Decizia civilă nr. 454/2013. Reziliere contract
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr.454/R
Ședința publică din 09 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S. -T.
J. ecător D. T.
J. ecător D. W.
G. ier A. Sas
Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurentul G. F., cu dom. în S. nr. 2, jud. M. împotriva încheierii de ședință din data de_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect rezilierecontract.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă și reține cauza spre soluționare.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea civilă din data de_, pronunțată de J. ecătoria
S. M. în dosarul nr._ s-a dispus în temeiul art. 155 indice 1 Cod procedură civilă suspendarea cauzei pentru ca reclamantul să facă demersuri pentru a indica sediul real al pârâtei în vederea îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare cu aceasta.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul G. F., solicitând a se dispune modificarea încheierii de ședință, repunerea pe rol a cauzei și reluarea judecății.
În motivarea recursului s-a învederat T. ui că la data de_ reclamantul a formulat o cerere de chemare în judecată a pârâtei Î.I. U. M. pentru rezilierea contractului de executare din data de_, deoarece aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în acel contract. La primul termen de judecată procedura de citare a pârâtei a fost îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 92 ind. 1 Cod procedură civilă. Ulterior însă, la termenele de judecată care
au urmat, conceptele de citare au fost restituite cu mențiunea "societate mutată de la adresă";.
Recurentul a arătat că a făcut demersuri pentru a afla sediul pârâtei apelând la serviciile Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, sens în care i-au fost eliberate două certificate constatatoare, în conținutul cărora a fost indicat sediul social al pârâtei ca fiind cel indicat în acțiune, adică în S. M. str. B. V. nr. 28, jud. M. .
Recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea prezentei cauze în baza dispozițiilor art. 155 indice 1 Cod procedură civilă deoarece nu și-ar fi îndeplinit obligația de a indica sediul corect al pârâtei. Potrivit Legii nr. 26/1990, "sediul social al unei firme poate fi mutat doar printr-o solicitare adresată Registrului Comerțului";, acesta din urmă neavând înregistrată nicio astfel de solicitare. Dacă instanța de judecată a considerat că sediul indicat de recurent și de Registrul Comerțului nu ar fi fost cel real, atunci aceasta trebuia să încuviințeze solicitarea recurentului de a face aplicarea dispozițiilor art. 95 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, adică să citeze pârâta prin publicitate.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Analizând recursul, T. îl apreciază fondat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce succed:
Adresa sediului intimatei U. I. M. Î.I., indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, este S. M., strada B. V. nr. 28, județul M. . Această adresă este indicată, pe de o parte, în cuprinsul contractului de execuție din_, depus la dosar și de asemenea este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, ca adresă de sediu a
U. I. M. Întreprindere I., după cum atestă certificatele constatatoare depuse la filele 18 și 20 din dosarul primei instanțe.
Împrejurarea că potrivit acestor certificate, sediul este expirat, are mai puțină relevanță din perspectiva legalei îndepliniri a procedurii de citare, câtă vreme sediul opozabil terților este, în considerarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 26/1990, cel pe care însuși reclamantul l-a indicat.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1 din actul normativ anterior evocat, înainte de începerea activității economice, au obligația să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerțului următoarele persoane fizice sau juridice: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, societățile comerciale, companiile naționale și societățile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societățile cooperative, organizațiile cooperatiste, societățile europene, societățile cooperative europene și grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum și alte persoane fizice și juridice prevăzute de lege. În cursul exercitării activității lor sau la încetarea acesteia, persoanele fizice sau juridice prevăzute la alin. (1) au obligația de a solicita înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele și faptele a
căror înregistrare este prevăzută de lege. Între acestea, se regăsește cea relativă la sediu.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 26/1990, înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune astfel. Persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia. De asemenea, potrivit prevederilor art. 22, comerciantul are obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare.
Pe cale de consecință, în mod greșit prima instanță a reținut în speță incidența prevederilor art. 1551Cod procedură civilă, neexistând o culpă a părții reclamante, care să împiedice desfășurarea normală a procesului, în condițiile în care pârâta chemată în judecată nu a îndeplinit formalitățile de publicitate pentru a face opozabilă terților modificarea sediului, putându-se eventual face aplicarea prevederilor art. 95 Cod procedură civilă.
T. va admite recursul, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, 312 alin 1 Cod procedură civilă, va trimite cauza pentru continuarea judecății, urmând ca instanța de fond să lămurească și aspectele relative la adresa la care s-a făcut comunicarea convocării la conciliere prin executor judecătoresc.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul G. F., domiciliat în comuna
S. nr. 2, județul M., în contradictoriu cu intimata U. I. M. Î.I., cu sediul în S. M., str. B. V. nr. 28, județul M., împotriva încheierii de ședință din_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, pe care o casează și trimite cauza pentru continuarea judecății, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
S. | -T. A. | Ț. | D. | W. D. | Sas A. |
Red.STA/_
Tred. A.S. / 17 Octombrie 2013 - 2 ex
J. ecător la fond: N. P. I.
← Sentința civilă nr. 33/2013. Reziliere contract | Decizia civilă nr. 477/2013. Reziliere contract → |
---|