Decizia civilă nr. 3562/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3562/R/2013
Ședința publică din 19 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă H. E.
M., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 155 din 8 martie 2013 a T. ui C. pronunțată în dosar nr._, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamanta recurentă H. E. M., asistată de avocat Katona M., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., procuror Violeta Trăistaru, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 septembrie 2013 și respectiv la data de 17 septembrie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei recurente o cerere de recalificarea a apelului în recurs.
La data de 13 septembrie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta reclamantei recurente.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței în sensul de a se constata caracterul politic al măsurilor administrative dispuse împotriva numitului Gyorgy Jakab Mihai în perioada 1951-1970, în temeiul art.4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009. Să se dispună obligarea pârâtului recurent la acordarea despăgubirilor morale și materiale, în temeiul art.5 din Legea 221/2009.
În subsidiar, solicită în temeiul art.5 alin. 1 lit. b, acordarea de daune materiale pentru bunurile confiscate în sumă de 177.000 lei, conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
În ce privește recursul declarat de pârâtul recurent solicită respingerea acestuia.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
C.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de_, reclamanta H. E. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat să se constate calitatea de persoană împotriva căreia s-au dispus măsuri administrative cu caracter politic, constând în internarea in colonie/unitate de muncă, și alte măsuri administrative cu caracter politic, in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în înțelesul art.
3 și 4, Legea 221/2009, pentru defunctul său tată Gyorgy Jakab Mihai; să se dispună obligarea S. ui R., prin M. F., la acordarea de despăgubiri morale și materiale în sumă totală de 50.000 euro, în favoarea petentei, succesoare (fiica) a defunctului Gyorgy Jakab Mihai, în temeiul art. 5 Legea 221/2009; cu cheltuieli de judecată.
Prin precizarea de acțiune depusă la fila 78, reclamanta a solicitat să se constate că defunctul său tată are calitatea de persoană îndreptățită împotriva căruia s-au dispus măsuri administrative cu caracter politic, constând în internarea în colonie/unitate de muncă în perioada mai 1950 - iunie 1951, în înțelesul art. 3 din Legea 221/2009; să se constate caracterul politic al măsurilor administrative dispuse împotriva defunctului Gyorgy Jakab Mihai în perioada 1951-1970, în înțelesul art. 4 din Legea 221/2009; obligarea S. ui R. prin M. de Finanțe la acordarea de despăgubiri morale în sumă de 30.000 euro și materiale în sumă de 20.000 euro, în favoarea petentei, cu titlu de satisfacție echitabilă, în temeiul art. 4 din Legea nr. 221/2009, a jurisprudenței naționale și a legislației și
jurisprudenței Uniunii Europene (CEDO).
Prin sentința civilă nr. 155 din 08 martie 2013 a T. ui C. pronunțată în dosar nr._ s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta H. E. M. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S-a constatat caracterul politic al măsurii internării într-o colonie de muncă, în perioada_ -_, a numitului Gyorgy Jakab Mihai, născut la data de _
.
S-a admis excepția prescripției.
S-au respins restul capetelor de cerere formulate de reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit actelor de stare civilă și a certificatului de moștenitor depuse la dosar (f. 6, 47, 48), reclamanta este fiica numitului Gyorgy Jakab Mihai, născut la_, în localitatea Alungeni, raionul Târgu Secuiesc și decedat la data de _
, în C. -N. .
Din actele înaintate în copie din arhiva CNSAS, a rezultat că numitul Gyorgy Jakab Mihai a fost arestat la data de_ (f. 35), iar prin Decizia nr. 26/_, s-a dispus trimiterea acestuia într-o unitate de muncă, pe termen de 12 luni, în temeiul art. 3 din Decretul nr. 6/_ pentru înființarea coloniilor de muncă (f. 38). La data de_, a fost eliberat (f. 36).
Împrejurarea că numitul Gyorgy Jakab Mihai a fost arestat și dus la canal a fost cunoscută și de membrii familiei soției, care a divorțat tocmai datorită acestui motiv, astfel cum a relatat martorul audiat în cauză, Kimpan V. (f. 84).
În dosarul întocmit de autoritățile comuniste, s-a reținut că numitul Gyorgy Jakab Mihai a fost membru în Partidul Nilasist, a îmbrăcat uniforma nilasistă și după 23 august 1944 s-a încadrat în U.P.N. dar nu a activat.
Rezultă de aici că măsura luată împotriva lui Gyorgy Jakab Mihai a avut caracter politic, fiind de notorietate că autoritățile comuniste considerau ca dușman al poporului orice persoană care avea alte concepții politice decât comunismul.
Față de acestea și față de prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, instanța a constatat caracterul politic al măsurii internării într-o colonie de muncă, în perioada_ -_, a numitului Gyorgy Jakab Mihai, născut la data de_ .
În ceea ce privește petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii luate în perioada 1951-1970, instanța a reținut următoarele:
Este adevărat că din dosarul înaintat de CNSAS (f. 64-71), rezultă că Securitatea a deschis un dosar de supraveghere cu privire la numitul Gyorgy Jakab Mihai, dând însărcinare unor agenți să-l supravegheze, dar supravegherea în timpul regimului comunist era generală, în orice unitate, indiferent că era industrială, de învățământ, de cultură sau din administrație, existau informatori ai securității, fapt cunoscut în epocă de toată lumea, adulți și copii. Așadar, o astfel de măsură nu constituie măsură administrativă cu caracter politic dintre cele avute în vedere de Legea nr. 221/2009, măsura nerezultând din împotrivirea la regimul comunist, astfel cum prevede legea.
În consecință, aceste petit a fost respins, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește petitul având ca daune morale, instanța a reținut că acest petit a fost întemeiat pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, text de lege ce a fost declarat ca neconstituțional, prin Decizia nr. 1358/_ a Curții Constituționale.
Ulterior, reclamanta și-a întemeiat cererea pe Convenția europeană a drepturilor omului. În această privință, instanța a reținut că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că statele membre sunt libere să reglementeze măsuri reparatorii pentru prejudiciile produse în timpul regimurilor comuniste și, în aceeași măsură, sunt libere să reglementeze procedura, cu instituirea de termene și de limite. De asemenea, este de reținut că la momentul care interesează în speță, și anume în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, S. R. nu aderase la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așadar, invocarea convenției nu este în măsură să înlăture aplicarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, invocat de către pârât prin întâmpinare.
Astfel, în materia răspunderii civile delictuale, sunt aplicabile prevederile art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, conform cu care dreptul la acțiune se prescrie în 3 ani de la momentul când păgubitul a cunoscut atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Și dacă s-ar accepta că o acțiune în răspundere a statului nu putea fi formulată în timpul regimului comunist, formularea prezentei cereri la data de_, după mai bine de 20 de ani de la căderea regimului comunist din decembrie 1989, apare ca fiind făcută după expirarea termenului de prescripție.
În consecință, instanța a admis excepția prescripției și a respins petitul privind acordarea de daune morale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile materiale pentru bunurile confiscate, instanța a reținut următoarele:
Din actele înaintate din arhiva CNSAS nu rezultă că s-ar fi dispus confiscarea bunurilor numitului Gyorgy Jakab Mihai, nici în 1950, la arestarea și internarea în unitate de muncă, și nici ulterior.
Nu s-a făcut în nici un alt mod dovada că bunurile ar fi fost confiscate ca urmare a măsurilor luate împotriva lui Gyorgy Jakab Mihai.
Declarația martorului audiat în cauză (f. 84) nu aduce lămuriri în acest sens, martorul necunoscând când au fost confiscate bunurile, de către cine și nici ce bunuri anume, știe doar că au fost confiscate toate bunurile.
Ori, din actele aflate la doar, rezultă că numitul Gyorgy Jakab Mihai a desfășurat o afacere de papetărie, într-un spațiu închiriat (f. 10) și că, la momentul la care au fost naționalizate toate întreprinderile și afacerile, s-a pus problema ca acesta să intre într-o cooperativă. Prin cererea formulată de Gyorgy Jakab Mihai în_ (depusă în traducere la fila 17), acesta a solicitat să intre în cooperativă și a arătat că magazinul a fost expropriat și că va aduce în cooperativă echipamentul și uneltele. Deci, echipamentele și unelte nu erau confiscate la acel moment.
Așadar, deși nu există dovezi a confiscării bunurilor, chiar dacă ar exista, instanța a reținut că preluarea bunurilor de către stat nu s-a făcut ca urmare a arestării și internării în colonie de muncă, ci ca urmare a naționalizării.
În această situație, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 221/2009, care se referă în mod explicit, la art. 5 alin. 1 lit. b, la bunurile confiscate prin hotărâre de condamnare cu caracter politic sau ca efect al unei măsuri administrative cu caracter politic.
În privința invocării Convenției drepturilor omului, instanța a reținut considerentele menționate anterior, reieșite din jurisprudența CEDO, potrivit cu care statele sunt libere să reglementeze modul în care înțeleg să repare prejudiciile provocate de regimul comunist.
Față de toate aceste considerente, instanța a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, recalificat ca și recurs, reclamanta
H. E. M. și recurs pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. 1.Prin recursul declarat de reclamanta H. E. M. s-a solicitat modificarea
în parte a sentinței civile nr. 155/2013 a T. ui C. în sensul respingerii excepției tardivității, constatării caracterului politic al măsurilor administrative dispuse împotriva defunctului Gyorgy Jakab Mihai în perioada 1951-1970 și obligarea S. ui R. la acordarea de despăgubiri morale în sumă de 30.000 euro și materiale în sumă de 20.000 euro în favoarea reclamantei.
În subsidiar s-a solicitat acordarea de daune materiale pentru bunurile confiscate în sumă de 177.000 lei, solicitându-se și cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și onorariu expert.
În motivare s-a arătat că în ceea ce privește confiscarea bunurilor tatălui reclamantei, aceasta nu a putut fi probată cu înscrisuri, dar pe lângă faptul că măsura administrativă de confiscare a bunurilor împotriva dușmanilor regimului este de notorietate, martorul audiat în cauză a confirmat atât confiscarea cât și bunurile supuse confiscării. Însăși măsura confiscării în lipsa unei hotărâri sau a altui act administrativ este o măsură administrativă cu caracter politic în înțelesul Legii nr. 221/2009.
În mod greșit instanța califică măsurile administrative ulterioare internării în colonie de muncă ca fiind nepolitice deoarece este vorba de aceeași persoană cu atitudine neschimbată față de regimul comunist, împotriva căreia s-a luat măsura internării într-o colonie.
A fost invocată în susținere decizia civilă nr. 1097/2011 a Curții de A. C.
, redată parțial în cererea de recurs.
Față de excepția prescripției dreptului de a solicita despăgubiri materiale, admisă de către instanța de fond, s-a arătat că aceasta este nefondată deoarece temeiul cererii îl constituie Legea nr. 221/2009, art. 5 alin. 1 lit. b care operează ca o repunere de drept în termen a cererilor de despăgubire pentru prejudiciile
care s-au născut în perioada vizată de lege. Decretul nr. 167/1958 se aplică doar pentru cereri având ca temei de drept Codul civil, iar nu Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește existența bunurilor s-a arătat că aceasta a fost probată cu documente și depoziția martorului.
S-a mai precizat că despăgubirile materiale și morale au fost solicitate împreună conform practicii CEDO de a acorda satisfacție echitabilă persoanelor cărora le-au fost încălcate drepturile, sub forma unei compensații globale care include atât daune materiale cât și morale.
Invocarea modificărilor Legii nr. 221/2009 și respingerea cererii privind acordarea daunelor morale pe acest motiv se constituie în încălcarea drepturilor prevăzute de normele comunitare care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 221/2009, art. 3, 4, 5, 274 C.pr.civ. și art. 304 pct. 8 și 9, art. 3041C.pr.civ.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la recursul declarat de către reclamantă solicitând respingerea acestuia.
În motivare s-a arătat că în mod corect a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, despăgubirile materiale pentru bunurile confiscate neputând fi acordate deoarece nu s-a făcut dovada confiscării, în temeiul Legii nr. 221/2009, art. 5 alin. 1 lit. b putând fi acordate despăgubiri numai pentru bunurile imobile, iar nu și pentru cele mobile. În ceea ce privește petitul de acordare a despăgubirilor morale, art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
S-au formulat critici și în ceea ce privește raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe.
2.Prin recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE s-a solicitat modificarea în parte a sentinței pronunțate de către instanța de fond, cu consecința respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă din perspectiva art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 pentru constatarea caracterului politic al unor măsuri administrative, aceasta revenind doar persoanelor care au făcut obiectul unor astfel de măsuri administrative, nu și descendenților.
S-a arătat de asemenea că măsura internării într-o colonie de muncă este prevăzută la art. 3 din Legea nr. 221/2009, neputându-se constata caracterul politic al acesteia în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.
Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârât prin care a solicitat respingerea acestuia.
În motivare s-a arătat că reclamanta este singura descendentă a defunctului Gyorgy Jakab Mihai, având dreptul să formuleze cererea de constatare a caracterului politic al măsurilor dispuse împotriva tatălui său. De vreme ce moștenitorii pot solicita daune pentru prejudiciul cauzat de măsurile luate, trebuie recunoscut dreptul acestora de a solicita mai întâi constatarea caracterului politic al măsurilor.
Analizând recursurile declarate de reclamanta H. E. M. și pârâtul S.
prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 155 din 08 martie 2013 a T. ui C., C. reține următoarele:
Având în vedere criticile formulate de către ambele părți referitor la sentința pronunțată în primă instanță de tribunal, se impune a se analiza mai întâi cererea de recurs formulată de către pârât, prin aceasta invocându-se excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea acțiunii.
Susținerea pârâtului din recurs nu este întemeiată, reclamanta, în calitate de descendentă de gradul I a persoanei împotriva căreia se susține că au fost luate măsuri administrative cu caracter politic având calitate procesuală în
formularea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea caracterului politic al măsurilor administrative dispuse împotriva antecesorului său.
Această concluzie se desprinde nu din modul de formulare al textului de lege incident în cauză, text de lege invocat în recurs, respectiv art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009 ci din ansamblul dispozițiilor Legii nr.221/2009.
Într-adevăr la art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009 se prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, pot de asemenea solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, nefiind reluată mențiunea de la alin.1 al art.4 care stipulează în mod expres că cererea poate fi formulată și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată sau din oficiu de către parchet.
Modul de redactare al alin.2 al art.4 nu poate fi însă interpretat în sensul că în situațiile avute în vedere de acest text de lege cererea de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative nu poate fi formulată decât de către persoana împotriva căreia au fost luate măsurile. Aceasta în primul rând deoarece nu se justifică diferența de tratament între situația de la alin.1 și cea de la alin.2 în ceea ce privește calitatea procesuală activă, iar în al doilea rând, astfel cum s-a arătat în întâmpinarea formulată de către reclamantă, deoarece art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 recunoaște calitate procesuală activă în formularea cererilor de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic și soțului sau descendenților până la gradul II ai persoanei împotriva căreia a fost luată măsura. Ori, având în vedere că cererea de acordare a despăgubirilor prevăzute la art.5 nu poate fi decât accesorie cererii de constatare a caracterului politic al măsurii administrative avute în vedere de art.4 alin.2, rezultă în mod logic că soțul sau descendenții până la gradul II ai persoanei împotriva căreia a fost luată măsura administrativă, alta decât una dintre cele enumerate la art.3, au calitate procesuală activă în formularea cererii întemeiate pe prevederile alin.2 al art.4 din Legea nr.221/2009.
Prin cererea de recurs formulată de către reclamantă se critică trei aspecte: respingerea petitului având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate împotriva antecesorului său în perioada 1950-1970, respingerea petitului de acordare a despăgubirilor pentru daune morale și respingerea petitului de acordare a despăgubirilor pentru daune materiale.
În ceea ce privește soluția pronunțată de către instanța de fond referitor la solicitarea de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative luate împotriva antecesorului reclamantei în perioada 1950-1970, aceasta este apreciată ca fiind temeinică și legală.
Supravegherea și urmărirea de către organele de securitate a tatălui reclamantei după eliberarea sa din colonia de muncă nu poate fi apreciată ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009, fiind cunoscut că în acest fel se proceda de regulă în cazul persoanelor condamnate politic sau împotriva cărora au fost luate măsuri administrative cu caracter politic, ulterior eliberării acestora. În acest sens este și practica acestei instanțe(a se vedea decizia civilă nr.1675/2012 și decizia civilă nr.1832/2013).
În ceea ce privește susținerea că au fost confiscate bunurile defunctului Gyorgy Jakab, se constată că în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta nu a fost probată. În cererea de recurs se recunoaște că nu există înscrisuri care să confirme confiscarea bunurilor defunctului, arătându-se însă că aceasta rezultă din declarația martorului audiat de către instanța de fond, fiind de altfel de notorietate confiscarea bunurilor dușmanilor regimului comunist. Singura
probă care face referire la confiscarea bunurilor tatălui reclamantei este așadar declarația martorului Kimpan V., declarația acestuia nesusținând însă teza reclamantei, susținându-se prin aceasta că bunurile enumerate în declarație au fost confiscate ca urmare a arestării și trimiterii la canal. S-ar putea deci pune problema unei confiscări, dar ca urmare a luării măsurii administrative dispuse împotriva antecesorului reclamantei, recunoscute și de către instanța de fond, internarea în colonie de muncă. Această chestiune ridică însă probleme numai în ceea ce privește acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate în aceste condiții, existând un petit formulat în acest sens în cererea de chemare în judecată, iar nu în ceea ce privește o eventuală măsură administrativă constând tocmai în confiscarea bunurilor antecesorului reclamantei.
În mod neîntemeiat se susține în cererea de recurs că instanța de fond ar fi respins petitul de acordare de despăgubiri pentru daune materiale ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, din considerentele sentinței rezultând că petitul de acordare de despăgubiri reprezentând daune morale a fost respins ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune. Referitor la solicitarea de acordare a daunelor materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, solicitare întemeiată pe prevederile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 instanța s-a pronunțat în sensul respingerii deoarece a apreciat că nu s-a făcut dovada confiscării, deci pe fond iar nu pe excepție.
Oricum, la acest moment, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr.6/2013, publicată în Monitorul Oficial al R. iei nr.245/_, aprecierea instanței de fond referitor la dovedirea sau nu a confiscării bunurilor mobile ale antecesorului reclamantei nu mai prezintă relevanță. Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că: :";În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.";
Decizia în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată conform prevederilor art. 3307alin.4 C.pr.civ, de la momentul publicării în Monitorul Oficial, impunându-se deci a fi avută de către instanță în soluționarea recursului.
Rezultă deci că nu mai pot fi acordate despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor mobile confiscate în cazul cererilor întemeiate în drept pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009.
Critica formulată prin cererea de recurs referitor la soluția pronunțată asupra cererii de acordare de despăgubiri cu titlu de daune morale este axată doar pe aceea că respingerea acestui petit prin invocarea modificărilor Legii nr.221/2009 de la data intrării în vigoare și până în prezent se constituie în încălcarea drepturilor prevăzute de normele comunitare, norme care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aceasta este însă o critică cu caracter prea general pentru a putea fi analizată de către instanța de recurs.
Mai mult, soluția instanței de fond asupra acestui petit a fost pronunțată cu respectarea deciziilor Curții Constituționale incidente și cu respectarea jurisprudenței Curții De A. C. pe această problemă.
Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, C., în temeiul art.3041, 312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta H. E. M. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 155 din 08 martie 2013 a T. ui C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta H. E. M. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 155 din 08 martie 2013 a T. ui C. pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2013.
Președinte, A. A. C. | Judecător, Ana I. | Judecător, A. C. |
Grefier, C. B. |
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: O. R. G.
| ← Decizia civilă nr. 1069/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 620/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
