Sentința civilă nr. 297/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINTA CIVILA Nr. 297/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE C. -A. C.
Grefier E. C.
Pe rol este pronunțarea cauzei civile privind pe reclamant S. V. în contradictoriu cu pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect, despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa
părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
T. constată că mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților au fost consemnate în Încheierea ședinței publice din data de_ ,_, care face parte integrantă din prezenta sentință.
T.
Prin Decizia civilă nr.3305/R/2012 pronunțată în ședința publică din
29 iunie 2012 Curtea de Apel C. a admis în parte recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D.G.F.P. C. împotriva sentinței civile nr. 341/F din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr._, pe care a casat-o în partea privitoare la soluția dată petitului având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale, precum și cu privire la cheltuielile de judecată și, în aceste limite, a trimis cauza pentru rejudecare la același tribunal.
A menținut restul dispozițiilor din sentința recurată.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut în esesnță următoarele:
În motivarea recursului s-a arătat că în ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurii administrative a dislocării luata împotriva antecesorilor reclamantului, alături de reclamant si ceilalți membri ai familiei, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, măsura administrativa invocata de către reclamant si pentru care instanța de fond a constatat caracterul politic este prevăzuta expres la art. 3 din Legea nr. 221/2009, considera ca primul petit al cererii de chemare în judecata formulat este inadmisibil și trebuia respins de către instanța de judecata, deoarece faptul ca prevederile Deciziei MAI nr. 385/1949 nu este enumerat printre cele arătate la art. 3 din Legea nr. 221/2009, nu conduce ca măsura administrativa având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu întemeiata pe alt act normativ decât cele arătate in art. 3 din Legea nr. 221/2009 s-ar încadra în prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009. La art. 4 alin. 2 se arata ca poate fi constatat caracterul politic al altor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 ori, în speța, măsura administrativa a avut ca obiect dislocarea și
stabilirea de domiciliu obligatoriu, expres prevăzuta la art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Curtea a constatat că acest motiv de recurs este nefondat deoarece în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative decât cele prevăzute de art. 3 din aceași lege.
Cum textul nu distinge rezultă că înțelesul sintagmei "alte" se referă atât la alte măsuri administrative decât cele indicate la art. 3 cât și la aceleași măsuri administrative dar prevăzute de alte acte normative decât cele indicate în textul art. 3 sau neprevăzute de nici un act normativ dar puse în fapt la acea epocă, pentru că dacă legea nu distinge nici interpretul nu o poate face.
Dacă am accepta raționamentul recurentului am ajunge la situația în care o aceași măsură administrativă prevăzută de art. 3 dar luată fără a se indica un temei legal, nu ar putea fi considerată măsură administrativă în înțelesul art. 4 alin. 2, cu toate că a fost luată tot în același scop ca și măsurile de la art. 3.
Ori scopul Legii nr. 221/2009 este recunoașterea caracterului abuziv al măsurilor luate de fostul regim, iar o astfel de măsură este cu atât mai abuzivă cu cât a fost luată în fapt, fără ca măcar să ofere un minim de acoperire legală formală la acea vreme.
În ce privește motivul pentru care a fost luată măsura administrativă în cauză a fost pentru participare la răzmeriță, față de regimul de la acea vreme, căci altfel nu există noțiunea de răzmeriță, prin urmare se încadrează în cazurile reglementate de Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește daunele materiale, recursul a fost apreciat ca fiind fondat.
Nu trebuie exclusă de principiu posibilitatea dovedirii cu martori a confiscării bunurilor în urma luării măsurilor administrative și a stării acestora de la momentul preluării, tocmai pentru că la acel moment cei de la care au fost preluate bunurile se găseau în imposibilitate de multe ori de a se îngriji ca preluarea să se facă cu respectarea anumitor formalități, pentru că tocmai de acea o numim preluare abuzivă pentru că nu au fost respectate drepturile persoanelor proprietare ale bunurilor, iar definiția preluării abuzive o include și pe acea a preluării în fapt fără întocmirea nici unor forme.
Dar, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, se face doar dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001.
Aceasta este o condiție de admisibilitate a acțiunii și nu a fost verificată de către instanța de fond în mod complet așa cum ar fi fost necesar după cum rezultă din starea de fapt ce reiese din actele de la dosar.
Astfel, la dosar s-a depus (fila 59 dosar fond) din partea Primarului comunei Mociu o adresă din care rezultă că reclamantul a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 (depusă la fila 85 dosar fond), și că nu a fost soluționată (fila 119).
Dar instanța de fond a omis să observe că din extrasul de CF (fila 9 dosar fond) ar rezulta că tatăl reclamantului a fost proprietar doar pe cota de 6/10 parte din imobilul revendicat, și în temeiul Legii nr. 10/2001 și în prezentul dosar.
Ar fi fost util să se depună o copie in extenso a respectivei cărți funciare spre a se stabili la ce parte din imobil ar fi îndreptățit tatăl reclamantului, cât și o copie a dosarului întocmit în temeiul Legii nr. 10/2001.
Apoi, din actul emis de Ministerul de Interne (fila 36 dosar fond) în 1956 rezultă că familia reclamantului era compusă din tată, mamă și doi frați.
Nu reiese dacă Sălăjan Teodor și Florica mai sunt în viață, dacă în afară de Sălăjan Ilie mai sunt și alți moștenitori, dacă Sălăjan Ilie este în viață. Nu s-au făcut verificări dacă și alte persoane dintre acestea, dacă există, au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 sau cereri în temeiul Legii nr. 221/2009, după antecesorii Sălăjan Teodor și Florica, și modul de soluționare a acestora.
Aceste aspect, a apreciat Curtea, trebuie verificate.
Mai trebuie verificat cine a demolat construcțiile și cine a preluat materialele rezultate din demolare, iar pentru că martorul P. I. declară că s-a întocmit un proces verbal la preluare ar trebui făcute demersuri pentru depunerea acelui proces verbal.
Cum în recurs nu se pot probele în acest sens și pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție în care să se administreze aceste probe și să se pronunțe soluția în funcție de aceasta, este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct.
9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a admis în parte recursul declarat de pârâtul S.
R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D.G.F.P. C. împotriva sentinței civile nr. 341/F din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr._, pe care a casat-o în partea privitoare la soluția dată petitului având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale, precum și cu privire la cheltuielile de judecată și, în aceste limite, a trimis cauza pentru rejudecare la același tribunal.
Restul dispozițiilor din sentința recurată ce privesc constatarea caracterului politic al măsurii dislocării au fost menținute ca legale și temeinice.
Procedând la rejudecarea cauzei, în limitele stabilite prin decizia de casare, tribunalul reține următoarele:
Așa cum rezultă din copia CF nr.703 Mociu depusă in extenso la filele 37-43 dosar, antecesorul reclamantului, def.S. Teodor a fost proprietar asupra casei înscrisă asupra terenului cu nr top 391,392 în cotă de 6/10 parte.Casa confiscată în anul 1949, urmare a deportării familiei reclamantului, a fost demolată.
Familia reclamantului a fost formată din tatăl său S. Teodor dec. la data de_, mama sa S. Floarea dec. la data de_ și fratele său S. Ilie dec. la data de_, fiind așadar singurul moștenitor în viață.
Imobilul în litigiu nu a făcut obiectul unei restituiri, aspect ce reiese din adresa nr.5721/_ a Primăriei com.Mociu.
Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a
prezentei legi, obligarea statului la) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Martorii P. I. și Șuteu A. care prin depozițiile lor au relevat instanței că familia S., compusă din S. Teodor și soția împreună cu cei doi copii, printre care și reclamantul au fost deportați în Bărăgan în anul 1949 pentru o perioadă de 12 ani.
Aceiași martori au precizat că urmare a deportării acestora s-au confiscat toate bunurile deținute de familia S. întocmindu-se în acest sens un proces verbal.
De asemenea martorii au arătat că imobilul casă de locuit, anexele și grajdurile au fost demolate iar animalele din gospodărie au fost confiscate în totalitate.
Martorul Sutez A. a precizat că tot cu acea ocazie au fost confiscate materiale de construcție care existau pe terenul proprietatea familiei S. .
În cauză s-a administrat ca probă tehnică expertiza în specialitatea construcții, evaluarea proprietății imobiliare, prin concluziile sale, expertul Lubinschi Nicolae A. a relevat că valoarea de piață a construcțiilor și materialelor de construcții care au existat la data confiscării pe terenul situat administrativ în comuna Mociu, fn, jud.C., înscris în CF 703 Mociu, nr.topo 391, 392 este estimată la 117 000 lei.Reclamantul nu a mai solicitat o altă expertiză de evaluare imobiliară.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul apreciază că potrivit art.3 alin1 din Decretul nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescriției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 09 aprilie 1990, data intrării în vigoare a Decretului Lege nr. 118/1990.
Prin Decretul nr.33/1989 s-a desființat Departamentul Securității S. ui. Dacă până la acest moment reclamanții nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu i-ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale.
De altfel, prin adoptarea Decretului Lege nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție.
Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun,etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a a cursului prescripției, tribunalul apreciază că în temeiul art. 8 alin 1 din Decretul Lege 167/1958, termenul de 3 ani de când reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștintă expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele Deciziei nr.1358/2010 a Curții Constituționale, reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost emise o serie de acte normative, respectiv Decretul lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte Legea nr.221/2009.
În consecință, nu poate fi admisă opinia conform căreia dreptul la acțiune s-a născut la apariția Legii nr.221/2009 atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Și prin prisma aplicării Convenție Europene a Drepturilor Omului, ratificată de R. ia prin Legea 30/1994 publicată în Monitorul Oficial 135 din data de_ solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale apare ca fiind prescrisă.
De asemenea, din aceleași considerente și din perspectiva art.504,506 C pr pen solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale apare ca fiind prescrisă.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul va admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantului S. V. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 Euro cu titlu de daune morale și pe cale de consecință va respinge petitul 2 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. V. privind obligarea pârâtului S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescris.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul va admite, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și va obliga pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să achite reclamantului despăgubiri în cuantum de 70.200 lei, cu titlu de prejudiciu material produs prin măsura administrativă a dislocării, raportat la cota de 6/10 parte din imobil deținută de antecesorul reclamantului.
În tem.art.274 cod pr.civilă tribunalul va obliga pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1840 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantului S. V. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 Euro cu titlu de daune morale și pe cale de consecință va respinge petitul 2 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. V. privind obligarea
pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20 000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și pe cale de consecință:
Constată caracterul politic al măsurii administrative a dislocării suferite de antecesorii reclamantului, alături de reclamant și ceilalți membri ai familiei.
Obligă pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să achite reclamantului despăgubiri în cuantum de 70.200 lei, cu titlu de prejudiciu material produs prin măsura administrativă a dislocării.
Obliga pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1840 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
C. -A. C.
Grefier,
E. C.
Red.CC/dact.DB _
| ← Sentința civilă nr. 77/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 2977/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
