Sentința civilă nr. 33/2013. Reziliere contract
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 33/2013
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. C.
T. și pe pârât A. L., având ca obiect reziliere contract. La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
reprezentanții reclamantului c.j. Nicolae Ștefan și c.j. Aurelian I. Olah
pârât - A. L.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul reclamantului c.j. Nicolae Ștefan depune la dosar ordin de plată nr. 79/_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 146,50 lei și ordin de plata nr. 80/_ reprezentând dovada achitării timbrului judiciar în sumă de 3 lei.
Instanța, verificându-și competența, raportat la obiectului cauzei, invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj-Secția civilă, potrivit valorii obiectului cauzei instanța competentă ar fi Judecătoria Turda.
Reprezentantul reclamantei c.j. Nicolae Ștefan apreciază că potrivit Legii 554/2004, competența de soluționare a prezentei cauze este Tribunalul Cluj. Arată faptul că imobilul care face obiectul prezentei cauze face parte din domeniul public al M. ui C. T. .
Instanța învederează reprezentantului reclamantului, raportat la cele menționate de acesta, faptul că cererea de chemare în judecată este
întemeiată pe dispozițiilor art. 1831 și art. 1832 C. proc. civ.
Instanța, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr._, reclamanta M. C. T. a chemat în judecată pârâta A. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate rezilierea contractului de închiriere nr. 3232/2009, să fie obligată pârâta la plata sumei de 1694, 55 lei reprezentând chirie restantă și majorări de
întârziere și să se dispună evacuarea pârâtei.
În motivare se arată că între părți s-a încheiat un contract de închiriere stabilindu-se o chirie încuantum de 95,17 lei, chirie pe care reclamanta nu a achitat-o, acumulând un debit restant.
Potrivit cntractului neplata chiriei timp de 3 luni aduce rezilierea cntractului.
În drept au fost invocate prev. art.1831, 1832 C civil. Pârâta, legal citată, nu a depus întmpinare.
În baza art. 159 ind. 1 C. proc. civ., a art. 137 C. proc. civ. instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, exceție pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 pct. 1 C. proc civ, judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile înafară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
Din acest text legal, retultă că judectoria are plenitudine de competență, excepțiile trebuind să fie expres stabilite.
În cauză se solicită contatarea rezilierii unui contract de închiriere încheiat în condițiile dreptului comun, reclamanta invocând ca temei de drept dispozițiile noului C. civil.
Susținerile reprezentantului reclamantei în fața instanței cu ocazia exprimării punctului de vedere cu privire la excepția invocată nu au legătură cu cauza în acest dosar reclamanta acționând în calitatea sa de proprietar al bunului imobilul obiect al contractului fiind în domeniul privat al reclamantei.
Pentru aceste condsiderente, ca urmare a admiterii excepției instanța va declina competența soluționării cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Turda raportat și al domiciliul pârâtei și locul situării imobilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
Declină în favoarea Judecătoriei Turda cererea de chemare în judecată formulată de M. C. T., cu sediul în C. T., str. L. nr. 2, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. L., cu domiciliul în C. T.
, A. V., nr. 6, bl. P1, scara B, ap.25, jud. Cluj, având ca obiect reziliere contract.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2013.
Președinte,
D. T.
Grefier,
C. -S. Ș.
RED./DACT./DT/CȘ_ /2 ex.
CȘ. 25 Ianuarie 2013
← Decizia civilă nr. 422/2013. Reziliere contract | Decizia civilă nr. 454/2013. Reziliere contract → |
---|