Sentința civilă nr. 28/26. Fond funciar

R O M A N I A TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.28 26/F/2013Ședința publică din data de 24 octombrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: S. I., judecător

GREFIER: H. V.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantele K. -M. A. și O. L., în contradictoriu cu pârâtele Instituția Primarului orașului B. pentru C. locală B. și Instituția Prefectului județului B. -N. pentru C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

B. -N., având ca obiect modificare titlu de proprietate.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cu împuternicire avocațială pentru reclamante, avocat Chiorean Grigore.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :

Interpelat fiind de către instanță, reprezentantul reclamantelor, avocat Chiorean Grigore arată că valoarea de circulație a terenului în litigiu este de 2000 lei.

Față de valoarea terenului în litigiu, indicată la acest termen de judecată de către reprezentantul reclamantelor, raportat la dispozițiile art. 95 pct. 1 Noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art.94 punctul 1 litera j din Noul Cod de procedură civilă, pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. -N. în soluționarea pricinii.

Reprezentantul reclamantelor, avocat Chiorean Grigore consideră că, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei B., raportat la criteriul valoric.

S-au analizat actele și lucrările dosarului, după care cauza a rămas în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. 1111/2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. în soluționarea cauzei.

S-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantele K.

-M. A. și O. L. împotriva pârâtelor Instituția Primarului orașului B. pentru C. locală B. și Instituția Prefectului județului B. -N. pentru C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -

N., în favoarea Tribunalului B. -N. și s-a trimis dosarul, spre competentă soluționare, acestei instanțe.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 506/186/_, reclamantele K. -M. A. și O. L., în calitate de moștenitoare ale defunctului M. Gheorghe, au chemat în judecată pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. și C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să se dispună modificarea titlului de proprietate nr. 1799/2002, în sensul de a se majora suprafața de teren intravilan reconstituită defunctului M. Gheorghe, de la suprafața actuală de 1933 mp, la suprafața solicitată prin cererea de reconstituire nr. 81/_, de 3400 mp.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că defunctul M. Gheorghe, prin cererea nr. 81/_, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2 ha 3800 mp, din care în intravilan 3400 mp, teren pe care îl deținea și care reprezenta curtea și grădina casei. Prin titlul de proprietate emis nr. 1799/2002, s-a menționat în intravilan suprafața de 1993 mp, însă în realitate, suprafața înscris în CAP și real existentă și folosită și în prezent, este de 3400 mp, cum s-a solicitat la reconstituire. Se mai arată că, dacă nu ar fi formulat cerere de reconstituire pentru suprafața din intravilan pe care se află curtea și grădina, aceasta ar fi fost dobândită de drept în baza disp. art. 8 din DL 42/1990 și art. 23 din Legea 18/1991. Precizează că nu au observat niciodată faptul că în titlu s-a înscris doar 1933 mp, în loc de 3400 mp, suprafață real existentă și folosită, deoarece au folosit toată suprafața. Întrucât suprafața curții și grădinii se dobândește de drept, solicită a se majora suprafața de la cea înscrisă de 1993 mp, la cea solicitată de 3400 mp și existentă în realitate.

În drept, s-au invocat prevederile art. 55 din Legea 18/1991, art. 80 din HG 890/2005, art. 23 din Legea 18/1991, art. 8 din DL 42/1990.

Au fost anexate, în copie: TP nr. 1799/2002, acte de stare civilă, proces verbal de punere în posesie nr. 1933/_, iar ulterior a mai fost depusă la dosar și cererea de reconstituire formulată de def. M. Gheorghe la_ .

C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

  1. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea ca temeinică și legală a suprafeței înscrisă în titlul de proprietate.

    În motivare, s-a arătat că defunctul M. Gheorghe a solicitat prin cererea nr. 81/1991 reconstituirea suprafeței de 2,38 ha, din care suprafața de 0,34 ha în intravilan. Potrivit Registrului Agricol 1956 -1958, M. Gheorghe figurează cu suprafața de 0,72 ha teren agricol, fără a fi evidențiată suprafața din intravilan, iar potrivit Registrului Agricol 1959-1963, M. Gheorghe figurează cu suprafața de 1,45 ha teren agricol, din care 0,29 ha pe teritoriul cadastral Cristur, fără a fi evidențiată suprafața din intravilan. Pe anexa 2a C. validată prin HCJ 46/1991, poziția 90, este înscris M. Gheorghe cu suprafața de 1,75 ha, iar potrivit procesului verbal de punere în posesie nr. 1933/_, i s-a reconstituit suprafața de 1,31 ha, care este înscrisă și în titlul de proprietate 1799/2002.

    Se mai arată că, în evidențele Comisiei de fond funciar, se regăsește și actul prin care s-a constituit Gospodăria Agricolă Colectivă din C., denumită "Someșul";, iar la poziția 100 figurează M. Gheorghe cu suprafața de 1,49 ha teren agricol. De asemenea, în tabelul nr. 1 cu membrii înscriși în GAC C. cu terenuri agricole, la poziția 152 figurează M. Gheorghe cu suprafața de 1,45 ha. Defunctul M.

    Gheorghe și urmașii săi nu au depus cereri la legile fondului funciar și nici alte acte doveditoare.

    Prin urmare, având în vedere că M. Gheorghe nu a depus acte doveditoare pentru suprafața de 0,34 ha teren, nu i s-a putut reconstitui dreptul de proprietate asupra acestui teren, astfel că solicită respingerea acțiunii.

    Au fost anexate întâmpinării: proces verbal de punere în posesie nr. 1933/2002, cererea de reconstituire nr. 81/_, copii registrele agricole 1956-1958 și 1959- 1963, act de constituire GAC Someșul, tabel cu membrii GAC C., acte de stare civilă.

  2. județeană B. -N. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu se opune acțiunii, cu precizarea ca intimata C. locală B. să constate că amplasamentul solicitat este liber și nu a făcut obiectul reconstituirii în favoarea altor persoane.

În fapt, s-a arătat că defunctul M. Gheorghe a solicitat prin cererea nr. 81/1991 reconstituirea suprafeței de 1,50 ha teren agricol moștenire de la părinți, 0,86 ha teren agricol moștenire de la socrii, precum și 1 ha pădure. C. locală B. a întocmit anexa 2a C., în care la poziția 90 este înscris M. Gheorghe cu suprafața de 1,75 ha teren agricol, anexă validată de C. J. B. -N. prin HCJ 46/_

. Se precizează că, din actele înaintate de C. L. B. nu rezultă dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață validată de 1,75 ha.

În conformitate cu prevederile art. 5 lit. i din HG 890/2005 și art. 27 al. 1 din Legea 18/1991, comisia locală a procedat la punerea în posesie cu suprafața de 1,3070 ha, conform procesului verbal de punere în posesie nr. 1933/2002, iar în baza acestuia, C. J. a emis titlul de proprietate contestat.

Având în vedere că suprafața de 1407 mp, solicitată prin acțiune de reclamante, împreună cu suprafața de 1,3070 ha, înscrisă în titlul de proprietate - total 1,4477 ha

- corespunde cu cea înscrisă în Registrul Agricol, învederează că nu se opune admiterii acțiunii, cu mențiunea de a se constata de C. locală B. dacă terenul este liber și nu a făcut obiectul reconstituirii în favoarea altor persoane.

În drept s-au invocat prevederile art. 27 al. 1 din Legea 18/1991 republ., art. 11 al. 3 din HG 890/2005, art. 5 lit. i din HG 890/2005.

A fost anexată întâmpinării documentația care a stat la baza eliberării titlului de proprietate a cărui modificare se solicită.

Ca urmare a comunicării întâmpinărilor către reclamante, acestea au depus la dosar răspuns la întâmpinare. În ce privește întâmpinarea formulată de C. locală B.

, au arătat că inconsecvențele din aceasta sunt multiple, că defunctul M. Gheorghe a depus cerere de reconstituire și a fost pus în posesie faptic cu 3400 mp, deși titlul i s-a eliberat doar pentru 1933 mp, și că terenul există, a fost și este folosit de reclamante. În ce privește întâmpinarea Comisiei județene B. -N., se arată că aceasta analizează corect situația evoluției terenurilor și modul de reconstituire, ajungând la concluzia că cererea reclamantelor este întemeiată, astfel că sunt de acord în totalitate cu poziția acestei pârâte.

La primul termen de judecată din data de_, văzând prevederile art. 131 NCPC, instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. în soluționarea cauzei.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 NCPC, tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Prin urmare, întrucât

art. 1 din Titlul XIII din Legea 247/2005 și art. III al. 2 din Legea 169/1997 fac trimitere la instanța judecătorească de drept comun, având în vedere competențele materiale stabilite de Noul Cod de procedură civilă, se constată că Judecătoria Beclean nu este competentă material să soluționeze prezenta cauză având ca obiect fond funciar - modificare titlu de proprietate.

Raportat la prevederile art. 129 al. 2 pct. 2 NCPC, la obiectul dosarului (care, deși se indică temei de drept art. 55 din Legea 18/1991, nu este plângere împotriva hotărârii comisiei județene, iar potrivit art. 53 pct. 2 din Legea 18/1991 cu modificările ulterioare, doar în acest din urmă caz este precizat expres că revine judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul, competența de soluționare) și la cele sus arătate, verificând competența de soluționare a prezentei cauze, instanța a constatat că este necompetentă material, astfel că a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. invocată din oficiu.

În baza art. 132 pct. 3 NCPC, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului B. -N., instanță competentă a se pronunța asupra fondului cauzei (terenul reconstituit potrivit titlului de proprietate a cărui modificare se solicită, fiind situat în raza teritorială a acestui tribunal), urmând a fi trimis dosarul, spre competentă soluționare, acestei instanțe.

Dosarul s-a reînregistrat la Tribunalul B. -N. sub nr._ și, la termenul de judecată de astăzi, instanța a ridicat din oficiu excepția necompetenței materiale a tribunalului de soluționare a cauzei, pe care a admis-o și, drept urmare, a declinat abilitatea de judecare a litigiului în favoarea Judecătoriei B., pentru argumentele ce succed.

Este adevărat că art. 95 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă atribuie tribunalelor, în primă instanță, plenitudine de competență, însă pentru determinarea competenței după materie, precum și a căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță, legiuitorul folosește mai multe criterii, printre care și cel referitor la valoarea cauzelor (art. 94 pct. 1 lit. j, pct. 2 din același cod).

Acțiunea civilă are ca obiect, de regulă, protecția unui drept sau interes pentru realizarea căruia calea justiției este obligatorie, obiect ce se concretizează în pretenția concretă a reclamantului.

Dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii și transferă caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și astfel procesul va putea fi evaluabil în bani ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță. În consecință, atunci când pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.

Dezlegările de până acum se regăsesc în Decizia în interesul legii, nr. 32/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 75/2007.

În aplicarea acestor considerații cauzei de față, tribunalul conchide că cererea de chemare în judecată introductivă are caracter patrimonial. În concret, se observă că titularul cererii urmărește valorificarea și consolidarea, în procedura specială reglementată de legea fondului funciar, a unui drept de proprietate asupra unui teren de 1467 mp, imobil care cu evidență poate și trebuie prețuit în bani.

În acest sens, reclamantele prin mandatar au precizat valoarea de circulație a bunului la suma de 2000 lei. Se va lua în considerare acest cuantum, în condițiile în

care părțile nu au arătat valoarea impozabilă a imobilului, stabilită potrivit legislației fiscale, conform art. 104 NCPC, deoarece este evident că cea din urmă este oricând inferioară celei dintâi.

În situația dată, valoarea terenului fiind sub cea fixată prin art. 94 pct. 1 lit. j din codul de procedură civilă (de 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților) se concluzionează că atribuția soluționării dosarului revine, în primă instanță, Judecătoriei B. și se va face aplicabilitatea art. 129 alin. 2 pct. 2, 130 alin. 2, art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. 1 al aceluiași cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. -N. de soluționare a cauzei.

Declină competența de judecată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele K. -M. A. cu domiciliul în B. M., str. N., nr. 10, ap. 2, jud. Maramureș și O. L. cu domiciliul în B., cartier C., nr. 136, jud. B.

-N., împotriva pârâtelor C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., cu sediul în B., str. Aleea Ghiocelului, nr. 6, jud. B. -N. și C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. , cu sediul în B., Piața Petru Rareș, nr. 1, jud. B.

-N. , având ca obiect fond funciar, în favoarea Judecătoriei B. .

Constată ivit conflictul negativ de competență și în temeiul art. 134 din Codul de procedură civilă dispune înaintarea dosarului la Curtea de Apel C. în vederea soluționării conflictului.

Pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. I. H. V.

Red./Dact. S.I. 2 ex

R O M A N I A TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR CIVIL NR._ din _

C Ă T R E,

CURTEA DE APEL CLUJ

Alăturat vă înaintăm dosarul nostru cu nr. de mai sus privind acțiunea civilă formulată de reclamantele K. -M. A. și O. L., în contradictoriu cu pârâtele Instituția Primarului orașului B. -pentru C. locală B. și Instituția Prefectului județului B. -N. pentru C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., având ca obiect modificare titlu de proprietate, în care prin sentința civilă nr.2826 din 24 octombrie 2013 a Tribunalului B. -N., s-a declinat competența de judecată a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei B., s-a constatat ivirea unui conflictul negativ de competență și în temeiul art. 134 din Codul de procedură civilă s-a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel C. în vederea soluționării conflictului.

Dosarul nostru conține un număr de 13 file iar dosarul Judecătoriei B. conține 92 de file.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

S. I.

H.

V.

R O M A N I A TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR CIVIL NR._ din _

C Ă T R E,

CURTEA DE APEL CLUJ

Alăturat vă înaintăm dosarul nostru cu nr. de mai sus privind acțiunea civilă formulată de reclamantele K. -M. A. și O. L., în contradictoriu cu pârâtele Instituția Primarului orașului B. -pentru C. locală B. și Instituția Prefectului județului B. -N. pentru

C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -

N., având ca obiect modificare titlu de proprietate, în care prin sentința civilă nr.2826 din 24 octombrie 2013 a Tribunalului B. -N., s-a declinat competența de judecată a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei B., s-a constatat ivirea unui conflictul negativ de competență și în temeiul art. 134 din Codul de procedură civilă s-a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel C. în vederea soluționării conflictului.

Dosarul nostru conține un număr de 13 file iar dosarul Judecătoriei B. conține 92 de file.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

S. I.

H.

V.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 28/26. Fond funciar