copia CF 219 Batin rezultă că imobilele cu nr.topo. 318/1, curte cu suprafața de 143 stj.p., nr.topo. 318/2, casă cu suprafața de 14 stj.p., nr.topo. 318/3, casă cu suprafața de 14 stj.p., nr.topo. 318/4, casă cu suprafața de 14 stj.p, au constituit proprietatea tabulară a numiților Baies Dochia, Baies Iuon, Baies S., Baies M., Baies Janos, Baies Todoszia, Baies Gergely, Baies M. și Baies I. .
Prin încheierea CF nr._, în baza sentinței civile nr.1400/2009 a Judecătoriei Dej, imobilele cu nr.topo. 318/1, nr.topo. 318/2, nr.topo. 318/3, nr.topo. 318/4 au fost comasate într-un singur nr.topo. 318, apoi imobilul cu nr.topo. 318 a fost dezmembrat, parcela cu nr.topo. 318/1, cu suprafața de 301 mp fiind transcris în CF 760 și 761 în favoarea Statului Român, parcela cu nr.topo. 318/2 cu suprafața de 372 mp fiind reînscrisă în CF 219 în favoarea vechilor proprietari.
Instanța reține că prin sentința civilă nr.1400/2000 a Judecătoriei Dej, printre altele, s-a constatat că pe imobilul cu nr.topo. 318/1 s-a construit un bloc cu P-2 nivele, construcție care împreună cu trotuarul de protecție și aleile de acces afectează suprafața de 301mp.
Prin sentința civilă nr.193/2007 a Judecătoriei Dej s-a admis acțiunea reclamantei P. D. împotriva pârâților Ilca I., Lăpugean A. sia, Chelemen M.
, Băieș L., în calitate de moștenitoare a lui Băieș I., Băieș A. și Băieș Doru și s-a constatat că masa succesorală după defunctul Băieș S., decedat la data de_, se compune din cota parte de 1/8 din imobilul înscris în CF 219 Batin, vocație succesorală concretă având numita Băieș A. sia, în calitate de soție supraviețuitoare, în cota parte de ¼, respectiv Ilca Florica (născ. Baies) și Băieș I.
, în calitate de descendenți, în cota parte de ¾ împreună.
S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului din CF 219 pe numele lui Băieș A. sia, în cota parte de 1/32, respectiv pe numele lui Ilca Florica și a lui Baies I., în cota parte de 3/64.
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta Băieș A. sia, decedată la data de_ se compune din cota parte de 1/32 din imobilul înscris în CF 219, moștenitoare fiind reclamanta, în calitate de legatară universală și s-a dispus înscrierea pe seama acesteia în CF a dreptului de proprietate asupra cotei părți de 1/32 din imobil.
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta Ilca Florica se compune din cota parte de 3/64 din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 219, vocație succesorală concretă după defunctă având reclamanta și pârâții de rândul 1 și 3, fiecare în cota parte de 1/3, în calitate de descendenți, pârâta de rândul 2 fiind renunțătoare.
S-a constatat că prin actul de partaj încheiat cu pârâții de rândul 1 și 3 reclamanta a dobândit cotele acestora din moștenirea după defuncta Ilca Florica și s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra cotei părți de 3/64 din imobilul înscris în CF 219 pe numele reclamantei.
S-a constatat că masa succesorală după defunctul Băieș I. se compune se compune din cota parte de 3/64 din imobilul înscris în CF 219, vocație succesorală după defunct având pârâta de rândul 4, în calitate de soție
supraviețuitoare, în cota parte de ¼ și pârâții de rândul 5-6, în calitate de descendenți, în cota parte de ¾ împreună.
S-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra cotei părți de 3/256 din imobilul înscris în CF 219 pe numele pârâtei de rândul 4, iar asupra cotei părți de 9/256 pe numele pârâților de rândul 5-6 împreună.
Reclamanta a depus la dosar adresa nr.114/1985 a Consiliului popular U.
, adresată tatălui său Ilca Grigore, prin care i se punea în vedere acestuia ca, în vederea construcției blocului de locuințe din satul Batin, să elibereze terenul aferent și să demoleze construcțiile existente pe această suprafață, situată în satul Batin nr.53-54.
De asemenea, a depus o adresă din_ a Primăriei comunei U., adresată mamei sale Ilca Florica, prin care i se punea în vedere acesteia să se retragă de pe terenul situat în satul Batin nr.256, care a fost repartizat pentru edificarea unui bloc.
Din adresa nr.2778/_ a Primăriei comunei U. rezultă că în registrele agricole pentru perioada 1959-1975 Băieș S. figurează cu o casă din grădele, cu acoperiș din paie, cu suprafața de 28 mp, situată în Batin nr.53. În perioada 1974-1980, pentru această casă figurează Băieș A. sia, iar în perioada 1981-1985 Ilca D. . Începând cu anul 1985 în registrul agricol nu mai apar proprietarii construcțiilor pe amplasamentul cuprins în CF 219 Batin.
Din declarația martorului T. I. rezultă că bunicii reclamantei au avut în satul Batin o casă bătrânească din bârne, acoperită cu paie, compusă dintr-un antreu, o cameră de aproximativ 16-18 mp și o cămară. De asemenea, exista un grajd cu șură, cotețe pentru păsări și porci. Terenul era de aproximativ 7-800 mp și avea un front la stradă de 13-14 m. Pentru construirea unui bloc au fost demolate 2 gospodării, prima a lui Băieș Grigore și a doua a lui Băieș S. .
Martora Ilca Eudochia a declarat că bunicii reclamantei Băieș S. și A. sia au deținut o casă bătrânească în satul Batin, cu o cameră, o cămară și un antreu, precum și un grajd și cotețe. În prezent aceste construcții nu mai există, pe locul lor fiind construit un bloc.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 lit. a și art. 4 alin.2, 3 și 4 din Legea nr.10/2001 "sunt indreptatite, in intelesul prezentei legi, la masuri reparatorii constand in restituire in natura sau, dupa caz, prin echivalent … persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii in mod abuziv a acestora. De prevederile prezentei legi beneficiaza si mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice indreptatite. Succesibilii care, dupa data de 6 martie 1945, nu au acceptat mostenirea sunt repusi de drept in termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a caror restituire se solicita in temeiul prezentei legi. De cotele mostenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevazuta la cap. III profita ceilalti mostenitori ai persoanei indreptatite care au depus in termen cererea de restituire";.
Față starea de fapt descrisă mai sus și în temeiul dispozițiilor legale menționate, instanța consideră reclamanta este îndreptățită să solicite acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 301 mp, situat în comuna U.
, sat Batin, înscris inițial în CF 219 Batin, cu nr.topo. 318/1, care a fost preluat de stat, așa cum rezultă din sentința civilă nr.1400/2000 a Judecătoriei Dej, precum și pentru construcțiile demolate, formate din casă din grădele, cu acoperiș din paie, cu suprafața de 28 mp, grajd, șură și cotețe, care au existat pe terenul menționat.
Contrar susținerilor pârâtului, reclamanta și-a dovedit calitatea de moștenitoare a defuncților Băieș S. și Băieș A. sia prin sentința civilă nr. 193/2007 a Judecătoriei Dej. De asemenea, din probele testimoniale
administrate și din adresele Consiliului popular U. și Primăriei comunei U. reiese că la data preluării de către stat terenul descris mai sus și construcțiile se aflau în proprietatea antecesorilor reclamantei.
Referitor la situația actuală a terenului în litigiu, din sentința civilă nr.1400/2000 a Judecătoriei Dej rezultă că pe imobilul cu nr.topo. 318/1 s-a construit un bloc cu P-2 nivele, construcție care împreună cu trotuarul de protecție și aleile de acces afectează suprafața de 301mp, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art.10 alin. 1 și 2 din Legea nr.10/2001, nu se poate dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 301 mp, în condițiile în care pe acesta există construcții și este afectat servituților legale si altor amenajări de utilitate publica.
Pentru toate motivele expuse mai sus, instanța urmează să admită acțiunea formulată de reclamanta P. D. și să dispună acordarea de despăgubiri bănești în favoarea acesteia pentru terenul în suprafață de 301 mp, situat în comuna U., sat Batin, înscris inițial în CF 219 Batin, cu nr.topo. 318/1 și pentru construcțiile demolate, formate din casă din grădele, cu acoperiș din paie, cu suprafața de 28 mp, grajd, șură și cotețe.
În baza dispozițiilor art.274 C.proc.civ. pârâtul va fi obligat să achite reclamantei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial";.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul P. C. U. , solicitând, în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei, privind emiterea dispoziției de propunere de acordare a despăgubirilor aferente cotei de 1/8 parte din imobilul teren si construcție demolata, înscris inițial in
C.F.219 Batin, în măsura in care se va face dovada identității intre "minorul Baies S. ", înscris sub B+6 din C.F.219 Batin si antecesorul reclamantei, Baies
S. .
În motivarea recursului s-a arătat că în speța sunt incidente motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct.6 si 9 C.pr.civ., respectiv instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, hotărârea fiind lipsita de temei legal si pronunțata cu încălcarea si aplicarea greșita a legii.
Reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare in judecata, obligarea pârâtului la emiterea dispoziției de acordare de despăgubiri pentru imobilul teren si construcție demolata, înscris in C.F. 219 Batin.
Prin sentința de fond s-a dispus obligarea pârâtului P. ui comunei U. la acordarea de despăgubiri bănești in favoarea reclamantei pentru terenul in suprafața de 301 mp situate in sat Batin, comuna U., înscris inițial in C.F. nr. 219 Batin, nr. top.318/1, si pentru construcțiile demolate, formate din casa din gradele, cu acoperiș de paie, cu suprafața de 28 mp, grajd, sura si cotețe.
Astfel, prin hotărârea criticata s-a acordat ceea ce nu s-a cerut de către reclamanta, in condițiile in care - oricum - nu exista posibilitatea legala de obligare directa a primarului comunei la acordarea de despăgubiri.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, modalitatea de acordare a despăgubirilor bănești persoanelor îndreptățite, în situația în care nu se putea realiza o restitutio in integrum, era reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 16 din actul normativ amintit, dispozițiile sau deciziile emise de entitățile notificate (prin care s-au respins cererile de restituire în natură și prin care s-a propus acordarea de despăgubiri) erau remise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând dosarul de despăgubire prin prisma legalității respingerii cererii de restituire în natură, Comisia Centrată pentru Stabilirea Despăgubirilor
proceda la numirea unui evaluator autorizat în vederea evaluării imobilului a cărui restituire s-a cerut.
Ulterior întocmirii raportului de evaluare în care era consemnată valoarea imobilului, Comisia putea proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire reținându-se valoarea stabilită de evaluator, fie la retrimiterea dosarului de despăgubire spre reevaluare. Procedura se finaliza prin emiterea de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pe numele persoanelor îndreptățite a unui titlu de plată sau titlu de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea pentru sumele ce nu depășeau 500.000 lei și a unui titlu de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea pentru sumele ce depășeau pragul de
500.000 lei.
O alta critica vizează cota de proprietate moștenită de către reclamanta, sentința instanței de fond nefăcând referire la nici o cota, de unde se deduce ca se refera la întreaga cota de proprietate.
Greșit a reținut instanța de fond ca pârâtul a contestat calitatea de moștenitoare legala a reclamantei după antecesorii Baies S. si Baies A. sia. Pârâtul a solicitat doar sa se facă dovada identității persoanei înscrisa sub B+6 din C.F. 219 Batin sub numele "minorul Baies S. " si antecesorul reclamantei Baies S., întrucât antecesorul reclamantei s-a născut la data de_, potrivit actelor de stare civila anexate, astfel ca, la data de_, când se operează înscrierea de carte funciara de sub B+4-7, Baies S. nu mai era minor.
In mod nelegal reține instanța de fond calitatea de proprietari a antecesorilor reclamantei, numiții Baies S. si A. sia, asupra întregului imobil preluat de către stat, prin ignorarea înscrierilor din C.F. nr. 219 Batin, ce se refera doar la cota de 1/8 parte a minorului Baies S., înscrieri ce fac dovada dreptului de proprietate.
Or, instanța de fond a atribuit valori probatorii superioare a declarațiilor testimoniale si a unor adrese ale fostului Consiliul popular U., in ceea ce privește dovada proprietății, pronunțând astfel o hotărâre nelegala.
In mod netemeinic instanța de fond a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecata, in condițiile in care pârâtul nu s-a opus admiterii acțiunii.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata P. D. a solicitat respingerea recursului și păstrarea acestei hotărâri ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată, arătându-se în motivarea întâmpinării că recurentul nu face altceva decât să citeze art. 16 din Legea nr. 247/2005, în condițiile în care, atât notificarea inițială a reclamantei, cât și acțiunea se referă la acordarea de despăgubiri.
Conform prevederilor Legii nr. 10/2001, în felul în care a fost aceasta modificată, în situația unui bun imobil expropriat abuziv modalitatea de reparare a prejudiciului este în primul rând în natură, prin restituirea imobilului și abia apoi în subsidiar, prin echivalent.
Era evident în situația de față și a reieșit din toate probele de la dosarul cauzei că terenul nu mai poate fi restituit în natură, deoarece după preluarea abuzivă, asupra lui s-a edificat un bloc de locuințe.
În aceste condiții, repararea prejudiciului nu poate fi făcută decât prin echivalent, conform procedurii de evaluare realizată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, procedură la care se referă chiar recurentul.
Probabil că acesta nu cunoaște foarte bine procedura aferentă Legii 10/2001 sau modalitatea în care ar fi trebuit să procedeze în acest dosar, în contextul în care probabil nu are foarte multe dosare în temeiul Legii 10/2001, având în vedere caracterul rural al zonei. Aceasta nu îl absolvă însă de a proceda corect și conform acestei legi.
Instanța a procedat perfect corect și legal.
Astfel, P. comunei U. a fost obligat la acordarea de despăgubiri bănești în favoarea reclamantei. Evident că aceasta nu se poate face decât în temeiul legii și conform normelor legale. în consecință, primarul trebuie să acorde aceste despăgubiri conform hotărârii instanței. Este foarte clar că modalitatea de acordare nu poate fi alta decât cea stabilită de lege, aceasta dacă nu cumva recurentul dorește să nu respecte legea.
Prin urmare, este obligat să emită dispoziția de acordare a despăgubirilor, urmând ca acestea să fie stabilite conform normelor legale. Instanța nici nu a stabilit aceste despăgubiri, respectiv cuantumul acestora, prin urmare, recurentul nu ar avea cum să le stabilească și să le acorde arbitrar, ci exclusiv în conformitate cu prevederile legale.
Așadar, conform prevederilor art. 26 din Legea 10/2001 recurentul nu are decât soluția de a propune acordarea de despăgubiri, prin actul administrativ prin care poate dispune aceasta, respectiv printr-o dispoziție (nici nu ar avea o altă posibilitate, dacă procedează legal).
Un alt motiv de recurs, circumscris probabil punctului 9 din art. 304 C.pr.civ., deși nu se face niciun fel de referire concretă la acesta se referă la faptul că a fost acordată reclamantei întreaga cotă de proprietate, discutând atât calitatea sa de descendentă a acestuia cât și îndreptățirea acesteia la întreaga construcție cu terenul aferent.
În ceea ce privește prima observație, referitoare la faptul că Băieș S. era născut la 1900 și că la 1921 nu ar mai fi fost minor, intimata contrazice afirmațiile recurentului.
Acesta trebuie să aibă în vedere legislația în vigoare la data respectivă, respectiv în anul 1921. Sugestia este că la data respectivă antecesorul reclamantei nu ar mai fi fost minor, deoarece fiind născut în 1900 ar fi avut 21 de ani, deci peste 18 ani (vârstă a majoratului). Recurentul nu o spune explicit, dar așa se deduce că a înțeles și a interpretat situația.
În primul rând, aceste înscrieri în cartea funciară nu pot reprezenta o dovadă absolută pentru absolut niciunul dintre aspectele ridicate de către recurent.
Apoi, la data respectivă vârsta majoratului nu era de 18 ani, ci 21 de ani, prin urmare nu se poate presupune că ar fi fost făcută imediat după împlinirea ei radierea din cartea funciară a notării stării de minorat. Așadar, sub acest aspect, nu există niciun impediment care să împiedice instanța să dea reclamantei dreptul la despăgubiri.
Mai mult, există o întreaga serie de alte argumente și dovezi de la dosarul cauzei din care rezultă fără putință de tăgadă că instanța a admis în mod corect acțiunea reclamantei.
Astfel, reclamanta a depus acte de stare civilă și toate documentele necesare din care rezultă filiația după bunici, proprietarii din cartea funciară. Este mai mult decât de notorietate faptul că situația din cărțile funciare nu reflectă situația din realitate, faptică sub aspect juridic a imobilelor.
Raportat însă la prevederile Legii 10/2001 nici nu este necesar. Aceasta deoarece conform art. 4 din acest act normativ chiar și în situația neacceptării succesiunii, moștenitorii sunt repuși în termen pentru simpla cerere formulată în termenul legal. Astfel, reclamanta nici nu avea nevoie să depună acte de moștenire, deși din alte motive ea avea deja hotărârea judecătorească a Judecătoriei Dej. Nici nu ar putea fi incluse în moștenire casa și terenul în discuție din moment ce ele fuseseră deja preluate de stat.
Recurentul cu bună știință face abstracție de prevederile legale și se preface cu nu are cunoștință despre aceste prevederi cu unicul scop de a prelungi momentul la care trebuie să îi dea reclamantei dreptul care i se cuvine. Dacă
avea dubii la data formulării notificării și a depunerii acesteia trebuia să îi ceară expres anumite scripte reclamantei, însă aceasta nu s-a întâmplat. Recurentul a preferat să stea din 2001 până azi fără să se pronunțe în niciun fel asupra cererii reclamantei.
Din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei rezultă filiația. Din documentele emise chiar de către comuna U. rezultă faptul că imobilul a fost preluat de la părinții reclamantei, rezultă că aceștia erau înscriși în scriptele comunei cu acest imobil și că achitau impozitele aferente. Mai mult, martorii care au fost audiați, au dovedit și au venit să întărească aceleași susțineri din scriptele depuse la dosar.
Nu este vorba despre faptul că instanța a ignorat o mențiune înscrisă în cartea funciară în favoarea declarațiilor unor martori și a unor adrese provenind de la comuna U. . Această susținere este ele puțin hilară și denotă necunoașterea aspectelor de drept privind probațiunea. Este evident că o înscriere în cartea funciară are sub aspect probator aceeași valoare cu un înscris emis de o autoritate a administrației publice. Mai mult, uneori se poate spune că în mod cert are chiar o valoare mai mare.
Așadar, instanța a procedat în mod corect, deoarece din coroborarea tuturor probelor rezultă cu claritate că imobilul a fost preluat direct de la antecesorii reclamantei. Nu este culpa aceștia că în cartea funciară nu s-au făcut rectificările necesare.
Din toate probele administrate rezultă preluarea abuzivă, în integralitate a acestui imobil. Recurentul nu a preluat de la părinții reclamantei doar cota de 1/8, ci a preluat întregul imobil. Dovedind că preluarea s-a făcut de la părinții ei, dovedind faptul că a fost preluat întregul teren și construcție, este clar că instanța a procedat corect, acordând reclamantei întregul său drept. Faptul că întregul imobil se află la statul român, respectiv, comunei este în plus, conform principiilor enunțate în Anexa H.G. nr. 250/2007 care conține normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, o dovadă în plus, conform prezumției instituite de art. 1 lit. e) din anexa menționată.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanța în mod corect a admis acțiunea.
O ultimă referire se face la faptul că pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. Simpla susținere că nu s-a opus admiterii acțiunii este cel puțin aberantă.
Intimata consideră că nu există nicio motivare pentru acest ultim motiv de recurs și niciun motiv de al admite. Este evident din comportamentul procesual al recurentului că s-a opus admiterii acțiunii. Chiar și scriptic s-a declarat de acord a se admite în parte doar acțiunea, deci nu a arătat că nu se opune, respectiv că este de acord cu admiterea dar aceasta condiționată.
Or, ca atare este evident că reclamanta este îndreptățită la primirea cheltuielilor de judecată.
Mai mult, comportamentul pârâtului anterior începerii litigiului este din nou de natură a determina instanța la admiterea acestor cheltuieli. Este mai mult decât revoltător faptul că o cerere formulată în anul 2001 nu are de fapt încă răspuns. Prin această conduită recurentul nu numai că a arătat pasivitate și nepăsare, ci și o dovadă clară de rea-credință. Acest comportament este în primul rând cel care a forțat-o pe reclamantă să formuleze acțiunea, provocându-i cheltuielile de judecată. Probabil că pârâtul s-a bazat pe faptul că reclamanta, care este o persoană simplă cu prea puține resurse materiale nu va face niciun demers pentru obținerea dreptului său și că cererea reclamantei va rămâne pentru totdeauna nesoluționată.
Nici comportamentul procesual al pârâtului nu este de natură a-l scuti de plata acestor cheltuieli. Astfel, deși susține că nu se opune admiterii acțiunii se poate observa că această cauză a avut numeroase termene de judecată doar pentru că pârâtul nu a respectat și nu s-a conformat cererilor instanței. Nu a depus dosarul de Legea 10/2001 la timp, nu a răspuns adreselor instanței. în aceste condiții, comportamentul recurentului este în mod vădit culpabil, astfel că obligarea la plata cheltuielilor de judecată este perfect legală.
În fine, chiar și din prezentul recurs rezultă cu claritate același tip de comportament, prin urmare soluția instanței de fond se justifică, la fel cum se justifică cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, conform chitanței cu care vom dovedi plata acestor cheltuieli.
Având în vedere aceste aspecte, se solicită respingerea recursului, păstrarea hotărârii de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este fondat în parte.
Cu privire la critica din recurs referitoare la incidența în cauză a Legii nr. 165/2013 și la greșita obligare, direct a recurentului, la emiterea dispoziției de acordare de despăgubiri în favoarea reclamantei intimate, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Susținerea recurentului, în sensul că în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, recurentul nu putea fi obligat în mod direct la emiterea unei dispoziții de acordare de despăgubiri în favoarea reclamantei, pentru imobilul notificat în baza Legii nr. 10/2001, întrucât era necesară parcurgerea tuturor etapelor administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, este corectă, însă, în raport de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, această problematică nu mai este de actualitate.
După pronunțarea soluției fondului, la_, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/_, lege care prevede în art. 4 că "dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, suspendate în temeiul Hotărârii - Pilot din_, pronunțată în Cauza
M. Atanasiu ș.a. împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi";.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din această lege, în situația în care restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în Capitolul III.
Prin urmare, eventualele măsuri reparatori la care este îndreptățită reclamanta pentru imobilul notificat vor putea fi stabilite în favoarea acesteia doar în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013, adică sub formă de puncte, care se vor determina conform art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013, după procedura reglementată de art. 21 și urm. din această lege.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv de recurs este fondat.
Cu privire la motivele de recurs prin care se contestă: calitatea reclamantei de moștenitoare legală după antecesorii Băieș S. și Băieș A. sia; cota de proprietate ce îi revine reclamantei din imobilul înscris în CF nr. 219 Batin, nr. top 318/1; identitatea dintre numitul Băieș S., antecesorul reclamantei, și proprietarul tabular de sub B6, minorul Băieș S. .
Este adevărat că în CF nr. 219 Batin nr. top 318/1, sub B 6 era întabulat dreptul de proprietate, în cotă parte egală, cu porțiunea de proprietate a proprietarilor de sub B 4, 5 și 7, în favoarea minorului Băieș S. (f. 35-37, f. 65- 71 dosar fond), întabulare făcută la data de 9 iulie 1921, dar nu este mai puțin
adevărat că menționarea minorității lui Băieș S. nu dovedește faptul că acesta nu ar fi antecesorul reclamantei.
Actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei (f. 7-11 dosar fond) atestă împrejurarea că numitul Băieș S. s-a născut la 9 mai 1900, și a decedat la data de_, astfel încât, la data la care a fost operată în CF înscrierea de sub B 6, acesta era încă minor, dat fiind că, potrivit legislației de la acea vreme, minoritatea înceta la vârsta de 21 de ani, iar nu la vârsta de 18 ani.
Nu poate fi contestată calitatea reclamantului, de succesoare a lui Băieș S. și Băieș A. sia, calitatea atestată atât de actele de stare civilă depuse la dosarul instanței de fond, cât și de sentința civilă nr. 193/_ a Judecătoriei Dej, pronunțată în dosar nr._ .
Prin această sentință a fost dezbătută masa succesorală după defunctul Băieș S., decedat la data de_, constatându-se că această masa succesorală se compune din cota de 1/8 parte din imobilul înscris în CF nr. 219 Batin, vocație succesorală concretă având numita Băieș A. sia, în calitate de soție supraviețuitoare, în cotă de ¼-a parte, respectiv, Ilca Florica, născută Băieș, și Băieș I., în calitate de descendenți, în cotă de ¾ parte împreună (f. 40-41 dosar fond), dispunându-se, totodată, întabularea cotelor de proprietate ale moștenitorilor în CF.
Prin aceeași hotărâre judecătorească, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 7 mai 2007, prin neintroducerea în termen legal a căii de atac, s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta Băieș A. sia, decedată la data de_, se compune din cota de 1/32 parte din imobilul înscris în CF nr. 219 Batin, moștenitoare fiind reclamanta P. D., în calitate de legatară universală, dispunându-se întabularea acesteia în CF asupra acestei cote.
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta Ilca Florica, născută Băieș (mama reclamantei P. D. ), se compune din cota de 3/64 parte din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 219 Batin, vocație succesorală concretă după defuncta având reclamanta și pârâții de rândul 1 și 3, fiecare în cotă de 1/3-a parte, în calitate de descendenți, pârâta de rândul 2 fiind renunțătoare.
S-a constatat, totodată, că prin actul de partaj voluntar încheiat cu pârâții de rândul 1 și 3, reclamanta P. D. a dobândit cotele pârâților de rândul 1 și
3 din moștenirea după defuncta Ilca Florica și, în consecință, s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei P. D. asupra cotei de 3/64 parte din imobilul evidențiat în CF nr. 219 Batin, cu titlu de moștenire și partaj.
Pe cale de consecință, Curtea constată că este fondat motivul de recurs prin care se critică cota de proprietate ce îi revine reclamantei din imobilul litigios, respectiv, reclamanta are doar o cotă de 3/64 a parte din imobilul înscris în CF nr. 219 Batin, nr. top 318/1, cotă stabilită cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 193/_ a Judecătoriei Dej.
Prin Notificarea nr. 8795/_, formulată de reclamanta P. D. în temeiul Legii nr. 10/2001 (f. 21 dosar fond), aceasta a solicitat să îi fie acordate despăgubiri pentru imobilul preluat de la defuncții săi părinți Ilca Grigore și Ilca Florica, constând din casă, grajd, șură, cotețe, teren aferent construcțiilor și curte de circa 500 mp, situate în Batin nr. 44, susținând în motivarea notificării că aceste imobile au fost preluate în anul 1985, fără despăgubiri și fără să existe documente de expropriere, iar ulterior construcțiile au fost demolate și pe teren s- a construit un bloc de locuințe cu spații comerciale la parter.
Prin urmare, Curtea constată că prin Notificarea formulată în termen legal în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta P. D. a solicitat despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 doar după cota de proprietate ce a aparținut lui Ilca
Grigore și Ilca Florica, după Ilca Florica, acesteia revenindu-i o cotă de 3/64 parte, așa cum s-a statuat prin sentința civilă nr. 193/2007 a Judecătoriei Dej.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în înțelesul prezentei legi, constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum și, în conformitate cu art. 4 alin. 2, moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
. 3 al aceluiași art. 4 prevede că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, cererea de restituire având valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
Art. 4 alin. 4 prevede că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Deși reclamantei îi revenea, din imobilul înscris în CF nr. 219 Batin, și o cotă de 1/32-a parte, după defuncta Băieș A. sia, în calitate de legatară universală a acesteia (conform punctului III din dispozitivul sentinței civile nr. 193/2007), totuși reclamanta nu a solicitat prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 despăgubiri și pentru această cotă moștenită de la Băieș A. sia. Pe cale de consecință, prin prisma considerentelor mai sus expuse, Curtea constată că reclamanta este îndreptățită la o cotă de 3/64 parte din imobilul
litigios, în aceste limite, recursul pârâtului fiind fondat.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., și art. 304 pct. 6 C.pr.civ., se va admite în parte recursul pârâtului, se va schimba în parte sentința recurată, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei, conform dispozitivului prezentei decizii.
Față de soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei, pârâtul va fi obligat, în temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 276 alin. 1 teza I C.pr.civ., să îi plătească reclamantei ½ din cheltuieli de judecată ce i-au fost ocazionate acesteia cu judecarea în fond a cauzei, reprezentând ½ din onorariu avocațial, respectiv, suma de 500 lei.
Drept urmare, Curtea constată că este parțial fondat și motivul de recurs prin care se critică de către pârât obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe.
Reclamanta intimată a solicitat obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată în recurs, însă față de soluția de admitere în parte a recursului pârâtului, Curtea constată, prin prisma art. 274 alin. 1 C.pr.civ., că reclamanta nu este îndreptățită la a-i fi acordate cheltuieli de judecată în recurs, ea fiind cea care, practic, a căzut în pretenții față de recurent.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge solicitarea reclamantei intimate, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâtul P. C. U., împotriva sentinței civile nr. 207 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr. _
, pe care o modifică, după cum urmează:
Admite în parte acțiunea reclamantei P. D., în contradictoriu cu pârâtul P. C. U. .
Stabilește dreptul reclamantei la măsuri reparatorii sub formă de puncte, care se determină conform art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013, pentru cota de 3/64 părți din CF nr. 219 Batin nr. top 318/1 și pentru construcțiile demolate, formate din casă din grădele, cu acoperiș din paie, cu suprafața de 28 m.p., grajd, șură și cotețe.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei, parțiale.
Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M.
C. V.
ANA I.
C.
-M. CONȚ
GREFIER
M. -L. T.
Red.CMC/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 1490/2013. Legea 10/2001 | Sentința civilă nr. 598/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
